Autor 4606 vizualizări


Lovisa Ulrika era sora regelui prusac Frederic cel Mare și nu putea să suporte faptul că soțul ei, regele Adolf al Suediei, nu avea nicio influență asupra modului cum era condusă țara. Așadar a decis să-și amaneteze bijuteriile pentru a finanța o revoltă împotriva puterii.

Regele Adolf Frederik, regina Lovisa Ulrika și Gustav, prințul moștenitor în vârstă de 10 ani, își petreceau ziua de 22 iunie 1756 în curtea castelului Ulriksdag, la nord de Stockholm. Dar asta nu pentru a se bucura de natura înverzită sau de cântecul păsărilor, ci pentru ca regina să nu fie pe aproape în momentul în care nobilii suspicioși și intruzivi investighează dacă bijuteriile reginei sunt acolo unde ar fi trebuit să fie – în siguranță în castel. Deja circulau zvonuri cum că aceasta le-ar fi vândut în afara țării pentru a obține mijloacele pentru a duce la bun sfârșit scopuri necurate.

Lovisa Ulrika nu părea totuși îngrijorată. În ultima clipă reușise să-și recupereze comorile și spera ca nimeni să nu bănuiască de ce se gândea să le dea la amanet. Dar când caleștile regești cu nobilime curtenească ajung seara în oraș, perechea regală este cuprinsă de neliniște. Ceva nu era în ordine. Străzile păreau să fie pline de oameni înarmați care se încruntau amenințător la cortegiul regal. Micul prinț privea curios prin fereastra caleștii și își dă seama că în piață erau montate tunuri. Oare erau și încărcate?

Copilul avea dreptate. În piața Norrmalm, care atunci se numea piața Gustav Adolf, se afla un rând de tunuri cu orificiile indreptate către castel. Fumul de la fitilele arpinse se ridica spre cer. Regina a tras aer în piept și s-a întors spre soțul său, întrebându-l dacă cumva crede ca s-a aflat. Regele în schimb murmură ca nu există motiv de neliniște, că nu au nicio dovadă. Dar regele se înșelase, după cum au arătat-o evenimentele ulterioare. Planurile pentru o lovitură de stat si preluarea puterii au ieșit la iveală, iar imediat după aceea, și regele și regina au fost supuși unei investigații umi, itoare. Încercarea unei lovituri de stat era de fapt punctul culminant al unui îndelungat conflict între riksdag (parlament), guvern și perechea regalăv-mai ales regină.

Adolf Frederik, care la început fusese prinț-episcop în Lübeck, a fost proclamat urmaș la tron în anul 1743. Anul următor se căsătorește cu Louise Ulrique, fiica principelui elector prusac Frederk Wilhelm. Aceasta beneficiase de o educație foarte bună și se înconjura de o pleiadă de somități intelectuale ale vremii, ca de pildă Voltaire. Când era copil vorbea prin scrisori cu nașa sa, Ulrika Eleonora, sora lui Karl al XII-lea, iar legăturile sale cu lumea suedeză au fost intensificate de cererea în căsătorie a prințului moștenitor Adolf Frederik.

În Suedia prințesa și-a “nordicizat” numele în Lovisa Ulrika, dar de la bun început s-a văzut că nu era foarte mulțumită de noua ei țară. Era un contrast puternic cu statul militar prusac care avea și întâietate culturală, stat condus de fratele său Frederik, despotul luminat.

Suedia se zbătea să își revină economic după perioada sa de mare putere (secolul al XVII-lea), care o sărăcise, iar în plus nici din punct de vedere cultural nu o ducea prea bine. Proaspăta regină I se plânge într-o scrisoare lui Frederik că la curte au un capelan surd, un maestru de dans șchiop, un profesor de sport cu handicap și un pictor orb…

Dar ceea ce era cel mai frustrant pentru tânara și ambițioasa prințesă era faptul că puterea regală din Suedia, potrivit constituției din 1720, nu avea nicio importanță în practică. Suedezii suferiseră mult de pe urma conducerii de către regi autocratici care au exploatat la maximum resursele omenești și economice în războaie devastatoare. Acum puterea era exercitată de cele patru stări și de un sfat. Regele Frederik I privea cu ochi indiferenți această situație, pentru că politica nu a fost unul dintre marile sale interese. Dar când acesta a fost succedat de Adolf Frederik, Lovisa Ulrika a încercat să-l convingă să le arate oamenilor cine decide cu adevărat în țară. Din păcate Adolf nu era tocmai un personaj cu o voință puternică și ezita să provoace conflicte cu guvernul (sfatul). Se mulțumea să stea pe tron și să amâne semnarea actelor care nu îi conveneau, ceea ce a determinat sfatul să înceapă pur și simplu să semneze cu un sigiliu care imita semnătura regelui.

