Autor 27442 vizualizări


Aceasta este viaţa Mariei Tănase, reconstituită din documentele, cu surse diferite şi traversând regimuri, care alcătuiesc „Dosarul I 157076”, aflat astăzi în Arhivele CNSAS. E, de bună seamă, un portret fragmentar şi fragmentat, întins pe două decenii, alcătuit din şoapte, bănuieli, acuze, controale şi verificări – un ansamblu de mai multe voci despre o voce, una singură, rămasă în istorie.

Se spune că frumuseţea este în ochii celui care privește. Însă ochiul Securităţii nu a văzut în Maria Tănase o privighetoare, ci o gaiţă. Așa este completat numele său conspirativ de urmărire, pe coperta din faţa celor 200 de file de la Securitate. „Cîntăreaţa”, au gândit mai întâi, dar au tăiat. Și alături au înlocuit după voia lor: „Gaiţa”. Dacă citești despre viaţa Mariei Tănase de la începuturile comunismului în România, despre chinul lor, din familie și dintre prieteni, de a se descurca, căci nu puteau să se adapteze, rămâi cu un gust amar.

 Comuniștii au îndesat uriașa ei personalitate și anvergură artistică, magia sa hollywoodiană, distincţia sa boierească, aplombul intelectual al culegătorului de folclor autentic, originalitatea repertoriului său într-un cub de gheaţă. Au încadrat-o pe post de cântăreaţă lirică cu leafă fixă și normă. Pe lângă normă, avea și alte obligaţii obștești-proletare, precum cea de a cânta și juca pe la întreprinderi, iar după, de a participa la discuţii colective critice cu muncitorii despre piesele muzicale sau de teatru interpretate. Îi controlau repertoriul și nu i s-a permis să mai plece în turnee în străinătate.

 1949. Mesajul codat al cântăreţei

 Harry Brauner, folclorist și etnomuzicolog, care a înfiinţat și condus Institutul de Folclor, a fost, alături de primul ei soţ, celălalt evreu important din viaţa Mariei Tănase. El a descoperit-o și împreună cu Sandu Eliad au transformato în divă. Brauner a fost arestat și condamnat în 1950 în procesul Pătrășcanu. Mult mai târziu a fost reabilitat.


 Într-o declaraţie din 1953 povestește că, în 1949, Maria Tănase i-ar fi adus, cu rugămintea de confidenţialitate, o informaţie aflată de la cineva cu grade mari în serviciul de informaţii englez: „Îţi comunic că englezii sunt supăraţi pentru că faceţi folclorul în laborator şi că au de gînd să te atace la radio pentru acest lucru, iar dacă nu au făcut-o pînă acum, este pentru că ai un dosar bun la ei şi au informaţii bune despre tine de la FUAD”. (vol. 2, f. 74). H. Brauner interpretase acest mesaj ca o formă subtilă de a-i transmite ameninţarea serviciului britanic de spionaj, cum că va fi demascat dacă nu va lucra pentru britanici mai departe. (vol.1, f. 3, 7) 

 1951. Verificarea „măiastrei” prin organele P.M.R.

Deși ne aflăm cu două decenii înainte de revoluţia culturală din 1971, la Teatrul de Estradă din Capitală se discuta în termeni de „elemente” cu „origine”, în producţie și în întrecerea socialistă. Referinţele membrilor P.M.R. de la cantina ziariștilor, din blocul în care locuia, de la foaia „Viaţa Sindicală”, ale colegilor și ale celor cu funcţii de la Teatrul de Estradă colorează imaginea artistei în ochiul proletariatului: „Element muncitor, săritor la nevoie faţă de oricine”, „Nu are nicio pregătire ideologică, dar e atașată prin originea ei și de regimul nostru”, „Își iubește și-și respectă meseria. Are un caracter impulsiv, e bătăioasă și nu prea corectă în chestiunile bănești. Are multă personalitate, nestatornică, de o excesivă personalitate, indisciplinată”, „Nu-i o prietenă a regimului nostru și nu cred să fie sincer atașată clasei muncitoare, deși o cunoaște și a trăit în mijlocul ei în copilărie. E gata de orice abnegaţie faţă de prieteni pentru care își dă ultimul ban”, „La ședinţe este foarte absentă și punerea problemelor nejuste /.../ ar fi spus unor tov. din teatrul nostru că tov. director e panglicar și negustor de mosorele. În colectiv are o atitudine vulgară. /.../ chiar fiind bolnavă a cîntat, nevoind să stea în pat în săli reci cu curent, fără cabine. După o lună de zile de turneu în condiţiuni cît se poate de grele, fiind bolnavă a continuat să cînte”, „Din punct de vedere profesional a mai scăzut, totuși mai are încă foarte mare priză în public /.../ poate fi încă utilizată, avînd în vedere că în producţie e corectă și necesară, fiind cu toate slăbiciunile cea mai bună cîntăreaţă de folklor” (Coman Ion, directorul teatrului), „La Orăștie și Arad, după o temperatură foarte mare am trimis-o să plece la vagon, lucru pe care l-a refuzat intrînd în scenă, iar în spatele cortinei au stat tov. cari s-o poată prinde în caz că ar cădea” (Petre Gusti, locţiitor al Org. de Bază a teatrului), „Nu participă la viaţa politică și sindicală a teatrului” (Gigi Rosescu, secretar literar al teatrului), „Posedă un vocabular foarte vulgar”, „Este corectă și talentată. În general este apreciată și iubită în teatru. Nu este ridicată politic, dar la întreceri socialiste face prelucrări”. (vol. 1, f. 10-12)

