Messalina – împărăteasa nimfomană

Autor 70200 vizualizări


Valeria Messalina (1) a fost cea de a treia soţie a împăratului roman Claudius (2). Dio Cassius ne relatează despre ea că „trăia în desfrâu şi silea şi pe celălalte femei să se prostitueze. Pe unele le obliga să se supună la actul sexual chiar în palat, în prezenţa şi sub ochii bărbaţilor lor. Pe acestea, care acceptau aşa ceva, le iubea şi le favoriza (iar pe bărbaţii lor) îi atrăgea de partea ei prin tot felul de cinstiri şi funcţii înalte. Alte familii în schimb, care nu se înjoseau cu asemenea murdării, erau ţinta urii ei, dacă nu şi victime” (3).

Aceste comportări nu au fost mult timp cunoscute de către împăratul Claudius, subjugat cu totul de către mai tânăra sa nevastă (4). Messalina trimitea sclave să se culce cu împăratul, ca să-i sustragă atenţia de la faptele ei. Plătea, aşadar, tăcerea sau îi pedepsea pe toţi cei care vroiau să-i denunţe desfrâul (5).

Printre amanţii Messalinei, Dio Cassius îl menţionează şi pe Mnester (6). Deşi la început refuză avansurile împărătesei, Mnester devine amantul acesteia, pentru că însuşi Claudius îi ordonă se se supună tuturor poruncilor Messalinei.

Messalina hrănea spaimele împăratului Claudius

Multă vreme Messalina a putut să se bucure de sprijinul unor susţinători şi adulatori. Printre aceştia se număra şi Lucius Vittelius (7), tatăl viitorului împărat. El o susţinea pe împărăteasă în toate prinvinţele, inclusiv şi în cazul lui Valerius Asiaticus (8). Şi libertul Narcissus îi este, iniţial favorabil Messalinei, ca în final să ajungă cel mai aprig duşman al acesteia. De reţinut este episodul Appius Silanus, când complotează împreună împotriva acestuia (9).

În surse sunt citate numele multor victime „vinovate” că se opuneau vieţii duse de Messalina, sau că stârneau interesul şi lăcomia acesteia, prin averea lor. Filozoful Seneca a fost un „caz” fericit, alegându-se doar cu un exil în insula Corsica.

Copiii, Octavia şi Britannicus, i-au asigurat o poziţie temeincă pe lângă tron. Aceasta nu a primit totuşi titlul de Augusta. Ştim că era stăpână pe voinţa lui Claudius şi se aliase chiar cu unii liberţi ca să-l înspăimânte pe împărat cu spectrul unor comploturi.

Din textele lui Tacitus, Messalina emerge ca o nimfomană, avidă de a avea cât mai mulţi amanţi (10). Marea pasiune a vieţii Messalinei a fost Caius Sillius (11), dacă şi aceasta a fost într-adevăr sinceră.

Influenţa Messalinei asupra lui Claudius

Influenţa exercitată de Messalina asupra lui Claudius a fost destul de puternică. A fost numită chiar şi „geniul cel rău” al lui Claudius. Unii istorici admit că ea era foarte tânără şi că a fost o unealtă, manipulată de către experimentaţii curteni, funcţionari imperiali şi oameni politici (12). Ea şi suporterii săi, cum am remarcat şi mai sus, impulsionau angoasele şi spaimele lui Claudius, ca să-l determine să-i lichideze fizic pe inamicii lor sau pe cei destestaţi de ei din diferite şi felurite motive. O avem pe Messalina prezentă la sărbătorirea triumfului sărbătorit de Claudius după cucerirea Britaniei:„soţia împăratului, Messalina, a urmat într-o trăsură carul triumfal al acestuia” (13). Totuşi, amestecul în activitatea cancelariei, nu i-a permis Messalinei cu adevărat să controleze în mod constant birourile acesteia, scrinia. Izvoarele literare îi atribuie Messalinei şi alte vicii. Aceasta dorea cu aviditate să acapareze mari cantităţi de numerar şi parcuri, domenii. Messalina nu era interesată de problemele de stat decât numai în măsura obţinerii unor profituri personale. Este pretins şi faptul că Messalina, profintând de poziţie deţinută, ar fi vândut privilegii, comandamente militare, monopoluri acordate de către stat, chiar şi calitatea de cetăţean roman. Se pare că ar fi obţinut şi cruţarea unor liberţi meschini şi a anumitor conspiratori împotriva propriului ei soţ „contra cost”, în schimbul unor sume de bani (14).