Regina încerca să-și diminueze frustrările devotându-se unei vieți curtenești atât de înfloritoare pe cât o permiteau circumstanțele. A depus de asemenea mari eforturi pentru a insufla viață teatrului și științei, dar fără a uita de ambițiile sale politice. În timpul erei libertății, cum a fost numită perioada de după epoca de mare putere chiar de către cei care îi supraviețuiseră, se găseau în parlamentul suedez două partide, numite pălăriile și beretele. Numele a provenit din faptul că membrii unei dintre grupări i-au poreclit pe adeversari “beretele de noapte”, luându-și apoi singuri numele de ‘pălării’, ca să se deosebească de aceștia. Politic vorbind, cea mai mare diferență consta în atitudinea față de puternicul vecin Rusia.

Pentru a impune punctul de vedere al regalității, Lovisa Ulrika întemeiază o a tria grupare, un partid de curte. Partidul nu a avut mare succes, ci funcționa mai degrabă ca o rampă de lansare pentru planurile din ce în ce mai îndrăznețe care vizau o revoluie violentă pentru a reintroduce regimul autocratic. În fruntea instigatorilor se aflau unii dintre cei mai de seamă nobili din regat, iar regina îi susținea cu toată inima, fiind dispusă chiar să amaneteze bijuteriile coroanei în străinătate pentru a obține resurse financiare pentru lovitură.

Lovitura urma ă aibă loc în vara lui 1756 cu sprijin atât de la militarii fideli coroanei, cât și de la diverse personaje cumpărate. Jocul avea să devină un fiasco. Una dintre figurile mai marginale ale conspirației, cârciumarul Ernst Angel, a decis într-o stare avansată de ebrietate să înceapă propria revoltă și a dezvăluit planurile persoanei greșite. În doar câteva zile, conspiratorii au fost capturați. Au fost supuși torturilor și au vorbit – iar când perechea regală se întorcea la castel pe 22 iunie, lovitura a fost deconspirată. Investigatorii bănuiau că regina avusese cea mai mare implicare în planurile împotriva guvernării.

Șapte dintre liderii revoltei au fost spânzurați, dintre care oameni de vază ai regatului și apropiați ai reginei. Ea a trebuit să suporte predicile nenumărate ale arhiepiscopului. Regelui, care probabil nu a avut foarte mult de a face cu conspirația, i s-a îngăduit să își păstreze coroana, dar numai cu condiția să se țină la distantă de deciziile care vor urma. Prințul Gustav, un copil precoce, era probabil foarte conștient de ce se întâmpla și ar fi trebuit să tragă învățăminte pentru viitor.

După eșecul loviturii de stat, influența regine s-a redus considerabil. Când prințul Gustav s-a căsătorit cu prințesa daneză Sofia Magdalena, legătura s-a rezlizat fără acordul reginei. Iar din nefericire sărmana prințesă avea să plătească pentru asta, pentru că Lovisa nu pierdea nicio ocazie să o hărțuiască.

După moartea lui Adolf Frederik în 1771, fiul să își pune la cale propria lovitură de stat. spre deosebire de cea a mamei, aceasta reușește și îi asigură lui Gustav poziția de despot luminat. Lovisa Ulrika incearcă să-și convingă fiul să-și împartă puterea cu ea, dar fără izbândă, fiind nevoită să lupte mereu pentru a ieși din postura de regină-mamă.

Relația dintre cei doi s-a deteriorat constant până când s-a transformat într-o veritabilă dușmănie. Lovisa Ulrika începuse să împrăștie zvonul cum că urmașul la tron, Gustav Adolf, care vine pe lume în 1778, nu este fiul regelui, ci al Munck, cel care se ocupa de grajdurile regale. Curteanul ar fi ajutat perechea într-un mod foarte concret să conceapă un copil care se lăsa mult așteptat. Ruptura dintre mamă și fiu devine definitivă, așa încât cei doi nu se mai văd decât pe patul de moarte al reginei, in 1782. 

sursa:ALLT OM HISTORIA