Katharine Hepburn. Feminitatea în linii masculine

Autor 2748 vizualizări


Epoca de aur a Hollywood-ului a avut două domnișoare Hepburn. Audrey – delicată și feminină, și Katharine – îndrăzneață, impetuoasă, independentă ca nimeni alta. Ambele au scris istorie în cetatea filmului și în modă, unde sunt amintite și astăzi ca inițiatoare ale stilului androgin. Însă fiecare în maniera proprie: Audrey, cu un stil în esență feminin, condimentat cu clasica tunsoare scurtă, băiețoasă, și Katharine, la polul opus, regina costumelor de inspirație masculină și a pantalonilor. 


Katharine Hepburn este una dintre marile legende ale Hollywood-ului. A avut o carieră excepțională: în 64 de ani, a jucat în 52 de filme și 33 de piese de teatru, și a primit patru premii Oscar pentru cea mai bună actriță (record încă neegalat!). Cei care au fost contemporani cu ea și-ar aminti-o însă din alte motive: a fost o femeie deosebită, care a contestat normele vremurilor în care a trăit atât în cariera sa, cât și în viața privată – în relațiile cu ceilalți, în maniera de a trăi, în stilul de a se prezenta în fața lumii. 

O educație modernă 

Katharine Hepburn a avut norocul de a se naște în familia potrivită, care i-a cultivat, nu i-a înfrânat, personalitatea puternică. Doctorul Thomas Norval Hepburn și activista feministă Kaharine Martha Houghton, din Hartford, Connecticut, au avut șapte copii și i-au crescut într-o manieră liberă, încurajându-i mereu să-și exprime ideile, să gândească și să vorbească liber, să lupte pentru cauzele în care cred și să-și consume energia specifică vârstei prin sport. Mai mult decât atât, Tom, Katharine (născută pe 12 mai 1907), Richard, Robert, Marion și Margaret au fost implicați din copilărie în activitățile sociale ale părinților, centrate pe subiecte controversate (precum prevenirea răspândirii bolilor venerice sau nevoia popularizării metodelor contraceptive). Erau teme sensibile în epoca post-victoriană, într-o societate încă foarte conservatoare, care nu a agreat acest tip de educație progresistă pe care soții Hepburn au ales să o ofere copiilor lor, băieți și fete deopotrivă.

Prin urmare, copilăria Katharinei Hepburn a fost una incredibil de activă și liberă de constrângeri. Kathy, așa cum i se zicea, a avut o relație foarte apropiată cu fratele ei mai mare, Tom, iar apoi s-a implicat mult în creșterea celor mici. Anii petrecuți avându-i în grijă pe frații si surorile mai mici, avea să povestească ea apoi, i-au oferit de tânără perspectiva maternității – astfel încât ulterior, în viața de adult, Katharine a ales să nu aibă copii. Considera ca trecuse deja prin experiența maternității, fără obligații.

Alter ego masculin 

De mică, Katharine a fost ceea ce am numi o fată băiețoasă. Crescând alături de fratele ei și de amicii lui, având apoi încă doi frați, a ajuns la concluzia că băieților li se permit mai multe distracții, așa că a hotărât că ar prefera să fie băiat. A cerut să fie tunsă scurt și să i se zică Jimmy – atitudine tranșantă în fața căreia părinții s-au conformat. De fapt, părinții nu au descurajat-o niciodată și au îndemnat-o întotdeauna să facă ceea ce-și dorea. Iar Katharinei i-au plăcut sporturile. Călărie, înot, golf, ciclism, gimnastică, tenis – le-a încercat pe toate și a rămas toată viața pasionată de mișcare.


Momentul-cheie care i-a marcat copilăria a fost moartea fratelui ei Tom. Acesta a murit în 1921, în condiții suspecte – o aparentă sinucidere prin spânzurare, în care părinții nu au crezut însă niciodată. Thomas Hepburn a fost convins că fiul său dorise să testeze un truc, o modalitate de a înscena spânzurarea. Cert este că moartea lui Tom, al cărui trup neînsuflețit chiar ea îl descoperă, a marcat-o profund pe Katharine. Copilul până atunci sociabil, deschis, comunicativ, s-a închis în sine și a devenit tăcut, antisocial, suspicios. A vrut să fie retrasă de la școală, astfel încât și-a finalizat studiile acasă, cu profesori particulari.

