Autor 8929 vizualizări


In lungul sir al imparatilor romani, figura lui Marcus Ulpius Traianus se distinge alaturi cea a lui Augustus, Vespasianus, Marcus Aurelius, Septimius Severus etc. Domnia lui Traianus (98-117) a reprezentat momentul de maxima putere si expansiune teritoriala a imperiului roman. Senatul i-a acordat titlulOptimus Princeps(Cel mai bun dintre principi) in 114 si a creat o traditie in a adresa urmatorilor imparati urarea:“Sa fii mai fericit decat Augustus si mai bun decat Traian!” Pentru a intelege motivele acestor demersuri ale Senatului vom descrie personalitatea lui Traianus, care in istoria Romaniei este cunoscut mai mult prin faptul ca a cucerit Dacia.

In ceea ce priveste sursele, . trebuie spus ca din pacate memoriile imparatului s-au pierdut, iar contemporanii sai, istoricii Tacitus si Suetonius, s-au oprit in lucrarile lor la sfarsitul domniei lui Domitian. Cel mai important izvor scris este o istorie a Romei a greco-romanului Dio Cassius (c.150-c.235), precum si partial lucrarea romanului Ammianus Marcellinus din sec.IV. Alte stiri disparate au ramas de la contemporanul sau Plinius cel Tanar, de la Sextus Aurelius Victor (sec.IV), Eutropius (sec.IV), imparatul Iulian Apostatul (sec IV) etc., dar ele sunt completate de un mare numar de izvoare arheologice.

Traianus s-a nascut la 18 septembrie 53 in municipiul Italica din sudul Spaniei. Era fiul unui cetatean roman cu acelasi nume si al unei localnice iberice cu nume necunoscut. Originea si locul de nastere i-au determinat pe unii istorici antici sa-l numeasca ‘’hispan’’, el fiind primul imparat roman nascut in afara Italiei.. Traianus-tatal a fost un stralucit militar, fapt pentru care a primit functia de consul si apoi de guvernator al Siriei.

Traianus fiul si-a inceput cariera militara cu gradul de tribun militar sub comanda tatalui sau. Desi putea, conform legii, sa stea doar un singur in armata, Traianus fiul a servit ca ofiter 10 ani in legiunile din Siria, in cadrul carora a participat la campanii, manevre, constructii de drumuri si de fortificatii. El s-a remarcat prin rezistenta fizica, gandire si actiune rapida, in confruntarea cu caldura si pustietatea deserturilor siriene, unde mergea pe jos alaturi de ostasii sai. Chiar si la batranete se va intrece cu cei tineri la traversarea Eufratului inot. Astfel explica istoricul roman Dumitru Tudor marea popularitate a lui Traian in randurile armatei, institutia pe care se baza puterea imparatilor romani.

Dio Cassius ne spune despre modul in care Traianus controla armata:“Daca era iubitor de razboaie, se multumea cu victoria, cu umilirea dusmanului si cu sporirea teritoriala a statului roman;caci sub domnia lui nu s-a intamplat, cum se face de obicei in asemenea imprejurari ca soldatii sa se ingamfeze si sa comita excese. Asa de ferm domnea peste militari si de aceea pe buna dreptate Decebal se temea de el”. Grija sa fata de soldati s-a manifestat din plin in timpul bataliei de la Tapae (101) din primul razboi dacic, cand pierderile au fost atat de mari, incat chiar si Traian a trebuit sa-si rupa hainele pentru a se bandaja ranitii, asa cum apare si pe Columna din Forul. ce-i poarta numele. Tot in domeniul militar, Traian a fost autorul unor foarte bune regulamente militare, care au stat la baza unor tratate militare scrise in sec II si IV de catre Hyginus si respectiv Vogetius.

Din Siria a fost transferat pe frontiera germanica a Rhinului, apoi a ocupat functii civile la Roma, de unde a fost trimis la comanda legiunii VII Gemina din Hispania, pentru ca ulterior sa primeasca functia de guvernator al provinciei natale. In aceasta calitate a zdrobit revolta lui Saturninus (88), imparatul Domitian (81-96) rasplatindu-l cu functia de consul si apoi cu cea de guvernator al Germaniei.

