Noor Inayat Khan, eroina musulmană a Marii Britanii din cel de al Doilea Război Mondial jpeg

Noor Inayat Khan, eroina musulmană a Marii Britanii din cel de-al Doilea Război Mondial

Noor Inayat Khan a fost o prinţesă indiană, o musulmană, o luptătoare de gherilă, agent secret, specializată în comunicaţii şi în fabricarea bombelor, dar mai presus de toate ea a fost o eroină. Noor a fost agent britanic, care a luptat împotriva regimurilor totalitare care puseseră stăpânire pe Europa în cel de-al Doilea Război Mondial.

Noor s-a născut în 1914, la Moscova. Tatăl ei, descendent al uneia dintre cele mai puternice dinastii din sudul Indiei, era muzician şi renumit profesor de sufism – tradiţii islamice. Mama sa, Ora Baker, era de origine americană.

nooor jpg jpeg

Imediat după începutul Primului Război Mondial, familia Noorei a părăsit Rusia pentru Londra, iar în 1920 s-au mutat în Franţa. Sensibilitatea ei a îndrumat-o spre artă: Noor a studiat muzica la Conservatorul din Paris, dar şi psihologia la Sorbona. Îşi începuse cariera de scriitoare, compunând poezii şi poveşti pentru copii, având chiar şi o emisiune la un post de radio francez. Odată cu începutul celui de-al Doilea Război Mondial, când Franţa a fost ocupată de către nazişti, ea împreună cu familia ei au plecat înapoi în Anglia, dar de data aceasta în Cornwall.

pasaaaa jpg jpeg

Ea era o pacifistă convinsă, însă nu a putut sta înafara războiului. În noiembrie 1940, ea s-a alăturat Forţelor Aeriene, auxiliara feminină. Aici i s-a dat sarcina de a fi operator în comunicaţiile radio, iar mai apoi, în iunie 1941 a fost trimisă la şcoala de formare pentru bombardieri. Faptul că vorbea fluent limba franceză a determinat ca începutul anului 1943 să o găsească în organizaţia înfiinţată de către Winston Churchill, Special Operations Executive, organizaţie care promova lupta de gherilă pe frontul de rezistenţă din Franţa. În iunie 1943, britanicii i-au desemnat acolo tot postul de operator radio. Această misiune era una dintre cele mai riscante, fiind în mod constat pusă în pericol deoarece poliţia secretă nazistă, Gestapoul putea identifica semnalele transmise de aparatele inamicilor. Astăzi, specialiştii spun că un operator radio nu reuşea să supravieţuiască mai mult de şase săptămâni.

norr jpg jpeg

La Paris ea s-a alăturat unei reţele de spioni britanici, aşa-numita „reţea a medicilor”. De aici, ea transmitea mesaje la Londra, sub numele de cod „Infirmiera”. După o lună şi jumătate, majoritatea membrilor reţelei au fost arestaţi de către nazişti. Rămasă singura care nu a fost prinsă, Noor a devenit principalul agent britanic pe care nemţii îl doreau capturat. A refuzat să părăsească unul dintre posturile esenţiale ale britanicilor din Franţa, şi a făcut o treabă bună. Atât cât a putut. Pentru a menţine cât mai mult legătura, ea nu transmitea decât 20 de minute şi apoi îşi schimba locaţia.

nora jpg jpeg

Cu toate acestea, în octombrie 1943 ea a fost „vândută” nemţilor. Ea s-a opus cu violenţă arestului, ofiţerii nazişti catalogând-o drept un prizonier periculos. Timp de o lună, cât a durat interogatoriul de la Paris, ea a încercat de două ori să scape. Şi cu toate că nu le-a dezvăluit nimic, germanii i-au găsit caietele cu notiţe, astfel reuşind pentru o perioadă să transmită mesaje către Londra, pretinzând că sunt trimise de ea. La sfârşitul lui noiembrie 1943, Noor a fost transferată în Germania, şi după ce 10 luni a fost prizonieră într-o închisoare, ea a fost mutată în lagărul Dachau. Unul dintre prizonierii care au supravieţuit războiului, mărturisea că în dimineaţa zilei de 13 septembrie 1944, spioana britanică a fost împuşcată în spatele capului, nu înainte de a fi grav bătută de către ofiţerul SS Wilhelm Ruppert. Se pare că înainte de a muri, Noor a strigat "Liberté".

Noor Inayat Khan, prima eroină musulmană a Marii Britanii, a fost decorată post-mortem cu cea mai mare distincţie militară britanică, Crucea George, dar şi cu Crucea de Război Franceză.