Mary cea Sângeroasă, prima regină a Angliei

Autor 50743 vizualizări


Regina Maria I a Angliei şi Irlandei este cunoscută mai mult sub porecla de „Bloody Mary” din cauza numeroaselor ruguri dedicate protestanţilor care au ars pe vremea domniei ei. Însă perioada aceea a fost caracterizată şi de alte evenimente-inclusiv multe realizări, dintre care cea mai importantă a fost instituirea dreptului femeilor de a domni.

Mary a fost un adevărat deschizător de drumuri în dinastia Tudorilor. Niciodată înaintea ei o femeie nu purtase coroana Angliei. A câştigat tronul în ciuda tuturor dificultăţilor, păstrând linia de succesiune în dinastie, şi a stabilit un precedent pentru încoronarea unei femei. Până nu demult, Mary era cel mai puţin cunoscut dintre dinaştii Tudor, eclipsată în special de sora ei vitregă, Elisabeta. În plus, a fost condamnată drept una din cele mai rele femei din istorie. „Mary cea Sângeroasă” este văzută ca un tiran bigot, a cărui domnie a fost un eşec absolut, remarcabil doar prin arderea a peste 300 protestanţi şi nepopulara căsătorie cu Filip al Spaniei.

Mary nu trebuia să ajungă regină, iar tatăl ei, Henry al VIII-lea, a încercat din răsputeri să facă în aşa fel încât tronul să nu-i revină ei. Acesta a recunoscut în sfârşit pretenţiile la tron ale fiicei sale, dar fiul său Edward a ignorat testamentul tatălui:fiind hotărât să păstreze şi să apere protestantismul englez, a eliminat-o pe sora sa catolică de la succesiune. La moartea lui Edward, în iulie 1533, Lady Jane Grey a fost proclamată regină, dar 10 zile mai târziu Mary a reuşit să pună mâna pe tron. Această realizare este deseori trecută cu vederea. Mary a condus singura revoltă de succes împotriva guvernului central din Anglia secolului al XVI-lea şi a fost singurul monarh Tudor, cu excepţia lui Henry al VII-lea, întemeietorul dinastiei, care a trebuit să lupte pentru tron.

Dar în ciuda ascensiunii triumfătoare, statutul ei de primă regină a Angliei a fost subiectul unor speculaţii şi îndoieli. Însăşi Mary s-a întrebat dacă o femeie poate purta coroana. Limbajul, imaginea şi aşteptările monarhiei engleze erau masculine. În primele luni, practicile şi puterile reginei au fost elaborate. A fost o dezbatere condusă de Mary, iar deciziile sale au devenit precedente pentru viitor. Statutul unei regine domnitoare a fost definit într-o lege specială trecută prin Parlament în aprilie 1554, prin care domnia unei femei devenea egală din punct de vedere egal cu cea a unui bărbat. Astfel, în statut, ceremonii şi ritual, Mary a preluat toate formalităţile curţii şi cele de domnie şi le-a adaptat pentru domnia unei femei. Pe atunci, nu exista niciun ghid pentru încoronarea unei femei ca unic suveran, dar încoronarea lui Mary a investit-o cu toată puterea exercitată de strămoşii ei, fără nicio excepţie. Ea a reluat obiceiul tradiţional de atingere a bolnavilor de scrofule (în credinţa că atingerea unui monarh este vindecătoare;pentru dezvoltarea acestei teme:Marc Bloch – Regii taumaturgi) sau de spălare a picioarelor săracilor. Aceste ritualuri nu fuseseră niciodată îndeplinite de o femeie şi erau considerate acte preoţeşti pe care numai reprezentanţii lui Dumnezeu pe pământ – monarhul de sex masculin – le putea face.

În monarhia engleză, şi nu numai, personalitatea monarhului era cheia determinării şi executării politicii. Din acest punct de vedere, regimul lui Mary nu a fost cu nimic diferit – personalitatea ei a jucat un rol imortant. Ea s-a implicat în toate problemele guvernării şi în politicile cheie ale statului – căsătoria, reuniunea cu Roma, războiul cu Franţa. Ambasadorul veneţian spunea despre ea că „se trezeşte la răsăritul soarelui şi, după ce-şi spune rugăciunile şi ascultă slujba, munceşte fără oprire până la miezul nopţii”.

Căsătoria ei cu Filip al Spaniei a fost considerată mult timp un eşec, exemplifiat prin pierdea Calais-ului, ultimul teritoriu din Franţa deţinut de englezi până în 1558. cu toate acestea, căsătoria poate fi văzută ca un act politic calculat şi de succes. Ea şi-a ales un soţ nefamiliarizat cu disputele şi intrigile politice din Anglia, iar puterile lui au fost atent limitate de legislaţie şi de tratatul de căsătorie. Alianţa nu a fost însă privită cu ochi buni de populaţie, iar regina s-a confruntat chiar şi cu o revoltă din acest motiv.

Desigur, domnia lui Mary (1553-1558) este cel mai bine cunoscută pentru arderea celor aproape 300 de protestanţi, bărbaţi, femei şi copii. Acest fapt nu trebuie şi nici nu poate fi exclus din analizarea guvernării sale, dar el trebuie privit în contextul mai larg al policii sale religioase şi al climatului religios dificil ce data din vremea tatălui ei. Restaurarea catolicismului nu a fost un act nepotrivit sau unul de întoarcere la trecut. Cardinalul Reginald Pole a reinstalat papalitatea în toate drepturile sale şi a lansat o propagandă eficientă prin predici şi presă. Cel mai faimos aspect al propagandei, arderile pe rug, au fost şi ele extrem de eficiente. Dacă regina ar fi trăit mai mult sau dacă ar fi reuşit să producă un succesor catolic, probabil că Anglia ar fi fost recatolicizată, iar Mary ar fi fost astăzi văzută altfel.

Domnia lui Mary Tudor a fost esenţială pentru viitorul monarhiei engleze. Ea a făcut posibil ca femeile să poate conduce ca regii, cu aceleaşi privilegii, şi a pus bazele unei autorităâi regale indiferente la sex.

""