Acolo l-a surprins vestea adoptarii sale de catre batranul si bolnavul imparat Nerva (96-98), fapt care echivala cu desemnarea sa ca succesor. Un rol important in adoptie l-a jucat sfatul fostului consul Lucius Licinius Sura, hispanic si el, care i-a devenit prieten si consilier. Sura il elogiase pe Traianus in fata lui Nerva pentru victoriile impotriva germanilor, pentru care a primit titlul de Germanicus. Sura considera ca numai un militar cu caracterul si experienta lui Traianus putea tine sub control cohortele pretoriene (garda imperiala), care il regretau pe tiranicul Domintian ce ii obisnuise cu daruri numeroase.

Iata cum il portretizeaza Dio Cassius pe Traianus pentru a motiva alegerea lui ca succesor in octombrie 97:“Traianus era un om cu totul deosebit, mai ales prin simplitatea moravurilor sale. Avea un trup vanjos si infrunta toate greutatile cot la cot cu ceilalti, iar cu sufletul era la inaltime, deoarece nici nu se lasa purtat de indrazneala tineretii, dar nici impiedicat de batranete. Nu invidia, nici un nedreptatea pe nimeni, ci dimpotriva, ii onora pe toti cei buni si-i inalta in demnitati, de aceea nu nici se temea si nici nu ura pe nimeni. Nu-si pleca urecehea la intrigi si nici nu cadea prada maniei. Se feri de a acapara bunurile altora si a face onoruri nedrepte.” In alta ordine de idei, personalitatea lui Traian era caracterizata de austeritate, camaraderie, corectitudine si simtul masurii.

In mod asemanator l-a caracterizat si arheologul Vasile Parvan:“Asa era mare, simplul, cumintele, modestul, neinvatatul spaniol, care era acum imparat al Romei.”

Traian nu a plecat spre Roma nici in momentul adoptiei si nici la moartea lui Nerva la 27 ianuarie 98, datoria determinandu-l sa ramana inca un an la Rhin si la Dunare pentru a inspecta aceste frontiere naturale care desparteau imperiul de doi puternici inamici, germanii si dacii. Totodata, el i-a chemat la el pe Rhin pe principali nemultumiti din cohortele pretoriene, pe care i-a judecat si executat. Acestea au fost printre putinele condamnari la moarte pe care le-a pronuntat, judecandu-le prin prisma intaririi disciplinei militare. Ca urmare, si-a constituit o noua garda personala din soldati din provincie, iar sefului acesteia i-ar fi spus:“Sa folosesti spada ta pentru apararea mea, daca voi domni cu cinste;altfel sa sa o intrebuintezi pentru pedepsirea mea”.

Abia in primavara lui 99 va porni spre Roma, unde isi va face o intrare simpla, pe jos, fara lictorii din garda personala, in aclamatiile populatiei, senatorilor si cavalerilor. Lui Traian ii placea sa se considere nu un cap incoronat, ci primul dintre cetatenii statului, iubit si stimat de supusi. Un istoric antic, la care face trimitere Dumitru Tudor, observa ca Traian a fost printre putinii imparati aparati de asasinate mai mult de dragostea publica si mai putin de garda sa..

Popularitatea lui Traianus in randurile romanilor reiese si din urmatorul pasaj din Dio Cassius:”Era daruit de natura cu atata inaltime de caracter, incat cand a ridicat Circul cel mare din ruinele sale, puse pe el o inscriptie in care arata ca l-a facut astfel, ca sa incapa in el tot poporul roman. Deci ii placea mai mult sa fie iubit pentru aceasta decat onorat. Se purta cu blandete fata de popor si cu demnitate in relatiile sale cu Senatul;era iubit de toti, dar netemut de nimeni, in afara de inamici. Lua parte la vanatorile organizate de cetateni, la ospetele, lucrarile, proiectele si petrecerile acestora, ocupand adesea al patrulea loc la masa si nu se sfia sa intre in casele cetatenilor fara garda. Nu poseda la perfectie stiinta oratoriei, dar ii stia rostul si o folosea. Nu era nimic in care sa nu se remarce.... el bea vin pana se satura, fara a se imbata, iar la petrecerile sale nu vatama pe nimeni.”.

