Propaganda imperială  Impăratul Gallienus  jpeg

Propaganda imperială. Impăratul Gallienus.

Publius Licinius Egnatius Gallienus (218-268), fiul lui Publius Licinius Valerianus, a fost coîmparat cu tatãl sãu în perioada 253-260, pentru ca apoi sã domneascã singur pânã la sfârşitul vieţii. Senatul l-a învestit Caesar pe Gallienus dupã ce tatãl sãu fusese proclamat imperator in Rhaetia, pentru ca apoi sa dobândeascã titlul de Augustus.

Gallienus moştenea un imperiu aflat “pe marginea prãpastiei”[1], în pragul dezagregãrii. Astfel, a trebuit sã înfrunte invaziile alamane oprite la Mediolanum sau uzurpãrile generalului Ingenuus, guvernator al Pannoniei Inferioare, acuzat de împãrãteasa Salonina cã ar fi fost amestecat în asasinatul lui Valerian cel Tânãr, cea a lui Publius Cornelius Regalianus, guvernator al Pannoniei Superior sau a lui Titus Fulvius Iulius Macrianus în Orient. Historia Augusta oferã o cifrã de nu mai puţin de “30 de tirani”. La sãrbãtorirea a 10 ani de principat, în 262, Gallienus declara cã lichidase uzurpãrile, deşi în 260 se produsese cea mai serioasã uzurpare, combinatã cu o secesiune autenticã legatã de numele lui Marcus Cassianus Latinius Postumus. În Orient se configura o altã secesiune, iar Gallienus nu mai stãpânea decât Italia, peninsula balcanica şi segmente orientale.

Sursele antice îi sunt în bunã mãsurã defavorabile, mai ales cele pãgâne, datoritã destructurãrii imperiale şi politicii antisenatoriale promovate de acesta. Historia Augusta precizeazã cã poporul roman nu era intr-atât de trist din cauza prizonieratului lui Valerian cât mai ales din cauza ascensiunii lui Gallienus, care era incapabil sã administreze statul. Se deda spectacolelor de tot soiul, bucurându-se de captivitatea tatãlui sãu într-o viaţã de lux şi opulenţã. Atât istoria, prin opoziţia lui Odenath în Orient, Aureolus în Illyricum, Aemillianus în Egipt;raidurile gotice în Tracia şi Macedonia, cât şi natura, care se exprimã violent prin cutremure şi alte calamitãţi, realizeaza rechizitoriul politicii unui împãrat tiranic şi vicios. Tot Historia Augusta îl blameazã pentru mãcelul din oraşul Byzantium, fastul exagerat cu care sãrbãtoreşte Decennalia sau veleitãţile artistice.

Împãratul este totuşi un bun administrator. În conformitate cu Aurelius Victor (De Caesaribus, 33, 33-34), ar fi interzis senatorilor accesul la comanda militarã, astfel eliminând un factor fundamental de presiune politicã. Speranţa sa de a diminua uzurpãrile nu şi-a gãsit însã împlinirea. Oricum, legatul de legiune este înlocuit de un prefect, agens vice legati. Structura armatei este reconfiguratã:el dislocã din legiuni vexilaţii, corpuri de rezervã menite sã intervinã unde este strãpuns limes-ul şi le trimite mai ales în Italia Septentrionala şi Balcani. Totodatã se dezvoltã o cavalerie puternicã şi corpul împãratului, protectores divini lateris, „un fel de stat major lãrgit”[2].

Altes Museum Gallienus jpg jpeg

Instabilitãţii şi disoluţiei imperiale i se opune o activitate propagandisticã intensã, care se axa pe autocratizarea puterii imperiale. Se vehiculeazã întoarcerea la vârsta de aur şi instaurarea pãcii. Ca orice împãrat de secol III, Gallienus a dorit întãrirea puterii prin mijloace numismatice şi titulaturi pe papirusuri şi în inscripţii. Moneda reprezenta un organ propagandistic vital, conţinutul legendei fiind stabilit la nivel foarte înalt, probabil de însuşi împãratul. Un prim motiv al propagandei imperiale este reprezentat de pacea şi prosperitatea, sugerate de legende precum Pax, Tranquilitas, Felicitas, Laetitia, Abundantia, Aequitas, Concordia, Clementia etc. Apar imagini simbolice cu cornul abundentei, caduceul sau capra Amalthea. Reve de paix este de fapt un laitmotiv al întregului secol III, ca şi orientarea de la adularea divinitãţilor la cea a împaratului deificat, eroul capabil de a readuce prosperitatea.

