Liviu Ciulley ziditorul Bucurestiului modern

Autor 1301 vizualizări


Putini dintre locuitorii Bucurestiului stiu ca datoreaza trainicia multor constructii celui care a înteles sa le ridice cu pricepere si suflet. L-am numit astfel pe ilustrul inginer constructor Liviu Ciulley, pe nedrept uitat.

 

Se înscrie la cea mai severa scoala

Inginerul Liviu Ciulley s-a nascut la 3 ianuarie 1891, la Giurgiu, ca fiu al avocatului Ioan Ciulley si al Anei Blebea. A avut doi frati, pe Paul-avocat si Alexandru-medic.
Urmeaza cursurile primare la Giurgiu, iar cursurile superioare la Liceul Gh. Lazar din Bucuresti. Liceul Lazar devenise liceu real dupa reforma din 1904. Aici se adunasera elevi din numeroase licee din tara, atrasi de matematica. Multi dintre ei erau colaboratori ai Gazetei Matematice, înfiintata în 1895, dupa inaugurarea Podului peste Dunare, la Cernavoda. Cei mai multi se pregateau sa devina ingineri, sperând sa reuseasca la examenul sever ce se tinea în fiecare toamna la Scoala Nationala de Poduri si Sosele din Bucuresti.
La acest examen se prezinta si tânarul Liviu Ciulley, în anul 1909.
În Scoala Nationala de Poduri si Sosele domnea o disciplina de tip militar, elevii-ingineri purtând cu mândrie uniforma scolii "cu chipiu înalt, nasturi stralucitori si spada de tip... francez".
Directorul scolii era profesorul inginer Constantin Mironescu, titularul catedrei de statica constructiilor. Dintre profesorii sai amintim pe:David Emanuel, Andrei G. Ioachimescu, Alexandru Davidescu în anul preparator, iar apoi Anghel Saligny, Elie Radu, Gh.Em. Filipescu, Ion Ionescu-Bizet, Grigore Cerkez si multi altii.
Lor le datoreaza elevul-inginer Liviu Ciulley formarea sa solida în profesiunea de inginer constructor.

Creeaza o antrepriza de constructii

Liviu Ciulley a absolvit Scoala Nationala de Poduri si Sosele în Bucuresti în anul 1914, cu diploma nr. 326, semnata de catre profesorul inginer Constantin Mironescu, directorul Scolii Nationale de Poduri si Sosele si dr. Constantin Angelescu, ministrul Lucrarilor Publice.
Dupa absolvire, Liviu Ciulley a fost primit în Corpul Tehnic Român ca inginer ordinar clasa a III-a si numit inginer într-unul din serviciile tehnice ale Ministerului Lucrarilor Publice.
Imediat dupa Marea Unire din 1918, ca si alti ingineri din generatia sa, îsi creeaza o antrepriza de constructii, "Antrepriza Liviu Ciulley". Aici îl va avea ca inginer-consilier pe fostul sau coleg, viitorul academician Aurel A. Beles.
În anul 1937, antrepriza este transformata în "Societatea Nationala de Constructiuni"-S.A.R. Bucuresti, prin hotarârea nr. 313 din 12 martie 1937 a Tribunalului Ilfov-sectia I-a comerciala. 
Este impresionant documentul publicat în Monitorul Oficial nr. 63/17 martie 1937, prin care s-a facut evaluarea bunurilor antreprizei. Din el reiese ordinea si grija cu care inginerul Liviu Ciulley întelegea sa-si pastreze masinile, utilajele, sculele, dar si materialele curente de instalatii pâna la mobilierul si accesoriile de birou.