Faptul ca avea simtul masurii si ca ii placea mai mult sa fie iubit decat onorat rezulta si din aceea ca respingea onorurile exagerate si lingusirile, neacceptand ca statuile sale din temple sa fie facute din aur sau argint, ci din bronz sau piatra. Nu refuza insa sa-i fie ridicate pe tot cuprinsul imperiului monumente inscriptionate cu laude pentru faptele sale de arme. Aceste monumente erau atat de multe, incat in sec. IV, imparatul Constatntin cel Mare remarca in gluma ca numele lui Traian se vedea peste tot ca si iarba ce se agata de pereti.

Relatia sa cu Senatul a fost una de colaborare (principatus et libertas), dar cu limite impuse de autoritatea sa de:imperator, tribun al poporului si  Princeps Senatus(primul dintre senatori). Spre deosebire de predecesorii sai participa la sedintele Senatului, unde se dezbateau probleme de stat.

Dio Cassius ne spune ca in scrisoarea trimisa Senatului din Germania el se angaja “ca nu va ucide nici nu va dezonora pe un barbat virtuos si acestea le-a intarit prin juramant nu numai atunci, ci si mai apoi si s-a tinut de cuvant, cu toate ca s-au urzit conspiratii impotriv sa, caci din fire nu avea nimic suspiciune, nicci viclean, nici aspru, ci ii iubea pe cei buni, ii primea cu blandete si-i onora...”Aceasta atitudine a lui Traian contrasta cu modelul imparatilor tiranici, precum Caligula, Nero si Domitianuus si se asemana cu cel al imparatilor care au stiut sa pastreze aparentele republicane ale statului ca Augustus si Vespasian .

Mai mult, puterea sa se va extinde si prin faptul ca administratia provinciilor senatoriale (din interiorul imperiului) nu se ridica la nivelul provinciilor administrate de delegati ai imparatului (de granita), imparatul fiind nevoit sa intervina si sa trimita delegati ai sai si acolo. Un astfel de caz este cel al provinciei Bitinia (nordul Turciei) unde l a trimis pe prietenul sau., Plinius cel Tanar. S–a pastrat corespondenta dintre cei doi, in care se reflecta calitatile de administrator al lui Traian, care era solicitat de Plinius chiar si pentru prrobleme marunte. Tot de la Plinius a ramas si Panegericul lui Trauian, o cuvantare tinuta in fata senatului si a lui Traian, in care il elogiaza pe imparat pentru faptul ca a asigurat viata si existenta pasnica a concetatenilor sai, ca a suprimat lex maiestatis, folosita de Domitian pentru a condamana la moarte persoane din inalta soceitate si a le confisca averile, ca a pedepsit pe falsii denuntatori, ca informa mereu Senatul despre principalele probleme ale statului etc.

Dio Cassius ni-l prezinta pe Traian justitiarul, mai ales in cazurile guvernatorilor de provincii corupti:”Cu toate ca era barbat iubitor de razboi nu se ingrijea mai putin de alte datorii ale administratiei, nici mai putin de ale justitiei, ci, cand in forul lui Augustus, cand sub porticul numit al Liviei, adesea si in alte locuri pronunta sentintele sale stand la tribuna.”

In timpul domniei lui Traianus imperiul s-a reconciliat cu filozofii, dupa ce inaintasii lui Traian ii persecutasera pe acestia. Ca urmare, grecul Dio Hrisostomul (40-120) va putea tine un discurs in fata lui Traian in care ii amintea acestuia despre datoriile imparatului fata de supusii sai. Dio il compara pe Traian cu zeul Hercules, muncitor si supus ordinelor lui Jupiter, zeul suprem. In domeniul religios Traian s–a aratat credincios traditiilor romane, avand ca zei preferati pe Jupiter, Hercules, zeii lari (casei), fiind tolerant cu cultele orientale, desi acestea incepusera sa se raspandeasca si la Roma.

