Mohamed - ultimul Profet

Autor 11882 vizualizări


Mohamed (Muhammad) ultimul Profet al Islamului s‑a născut în anul 570 la Mecca şi a murit în iunie 632, la Medina. La vârsta de şase ani rămâne orfan, iar restul copilăriei îl va petrece în familia unchiului său. La 25 de ani se căsătoreşte cu o văduvă bogată cu care va avea şase copii.

Conform tradiţiei, în anul 610, pe când avea 40 de ani, este vizitat de îngerul Gabriel şi are revelaţia faptului că va deveni mesagerul mesajului lui Allah. În timpul obişnuitei sale rugăciuni în peştera de pe Hira, i s-a înfăţişat Arhanghelul Gabriel, care i-a poruncit să citească. Mohamed i-a răspuns că nu ştie carte. Atunci, prin intermediul Arhanghelului, Allah i-a cerut să devină „profetul adevăratei religii“. Se spune că acest episod a demonstrat clar dorinţa lui Dumnezeu că alesul prin care va transmite învăţătura nu trebuie să ştie carte şi nu trebuie să interpreteze poruncile divine, doar să le transmită.

Muhammad începe să predice mulţimii, îndemnându-i pe bogaţi să-i ajute pe săraci şi îndemnând la distrugerea idolilor, fiindcă există o singură Divinitate supremă, iar el este profetul şi mesagerul Acesteia. În primul său pelerinaj la Mecca, Muhammad adună mulţi adepţi din Medina, însă este primit cu ostilitate în Mecca.

Click aici pentru Video

Acest eveniment îl forţează să fugă înapoi la Medina, în anul 622, fapt ce marchează începutul calendarului islamic, cunoscut şi ca era Hijrah. În Medina, Muhammad unifică triburile, iar după şapte ani câştigă controlul Meccăi. Ultimul pelerinaj la Mecca îl face în anul 632, împământenind tradiţia acestuia. Moare în acelaşi an şi este îngropat la Medina.

Controversatul Coran

Revelaţiile religioase ale lui Muhammad au stat la baza Coranului, cartea de căpătâi a Islamului. Muhammad deschide prin Islam una dintre marile controverse ale omenirii în ceea ce priveşte natura pacifistă a religiei fundamentate de el.

De altfel, unele dintre versetele Coranului acuzate de instigare la violenţă au fost considerate ca fiind formulate sub imperiul necesităţii politice şi nu revelaţii autentice, constituind o formă de justificare a aspectului militar pe care l-a luat comunitatea islamică încă din timpul vieţii întemeietorului său.

Nu a existat un succesor desemnat de Muhammad. Cei care au „candidat“ au fost Abu Bakr (tatăl soţiei lui Muhammad) şi Ali (soţul fetei lui Muhammad, Aisha). În funcţia de calif este desemnat Abu Bakr.

""