La 68 de ani, eroul Gheorghe I. Donici s-a alăturat camarazilor în șarja de la Robănești deși știa că merge la moarte sigură: «Sunt gata! Vă mulțumesc!»

Gheorghe I. Donici s-a născut în 1848, în vremuri revoluționare, într-o familie boierească din Moldova cu vederi conservatoare. Totuși, în copilărie, a văzut cum rudele sale mai în vârstă erau conectate la mișcarea politică unionistă și a fost impresionat de entuziasmul acestora (Costache Negri a fost unchiul său). În adolescență a mers pentru studii la Paris, unde a venit în contact cu cele mai radicale idei liberale din Europa. A ales să rămână la valorile conservatoare ale familiei și, la încheierea studiilor, a activat în gruparea conservatoare, alături de Lascăr Catargiu.

La intrarea României în Războiul de Independență, Gheorghe Donici, care avea 29 de ani, s-a înrolat ca voluntar în Regimentul 8 Călărași, la Escadronul Bacău, unde era comandant căpitanul Arcadie Șeptilici. Botezul focului l-a primit la Oltenița, când patrula sa a fost reperată de artileria otomană. Ulterior, a mai trecut printr-un bombardament la Turtucaia.

Brigada de cavalerie Roznovanu, din care făcea parte Regimentul 8 Călărași, a fost printre primele mari unități române care au trecut Dunărea la Turnu-Măgurele. La Plevna, marea unitate s-a aflat într-un sector relativ liniștit, dar nu lipsit de peripeții. Într-o zi, Donici a primit ordinul de a transmite urgent un document. A ales calea cea mai scurtă, trecând în galop prin fața unei tranșee inamice. Turcii au deschis focul, dar nu l-au nimerit; lui Donici i-a fost acordată prima decorație.

Pentru câteva zile, regimentul lui Donici a luat parte la Bătălia Rahovei, apoi a revenit la Plevna. După capitularea lui Osman Pașa, regimentul a fost trimis la Smârdan, unde a luat parte la respingerea unui contraatac otoman.

După război, Gheorghe Donici a revenit la moșia sa de la Valea Seacă, jud. Bacău. Timp de câteva decenii, a dus o viață specifică familiilor boierești din tânărul Regat Român. Și-a petrecut timpul administrându-și domeniul, vizitându-și vecinii și mergând la vânătoare. A rămas activ și în politică, fiind ales deputat, apoi senator pe listele Partidului Conservator.

Când a izbucnit Primul Război Mondial, a susținut curentul filofrancez, spre deosebire de mulți dintre colegii conservatori. Pentru că a simțit că România nu va rămâne în afara conflictului, și-a cumpărat un cal potrivit pentru campanie, și-a confecționat o uniformă și a mers în mai multe rânduri la Ministerul de Război pentru a se asigura că, în caz de mobilizare, va fi primit ca voluntar.

Ceea ce, la intrarea României în război, s-a și întâmplat... Cum de a fost primit în rândurile armatei un bărbat în vârstă de 68 de ani? Simplu: colonelul Radu R. Rosetti, șeful Biroului Operații din Marele Stat Major era un vechi prieten de familie al lui Donici. El a scris ordinul ca, la mobilizare, boierul moldovean să fie acceptat cu gradul de sergent în Regimentul 9 Roșiori din București. Donici a ales acest regiment pentru că, în cadrul acestuia, se aflau doi nepoți de-ai săi, la Escadronul 3, unde comandant era căpitanul Alexandru Filitti.

Cu acest regiment, a luptat, pentru scurtă vreme, pe Valea Oltului, apoi a fost trimis în regiunea Craiovei. Aici, a venit momentul Robănești. Era 10 noiembrie 1916. Trupele Puterilor Centrale invadaseră Oltenia și armata română se afla în retragere. Brigada 2 Roșiori, formată din Regimentele 4 Regina Maria și 9, ambele din București, era angajată în luptă la sud de șoseaua Craiova – Balș. Regimentul 4 lupta descălecat pe flancul drept, iar 9 înainta călare pe cel stâng. La un moment dat, Regimentul 9 a intrat sub focul unei baterii germane.

Comandantul a dat ordinul ca un escadron să șarjeze poziția de artilerie. Pentru această misiune s-a oferit căpitanul Filitti.

Donici și-a mânat calul lângă Filitti: „Ce ordine aveți pentru mine, domnule căpitan?”

Filitti i-a răspuns cu o altă întrebare: „Domnule sergent, mergeți în șarjă alături de mine?”

Bătrânul boier a spus scurt: „Sunt gata! Vă mulțumesc!”

În secundele nebune care au urmat, escadronul s-a evaporat, iar Filitti a căzut rănit. A fost ridicat de germani și trimis la spitalul din Craiova. A supraviețuit rănilor și lagărului de prizonieri, a reintrat în armata română și a ajuns general.

:

„Sergentul voluntar de război Donici Gheorghe din Regimentul 9 Roșiori a murit [cu] moarte de Erou. Deși în vârstă de 68 de ani, a cerut cu insistență, la începutul ostilităților, să fie primit în rândurile luptătorilor. În ziua de 10 noiembrie 1916 escadronul din care făcea parte a pornit la atacul artileriei inamice ce ocupa o poziție lângă Robănești.

Sergentul Donici a șarjat cu avânt și a murit ca un adevărat viteaz cu fața la dușman.

Dat la Marele Cartier General, astăzi 5 aprilie 1917”.

FERDINAND

În 1931, Alexandru Filitti și-a amintit astfel celebra șarjă: „S-a lăsat o impresionantă tăcere. Un prim semnal al comandantului! Oameni și cai se orânduiesc; mișcări repezi, căci dușmanul este aproape. (...) Un nou ordin și, cât ai clipi, un ropot nebun, fantastic, vrăjitor, te răpește în vâltoare. Uiți de toate și de tine însuți! Rândurile se seceră, oameni și cai cad grămadă. Glonțul orb taie firul vieților. La vreo patruzeci de metri de linia trăgătorilor dușmani, când, rănit, privii înapoi o ultimă dată, nu mai văzui decât un singur cal, fără călăreț. Îmi pierise escadronul; cu el pierise, prin moartea de erou și bătrânul voluntar Gheorghe Donici. Căutase și găsise cel mai frumos apus de soare al zilelor unei vieți pline de dragoste fierbinte pentru țara pe care o mai slujiseră atâți strămoși ai săi!”Optsprezece roșiori, răniți, s-au întors în liniile românești, din 110!