Autor 4085 vizualizări


Nicolae Deak se afla în supravegherea Siguranței române încă de la începutul anilor 1930, unele zvonuri arătând că numitul ar fi fost prizonier în Rusia Sovietică, unde a învățat limba rusă, a frecventat o facultate sovietică, s-a căsătorit cu o rusoaică, fiind apoi numit profesor la GPU (poliția politică sovietică). La întoarcere, a intrat în serviciul spionajului maghiar.

Cercetările efectuate nu au confirmat zvonurile, dar cunoașterea de către Nicolae Deak a limbii ruse și a unor realități despre cum funcționa economia Rusiei sovietice erau greu de explicat.  
În martie 1938, cazul Nicolae Deak a fost preluat de comisarul Victor Ionescu, un nume greu în contraspionaj, aflat acum la Serviciul 2 din Corpul Detectivilor.

De această dată, agenții de Siguranță au stabilit că Nicolae Deak era evreu de origine maghiară, de confesiune unitariană, cetățean român, născut la 8 octombrie 1905, originar din Hațeg, județul Hunedoara, inginer, necăsătorit, domiciliat în București, str. Anastase Simu nr. 6, tatăl avocat cu domiciliul în Hațeg. Nicolae avea un frate, Ludovic, care se ocupa cu agricultura în comuna Calwasser, județul Sibiu, și o soră, Margareta, căsătorită cu Tiberiu Lengyel, domiciliată în București. Alte rude fiind stabilite la Budapesta.

S-a mai consemnat că Nicolae Deak a absolvit liceul la Orăștie, că avea studii superioare la Viena (Academia de Comerț, 1926), Paris, Nancy și Universitatea din Neuchâtel, unde în anul 1929 a obținut titlul de doctor în științe politice și economice și diploma de inginer în forestiere. Vorbea limbile română, maghiară, franceză, germană, rusă și engleză. În anul 1927 a fost corespondent al ziarului vienez „Internationaler Holtzmark”, printre altele editând și două lucrări despre pădurile din Austria. A satisfăcut stagiul militar în Regimentul 8 Călărași, fiind liberat cu gradul de caporal (TR), aparținând cercului de recrutare Hunedoara, cu matricola nr. 4276/1933.

Alte investigații indicau că Nicolae Deak s-a stabilit la București, în anul 1929, pentru a-și echivala studiile la Școala Politehnică. Din anul 1932 a obținut pașaport și a călătorit foarte des în străinătate, în special în Ungaria. Concomitent, a obținut un post de funcționar la Biroul Internațional al Muncii de pe lângă Societatea Națiunilor (Geneva), unde realiza analize economice pentru statul român, el specificând în cerere că „este de naționalitate maghiară”. A mai solicitat, tot la Biroul Internațional al Muncii, „un post de corespondent la secția informațiilor, arătând că deține reprezentanța mai multor ziare maghiare, fără a le preciza însă”. 

Conform Corpului Detectivilor: „Între anii 1929-1931, Nicolae Deak a achiziționat material informativ și statistic sub pretextul că dorește să editeze un indicator al industriei din România, după modelul unor pretinse lucrări similare pe care le-ar fi făcut în străinătate, fapt ce nu se poate dovedi. Pentru o mai bună reușită, a obținut din partea UGIR [Uniunea Generală a Industriașilor din România] o circulară, la 14 martie 1931, pentru a obține concursul instituțiilor statului în acest sens”.

Între anii 1932-1936, Nicolae Deak a fost angajat ca funcționar și prim-colaborator al Oficiului Regal Maghiar pentru Comerțul Extern, timp în care Legația maghiară din București i-a eliberat două împuterniciri pentru chestiuni referitoare la comerțul firmelor maghiare în legătură cu Banca Națională a României și alte instituții. În această calitate, Deak a fost semnalat ca suspect de spionaj în favoarea statului ungar, fiind documentat că întreținea legături cu Halasz Alfred (șeful său) și dr. Tiberiu Lengyel (cumnatul său), ambii aflați în supraveghere informativă.