Urmarea ordinea cu toata atentia

De altfel, preocuparea sa pentru ordine si gospodarire a materialelor este evidentiata si de o întâmplare povestita de un inginer, astazi mai vârstnic, care-si amintea:"Când eram tânar si se construiau garajele pentru autobuse din Soseaua Panduri, ale Societatii Comunale a Tramvaielor Bucuresti, îl însoteam pentru prima oara pe inginerul Ciulley si pe înca un arhitect pe noul santier.
- Vezi ca aici sunt împrastiate cuie pe jos! observa inginerul Ciulley si trece mai departe.
Eu am zâmbit, dar arhitectul ramas în urma îmi spune printre dinti:
- Fii atent, daca mai gaseste asa ceva, ai încurcat-o!"
Inginerul Liviu Ciulley a fost membru al Societatii Politehnice si al Asociatiei Generale a Inginerilor din România (A.G.I.R.).
Inginerul Liviu Ciulley a înteles sa-si marcheze trecerea prin viata printr-un numar impresionant de lucrari zidite cu pricepere, pasiune si suflet, pe care ni le-a lasat si care se pot vedea în imaginile alaturate.
Cred ca trebuie amintit cum a fost ridicata cladirea în care astazi functioneaza Teatrul C. Nottara.
Tânarul Liviu Ciulei, viitorul regizor, era atras de teatru.
Tatal sau, inginerul Ciulley, voia însa sa-l faca inginer constructor.

A ridicat un teatru pentru fiul sau

În urma negocierilor, povesteste regizorul, a acceptat sa se înscrie la arhitectura. Cu toate acestea, împreuna cu sora sa, Ana (Nini), fara stirea parintilor, se înscrie si la cursurile Conservatorului de Teatru. În iunie 1945 se prezinta la examenul de absolvire cu un monolog din Henric al IV-lea de Pirandello, în fata unei comisii alcatuita din monstri sacri ai teatrului românesc:Marioara Voiculescu, Alice Voiculescu, Maria Filotti, Storin, Victor Ion Popa si Rectorul Mihail Jora. Examenul avea loc într-o sala de curs, fara public. Când sa înceapa, usa laterala se deschide si pe ea intra, cu pardesiul pe mâna, inginerul Liviu Ciulley, care cere permisiunea sa asiste la examen. Evident, era un aranjament cu Marioara Voiculescu, pe care inginerul o cunostea. Viitorul regizor îsi aminteste ca, în  acel moment, a fost pur si simplu blocat, mai ales ca din fire era timid. Cu toate acestea, dupa o pauza destul de lunga, si-a luat inima în dinti si si-a spus textul...
Emotia sa a fost însa constructiva. Regizorul Liviu Ciulei apreciaza ca "poate a fost cea mai buna prestatie a sa".
Comisia a decis si tânarul Ciulei a trecut examenul.
Acasa, îsi aminteste el, era la masa cu inginerul Liviu Ciulley, mama si sora sa. Dupa o tacere îndelungata, inginerul Liviu Ciulley spune:
-Se pare ca chestiunea teatrului este o treaba serioasa! Si, pauza...
Dupa o pauza de câteva minute în care "nu pot descrie prin ce am trecut", spune regizorul, tata spune:
-Am sa-ti construiesc un teatru.
Si astfel, a aparut dupa un an, în 1946, blocul în care astazi functioneaza Teatrul C. Nottara cu cele doua sali de spectacol.

Localul Monetariei Nationale-Bucuresti

În locul vechii Monetarii a Statului, în anul 1935 s-a ridicat o cladire noua, cu utilaj modern, denumita Monetaria Nationala. Noua institutie  a fost organizata si dotata, astfel încât, în afara de baterea tuturor monedelor metalice românesti, sa execute în exclusivitate pentru organizatiile de stat si obstesti, medalii, decoratii, insigne, stampile si alte lucrari de gravura si presaj.
Localul a fost realizat dupa proiectele arhitectului Radu Dudescu, iar proiectele de beton armat si executia au apartinut inginerului Liviu Ciulley.