În acest context, a fost oarecum surprinzător că tânăra Katharine a anunțat că vrea să devină actriță. Era în primii ani de studiu la colegiul Bryn Mawr, unde s-a acomodat greu după anii petrecuți departe de școală. A salvat-o însă teatrul. A jucat în mai multe producții universitare și a ajuns la concluzia că vrea să se dedice acestei cariere. Fusese fascinată de film de mică și își petrecuse adolescența punând în scenă diverse piese pentru frații ei mai mici. Actoria i-a oferit șansa să depășească starea de autoizolare pe care și-o impusese în anii ce au urmat morții lui Tom și, mai mult, ocazia de a-și pune în valoare personalitatea puternică.

Copilul rebel de pe Broadway 

Însă tocmai această personalitate avea să îi pună probleme în primii ani petrecuți pe Broadway. După terminarea colegiului, în 1928, Katharine s-a mutat la New York și s-a dedicat în întregime visului de a ajunge actriță. Nu a avut decât acest gând, că va deveni un mare star, și nu s-ar fi mulțumit cu mai puțin. În primii ani petrecuți în Manhattan a primit mai multe roluri, însă parcursul ei pe Broadway a fost unul complicat.

Katharine nu se încadra tiparului clasic feminin. Era frumoasă, desigur, dar caracterul ei aproape că nu îi permitea să interpreteze cu ușurință roluri de tânără romantică, vulnerabilă, fragilă. Motiv pentru care a fost concediată de la mai multe proiecte, încă din faza de producție, și s-a străduit timp de câțiva ani să-și facă un nume.

Succesul a venit odată cu piesa „A warrior’s husband”, cu un rol croit parcă special pentru Hepburn. Interpretarea i-a atras atenția agentului Leland Hayward, care i-a propus imediat o audiție pentru filmul „A bill of divorcement” (1932), produs de RKO, unul dintre marile studiouri hollywoodiene. Aleasă să joace alături de John Barrymore, vedetă consacrată, Katharine Hepburn i-a cucerit atât pe critici, cât și pe spectatori. A urmat apoi interpretarea ei în „Morning Glory” (1933), pentru care a primit și premiul Oscar – la nici un an de la venirea ei la Hollywood!

Ceea ce până atunci fusese o problemă a devenit cheia succesului ei pe Coasta de Vest. În interpretările pe scenă, Katharine Hepburn lăsa mereu să se întrevadă adevărata ei personalitate – pe care, de fapt, nu putea și nici nu-și dorea să o înfrâneze. George Cukor, cel care a regizat primul ei film și care i-a devenit apoi prieten pe viață, avea să spună despre Katharine că publicul a apreciat-o din prima pentru că nu mai văzuse până atunci pe cineva ca ea. Și cu toate că unii critici au scris despre ea că e prea masculină, prea dură, prea neșlefuită, publicul american s-a îndrăgostit rapid de Katharine Hepburn.


Apoi s-a dez-îndrăgostit la fel de rapid, după o serie de filme care n-au avut mai deloc succes. Începută fulminant, cariera la Hollywood a Katharinei părea să se încheie spre sfârșitul anilor ’30, când a început să fie considerată „otravă pentru box-office”. Au tras-o în jos și atitudinea ei rezervată (chiar agresivă) față de presă și imaginea publică dură, masculină.

Prin urmare, a fost o provocare pentru perseverenta Katherine să-și reclădească aproape de la zero cariera în teatru și film. A făcut-o însă cu succes, după cum îi stătea în fire, odată cu piesa și filmul „The Philadelphia Story” (1939). Din acel moment, cariera ei n-a mai cunoscut nicio piedică și nu a încetinit decât atunci când a vrut ea (precum în anii ’60, când s-a retras intenționat din activitate timp de câțiva ani pentru a-l îngriji pe partenerul ei). În a doua jumătate a vieții a avut chiar și mai mult succes, câștigând încă trei premii Oscar – pentru „Guess Who’s Coming to Dinner” (1967), „The Lion in Winter” (1968) și „On Golden Pond” (1981). Chiar și la bătrânețe, a interpretat numeroase roluri, inclusiv în filme de televiziune. A jucat până la vârsta de 87 de ani, apoi s-a retras din cauza problemelor de sănătate. A murit în 2003, la 96 de ani.

Inițiatoarea modei de inspirație bărbătească  

Încă de la începutul carierei sale pe scenă, Hepburn a rămas fidelă stilului ei personal și în materie de modă. Într-o epocă în care moda feminină nu ieșise încă din tiparul clasic, Katharine se afișa mereu în ținute de inspirație masculină. Adora să poarte pantaloni largi (chiar și cu trei măsuri mai mari, pentru a obține look-ul dorit) și costume de pantaloni în defavoarea rochiilor. De ce? În primul rând, pentru că ura ciorapii. „Mereu am crezut că ciorapii sunt invenția diavolului”, obișnuia să spună. Purta cămăși cu linii masculine și sacouri, evita tocurile și fustele scurte. Hainele ei aveau croieli care erau menite să sublinieze, nu să-i îmblânzescă, formele colțuroase, ușor masculine. Nu căuta să devină mai feminină decât atunci când i-o cerea rolul – și chiar atunci găsea varianta de mijloc, care să îi fie pe plac.