În martie 1938, Corpul Detectivilor raporta că Nicolae Deak era membru în Consiliul de Administrație și coasociat, cu suma de 60 000 lei, la „SAR Metropolis”, cu sediul în Pasajul Roman nr. 19, societate care avea ca obiect comercial „vânzarea de cărți și reviste străine en gross”, cu precizarea că firma „Metropolis a luat ființă imediat după închiderea editurii Hertz” (acuzată că se ocupa cu culegerea de informații).

Totodată, Nicolae Deak era subdirector și la firma „Externa”, apoi în aceeași calitate la centrala acesteia „Banca Timișoara”, din București, unde, conform Corpului Detectivilor: „Duce o viață pe picior mare, dispune de bani, a căror proveniență nu este cunoscută. Numitul posedă un apartament mare, luxos mobilat, și 5 ha de teren la Snagov. (...) La domiciliul respectivului s-a găsit corespondență referitoare la operații clandestine cu devize (bursa neagră). Nu are o ocupație precisă. Este deseori văzut în compania unor funcționari de la Legația maghiară din București, precum Gyarfas Ladislau, corespondentul Agenției telegrafice maghiare, cunoscut la Direcțiune (...). În această funcțiune, Nicolae Deak este un bun cunoscător al chestiunilor bancare, primește dese însărcinări din partea Băncii Timișoara, bancă care depinde de Pester Bank, pentru a controla activitățile sucursalelor și filialelor din străinătate: Budapesta, Geneva, Londra”.

Gyarfas Laszlo, considerat agent al spionajului ungar, făcuse presiuni pentru ca Nicolae Deak să accepte cetățenia maghiară. Acest lucru a reieșit cu ocazia unei percheziții discrete a Siguranței la domiciliul lui Deak, unde s-au găsit copii după câteva formulare în limba maghiară necesare obținerii cetățeniei maghiare. În cele din urmă, Deak a renunțat la a primi cetățenia maghiară din cauza unui șantaj (fiind evreu), lipsa de tact a angajaților Legației maghiare din București fiind pedepsită de către Centrala din Budapesta.

În schimb, la vârful serviciilor secrete române se afirma că Nicolae Deak ar fi fost „racolat” de către Nicolae Titulescu, încă de când cei doi lucrau la Societatea Națiunilor (Geneva), Deak fiind apoi adus în țară pentru a lucra acoperit pentru organele speciale ale statului român în „chestiunile rusești” (inclusiv pentru British Intelligence Service). Indirect, informația e confirmată și de celebra Encyclopaedia Britannica, care arată că Nicholas Louis Deak, doctor în economie la Universitatea din Neuchâtel, a lucrat ca manager în România pentru Institutul ungar de comerț (în anii 1930-1935) și pentru British Overseas Bank (perioada 1935-1937).

La un moment dat, pe fir intră și serviciile speciale americane. În anul 1937, Nicolae Deak face o călătorie în SUA, ocazie cu care a încercat să cumpere un avion (avea brevet de pilot militar român), pentru care a solicitat o primă de la Ministerul Aerului din România. Cererea este refuzată pe motiv că tipul de avion „nu a fost agreat de Ministerul Apărării Naționale”.

Totuși, în anul 1939, ghidat de serviciile speciale americane, Nicolae Deak înființează la New York firma Deak & Company, ca paravan pentru culegerea de informații și operații clandestine.

În România, un raport al Serviciului „S”(ecret) condus de Mihail Moruzov îl indica pe Nicolae Deak ca fiind în serviciul atașatului militar ungar la București, maiorul Nagy Geza. La rândul său, în mai 1938, Corpul Detectivilor dădea ca sigură informația că Nicolae Deak era angajat în serviciul atașatului militar ungur la București (col. Baiz de Beodora), de la care „a primit în cursul anului trecut 185 000 lei și alți 23 000 lei pentru transport”. Se preciza totuși că „dovezi materiale că activează în serviciul de spionaj maghiar nu sunt, ci doar prezumții”. 