1937. Palatul C.F.R.

Din anul 1937 au început lucrarile de constructii ale Palatului C.F.R. dupa planurile unui colectiv de arhitecti, condus de profesorul arhitect Duiliu Marcu.
La executia acestei cladiri, care ocupa o suprafata de 10.000 mp, s-au facut studii geotehnice deosebite privind terenul de fundatii, sub îndrumarea marelui profesor Karl Terzaghi (1883-1973). Dupa realizarea radierului în anul 1936, o parte din lucrarile pentru constructia metalica a corpurilor laterale au fost realizate de "Antrepriza inginerului Liviu Ciulley".
Ansamblul constructiilor a fost realizat între anii 1937-1939 dupa proiectele profesorului arhitect Duiliu Marcu, iar executia a apartinut antreprizei inginerului Emil Prager.
Cladirea principala a Academiei Militare este dezvoltata pe un front de 120 m, are o suprafata construita desfasurata de aproximativ 3.650 mp, parter cu 4 etaje, corpul central are o înaltime de 29, 0 m. Întreaga constructie are scheletul din beton armat si caramida, cu fatada din piatra naturala.
Dupa anul 1939, cladirea a fost completata cu constructii laterale, anexe ale institutului, precum si cu blocurile de locuinte ale personalului Academiei Militare, care ocupa un larg teren din spatele cladirii principale pe Soseaua Panduri. Si la aceste lucrari, betonul armat a fost folosit în forma lui clasica împreuna cu zidaria. Executia lor se datoreaza firmei SONACO, condusa de inginerul Liviu Ciulley.

1943. Banca Nationala-corpul nou, din strada Doamnei

Dupa aprobarea de catre Parlamentul României, în 1881, a legii de înfiintare a Bancii Nationale a României, Consiliul de Administratie al institutiei a luat toate masurile pentru ridicarea unui Palat al Bancii Nationale, în strada Lipscani nr. 25. El a fost realizat între anii 1884-1889, fiind primul monument remarcabil ridicat în timpul domniei Regelui Carol I.
Anii au trecut, si multiplele activitati bancare aparute dupa Primul Razboi Mondial au impus dotarea bancii cu un nou local. Abia în anul 1939, în vremea guvernatorului Mitita Constantinescu, interesele urbanistice ale primariei au putut fi puse de acord cu dorinta conducerii Bancii Nationale de a-si construi un nou sediu. Pe de alta parte, a fost necesara modificarea legii de expropriere pentru cauza de utilitate publica, în scopul includerii, în cazurile de expropriere si pe cel al realizarii unor importante cladiri ale statului. Doar astfel, au putut fi expropriate cele doua proprietati situate între strazile Banca Nationala, Smârdan si Doamnei, pentru ca banca sa dispuna de un teren suficient nevoilor sale.
Dupa ce studiul de sistematizare al cartierului din jurul cladirii Bancii Nationale, dintre strazile Doamnei, Smârdan, Eugen Carada si Lipscani a fost aprobat de Consiliul Tehnic Superior al Ministerului Lucrarilor Publice prin jurnalul nr. 11/23 februarie 1938, s-a trecut la întocmirea proiectului.
Cladirea noului Palat al Bancii Nationale a României a fost conceputa cu doua subsoluri, demisol, parter, 6 etaje pentru birouri, iar ultimul etaj a fost destinat spatiilor pentru receptie.
Dupa aprobarea proiectului de catre Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a României, la 27 martie 1940, executia a fost încredintata, prin licitatie, firmei inginerului Liviu Ciulley, Societatea Nationala de Constructii, pentru "lucrarile de rosu".
Lucrarile au avansat lent din cauza dificultatilor pricinuite de razboi. În septembrie 1943 erau terminate cele doua subsoluri, demisolul si partial parterul, la sfârsitul anului 1944 se executa plafonul casetat al salii cu ghisee.
Este interesanta comportarea lucrarilor care erau în desfasurare în timpul cutremurului din noiembrie 1940, descrisa de academicianul Aurel A. Beles, în remarcabila sa lucrare "Cutremurul si constructiile", publicata în anul 1941.
Iat-o:"la fundatiile noului Palat al Bancii Nationale, unde sapaturile ating 10 m adâncime, proptelele au rezistat în conditiuni foarte bune, cu exceptia unui punct marginal unde un bloc de zidarie vechi, sustinut de profile, a cedat fara a produce nici o paguba".