Printre legende figureaza Mars Pacifero, Mars Victori, Apollo Conserva, Deo Augusto, Felicitas Aeterna, Securitas Perpetua, Ubique Pax etc. Exemplele se gãsesc pe aurei, quinarii, antoninianii, sestertii din Roma, dar şi din afara sa. Interesante sunt medalioanele de la sfârşitul domniei coîmpãraţilor Valerian şi Gallienus, purtând legenda Pater Faleri şi înfãţişând-o pe Amalthea cu Jupiter Crescens, simbol al vârstei de aur. Campania propagandisticã se intensificã dupã 262, în 265-66 remarcându-se şi o serie de monede cu legende unice:aurei cu Gallienae Augustae pe avers şi Ubique Pax pe revers sau monedele cu Deo Augusto.

Citeste si:

Impărăteasa Salonina, imaginea unei zeiţe

Emisiunile corespund evenimentelor istorice:în 262 puterea sa este mai mult sau mai puţin consolidatã, dar în 265 avea mai multe motive de exprimare ca instaurator al pãcii:un acord cu Postumus, alungarea goţilor şi campania reuşitã a lui Odenath împotriva perşilor. Destrãmarea vislui în 267-68 prin politica antiromana a Zenobiei, atacurile herulilor şi goţilor, uzurparea lui Aureolus corespunde stopãrii campaniei propagandistice.

Maniera în care Gallienus se prezintã drept zeu, erou sau salvator are câteva trãsãturi deosebite. În 261 şi 265 apare înfãţişat cu atributele lui Hercule şi legendele Virtus, Virtus Faleri, Virtus Gallieni Augusti. Împaratul devine un fel de figurã mesianicã.

Gallienus1 jpg jpeg

Pe o medalie cu legenda Felicitas Augusti este asimilat lui Mercur, cu care se identificã şi Augustus. Monede de bronz din 265-66 turnate la Roma îl reprezintã ca Genius Populi Romani şi au o legendã unicã:Int(ravit) Urb(em), arãtând cã vechiul zeu roman a intrat la Roma în persoana lui Gallienus. O altã serie remarcabilã turnatã tot la Roma poartã legenda Gallienae Augustae şi reprezentarea împãratului cu trãsãturile zeiţei Kore pe avers şi legenda Ubique Pax sau Victoria Augusta pe revers. Efectul intenţionat era acela de a-l asimila pe Gallienus zeiţei Kore/Persephone, care îşi învinge duşmanii şi readuce prosperitatea. Împãratul însã este onorat ca aducãtor al pãcii şi fãrã a fi asociat vreunei zeitãţi, de pildã, într-o inscripţie din Falerii (C.I.L. XI 3089) este numit rector orbis, dominus terrarum et redintegrator. Poate cã publicitatea lui Gallienus nua fost foarte originalã, dar a reuşit sã revigoreze şi sã intensifice una din cele mai vechi dimensiuni ale ideologiei imperiale.

Un aspect al campaniei propagandistice a lui Gallienus este cã urmãrea sã realizeze o conexiune cu modelul preferat, Augustus. Noul intervine în momentul în care Augustus este asociat cu zeul, în condiţiile în care nici mãcar în vremea sa nu existã o asemenea reprezentare numismaticã, exceptând Orientul. Pe monede cu legenda Felicitas Augusti Gallienus are trãsãturile augustane, semn cã împaratul se înscria în aceeaşi linie imitativa ca şi Caligula, Claudius sau Nero. Gallienus se mai identificã şi cu Mercur, zeu preferat de Augustus. Termenul de Genius Augustus apare pe monede mult mai des decât înainte. Zeiţa Venus apare şi ea destul de frecvent.

Arta este în continuare instrumentalizatã politic. Apologia clasicismului lui Gallienus este cel mai bine reflectat de apelul la modelul augustan. Dar, in conformitate cu epoca, Gallienus este portretizat şi ca un protejat al lui Hercule, mult mai puţin proeminent în timpul lui Augustus, care va deveni figurã imperialã în tetrarhia lui Diocleţian. Gallienus-Hercule va evolua ulterior în Gallienus-Sol, pentru ca la sfârşitul domniei sã fie asimilat lui însuşi Zeus. Efortul propagandistic nu se limiteazã la emisiunile monetare, dacã ar fi sã dãm crezare Historiei Auguste, acesta avea un proiect de înalţare pe Esquillin a unui colos de doua ori mai mare decât cel ridicat de Nero. Monetãria mai evidenţiazã un aspect cheie:douã portrete fundamental diferite, şi anume modelele Alexander Severus şi Alexandru cel mare. Diferenţele sunt pregnante:primul este un tânãr cu capul alungit, faţa ovalã, pãr şi barbã scurtã, de tip militãresc, iar al doilea un personaj mai în vârstã, cu un cap mai robust, fruntea mai latã şi pãrul vâlvoi.

gallienus 0 jpg jpeg

Dacã se poate remarca distanţarea progresivã de reprezentãrile republicane, îndeosebi la Severi prin trecerea de la naturalism la „illusionistic negative modelling that accompanied the introduction of the psychological portrait of Caracalla”[3], Gallienus desãvârşeşte aceastã distanţare prin imaginea „completely divorced from physical resemblance”[4], deşi o condiţionare de imagine pentru prezervarea similitudinii cu modelul persistã. În portretele alexandrine asemãnarea fizicã este consideratã irelevantã pentru imaginea imperialã. Imitaţia exemplum Alexandri magni este o temã importantã şi a propagandei numismatice.