Între timp, contraspionajul românesc interceptează diverse corespondențe cifrate din care reieșea că Nicolae Deak patrona o vastă rețea ce se ocupa cu intermedierea și găsirea unor rute ocolitoare și sigure pentru adăpostirea la Paris, via România, a unor evrei și a averilor lor, plecați din Germania, Italia, Cehoslovacia, Austria și Ungaria, din cauza abuzurilor la care erau supuși de către naziști și fasciști.

Ca exemplu, la 2 septembrie 1938, într-o convorbire cifrată București – Milano, Nicolae Deak și un anume dr. Fischer puneau la cale plecarea unui grup de evrei din Italia, stabilind etapele și plățile care trebuiau făcute prin diverse bănci din Elveția și New York. Cu această ocazie, o notă a Corpului Detectivilor arată: „Nicolae Deak este directorul firmei Externa, doctor în științe politice și economice, cunoscut la Direcțiune de mai mult timp, fiind suspectat pentru spionaj în favoarea Ungariei. A fost semnalat în mai multe rânduri că se ocupă cu traficul clandestin de devize și valută, făcând dese călătorii în străinătate. Numitul dispune de mașină proprie (3 bucăți) și călătorește des cu avionul, ceea ce face ca filajul să întâmpine serioase dificultăți. Chestiunile ridicate de persoana sa se referă la operațiunile clandestine de valută în legătură cu un anume Fischer, de la Roma, și la problema evreilor din Italia, dar și din alte state. Nicolae Deak este de origine evreu”.
La 30 septembrie 1938, Serviciul „S” îl semnala pe Nicolae Deak că primea corespondență din Elveția și Paris, „conținând aranjamente, conturi, proiecte de export și transport, toate suspecte”. Printre persoanele sale de contact se evidențiau: Emmanuel Cohn și Charles Székely – la Paris; Paul Siegel și Marianne Siegel – la Londra.

Și cum „afacerile dubioase ale numitului” au luat „o amploare din ce în ce mai mare”, conducerea Serviciul „S” a decis ca Deak să fie trecut „în continuă operațiune de F” [de filaj]. 

În martie 1939, Deák Miklós este documentat că se ocupă cu „traficul ilicit de valută” și că a „corespondat cifrat pe adresa Hacsak István c/o Lloyd Transport, Budapesta”, sens în care a dispus „achitarea unor plăți importante pentru diferite persoane din Ungaria”. De pildă, într-o scrisoare (interceptată) către directorul de bancă Miksa Messer, Deak îi solicita cifrat „plata a câtorva zeci de mii de cozi de mătură”.

Ca urmare, în aprilie 1939, Nicolae Deak este pus sub anchetă de Banca Națională a României, care-l acuză de „contravenție la dispozițiile legii privind comerțul cu devize”, „comerț ilicit de valută”. Lui Deak i se reține pașaportul de către Poliție și se află în imposibilitate de a mai părăsi România.

Documentele confiscate indicau că Nicolae Deak și un anume Jules C. R. Spiro, din Paris, derulau împreună afaceri cu devize și aur, precum și livrări suspecte a unor materiale pentru armata franceză din Indochina. Câteva zile mai târziu, Deak intervine la ministrul de Interne pentru a i se restitui pașaportul, motivând că „în calitate de director de bancă călătorește foarte mult în interes de afaceri”.

Totuși, conform unei note, simțindu-se suspectat de către autoritățile românești, „Nicolae Deak, informator al Legației maghiare în serviciul atașatului militar ungar, a raportat Legației menționate că nu mai poate lucra și că aceasta să-l considere demisionat începând din data de 1 mai 1939”. Dar decizia lui Deak nu convenea Legației maghiare, astfel că în următoarele zile „Legația maghiară din București a dispus urmărirea lui Nicolae Deak pentru suma de 118 000 lei, pe care acesta nu a putut să o justifice la retragerea lui din serviciul Legației maghiare”.

Spre sfârșitul lui mai 1939, partenerii de afaceri din Franța și Elveția îi cereau lui Deak să cumpere în România licența pentru comerțul național cu benzină sintetică, sens în care i-au pus la dispoziție 3 milioane de  franci.