Marea problema cu care se confrunta imparatul a fost cea financiara. Rezervele acumulate de inteleptul Vespasianus fusesera cheltuite fara limite de tiranicul Domitianus. Cu toate acestea Traian avea planuri mari, asa cum spune Dio Cassius:”Cheltuia sume foarte mari pentru razboaie, foarte mari si pentru lucrarile de pace si cu toate ca cele mai multe si cele mai necesare cheltuieli le facea pentru drumuri, porturi si edificii publice nu varsa singele nimanui pentru aceste lucrari.” Problema a fost rezolvata cu prada capturata in razboaie, cu minele de aur din Dacia, cu severitatea administrativa in provinciile imperiale, care au inceput sa foloseasca coloni in locul sclavilor in agricultura, si cu infiintarea functiei de curatoresai finantelor municipale numiti direct de imparat.. Pe de alta parte a infiintat doua legiuni, II Traiana si XXX Ulpia (numarul legiunilor ajungand la 30, cel mai mare numar in perioada imperiului), a redus luxul casei imperiale, a redus taxele de mostenire, a anulat impozitele restante ale contribuabililor saraci si a constituit un aparat fiscal de stat pentru a nu mai arenda veniturile publice unor persoane corupte. Dupa ce a redresat finantele imperiului a publicat dari de seama pentru a le confrunta cu cheltuielile inutile ale lui Domitianus si a altor inaintasi risipitori.

De asemenea la Roma, oras cu 1 milion de locuitori, existau o categorie a plebeilor intretinuti de stat cu alimente si bunuri cu diverse ocazii. Prin masuri favorabile agricultorilor si brutarilor si defavorabile speculantilor de cereale, Traian a putut adauga pe lista 15 000 de nume de copii de plebei. De asemena a impartit bani de trei ori:in timpul domniei sale:la sosirea la Roma in 99 si a constat in 65 de dinari pe cap de plebeu;celelalte in anii 102 si 107 dupa victoriile din razboaiele cu dacii, cand au revenit de cap de plebeu cate 500 si respectiv 650 de dinari. La aceste daruri trebuie adaugate si cele 123 zile de sarbatori dupa victoria finala impotriva lui Decebal. Astfel el punea in practica ideea ca poporul poate fi tinut sub control oferindu-i paine si circ.

Renumele lui Traian s-a proiectat si asupra numelor multor orase, care au adoptat numele de Ulpia sau Traianopolis:in Germania, provinciile dunarene, Africa de nord si Asia. A infiintat de asemeni colonii militare care ii vor purta numele:Ulpia Traiana pe Rhin, Ulpia Poeteovio (Ptuj, Iugoslavia), Ulpia Oescus si Ulpia Ratiaria (nordul Bulgariei)

Daca in viata privata Traianus era modest si econom, in viata publica s a aratat un iubitor al fastului si monumentalului. Cea mai importanta constructie a sa a fost Forul care-i poarta numele. In For se afla Columna si o statuie ecvestra a imparatului turnata in bronz si acoperita cu aur, care este subiectul unei anecdote transmisa de istoricul roman Ammianus Marcellinus. Cand imparatul Constantiu II a vizitat forul in 356 a ramas uluit de splendoarea calului si si a exprimat dorinta de a construi unul la fel la Constantinopol. La aceasta afirmatie, Hormisda, un print persan din anturajul imparatului a remarcat:”Mai intai imparate, da porunca sa se construiasca un grajd ca acesta (forul lui Traian), daca esti in stare si numai dupa aceea adu si calul pe care ai intentia a-l ridica, asemanator cu cel pe care il avem in fata”. Forul a fost ocupat de numeroasele statui ale oamneilor celebri din Istoria Romei si cu Columna lui Traian . Aceasta pasiune a lui Traian pentru constructii a fost imitata in provincii de guvernatori, care se aflau intro adevarata intrecere.