În timp ce contemporanele ei, marile actrițe de la Hollywood, lucrau cu nume precum Chanel, Dior, Yves Saint Laurent etc., Katharine Hepburn își comanda haine pe gustul ei de la casele de modă pentru bărbați. A lucrat mult cu Eddie Schmidt, cunoscut croitor de costume, apoi cu casa londoneză Huntsman – și, mai târziu, cu Calvin Klein. Era conștientă că stilul ei androgin nu este pe placul tuturor, mai ales într-o epocă în care femeile care purtau pantaloni nu erau privite cu ochi buni. Bunăoară, la un moment dat, aflată pe platoul de filmare al unei producții, i s-au furat pantalonii din cabină. O încercare prostească din partea șefilor studioului de a o obliga să poarte fustă. Bineînțeles că nu a funcționat – Hepburn, încăpățânată, s-a întors pe platou în chiloți și a refuzat să se îmbrace cu altceva până nu i s-au adus înapoi pantalonii.


În anii săi târzii, Hepburn a rămas fidelă aceluiași stil masculin, comod. Decenii întregi, Katharine a purtat mereu pantaloni largi, cămăși, cardigane și pulovere mai băiețoase, mocasini, pantofi tip oxford sau încălțări sport. Și-a păstrat stilul caracteristic indiferent de vremuri – în anii ’40, în timpul războiului, când stilul milităresc a dominat și moda feminină, fiind așadar mai pe placul ei, dar și mai târziu, în anii ’50-’60, când moda a revenit la linii foarte feminine.

Purta și rochii, bineînțeles, dar mai mult pe scenă. Chiar și atunci, lucra îndeaproape cu designerii pentru a-și impune propria viziune asupra costumelor personajelor pe care le interpreta. Edith Head, una dintre cele mai cunoscute creatoare de costume de la Hollywood, a declarat într-un interviu că ea nu creează pentru domnișoara Hepburn, ci alături de ea, pentru că „este o adevărată profesionistă, știe foarte clar ce i se potrivește, fie că este vorba de costume, scenarii sau întregul ei stil de viață”.

Cuplul ascuns al Hollywood-ului 

Katharine Hepburn a sfidat normele vremurilor și în viața privată. A fost căsătorită o singură dată, în tinerețe. Mariajul a fost fericit timp de câțiva ani, însă s-a sfârșit deoarece Katharine și-a pus pe primul loc cariera. A avut apoi două relații cunoscute – cu agentul și producătorul Leland Hayward, care o adusese la Hollywood, apoi cu excentricul miliardar Howard Hughes. Potrivit zvonurilor, amândoi ar fi cerut-o în căsătorie, însă Hepburn a refuzat, căci nu avea de gând să se mai căsătorească vreodată. Îi plăcea să fie pe cont propriu. Chiar și când l-a cunoscut pe cel care avea să fie iubirea vieții sale, Hepburn n-a vrut să se recăsătorească.


La vârsta de 34 de ani, Hepburn l-a cunoscut – pe platoul de filmare, normal – pe actorul Spencer Tracy . Relația celor doi avea să dureze 26 de ani, până la moartea acestuia. Deși era separat de soția lui de câțiva ani, Tracy nu divorțase, astfel încât cei doi și-au ținut relația departe de ochii publicului. Însă compatibilitatea dintre cei doi actori era evidentă pe marele ecran – după cum a dovedit-o succesul celor nouă filme în care au jucat împreună. Tracy a fost și singura persoană în fața căreia personalitatea puternică a Katharinei Hepburn pălea. A recunoscut-o și ea, în anii de după moartea lui: „M-am străduit să schimb toate calitățile care simțeam că lui nu îi plac. Unele pe care eu le consideram ca fiind cele mai bune – el le găsea enervante. Le-am înlăturat, le-am distrus atât cât am putut”.

Trendsetter 

Se întâmplă des ca cineva care are o atitudine ireverențioasă față de modă, față de tendințele vremurilor, să influențeze de fapt moda și să facă din stilul propriu un reper. Katharine Hepburn a reușit acest lucru fără să-și fi propus asta. A pus bazele stilului de inspirație masculină, feminității altfel. Nu intenționa acest lucru – în atitudinea ei provocatoare, a fost mereu fidelă doar sieși.


""