De altfel, Deak era util și Casei Regale a României, intermediind între baronul Mocsony și Sandor Moldovany din Budapesta cumpărarea unui vile pentru suveranul român în capitala Ungariei.
Între timp, Budapesta revine la sentimente mai bune față de Nicolae Deak și, la 12 martie 1940, Oficiul Regal maghiar pentru comerțul exterior a comunicat Legației maghiare din București că, în baza aprobării centralei „Magyar Kiraly Kulkereskedelni Hivatal” din Budapesta, a numit în postul de conducător al Biroului 2 extern pe Necula Deak, „fost mult timp colaborator al Legației maghiare”. Or, conform datelor Serviciului „S” român, acest Birou 2 extern avea ca sarcină „strângerea și coordonarea informațiilor cu caracter economic din București și provincie”.

Pe de altă parte, în tot acest timp deplasările lui Nicolae Deak în SUA devin tot mai dese. El dobândește calitatea de membru al American Association of University Professors și al American Economic Association.

Pe 21 decembrie 1939, la New York, Nicolae Deak (devenit Nicholas) s-a căsătorit cu Liselotte Maria Potter, fiica unui importator american, născut în Austria, care avea afaceri și în România. În Manhattan, cei doi soți achiziționaseră un apartament unde se ocupau cu diverse activități finaciar-bancare. În subsidiar, el preda economie la Perkiomen School, un colegiu din Pennsburg, și la City College din NY.

În anul 1941, Nicolae Deak devine vicepreședinte și consilier financiar  la Korody and Co. Inc. având un salariu anual de circa 6 000 dolari USA (aproximativ 100 000 dolari în anul 2018).

Anul următor, din cauza războiului, firma Deak & Company își suspendă activitatea, astfel că Nicolae Deak se înrolează în U. S. Army. Urmează un curs de instruire la Fort Benning, Școala de parașutism a OSS (Office of Strategic Services, precursorul CIA - Central Intelligence Agency).

În anul 1943, lui Nicolae Deak i se acordă cetățenia americană și intră ca ofițer superior de informații în OSS. În septembrie, este repartizat la Teatrul de Operații din Orientul Mijlociu, la Cairo, urmând a fi parașutat în România cu misiunea de a înzestra cu armament și pregăti rezistența grupurilor de partizani (sabotaje pe Valea Prahovei).

Referitor la acest episod, Richard Harris Smith, în lucrarea OSS, The Secret History of America’s First Central Intelligence Agency, confirmă că OSS a recrutat funcţionari ai unor rafinării americane din România (Standard Oil Company) în vederea executării unor sabotaje asupra câmpurilor petrolifere din zona Ploieşti: „O echipă alcătuită din 30 de persoane, din care făcea parte şi celebrul bancher de mai târziu Nicholas Deak, a fost pregătită cu scopul paraşutării în zona câmpurilor petrolifere”. Dar, „din diverse motive”, grupul nu a mai părăsit Cairo, însă o altă echipă a OSS a fost paraşutată în Ardeal, alături de una engleză.

Trebuie menționat că serviciile speciale anglo-americane aveau elemente de sprijin în România și Serbia, cu care lucrau în misiuni de sabotaj încă din 1939. Printre acestea se aflau Iuda Perera, domiciliat la Turnu Severin, și Moise Perera (zis Moritz), domiciliat la Cladova, evrei, supuși sârbi, care în ianuarie 1941 au fost expulzați în Iugoslavia de către organele române de contraspionaj sub bănuiala de „agenți de sabotaj” în serviciul Puterilor Aliate (englezilor). Cei doi Perera colaborau cu Nicolae Deak în chestiunea emigrării evreilor și a averilor lor din zonele ocupate de naziști și fasciști încă dinainte de război.

*

Însă membrii familiei Perera și Nicolae Deak urmau să intre în istorie ca participanți la una dintre cele mai spectaculoase acțiuni desfășurate pe timpul celui de Al Doilea Război Mondial.  

În februarie 1945, temându-se de bombardamentele asupra Berlinului, conducerea Reichsbank și cea a Gestapo au decis ca imensele rezerve al băncii centrale și alte bunuri de valoare să fie mutate și ascunse în mina de sare din localitatea Merkers.