1953-1956. Prima urmărire oficială a Mariei Tănase de către serviciile secrete comuniste

 Direcţia a II-a a Securităţii Poporului a iniţiat, în 1953, verificarea oficială a cântăreţei, suspectată de spionaj. Familiei Tănase-Papadopolu i s-au montat microfoane în casa frecventată de „elemente dubioase”: Petre Ghiaţă, Nicu Bălău (fost moșier, fiul fostului patron al restaurantului „Cina”), Gabi Mihăilescu (impresarul artistic al vedetei, care semna Michailescu), Ion Iancovescu, Ana Dinu, Ala Baianova, Basmagian, Mircea Crișan, Teodor Cosma ș.a.

 Și i-au ascultat cum se sfătuiau: „Tănase Maria a fost instruită de soţul său, să arate, în cazul cînd va fi interogată, că nu are relaţii dubioase, că vin la ea numai artişti care veneau şi înainte, că nu face propagandă şi că nu are legături cu spioni. Din sursă sigură «Tehnică operativă» rezultă că şi în prezent Tănase Maria nu are sentimente de fidelitate faţă de regimul nostru, manifestîndu-se adesea duşmănos”. (lt. maj. Cibu Florin, şef de birou; lt. Pană Petre, Direcţia a II-a; vol.2, ff. 73-75)


 Dar mai era și cohorta de surse, agenţii Securităţii Poporului, adaptaţii anilor ’50. Și erau peste tot, prin locurile pe unde doar treceau uneori. O informare din 1956, probabil dată de vreun angajat al Hotelului „Athénée Palace”, vorbește despre Andrica Theodor, cetăţean şi jurnalist american de origine română, care venise în R.P.R. invitat de Ministerul de Externe. Avea camera 316. La 29 iunie, la ora 8 dimineaţa, a coborât în hol şi s-a întâlnit cu Maria Tănase. Aceasta i-a dat „o ie cusută naţional şi un brîu de damă, spunea că ar cere pe ele (2.000 lei), a vorbit cu Andrica la telefon şi s-a coborît jos în holl şi au stat de vorbă, a luat iea Andrica, însă nu am văzut dacă i-a dat bani. Maria Tănase la ora 9 a ieşit din holl cu Andrica în faţa lojii de la poarta principală, s-au sărutat de cca. 5-6 ori, au văzut tov. Batan de la recepţie şi tov. Martin de la poartă”. (vol. 2, f. 70) Ziaristul american mai apare în legătură cu „Richard Kaisiseke de la Associated Press”, cazat la Hotelul Ambasador, camera 618, şi cu „ziaristul englez Bourne”, cazat la Athénée Palace, camera 119.

 Dosarul acţiunii informative (dosar individual) nr. 97 pe numele Tănase Maria a fost închis la data de 4 iulie 1956 cu aprobarea lt. col. Holingher Isidor şi predat la arhivă pe data de 17, aceleaşi lună şi an. Nu fusese obţinută vreo dovadă: „Acţiunea a fost închisă fără rezultat operativ”. (vol.1, f. 56)

 1957. Vreau să plec!

 În pofida închiderii acţiunii, reţeaua informativă continua inerţial să strângă date. Despre cum se mai trage cu urechea aflăm şi din relatarea agentului „Dumitrescu Costel” din 5 noiembrie 1957. La „Capşa”, în seara zilei de 3 noiembrie, la orele 23, se aşezaseră la o masă „artista emerită” împreună cu soţul său. Întâmplător sau nu, necunoscut, la masa de alături se pare că se potrivise informatorul.

Soţii conversau în timp ce luau masa. Iată de unde a fost prins firul discuţiei: „Soţul explica soţiei că în nici o parte ea nu va cîştiga ceea ce cîştigă aici; că în nici o parte nu va fi considerată cum este aici şi în definitiv ce îi lipseşte aici – nimic, chiar absolut nimic. /…/ să se gîndească bine că aici, în R.P.R., este numai între prieteni, iar «dincolo» va fi numai între străini”.

 Artista asculta, dar rămânea neclintită. „După ce a ascultat cu atenţie, Maria Tănase a afirmat că va rămîne la ideia ei fixă și în nici un caz nu va rămîne în RPR. Maria Tănase a afirmat de asemeni faţă de soţul său că va rămîne în străinătate cu prima ocazie, unde se va descurca ușor printre așa-zișii străini, cum de altfel s-a mai descurcat ea, și să nu uite faptul că ea are foarte mulţi prieteni în străinătate”, arată nota informatorului. (vol. 2, f. 68)

Acest text este un fragment din articolul “Maria Tănase. Nume de cod: Gaița” apărut în Historia nr. 212, disponibilă la toate punctele de distribuție a presei în perioada 15 septembrie-14octombrie 2019, dar și în format digital pe paydemic.com 


 Cumpără Acum




""