Autor 53353 vizualizări


Mezinul familiei regale, Mircea a fost cel de-al şaselea copil. Născut poate într-o vreme de cumpănă pentru istoria României, micuţul a fost dorit cu ardoare de către Regină:„Întotdeauna mi-am dorit un copil cu ochii căprui...”. Principele Mircea nu a trăit decât patru ani, febra tifoidă care venea la braţ cu războiul cerându-l ca jertfă. Mama lui îl alinta „speranţă mică”, iar principesa Ileana avea să scrie mai târziu că Mircea „era marea dragoste a inimii mele.”

Principele Mircea s-a născut la început de an, pe 13 ianuarie 1913. România se afla între cele două războaie balcanice, Marele Război pregătindu-se să îşi deschidă fronturi şi pe tărâm mioritic. Pentru Regina Maria, această ultimă sarcină a fost una chinuitoare, care a ţinut-o la pat trei luni. La o săptămână distanţă a avut loc botezul. La Bucureşti veniseră invitaţi unul şi unul:reprezentanţi ai marilor case regale ale Europei, dar şi toată protipentada românească.

Copii fericiţi: principesa Ileana şi principele Mircea

Copii fericiţi:principesa Ileana şi principele Mircea

Micul principe era îndrăgit de toată lumea, dar doar cu principesa Ileana a avut o legătură puternică, de o sensibilitate aparte. Chiar Regina a fost uimită de această conexiune între cei doi. „și când Mircea a venit pe lume, Ileana a devenit imediat ca o mămică. Mircea era câteodată un baieţel neastâmpărat, dar Mircea şi Ileana îşi aparţineau unul celuilalt.[…]O iubea însă pe Ileana şi păpuşile sale.” Cu toate că Primul Război Mondial izbucnise, pentru început România a ales calea neutralităţii, aşa că la Curtea Regală era linişte, iar copiii creşteau văzând cu ochii, înconjuraţi de dragostea mamei lor.

CITEȘTE ȘI Povestea Principesei Ileana, copilul preferat al Reginei Maria

Doi ani de pace au trecut repede. În august 1916 România intră în război, şi odată cu cel începe şirul de nenorociri. Nici o lună nu trecuse, iar cuplul regal avea să afle că totul avea să ia o turnură personală. Pe 25 septembrie Regina Maria nota în jurnal:„de câteva zile Mircea al meu e bolnav, are ceva in gât, febră foarte mare care nu cedează. Îmi fac griji.” Micuţul a dus boala pe picioare un timp scurt, medicii luând hotărârea de a recurge la analize de sânge. Rezultatul a fost devastator:febră tifoidă. Cunoscută în popor sub denumirea de „lingoare”, febra tifoidă a fost una dintre cele mai răspândite boli din Europa de la mijlocul secolului al XIX-lea şi pînă la sfârşitul Celui de-Al Doilea Război Mondial. Este o boală contagioasă, provocată de bacilul tific şi care se transmite prin apă contamintă, fructe şi legume nespălate. Însuşi Regele Ferdinand contractase boala în 1897 și s-a aflat la un pas de moarte.

Ziarul Adevărul anunţa moartea micului principe

Ziarul Adevărul anunţa moartea micului principe

Agonia micului prinţ a durat două săptămâni. Din când în când, temperatura îi scădea şi un strop de speranţă îşi făcea loc în inima mamei sale. Pe 29 octombrie, Maria a sărbătorit cea mai tristă zi de naştere:la cei 41 de ani pe care îi împlinea, îşi dorea o dublă victorie pe front –  românii să scape cu bine din război şi băieţelul ei să învingă moartea. Mircea slăbise, era firav, cu ochii duşi în fundul capului, practic de nerecunoscut. Din copilul zvăpăiat şi vesel nu mai rămâsese decât plânsetul slab. Cu inima zdrobită de durere, Regina-mamă găsea o fărâmă de putere să scrie în jurnalul zilnic:„îi lasă bandajul pe ochi, n-aş putea sta acolo dacă i-ar lăsa ochii descoperiţi. I-am văzut pentru o clipă de dimineaţă:nu mai rămâsese nimic din ei, genele lui lungi şi negre, scumpele, se agăţau de un glob fără pupilă, pupila era întoarsă în sus, ascunsă vederii – nu mai rămâsese decât ceva injectat cu sânge şi alb-gălbui.”

Regina Maria:„Ce se va întâmpla? Îmi va lua soarta copilul? Cum voi îndura? Cum poți îndura așa ceva?”

Foto: MNIR

Foto:MNIR

Suferinţa principelui Mircea a luat sfârşit în seara de 2 noiembrie 1916. Steagurile erau coborâte în bernă pentru sufletul de copil care părăsise lumea celor vii. Cu mânuţele legate cu o panglică albă şi trei trandafiri roşii pe piept, Mircea a fost depus în coşciugul minuscul şi urcat într-un vagon pe jumătate deschis şi transportat de la Buftea, unde murise, la biserica Cotroceni.

„Trebuie să învăţ să trăiesc cu un membru tăiat”

Cu sufletele îndoliate, membri familiei regale au fost nevoiţi ca imediat după înmormântare să se refugieze în Moldova.  La fel de îndurerat era şi Carol, principele moştenitor. Prins între problemele războiului şi dragostea pentru Zizi Lambrino, el trebuia să rămână un sprijin pentru familia sa.În memoria frățiorului său, Carol îşi va numi primul născut, copilul din relația cu Zizi, Mircea. Cât despre Ileana, suferinţa sa era de nedescris. „a trebuit să treacă mult timp pentru ca Ileana şi cu mine să căpătăm puterea de a vorbi de moartea lui Mircea. Nu aveam cuvinte să-i lămuresc pierderea lui Mircea şi, întrucât copila cu ochi albaştri înţelegea că n-aş fi putut să-i explic de ce Mircea nu mai era, nu m-a întrebat niciodata despre el.[…]Câteodată, când nimeni n-o vedea, Ileana se ascundea dupa soba mare, românească, şi se juca cu căluţul lui Mircea.“

Se spune că timpul vindecă, nu şi suferinţa unei mame. Familia regală a revenit în capitală în 1918, iar unul dintre primele locuri pe care le-au vizitat cu toţii a fost mormântul de la Cotroceni. Regina Maria a decis atunci să graveze pe mormântul lui Mircea următoarea inscripție:

„În acest sanctuar de la Cotroceni, lângă cei care în zilele de demult au fost domnitorii acestui pământ, se odihnește fiul mai mic al regelui Ferdinand și al Reginei Maria, născut în decembrie 21, 1912,

MIRCEA

mort în 20 octombrie 1916, în timp de război, când soldații României își sacrificau viețile pentru un vis care dăinuia de secole.

Timp de doi ani a rămas singur păzitor al casei părinților săi, deasupra căreia drapelul țării a încetat să mai fluture. Jeliţi-l, căci el a împărţit cu noi zilele de suferinţă, dar pe cele de bucurie nu a mai apucat să le vadă.”

Rămășițele lui Mircea, alături de această inscripție, au fost mutate la Bran la dorința Principesei Ileana după ce cutremurul din noiembrie 1940 a distrus biserica de la Cotroceni. Acolo se găsesc și în prezent.

""