Tezaurul era format din 8 198 bare/aur pur; 711 geamantane cu monede dolari/aur; 1769 geamantane cu alte monede/aur; și 2,76 miliarde mărci germane - în total la valoarea de 238 milioane dolari SUA, adică aproximativ 4 miliarde dolari SUA la valoarea de astăzi (2018). De asemenea, în galeriile miniere din zonă au mai fost descoperite peste 400 tone diverse obiecte de artă, de o valoare ce nu putea fi măsurată.

Dar, la 4 aprilie 1945, Merkers și împrejurimile sale sunt ocupate de armatele americane conduse de celebrul general George Patton. Serviciile de informații americane au luat urma tezaurului. O comisie americană, din care a făcut parte și maiorul Lionello Perera, bancher din New York, a „stabilit” că tezaurul provenea din jefuirea de către naziști (Gestapo) unor bănci centrale din statele ocupate și a unor bogătași evrei. S-au luat măsuri pentru scoaterea urgentă a tezaurului din Merkers deoarece, conform înțelegerii între Aliați, zona urma să revină în administrarea armatelor sovietice.

După cum anticipam, la această acțiune deosebit de complexă a participat și Nicolae Deak. Aurul a fost trimis în secret la băncile din Elveția și Suedia, cu ajutorul rețelei bancare create aici de Deak și Office of Strategic Services (OSS). Operația de identificare a unor asemenea „depozite” făcute de naziști în Europa Centrală a continuat până spre sfârșitul anului 1945, fiind recuperate alte bunuri și aur în valoare de alte zeci de milioane dolari. Parte din acest tezaur a fost scos clandestin de sub vigilența sovieticilor, prin Ungaria, Iugoslavia și România.

Câteva luni de la aceste acțiuni spectaculoase, la 13 noiembrie 1946, o notă a Siguranței române arăta că Legația Ungariei din București se interesa de ing. Deak și un articol apărut în ziarul „Daily Express” de la Londra, din care rezulta că Deak ar fi fugit din Ungaria după ce, „în urmă cu câteva luni”, fiind angajat ca „șofer” la Misiunea Militară britanică din București, sub numele Deeac Ștefan Iuliu, a efectuat mai multe transporturi de valori și aur din Ungaria, via România, către Occident, „bunuri care ar fi constituit drepturi sovietice”.

Surprinzător este Siguranța română consemna că Nicolae Deak lucra în aprilie 1946 la ziarul Patria, fiind „informatorul PNȚ [Partidului Național Țărănesc] infiltrat în cercurile sovietice și traducător pentru generalul Susaikov” (reprezentantul sovietic în Comisia Aliată de Control din România). Că „Deak Nicolae este membru al Biroului de Informații al PNȚ și procură informații despre Comitetul Central al Partidului Comunist Român, pe care le dă și Misiunii americane”. De asemenea, într-o discuție, Deak l-a avertizat pe agentul siguranță că „Susaikov este de rea credință față de români, fiind filomaghiar”.

Siguranța mai raporta că „fuga” lui Deak din țară a avut loc la 15 august 1946, el „fiind recomandat Legației Britanice din București de lt. col. W. R. Young, de la Secția Economică a Misiunii Militare Britanice în România”.

În noiembrie 1946, o notă informativă arată că de fuga lui Deak nu era străin lt. col. Young. Or, din rapoartele vremii reiese că William Raymond Young era un personaj binecunoscut serviciilor speciale din România, el sosind în țară încă din anul 1921 ca director la „The National Suply Corporation” din Ploiești, fiind implicat în martie 1940 în celebra operație de sabotaj din zona Porților de Fier, având ca scop blocarea Dunării navigabile (punctul Sip), pusă la cale de British Intelligence Service (vasul Thermonde), însă stopată la timp de Serviciul „S” român.

*

Ei bine, din acest moment, cariera de spion de mare clasă a lui Nicolae Deak se schimbă radical. Este dificil de explicat prezența sa în diferite puncte ale globului într-un timp relativ scurt, dar nu trebuie uitat că personajul era extrem de important, la nevoie pilotându-și singur avionul.

