Misteriosul tovarăş Raul Castro jpeg

Misteriosul tovarăş Raul Castro

Se spune că Fidel Castro a fost Stăpînul Cubei. Nimic mai exagerat. Stăpînul Cubei a fost cuplul Fidel-Raul.

Între cei doi a existat, încă din anii de gherilă, o diviziune, o distribuire de roluri.

Fidel Castro a fost Personalitatea mediatică spectaculoasă. Imprevizibil, nebun, tumultos, avansînd idei îndrăzneţe, începînd cu entuziasm o acţiune pentru a o lăsa baltă, cu acelaşi entuziasm.

Raul Castro a fost şi este un personaj din umbră, refuzînd teatrul mediatic, strîngînd oameni în jurul său şi organizîndu-i minuţios.

Din destinul celor doi, istoricii trag şi o altă concluzie:

Fratele mai mic a fost un fel de joker al lui Fidel, stînd în umbră pentru a fi folosit fie ca rezervă strategică, fie ca executant pentru treburi de care Fidel trebuia să se ţină deoparte.

Raul Castro e cel care, în vara lui 1960, întreprinde, ca Ministru FAR, un lung şi discret voiaj în URSS şi în Cehoslovacia, pentru a obţine arme grele (tancuri, piese de artilerie, avioane Mig) şi uşoare, destinate miliţiilor populare.

După ce sînt eliberaţi din închisoare, Raul pleacă în Mexic pentru a-i pregăti terenul lui Fidel Castro. Aici în cercul lui Nico Lopez, îl va reîntîlni pe Ché Guevara şi-i va vorbi despre fratele său.

El e cel care-i face cunoştinţă lui Fidel cu Ernesto Ché Guevara în casa Mariei Antonia Gonzales, în seara de 8 iulie 1955.

Relația dintre cei doi în Revoluția cubaneză e astfel surprinsă în cartea Cuban Revelations semnată de Marc Frank:

    „Brian Latell, care i-a urmărit pe frații Castro timp de decenii ca analist CIA și care a scris o carte despre Frații Castro, a spus într-un interviu telefonic de la Miami că «dacă revoluția poate fi gîndită ca o operă dramatică atunci Fidel a fost regizorul iar Raul, producătorul. Fidel este vizionarul – fratele genial, impulsiv creativ, mercurial dar absolut dezorganizat. Raul a fost managerul, administratorul, organizatorul rațional – singurul celălalt om cu adevărat indispensabil în afacere – și este cu mult mai pragmatic»”.

Raul Castro, ca şef al MINFAR, e cel care instrumentează, în 1989, afacerea Ochoa.

Jocul perechii Fidel-Raul îşi arată cusăturile în cazul diversiunii cu răpirea americanilor din timpul bătăliei pentru cucerirea Havanei.

E nevoie de asta pentru a stîrni un nou impact mediatic, atît în ţară, cît şi în America, favorabil Gherilei.

Mai ales că americanii joacă dublu. Evitînd intervenţia făţişă împotriva Rebelilor, de teama unei revolte în America latină, ei se proclamă neutri, sprijinindu-l însă puternic, chiar dacă discret, pe Batista.

Pe 26 iunie 1958, comandouri rebele, conduse de Fidel Castro, răpesc 47 de cetăţeni americani şi trei canadieni. 25 dintre ostatici lucrează la minele de nickel, iar 24, la Guantanamo;aceştia sînt surprinşi în autobuzul care-i duce la bază.

Lovitura e spectaculoasă. Reporteri, fotografi, cameramani, sosesc în Sierra de Cristal. Prinse pe picior greşit, autorităţile americane reacţionează haotic. Consulul american de la Santiago, Park Wallans, se grăbeşte să-l întîlnească pe Raul Castro.

Raul îşi asumă imediat rolul său în perechea cu Castro:

El e fratele cel rău.

Consulul află că Fidel nu ştie. În condiţiile din munţi, Raul nu l-a putut anunţat.

A acţionat de unul singur.

Fidel, la rîndu-i, interpretează cu brio rolul Celui ce nu ştie. Ba chiar şi pe cel al omului înţelept, surprins de isprava fratelui.

