Autor 59229 vizualizări


În vara anului 2011, la Viena, a fost înmormântat Otto de Habsburg, ultimul prinț-moștenitor al Imperiului Austro-Ungar, cel pe care nostalgicii monarhiei îl vedeau purtând, la atâtea decenii de la proclamarea Republicii Austriece, vechea Coroană imperială.

Otto de Habsburg și-a făcut prima apariție publică, ca reprezentant al Casei de Habsburg, la vârsta de 4 ani, la înmormântarea Împăratului Franz Joseph, în noiembrie 1916. Prezența micului Otto la înmormântare a rămas în amintirea multora și, ca simbol al inocenței și posibilității unui nou început, a atras simpatia mulțimii într-un moment foarte dificil nu doar pentru imperiul austro-ungar, pe atunci răvășit de un război crunt, dar și pentru monarhie, care a suferit o lovitură foarte grea după moartea celui care, timp de atâta vreme (după o domnie de 68 de ani), simbolizase unitatea imperiului.

În copilărie, Otto a fost martorul eforturilor părinților săi de a recâștiga puterea pierdută. La vârsta de 9 ani, tatăl său – Carol I de Austria, ultimul împărat al Imperiului Austro-Ungar – a murit, iar ultima dorință a acesuia a fost ca fiul său să-i fie alături pe patul de moarte pentru a vedea „cum un creștin se întoarce la Creatorul său”.

După urcarea pe tron a lui Carol I de Austria, Otto a fost pregătit pentru viitoarea sa ascensiune la tronul imperial. A fost crescut pentru a deveni viitorul lider al dinastiei, în speranța că într-o bună zi își va recăpăta tronul. Pentru că tatăl său nu a abdicat niciodată oficial, Otto a fost mereu, în ochii familiei sale și ai legitimiștilor austro-ungari, Împăratul de drept al Austriei. În 1930, când Otto a ajuns la vârsta majoratului, a fost recunoscut oficial capul dinastiei habsburgice.

Pretențiile legitimiste ale familiei de Habsburg s-au reflectat în educația tânărului Otto:la început a avut profesori privați, iar ultimii ani de școală i-a petrecut la o școală catolică din Luxemburg. Până și examenele sale erau organizate în conformitate cu regulile fostului imperiu austro-ungar, astfel că Otto era examinat de un grup de profesori austrieci și maghiari. După absolvirea ciclului secundar, Otto a studiat drept și științe politice la Universitatea din Leuven, Belgia, unde a fost înmatriculat sub pseudonimul „Conte de Bar”. Accesta era unul din titlurile purtate de capul dinastiei de Habsburg-Lorena.

În 1932-1933, Otto a petrecut un semestru la Berlin și a fost martorul preluării puterii de către Partidul Nazist. În 1935, Otto și-a terminat studiile și și-a dat doctoratul în drept. În 1936 a început să activze în mișcarea pan-europeană fondată de aristocratul Coudenhove-Kalergi cu țelul de a uni Europa în jurul principiilor democratice și creștine, ca și contrpondere la tendințele totalitare și naționaliste.

Între timp, atmosfera politică în Austria a început să se schimbe, iar opinia publică – cel puțin în cercurile conservatoare și catolice – a început să vadă latura pozitivă a moștenirii Habsburgice.  În 1931, Otto a devenit cetățean de onoare al orașului Ampass din Tirol, acesta fiind primul semn al schimbărilor de atitudine față de vechea dinastie. Această inițiativă s-a transformat rapid într-o adevărată mișcar națională:până în 1938, Otto era cetățean de onoare al 1603 de orașe austriece.

Situația politică avea însă să evolueze în defavoarea mișcării monarhiste. După Anschluss, monarhiștii austrieci au fost persecutați, iar Otto – condamnat la moarte de naziști – s-a refugiat în Statele Unite, de unde a continuat să militeze împotriva mișcărilor totalitare. 

La sfârșitul războiului, Otto s-a întors în Europa și a trăit câțiva ani în Franța și Spania. Pentru că naziștii îi retrăseseră cetățenia austriacă și nu avea pașaport, Otto a primit un pașaport din partea principatului de Monaco, grație intervenției personale a lui Charles de Gaulle.

În mai 1956, guvernul provincial al Austriei Inferioare l-a recunoscut ca cetățean austriac, iar Ministerul de Interne a aprobat acordarea cetățeniei, cu condiția ca Otto să accepte numele de Otto Habsburg-Lothringen. Însă procesul de recuperare a cetățeniei austriece a fost mult mai complicat, guvernul austriac cerându-i lui Otto în repetate rânduri declarații potrivit cărora el și familia lui renunțau la toate privilegiile Casei de Habsburg, la pretențiile legitimiste și acceptarea statutului de cetățeni privați. În iunie 1961, Otto și-a declarat oficial loialitatea față de republica austriacă, dar abia în 1965 el și soția sa au primit cetățenia. Din cauza opoziției socialiștilor, acordarea pașapoartelor austriece a fost întârziată cu încă un an, până la venirea la putere a Partidului Poporului. Otto și-a vizitat țara în octombrie 1966, pentru prima oară în 48 de ani.

Otto de Habsburg a murit în iulie 2011, la vârsta de 98 de ani, și a fost înmormântat în cripta familiei imperiale de la Viena.

Galerie foto

(sursă:ÖNB Bildarchiv, via http://www.habsburger.net)

Micul Otto împreună cu FranzJoseph

Otto la înmormântarea Împăratului Franz Joseph

Imagine de la înmormântarea lui Otto de Habsburg

 

 

 


http://www.habsburger.net/en/chapter/otto-last-crown-prince

http://en.wikipedia.org/wiki/Otto_von_Habsburg