Messalina ajunge să fie urâtă de liberţi

Messalina îşi atrage ura liberţilor imediat după uciderea lui Polybius, unul dintre cei mai devotaţi oameni ai împăratului. Ceilalţi liberţi încep să se teamă de aceasta, mai ales că pentru împărăteasă „pentru care nu este suficient faptul de a fi adulteră şi prostituată la palat, dar dorea să aibă şi mai mulţi soţi” (15). Liberţii, stăpâni pe borourile de la palat, se temeau acum de slăbiciunea minţii împăratului, care-i putea pierde şi pe ei, în urma unor posibile uneltiri ale Messalinei.

Sfârşitul Messalinei

Tacitus a narat cu lux de amănunte, în treisprezece capitole (16), prăbuşirea Messalinei din cauza unei iubiri „vecine cu nebunia”. Messalina se îndrăgostise prosteşte, de ceva vreme, de tânărul aristocrat, Caius Silius. Acesta fusese desemnat consul pe anul 49 la insistenţele Messalinei. Bogăţiile palatului erau mutate de către împărăteasă în casa amantului ei, pe care-l sileşte să şi divorţeze.

Se pare că tânărul Caius Silius aspira la tronul Romei. Plecarea lui Claudius la Ostia, neînsoţit de Messalina, care a pretextat o indispoziţie, era un moment prielnic ca cei doi îndrăgostiţi să-şi pună în aplicare planul (17).

În absenţa lui Claudius, cei doi se căsătoresc, folosindu-se de separarea unilaterală acordată de dreptul roman, după Tacitus, o faptă de domeniul basmelor şi totuşi reală.

Libertul Narcissus (18) îl avertizează pe Claudius că „dacă nu ia lucrurile în pripă, noul bărbat al Messalinei pune mâna pe Roma” (19).

Preocupaţi de plăcerile nunţii, proaspeţii căsătoriţi nu luaseră nicio măsură serioasă ca să ajungă la guvernare. Acest fapt i-a conferit lui Narscissus un avantaj. Din ordinul lui, au căzut sub securea călăului toţi amanţii Messalinei în frunte cu Silius şi cu „nuntaşii de la storsul strugurilor”. Messalina este împiedicată să aibă o întrevedere cu Claudius. Aceasta se refugiază la mama sa, în grădinile de odinioară ale lui Valerius Asiaticus, pentru a-şi pregăti apărarea.

Comportarea lui Claudius din acele clipe vădeşte slăbiciunea şi teama acestuia de comploturi:„chiar dragostea înflăcărată ce o avea pentru Messalina şi-a înăbuşit-o, nu atât din cauza ruşinii publice, cât de teamă ca nu cumva iubitul ei Silius să-i ia tronul. Atunci, fugind la tabere în mod ruşinos şi tremurând de frică, întreba tot drumul dacă mai este împărat sau nu” (20).

Între timp, Claudius se liniştise şi chiar dădu poruncă să i se înfăţişeze Messalina. Narcissus realizează faptul că dacă Messalina va ajunge la Claudius, zilele sale sunt numărate:„Şi dacă Narcissus nu ar fi grăbit uciderea ei – scrie Tacitus (21) – moartea şi-ar fi îndreptat paşii către acuzator”. Astfel că, din proprie iniţiativă, dădu ordin centurionilor să plece la locul de refugiu al Messalinei şi să o ucidă. Când i se aduce vestea morţii Messalinei, Claudius nu întreabă dacă de „mâna ei sau a altuia”, „ceru să i se umple cupa şi ospăţul urmă ca de obicei”. Claudius „nu dădu semne de ură, de bucurie, de mânie, de tristeţe [într-un cuvânt] de niciun simţământ omenesc, nici atunci când vedea veselia acuzatorilor, nici atunci când privea jalea copiilor săi” (22).