Astfel, potrivit surselor occidentale, în decembrie 1944 Nicolae Deak este numit șef al diviziei de cercetare și analiză a OSS din Burma (Rangoon, azi Myanmar), în teatrul de operații din Indochina, unde s-a ocupat cu recrutarea de localnici pentru unitățile de gherilă ce luptau contra japonezilor, fiind și consilier pentru forțele franceze și pentru armata americană în Vietnam. În această calitate, Nicolae Deak primește sabia de samurai din mâna comandantului trupelor japoneze din Burma, lucru cu care Deak s-a mândrit mereu.

În Indochina, printre colaboratorii și prietenii apropiați ai lui Nicolae Deak s-au numărat și viitorii directori ai CIA: William Casey, William Colby, precum și „părintele” contrainformațiilor americane James Jesus Angleton.

După încheierea operațiilor militare, Deak s-a întors la New York, unde a restartat compania înființată în anul 1939, de această dată sub numele de Deak-Perera Group. Oficial, firma se ocupa cu „comerțul de flori” din Hawaii, apoi cu brokeraj-ul, însă în spatele Deak-Perera se afla nou înființata CIA (Cental Intelligence Agency).

La CIA, șeful operațiunilor speciale era Frank Wisner, fost ofițer de contraspionaj al OSS și prieten cu regele Mihai I, care îl cunoștea pe Deak încă de la Cairo, Istanbul și București. Timp de peste trei decenii, Nicolae Deak va fi bancherul din umbră care va finanța operațiunile clandestine comandate de celebra agenție americană de spionaj, având un rol cheie în promovarea politicii externe a SUA.

În anul 1953, Alan Dulles, directorul CIA, i-a cerut lui Nicolae Deak ca prin băncile sale (firma Deak-Perera) din Zürich și Beirut să dirijeze un milion de dolari necesari răsturnării premierului iranian Mohammed Mossadeq și readucerii pe tron a șahului.

În anul 1956, Frank Wisner și Nicolae Deak sunt împlicați în evenimentele anticomuniste din Ungaria (în vara-toamna anului 1946, cei doi au contribuit la pregătirea și finanțarea acțiunilor antisovietice din România, „memorandumul opoziției unite” și Mișcarea Națională de Rezistență).

În anul 1962, firmele lui Deak iau urma unor tranzacții suspecte cu rupii indiene, via Hong Kong. Concluzia lui Deak era că sumele reprezintă mita guvernului chinez către unii oficiali militari indieni, urmând ca India să fie invadată militar de China (exista deja un conflict între cele două state asiatice). CIA este avertizată și guvernul SUA intervine, stopând atacul. Practic, băncile și filialele Deak-Perera deveniseră posturile de observație ale CIA. Tot prin rețeaua bancar-financiară controlată de Nicolae Deak, s-au finanțat loviturile de stat din Guatemala și Congo, ordonate de CIA. 

Între anii 1969 și 1975, Deak-Perera Group a fost implicată în activități de spălare de bani și bancrută frauduloasă (Macao, Hong Kong, Tokio), fiind acuzată public ca a utilizat Lockheed Aircraft Corporation pentru transferul a aproximativ 22,5 milioane dolari, bani cu care au fost plătiți agenții și informatorii CIA din zonă, inclusiv responsabili japonezi, în scandal fiind implicat și fostul prim-ministru japonez Kakuei Tanaka.

În aceste momente, imperiul creat de Nicolae Deak se întindea pe toate continentele, fiind poate cea mai importantă firmă din lume de pe piața tranzacțiilor cu valută și metale prețioase, având ca paravan organizații precum Deak National Bank (devenită apoi American National Bank) sau Bankhaus Deak. În anii 1983 și 1984, revista Forbes evalua la 400 milioane de dolari USA averea personală a lui Nicholas Deak.  

În mod cert, marele talent al lui Nicolae Deak era mânuirea banilor și diversele speculații cu metale prețioase. Publicația Time îl numea James Bond al banilor. Purta corespondență și conferenția alături de celebrii Friederich Hayek, George Will sau Louis Rukeyser. Un oficial de la ING declara că „Deak este incredibil de carismatic, fiind ultimul aristocrat al Vechii Lumi”.