Un gest de mare omenie

Dar pentru a cunoaste mai complet personalitatea inginerului Liviu Ciulley trebuie amintit si un gest-mai putin cunoscut astazi-care este legat de conceptia pe care si-o facuse asupra unei tinute si atitudini cetatenesti.
În anul 1928, se înfiinteaza Asezamântul cultural Ionel I. C. Bratianu, din initiativa sotiei acestuia Eliza Bratianu. El avea ca scop "întarirea simtamântului national în poporul român prin publicarea actelor si documentelor relative la istoria României, publicarea lucrarilor stiintifice si de popularizare a cunostintelor istorice, sociale si economice, organizarea si întretinerea unei biblioteci publice."
Initial, sediul Asezamântului a fost în strada Paris nr. 8 (strada Doamnei de astazi), pâna în 1929 când Asezamântul va fi înzestrat cu imobilul din strada Lascar Catargiu nr. 5 (strada Biserica Amzei), prin donatia Elizei Bratianu (act autentificat nr. 13404/1929).
Cladirea a fost grav avariata de bombardamentele din aprilie 1944 si de cel din ziua de 24 august 1944. O parte însemnata a cladirii si mobilierul au fost distruse. Interesant, nu s-a putut salva nici Colectia discursurilor lui Ionel I. C. Bratianu care se afla în zona lovita de bombe.
Conditiile grele, lipsa fondurilor facea aproape imposibila refacerea imobilului.
În aceste circumstante este de remarcat generoasa oferta a inginerului Liviu Ciulley si a societatii sale de constructii "SONACO".

Amintiri despre familia Ciulley

Liviu Ciulley a fost casatorit cu Elena Clara Vexler. Au avut 2 copii:Ana (Nini), nascuta în anul 1922 si Liviu, nascut în Bucuresti, la 7 iulie 1923. Dupa ce si-au luat bacalaureatul, amândoi copiii s-au înscris la conservatorul de teatru, Liviu urmând în paralel si arhitectura.
Despre familia Ciulley mi s-au parut remarcabile portretele pe care le-a facut profesorul Costake Ottescu, în amintirile sale.
"Liviu Ciulley tatal - spunea profesorul - era un om fermecator si vesel. Nu vorbea prea mult, dar când istorisea ceva, verbul lui era mereu spiritual si precis si avea o constructie de o gradatie impecabila. Când juca sah, fuma interminabil dintr-un tigaret lung si fluiera. Avea ureche muzicala si darul atât de rar al fluieratului frumos".
Domnea în casa inginerului Liviu Ciulley o atmosfera de calm firesc si de lipsa de nervi si agitatie pe care, spunea Costake Ottescu, n-o întâlnise decât în filme. În filme englezesti! Si nici acolo! Un exemplu:
Tata si Liviu senior jucau sah.
Coana Cleo cu Doamna Udroiu, prietena ei fidela si a lui Nini, si cu mama, conversau sau jucau pinacle. Liviu si cu mine, la radio ascultam pe Erna Saad, "femeia sifon" cum îi placea lui Liviu s-o numeasca din cauza registrului ei foarte întins.
Deodata intra soferul si spune ca a disparut masina, Buick-ul din fata casei.
-Nu se poate! A spus lent si sigur Coana Cleo.
-Domnisoara, se adreseaza desperat soferul lui Nini, zau ca a disparut!
-Ei, cum o sa dispara!
Dupa o pauza, Coana Cleo decide totusi ca e ceva special în tonul si cu nelinistea soferului.
-Nelutu, îi spune ea lui Liviu junior, vezi ce spune Ion ca s-a întâmplat!
-Da, mama, imediat, sa se termine aria.
-Liviu, intervine anxios, tata, auzi ca a disparut masina!
-Ce? se trezeste din meditatia sahista inginerul, vezi de treaba, nu se poate, o fi alunecat la vale câtiva metri.
Si asa a fost, alunecase încet masina câtiva metri, parasise soseaua si se oprise într-un pin, fara nici o stricaciune.
Dar calmul lor mi s-a parut ceva din alta lume! O lume a pacii, acolo unde agitatia nu are ce cauta.

Articol din HISTORIA nr 42, iunie 2005

""