Autor 3868 vizualizări


Pacifist convins, contele Mihály Károlyi a fost unul dintre puținii maghiari care s-au opus Primului Război Mondial, și asta din funcția de membru al Parlamentului de la Budapesta. Marginalizat în propria țară, chiar și în partidul al cărui conducător a fost, considerat „trădător” de mulți compatrioți, Károlyi a fost văzut la sfârșitul conflagrației drept cel mai potrivit om pentru a salva Ungaria.  

Născut în 1875, la Budapesta, Mihály Károlyi era unul dintre cei mai bogați oameni din Ungaria, având în proprietate zeci de mii de hectare de pământ, o fabrică de sticlă, o vilă în Budapesta și un conac la țară. Un copil singuratic, născut cu un defect fizic vizibil (palatoschizis – bala numită popular gură de lup), Károlyi a crescut înconjurat de rude și servitori. La maturitate a avut dificultăți în a se adapta în societate, însă a făcut eforturi importante pentru a deveni un bun orator și a intra în politică. Prima încercare de a intra în Parlament, în 1901, la vârsta de numai 26 de ani, s-a soldat cu un eșec. Patru ani mai târziu, doua încercare a fost o reușită. Datorită succesului înregistrat pe scena politică maghiară la începutul secolului trecut, Károlyi a devenit liderul Partidului Independenței.

În momentul atentatului de la Sarajevo, Károlyi se afla la Cleveland, oraș american cu o numeroasă comunitate maghiară. El s-a pronunțat împotriva ultimatului austro-ungar impus Serbiei și împotriva războiului, atitudine pe care a menținut-o pe tot parcursul conflictului. Deși mulți îl considerau „trădător”, Károlyi s-a întors în Ungaria, unde a continuat să susțină cauza pacifistă de la tribuna Parlamentului. Károlyi avea o viziune politică deosebită față de cei mai mulți aristocrați maghiari. El cerea reforma agrară și sufragiul universal, susținea „uniunea personală” dintre Austria și Ungaria, însă era foarte reticent în privința germanilor. Károlyi nu se bucura de susținere nici măcar în rândul propriului partid, așa că în iulie 1916, a părăsit formațiunea politică condusă chiar de el și a înființat Partidului Independenței - Károlyi, care cerea ieșirea imediată din război.

„Am pierdut războiul, acum e important să nu pierdem pacea”

În toamna anului 1918, pe măsură ce Primul Război Mondial se apropia de sfârșit, Austro-Ungaria se confrunta cu o gravă criză politică, economică și militară. În aceste condiții, Carol I de Habsburg, împărat al Austriei și rege al Ungariei, sub numele de Carol al IV-lea, a publicat un manifest intitulat „Către popoarele mele credincioase”, prin intermediul căruia încerca să salveze Dubla Monarhie, prin transformarea Austro-Ungariei într-un stat federal. În aceeași zi, Parlamentul de la Budapesta s-a întrunit pentru a discuta Manifestul Imperial. În cadrul ședinței Parlamentului, Károlyi a susținut necesitatea luării unor măsuri urgente pentru a salva Ungaria: „Am pierdut războiul, acum e important să nu pierdem pacea”.


Károlyi (foto sus) era convins că, în lipsa unor reforme radicale, și Ungaria era amenințată de pericolul bolșevismului. Pe 23 octombrie, premierul maghiar Sándor Wekerle a demisionat, iar Károlyi se aștepta să fie numit prim-ministru. Pe 25 octombrie, el a devenit președintele unui guvern din umbră, Consiliul Național Maghiar, susținut de partidul său, Partidul Social Democrat și Partidul Radical al lui Oszkár Jászi. Acesta din urmă, a publicat în aceeași zi o proclamație în 12 puncte, care reprezenta o platformă program a Consiliului Național. Proclamația susținea declararea independenței Ungariei, ieșirea imediată din război, renunțarea la alianța cu Germania, introducerea sufragiului universal. De asemenea, programul Consiliului prevedea introducerea libertăților civile, amnistia tuturor deținuților politici și reforme socio-economice, precum redistribuirea pământurilor și naționalizarea marii industrii.

Foarte important era punctul zece, care vorbea despre recunoașterea statelor nou formate pe fostul teritoriu austro-ungar, respectiv Polonia, Cehia, Austria, Ucraina și Iugoslavia. Important de subliniat că textul vorbea despre recunoașterea Cehiei, nu a Cehoslovaciei. De asemenea, proclamația nu făcea nicio referire la Transilvania. Consiliul Național Maghiar intenționa să păstreze granițele Ungariei mari și nu era dispus să accepte secesiunea românilor și slovacilor.

Károlyi nu a fost însă desemnat prim-ministru, regele Carol al IV-lea preferând să-l numească pe vărul său, arhiducele Joseph August, „Homo Regius” („Omul Regelui”), conducător provizoriu al Ungariei, până la găsirea unui personaj considerat potrivit pentru conducerea guvernului de la Budapesta. Pe străzile capitalei maghiare, situația a scăpat rapid de sub control, soldații maghiari au refuzat să mai asculte ordinele superiorilor și s-au alăturat maselor populare, care au declanșat o revoltă spontană. În condițiile în care Carol al IV-lea nu mai avea niciun control asupra Budapestei, acesta a fost nevoit accepte desemnarea lui Károlyi în funcția de prim-ministru.

În zorii zilei de 31 octombrie, în timp ce Károlyi negocia formarea unui nou guvern la reședința arhiducelui Joseph August, revoluționarii maghiari sprijiniți de soldați, care purtau crizanteme la uniformă, au ocupat sediile principalelor instituții din Budapesta. Victoria Revoluției Crizantemelor, așa cum a rămas evenimentul cunoscut în istorie, era recunoscută oficial la 8 dimineața, când arhiducele Joseph August l-a numit prim-ministru al Ungariei pe Mihály Károlyi.

Acest text este un fragment din articolul „Ungaria, de la prăbușirea Dublei Monarhii, la intervenţia Armatei Române”, publicat în numărul 27 al revistei Historia Special, disponibil în format digital  pe paydemic.com. 

 Cumpără Acum



 Cumpără Acum