La scurt timp după moartea Messalinei, aşezându-se la masă, întrebă de ce nu vine şi împărăteasa. Se pare că pe mulţi din cei condamnaţi la moarte îi chema a doua zi la masă, sau să joace zaruri cu el şi „crezând că ei întârzie, la reproşa prin curier că sunt nişte somnoroşi”. Aceste exemple sunt grăitoare pentru uitucenia împăratului şi mai ales pentru modul în care era perceput de contemporanii săi.

Suetonius ne spune că însuşi împăratul a semnat actul de dotă la căsătoria Messalinei cu adulterul Silius, dândui-se „asigurarea că este o simulare, ca să îndepărteze un pericol ce-l ameninţa şi pe care îl prevesteau unele semne” (23).

După acest trist episod, Claudius „declară în faţa praetorilor adunaţi că, nereuşindu-i căsătoriile, va rămâne celibatar, iar dacă nu va rămâne nu se opune să fie ucis de mâinile lor” (24). Istoria ne-a arătat că lucrurile au stat cu totul altfel. Claudius se recăsătoreşte cu Agrippina, fiica fratelui său Germanicus. Căsătoria acestora era una incestuoasă.

 

Note:

 

(1) Strănepoata lui Octavia, sora lui Augustus, aceasta se înrudea cu Claudius, fiind şi fiica lui Barbatus Messala, văr primar cu Claudius. S-a născut în anul 25 e.n. şi s-a căsătorit cu Claudius în jurul anului 40 e.n., între soţi fiind o diferenţă de 30 de ani. În atmosfera de decădere morală din cadrul aristocraţiei roman din acea epocă, ea s-a remarcat prin desfrâu, lăcomie, cruzime.

(2) Despre logodnele şi căsătoriile lui Claudius de dinainte căsătoriei lui cu Messalina găsim detalii şi la Suetonius, în „viaţa” lui Claudius, capitolul XXVI.

(3) CD., LX, 18-31

(4) Tac., Ann., XI, 28.

(5) CD., LX, 18-31.

(6) Pantomim şi dansator cunoscut în epocă. Pentru mai multe detalii asupra relaţiei acestuia cu Messalina vezi Dio Cassius, LX, 22;28).

(7) Unul dintre cei mai influenţi sfetnici ai lui Claudius.

(8) Tac., Ann., XI, 3.

(9) Suet., Claud., XXXVII.

(10) Eugen Cizek, Claudiu, Teora, 2000, p. 48.

(11) Tac., An., XI, 13.

(12) Vincent Scramuzza, The Emperor Claudius, Harvard University Press, 1940, p.90.

(13) Suet., Claud., XVII;şi DC., LX, 22.

(14) CD., LX, 16-17.

(15) CD., LX, 31.

(16) Anale, XI, 12;26-38.

(17) Silius ar fi vrut la un momendat să curme relaţia, ne spune Tacitus, însă această abordare nu era decât o tactică de constrângere a Messalinei pentru a acţiona în defavoarea lui Claudius şi în favoarea lui Silius, cât mai repede cu putinţă. Caius Silius propune ca unică soluţie, căsătoria, aducând o serie de argumente. Messalina nu pare încântată, fiind conştientă că viitorul ei alături de Silius ajuns împărat, nu era unul sigur. Se pare, sugerează Tacitus, că Messalina ar fi acceptat această uniune deoarece „avea un suflet stors de viaţă”, iar relaţia lor deja devenise un subiect care stârnea numeroase reacţii la Roma.

(18) Timp de o zi Narcissus primeşte împuteniciri speciale pentru a lua măsurile pe care el le va crede de cuviinţă.

(19) Tac., Ann., XI, 30.

(20) Tac., Ann., XI, 31;Suet., Claud., XXXVI.

(21)Anale, XI, 37.

(22) Tac., An., XI, 38.

(23) Claud., XXIX.

(24) Suet., Claud., XXVI, 4.

" "