Razboiul cu partii (Iran) a fost motivat in opinia lui Dumitru Tudor de dorinta lui Traian de a trai din nou viata de militar si de mirajul Orientului care pusese stapinire pe el din vremea tineretii din Siria. Ammianus Marcellinus il citeaza ca spunea frecvent fraza:“Ma voi tine de acest juramant, asa cum voi face din Dacia o provincia romana si dupa cum voi trece Dunarea si Eufratul (fluviu in Irakul de azi, hotar al imperiului roman si cel part). pe poduri.’’ In momentul in care a ajuns victorios impotriva partilor la Golful Persic ar fi spus:“Daca as fi inca tanar m-as incumeta sa o pornesc si spre indieni”. Victoria impotriva partilor i-a adus titlul de Parthicussi reabilitarea mandriei romane, grav afectata de infringerile din sec I iH. ale lui Crassus si Marcus Antonius.

Starea sanatatii sale era precara inca de la inceputul campaniei impotriva partilor, dar a rezistat pe front timp de patru ani (113-117) cu pretul agravarii bolii. In cele din urma s-a stins din viata la 13 august in orasul Selinus (Turcia), pe drumul de intoarcere spre Roma.

Amintirea lui Traian a fost pastrata de succesorul sau Hadrian, care i-a ridicat un templu in forul sau de la Roma, precum si la Alexandria, Antiohia (Siria), Pergam (Turcia) etc. Imparatul Iulian Apostatul (360-363) in lucrarea sa despre cezarii Romei, imagineaza o disputa oratorica aprinsa intre Traian si Alexandru cel Mare in fata zeilor pe tema victoriilor obtinute in razboaie. Zeii au decis ca lui Traian i se cuvinea premiul blandetii si al dreptatii. La randul sau regele ostrogot Teodoric cel Mare(493-526) dupa cucerirea Italei si l-a ales ca model pe Traian, supusii sai italici numindu-l “noul Traian”.

In evul mediu crestin s-a nascut legenda mantuirii sufletului pagan al lui Traian, fiind considerat singurul nebotezat caruia i s-a permis sa paraseasca iadul si sa intre in paradisul crestin, dupa indelungate rugaciuni ale papei Grigore cel Mare (590-604). Acesta a fost impresionat de povestea unei vaduve care ceruse de la imparat dreptate, deoarece fiul lui Traian i-ar fi ucis fiul. Pentru dreapta aplicarea a legii Traian a amanat chiar si plecarea in razboi si si-a pedepsit aspru fiul. Desi aceasta poveste este o legenda, deoarece Traian nu a avut copii, poetul italian Dante Alighieri a acceptat sa deschida cu versurile sale din DivinaComedieportile purgatoriului si apoi cele ale paradisului pentru un singur imparat roman necrestin:Traian. La randul sau, filozoful francez Voltaire il considera pe Traian modelul de monarh constitutional si luminat.

Cu ocazia implinirii a 1800 de ani de la moartea lui Traian, Vasile Parvan i a inchinat urmatorul memorial:”Ochii mei te vad imparate, in zilele tale de incetat veghe. Cu statura ta majestuos inalta, cu parul tau alb inainte de vreme, cu fata ta nobila si energic dominatoare, cu ochii tai atenti privind ca pentru a patrunde dincol de lucruri si de oameni, cu fruntea ta brazdata de dunga verticala a vointei cu buzele stranse in semn de stapanire de sine, cu linistea ta sigura cuminte, hotarata rabdatoare, nesguduita si la nevoie aspra dar nu cruda, cu iubirea ta de ascultare, ordine, statornicie”.

 

Bibliografie

Tudor, D, Traian imparat al Romei, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1966

Tudor, D. (ed), Enciclopedia civilizatiei romane, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1982

De imperatoribus romanis:An Online Encyclopedia of Roman Rulers and Their Families, http://www.roman-emperors.org/trajan.htm