La Washington deruta sporeşte. Rapoartele trimise de diplomaţi, şi de agenţii CIA exagerează sălbăticia oamenilor lui Castro.

Ostatecii pot fi eliberaţi doar prin negocieri. Batista se opune.

Ar însemna recunoaşterea lui Fidel de către americani ca partener de dialog.

O intervenţie în forţă e imposibilă. Deocamdată, preşedintele Eisenhover intervine pe lîngă Batista pentru opri bombardamentele asupra zonei controlate de rebeli.

O decizie fermă le e dificilă americanilor şi pentru că nu desluşesc jocul lui Castro.

La începutul lui iulie 1958, El Comandante condamnă luarea de ostatici în general şi declară că-i gata să-i ordone lui Raul eliberarea ostaticilor.

Numai că îi e aproape imposibil s-o facă în condiţiile comunicaţiilor proaste din zonă.

Fidel nu urmăreşte decît temporizarea, pentru a reorganiza trupele şi a le întări moralul.

La 3 iulie 1958, Raul primeşte ordinul de a elibera civilii, păstrînd militarii.

Excedaţi, americanii îi propun lui Fidel o întîlnire cu consulul de la Santiago. Fidel refuză, Şeful Armatei Rebele merită mai mult decît un simplul consul.

Casa Albă îi propune ambasadorul american în Cuba.

Din nou, Castro e circumspect.

Americanii devin nervoşi. Ostaticii devin simpatizanţi de-ai rebelilor:

Îşi lasă barbă în semn de susţinere a barbudos, îi învaţă karate pe rebeli.

Un regiment de Infanterie de marină specializat în debarcări e trimis în largul bazei Guantanamo.

Ostaticii sînt eliberaţi la 18 iulie 1958.

Rebelii au beneficiat astfel de un răgaz de o lună, pentru a-şi trage sufletul.

În sprijinul dat fratelui său mai mare, principalul atu al lui Raul Castro rămîne însă domeniul serviciilor secrete, de care s-a ocupat încă de pe vremea Sierrei Maestra.

Responsabil cu Informaţiile în M-26, el are performanţe strălucite cu mult înainte de cucerirea puterii.

În afacerea cu ostaticii americani, Raul Castro îi arată consulului SUA la Santiago că embargoul împotriva lui Batista e o trişerie.

În realitate, avioanele Dictatorului se alimentează cu bombe şi carburant de la Guantanamo înainte de a se năpusti asupra rebelilor.

Documentele sînt incontestabile.

Ele au fost obţinute de Raul Castro chiar de la ambasada Cubei la Washington.

Deşi deloc spectaculos, Raul Castro face parte din triada căreia americanii îi atribuie Revoluţia cubaneză.

Numărul din 8 august 1960 al revistei Time, avînd pe copertă portretul lui Che Guevara, scrie despre trioul de la conducerea Cubei:

„Fidel este inima şi sufletul Cubei de azi. Raul Castro e pumnul strîns pe sabia revoluţiei. Guevara e creierul”.

Fără Raul, Fidel n-ar fi ajuns niciodată să întreacă, în longevitate pe toţi şefii de stat din lume:48 de ani.

Dar nici Raul Castro n-ar fi ajuns la ipostaza celui de-al doilea om în Cuba fără Fidel Castro.

Chiar şi după ce i-a delegat toate puterile, Raul Castro a ştiut că e Stăpînul Cubei în numele lui Fidel Castro.

Dacă n-ar fi fost fratele său mai mare, cubanezii nu l-ar fi acceptat să conducă insula.

Asta şi deoarece, la fel ca în cazul Elenei Ceauşescu, multe dintre nenorocirile Cubei sînt puse de cubanezi pe seama lui Raul Castro.

Analiştii CIA îşi bazează Rapoartele pe surse deschise şi pe informaţii primite de la agenţii din teren.

Judecînd după faptul că americanii n-au reuşit să vină de hac regimului Castro timp de aproape o jumătate de veac, nu e prea greu de ghicit ce informaţii li se pun la dispoziţie.

Raportul meu se bazează exclusiv pe surse deschise:cărţi, articole.

Nu ştiu dacă e mai bun decît Rapoartele analiştilor CIA. Sigur e însă că are două avantaje.

    1.E dezinteresat.

    2. E pe gratis.