*

Dar, deasupra Casei Deak încep să se adune nori negri. Căderea începe vertiginos când firma intră în conflict cu Trezoreria SUA, în 1983, și cu noua administrație Reagan, care critică metodele subversive utilizate de CIA.

Firmele Deak-Perera sunt acuzate pentru implicarea în traficul de droguri și finanțarea clandestină a unor grupări mafiote sau paramilitare din Panama, Columbia, Nicaragua, Africa de Sud și Salvador.

În fruntea atacului se afla John M. Walker, văr cu vicepreședintele de atunci George Bush (senior), fost șef al CIA sub președintele Gerald Ford.  Brusc, Nicholas Deak este părăsit de „protectori”. Dacă în anul 1975, la un banchet în onoarea lui Nicolae Deak, Bill Casey în numea „un vechi și bun prieten cu o carieră remarcabilă”, acum, ca șef al CIA, Casey se delimitează clar și pare că nu-l mai cunoaște.

Inițiații știau că CIA căuta un vinovat ce trebuia sacrificat public în lupta dusă cu noua administrație de la Casa Albă (Ronald Reagan), iar veteranul Nicholas Deak era acela. Firma Deak-Perera este penalizată și se îndreaptă spre faliment.

La 19 noiembrie 1985, Nicholas Deak, în vârstă de 80 ani, este asasinat cu focuri de revolver de către Lois Lang, în vârstă de 44 ani, o femeie cu grave afecțiuni psihice, aparent fără nici o legătură cu victima.

Conspirațiile nu au lipsit. S-a aflat că Lois Lang, licențiată în educație fizică la Universitatea Illinois, fusese tratată de schizofrenie la Institutul de psihiatrie al Universității Stanford, de Frederick Melges, un expert în tratarea acestei afecțiuni prin inducerea stării de hipnoză cu ajutorul stupefiantelor. Or, Frederick Melges conducea la Stanford un astfel de program finanțat de... CIA.

P.S. În septembrie 1962, Nicolae Deak era încă în atenția Serviciului „C” (contraspionaj) al Ministerului Afacerilor Interne din România, unde figura ca suspect pentru activitate de spionaj în favoarea Ungariei încă din anul 1938.

Foto sus: Monedă din aur cu chipul lui Nicholas Deak

Surse:

Arhivele Naționale ale României, inventarele referitoare la Direcția Generală a Poliției și Serviciul Special de Informații – Președinția Consiliului de Miniștri, 1920-1946;
Arhiva Serviciului Român de Informații;
Greg Bradsher, Nazi gold: The Merkers Mine Treasure, Spring, 1999, Vol. 31, No.1, „Prologue Magazin”, https://www.archives.gov/publications/prologue/1999/spring/nazi-gold-merkers-treasure.html;
Mark Ames, The biggest CIA-drug money scandal you never read, October 26, 2014, https://pando.com/2014/10/26/the-biggest-cia-drug-money-scandal-you-never-read/;
Mark Ames, Alexander Zaitchik, James Bond and the killer bag lady, 12 februarie 2012;
Money: The World of Deaknick, 12 iunie 1964, https://web.archive.org/web/20090912095339/http://www.time.com/time/magazine/article/0,9171,875916,00.html;
Richard Harris Smith, OSS. The Secret History of America’s First Central Intelligence Agency; University of California Press, Berkley, 2005 (prima ediţie în 1972);
Sorin Aparaschivei, Spionajul american în România, 1944 – 1948, Editura Militară, București, 2013;
Susan Glanz, Nicholas L. Deak, the Hungarian „James Bondof the world of money”, în „Hungarian Studies Review”, Vol. XLIII, Nos.1-2 (Spring-Fall, 2016);
The New York Times, ediția din 21 aprilie 1977;
http://www.antifascistencyclopedia.com/allposts/who-was-nicholas-deak-1964-time-magazine-profile;
https://www.britannica.com/biography/Nicholas-L-Deak;

""