În coglomeratul ideologic mai putem aduce în discuţie şi conceptul de liberalitas, caracteristicã bunului împãrat, generos, dezinteresat, promotor al porsperitãţii. În practicarea generozitãţii exista şi un sentiment de condescenţã, subiecţii fiind obligaţi la fidelitate. Pe monede apar legende precum Liberalitas Augusti, Indulgentia Augusti, Aequitas Augusti, fãcând referire la dreptatea şi echitatea promovate de împãrat. Cea mai comunã formã a generozitãţii imperiale era congiaria, dar existau şi banchete publice, donaţii cãtre matronae şi sportulae, dupã cum se nareazã pe un ton amar în Historia Augusta. Libertaritas se manifestã şi în favoarea regiunilor elenofone. Aceastã formã de propagandã se vrea purtãtoare de legitimitate şi Gallienus continuã tradiţia existentã din vremea lui Augustus, urmãrind sã respecte standardele care l-ar transforma în bunul împãrat. „By being generous towards them, he satisfied the requirement that all ordines of the populus Romanus should share in the ruler’s liberalitas”[5].

Virtus este un alt element folosit intensiv, deşi discrepanţa între propaganda numismaticã şi realitate este frapantã. Pe monede, în titulaturi, la manifestãrile publice precum procesiunile Decennaliei sau marşul triumfal dupã victoriile lui Odenath el continuã sa-şi celebreze victoriile. Sunt bãtute monede cu legenda Oriens Augustus sau Aeternitas Augustus şi imagini cu Sol Invictus sau cu el însuşi în aceastã posturã. S-a numit Persicus Maximus, Parthicus maximus, iar dupã victoria decisivã a lui Odenath apar legende exuberante:Pax fundata, Saeculares Augusta etc.

GallienusAnt jpg jpeg

O serie de monede unice în perioada imperialã meritã sã fie analizatã:Gallienae Augustae. Aceste monede sunt aurei din Roma cu un portret gallienian feminizat pe avers şi legenda Victoria Augusta sau Ubique Pax pe revers. Trãsãturile par a fi ale Demetrei sau Korei. Alföldi este de pãrere cã au fost emise cu ocazia iniţierii în Eleusis şi cã şi-a dorit o bazã religioasã pentru puterea imperialã care sã nu fie orientalã, dar aceastã alegere poate fi şi expresia dorinţei de a înceta persecuţiile creştine violente şi de a combate crestinismul pe teren spiritual, oferind alternativa misteriilor eleusine şi neoplatonismului, acesta din urmã vizând segmentele sociale mai elevate intelectual. Gallienus a dorit unirea acestui cult cu cel imperial, creând o nouã zeitate imperialã, element universal şi puternic pãgân[6].

Apariţia unui bãrbat sub forma unei zeiţe nu este ceva nou în literaturã sau mitologie, fiinţele compozite figurând des în religiile orientale sau în arta greceascã. Galleinus însã a fost primul care s-a folosit de reprezentãrile numismatice, cu riscul de a fi acuzat de effeminatio, deşi aceasta putea sã se refere şi la stilul sãu mai rafinat, elenistic.

Intensitatea campaniei sale de configurare a unei persoane sacre poate fi asemãnatã cu cea a lui Caligula. Amplificarea progresivã a sacralitãţii sale este în conformitate cu evenimentele istorice, în faţa cãrora împãratul a reacţionat prin crearea unei imagini consistente şi puternice. Materialul propagandistic diversificat nu este organizat foarte sistematic, dar i-a fost un suport eficace în poate cea mai remarcabilã campanie ideologicã a secolului sãu. Gallienus a fost influenţat de circumstanţele politice şi preferinţele culturale. Afecţiunea pentru grecitate, cãlãtoria la Atena din 264, victoriile militare din bazinul Egeean l-au îndreptat cãtre Kore sau Zeus Panhellenios;triumful estic l-a împins spre Sol Invictus;la intrarea în Roma devine Genius Populi Romani;competiţia cu Postumus îl orienteazã cãtre asimilarea cu Hercule. În toatã aceastã diversitate de forme sacre existã totuşi unitate. Gallienus este unul, este imaginea divinã oglinditã pe pãmânt.

[1]Zosimos, Historia Nova, 1, 37.

[2]Cizek, Istoria Romei, pag. 439.

[3]Ibidem.

[4]Ibidem.

[5]De Blois, The Policy of the Emperor Gallienus, pag. 143.

[6]Alföldi, Soldatenkaiser, Galliena Augusta, în Studien, pag 51.