Autor 2491 vizualizări


Balerinul tătar Rudolf Nureev emana o energie extrem de intensă, o forță supraumană, o senzualitate exacerbată. Pe scenă, rezultatul era acela că electriza publicul. Era fascinant. Se considera mai mult tătar decât rus și, din această rădăcină, îşi moștenise probabil forța, exprimată și printr-o tehnică impecabilă, dar și printr-o senzualitate extremă.

Din mediul rus în care a crescut și s-a format a preluat un joc dramatic intens, plin de sentiment și de patimă. În viața privată, era un rebel. Detesta regulile – ceea ce a și făcut imposibilă existența sa într-un sistem comunist. Avea un egocentrism pronunțat, dus până la narcisism. Era, deci, un personaj dificil și foarte temperamental, cu puternice izbucniri de furie, ca un animal sălbatic imposibil de domesticit. Ardea ca o torță și pe scenă, și în viața personală. Întreaga sa existență a fost extrem de plină, trăită mereu într-un vârtej.


O viață „dansată” ca o furtună

 Nureev a venit pe lume într-un tren și a copilărit în lipsuri. Rudolf a venit pe lume în 1938, într-un tren transsiberian, lângă orașul Irkutsk din Siberia.

Scria mai târziu în autobiografia sa: „Mama mea era născută în frumosul și vechiul oraș Kazan. Suntem musulmani. Tata era născut într-un mic sat lângă Ufa, capitala Republicii Bașchiria. Deci, din ambele ramuri, rudele noastre sunt de origine tătară și bașchiră [bașchirii – grup etnic de origine turcă și religie musulmană, ce trăiește în Rusia, mai ales în zona Munților Ural, n.r.]. Nu pot defini exact ce înseamnă pentru mine a fi tătar și nu rus, dar simt această diferență în sufletul meu. Sângele nostru tătar curge cumva mai repede și este mereu gata să clocotească. Însă, totodată, se pare că suntem mai languroși, mai senzuali. Suntem un amestec neașteptat de blândețe și de duritate”.

Tatăl său a luptat în Al Doilea Război Mondial și Rudolf a fost crescut de mamă, alături de încă trei surori mai mari, în sărăcie și în lipsuri materiale foarte mari, într-o perioadă în care Rusia trecea prin transformările sovietice, iar războiul făcuse ravagii. Părinții vânduseră tot ce aveau pentru mâncare.

În prima zi de grădiniță, ceilalți copii au râs de micul Rudolf pentru că era îmbrăcat în hainele surorii sale mai mari. Băiatul a început să studieze baletul și dansurile populare la cercurile pionierești din zonă, înainte de a ajunge la Petersburg.

În plus, în Ufa, când avea cam 11 ani, a cunoscut o fostă balerină de ansamblu care dansase, cu mulți ani în urmă, în compania lui Diaghilev: Ballets Russes. Avea 70 de ani – şi de la Udelsova a învățat Rudi primele noțiuni de balet. În ciuda dezaprobării tatălui său pentru un drum dedicat dansului, Nureev a fost remarcat în Ufa și părinților li s-a recomandat să-l trimită la Petersburg. Ceea ce, în final, au acceptat amândoi, primind și un ajutor bănesc de la stat. Rudolf a intrat la legendara școală de balet Vaganova din Petersburg (pe atunci Leningrad) la 17 ani. Foarte târziu față de vârsta obișnuită.

L-a avut profesor pe unul dintre cei mai mari maeștri de balet pe care i-a avut vreodată școala: Aleksandr Pușkin (o pură coincidență de nume cu marele poet rus). La absolvire a dansat pas de deux-ul din Corsarul (pe muzica lui A. Adam și în coregrafia lui Petipa) și imediat a fost remarcat pe scena Teatrului Mariinski (pe atunci Kirov). Dar Nureev a fost mereu un rebel.

Se dezlănțuia în viață, la fel ca pe scenă. Lua lecții de engleză, citea cărți străine, urmărea filmări piratate cu balerini din Vest. Multe lucruri care nu plăceau autorităților.

Fuga din URSS a noului Nijinski

Turneul din 1961 al trupei de balet de la Mariinski la Paris și la Londra aproape că s-ar fi făcut fără Nureev, care începea să fie deja considerat un pericol pentru comuniști. Dar impresarul francez a insistat. Se știa că Rudolf era starul companiei și Europa ardea de nerăbdare să îl vadă pe noul Nijinski.

La Paris, presa și publicul l-au aclamat în Baiadera şi în Frumoasa din Pădurea Adormită. La fel de liber ca întotdeauna, Rudolf se despărțea de colegii săi, petrecea nopțile până dimineața în localuri, se împrietenise cu mai mulți artiști francezi. Nemulțumite de libertățile pe care și le luase (balerinii erau constant urmăriți de KGB oriunde mergeau în capitala franceză), autoritățile sovietice au decis să-l pedepsească. I-au cerut brusc să revină în URSS, sub pretextul că Hrușciov însuși i-a cerut un spectacol la Moscova, în timp ce colegii săi își continuau turneul către Londra.


Rudolf a trebuit să ia rapid o decizie – una capitală. A cerut azil politic pe aeroportul din Paris și, de aici, a plecat spre o carieră liberă și... mondială. Unul dintre oamenii care l-au ajutat în acest pas a fost Clara Saint, cu care se împrietenise la Paris. Aceasta era logodnica fiului lui André Malraux, ministru al Culturii la vremea respectivă, în guvernul de Gaulle.

Colegii săi și mai ales partenera sa, Alla Osipenko, au avut mult de suferit: interogatorii, retrogradări etc. Mamei sale i s-a cerut să-l renege în public, ceea ce aceasta a refuzat să facă. Nureev a fost judecat în lipsă în URSS și condamnat la 7 ani de închisoare, în timp ce în Europa era aclamat și adorat. Fuga sa a fost o palmă pentru Teatrul Kirov și pentru URSS, în general. Și nu era singura. Aveau să-i urmeze câţiva ani mai târziu Natalia Makarova și Mihail Barîșnikov. 

FOTO: Getty Images

Acest fragment face parte din articolul „Margot şi Rudi sau Fonteyn şi Nureev”, publicat în numărul 234 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 iulie - 14 august 2021, și în format digital pe paydemic.com. 


 Cumpără Acum


 Cumpără Acum