Autor 66496 vizualizări


Astãzi este greu sã te pronunţi în privinţa lui Marx fãrã sã cazi în capcana de a-l considera autorul moral al crimelor comunismului. Marx a polarizat admiraţia şi furia tuturor, fiind în acelaşi timp eliberatorul celor asupriţi şi profetul mincinos.

În 1968 gânditorul francez Roger Garaudy considera cã “Pentru prima oarã în istoria gândirii omeneşti, marxismul-filosofie, teorie economicã, politicã, concepţie despre lume, despre perspectivele şi speranţele de viitor ale acesteia-a pãtruns în mintea şi inima acelora care au fost cândva sclavi sau iobagi, a acelora a cãror muncã li se prezenta ca o ursitã şi care nu aveau dreptul sã gândeascã”. Marx era profetul care propovãduia o lume mai bunã sub auspiciile comunismului, în fapt sub auspiciile uneri teorii a conflictului preluatã din darwinismul de care filosoful era fascinat. Dupã cãderea totalitarismelor, iatã ce scrie Valentin Mureşan în 1995:“România post-comunistã a oferit spectacolul arderii publice a “Capitalului” lui Marx alãturi de discursurile lui Ceauşescu precum şi isteria satanizãrii marxismului, filosoful german-considerat o minte genialã pânã mai ieri-e acum doborât fãrã menajamente de pe soclu şi gratulat cu cele mai jignitoare epitete, de la “prost” la “imbecil” şi “criminal”. Publicul larg şi majoritatea intelectualilor vãd în el autorul moral al tragicului experiment al “socialismului real”.

Prin urmare s-a trecut dintr-o extremã într-alta, fenomenul marxist primind rapid etichetãri total opuse în funcţie de regimul care îl valorificã. Dacã în timpul “orânduirii socialiste” era cel mai mare gânditor al tuturor timpurilor, dupã ’89 trece la periferia istoriei filosofiei. De la filosofia oficialã, punctul de trecere spre viitorul luminos, ideologia revoluţionarã menitã sã schimbe în bine umanitatea, la doctrina demonizatã şi trimisã la index…Nu ideile lui Marx au fost criminale, ci modul lor de întrebuinţare. Nu putem demola o filosofie care pânã la urmã aparţine unui gânditor marcant încercând sã-i demonstrãm falsitatea pentru cã nu suntem pe terenul ştiinţelor exacte.

Nãscut la 5 mai 1818 la Trier, în Renania Germanã, Marx intrã la 17 ani la Universitatea din Bonn, pentru a studia dreptul. Din cauza comportamentului sãu dezordonat, tatãl sãu îl trimite la Berlin, unde continuã în aceeaşi notã, cu prezenţã slabã la cursuri. În 1841 îşi susţine la Jena teza de doctor în filosofie cu titlul “Deosebirea dintre filosofia naturii la Democrit şi filosofia naturii la Epicur”. Nereuşind sã obţinã un post de conferenţiar, se apucã de gazetãrie, ajungând redactor-şef la Gazeta Renanã, ziar liberal din Köln care este suprimat la scurt timp. Marx colaboreazã la Analele germano-franceze, care promova idei revoluţionare, motiv pentru care Marx nu se mai poate întoarce în ţarã în condiţiile emiterii de cãtre Prusia  a mandatelor de arestare pentru redactori. Se împrieteneşte cu Friedrich Engels, cu care va colabora pânã la sfârşitul vieţii. În 1847 participã la congresul Ligii Comuniste în Londra, a cãrei doctrinã o expun în “Manifestul Partidului Comunist” din 1848. Marx se instaleazã cu familia la Londra din cauza ideilor sale revoluţionare, unde va suferi numeroase lipsuri materiale şi va trãi în condiţii deplorabile, izbutind însã sã realizeze principala opera, “Capitalul”, despre care recenziile vremii lipsesc aproape complet. Moare la 14 martie 1883. Alte lucrãri demne de amintit ar fi:“Manuscrise economico-filosofice”, “Mizeria filosofiei”, “Contribuţii la critica economiei politice”, “Teze despre Feuerbach”.

Principiile filosofice

Iniţial Marx a fost influenţat de Hegel, de care însã se va dezice. Hegel considera istoria drept o succesiune de evenimente cu sens, care se înşiruie în conformitate cu dialectica internã. Spiritul lumii sau spiritul absolut intervine în istorie şi prin ea îşi realizeazã devenirea şi dobândirea conştiinţei de sine. Realitatea nu este de neînteles, cum era pentru Kant care susţinea imposibilitatea cunoaşterii esenţelor, ci dimpotrivã, în acord perfect cu raţiunea. Pentru Marx însã subiectul istoriei sunt oamenii, nu realitatea divinã care pentru el este un misticism. Realitatea concretã trebuie sã primeze şi pornind de aici trebuie sã se elaboreze o filosofie a existenţei umane care recunoaşte rãdãcina omului în om. Departe de idealismul Hegelian, pentru Marx, adeptul pragmatismului, omul îşi demonstreazã puterea şi realitatea în convieţuirea cu alţii. Existenţa socialã determinã conştiinţa umanã şi nu invers. Societatea nu înseamnã în primul rand conştiinţã colectivã, ci muncã colectivã, omul fiind mai înainte de toate un animal economic care îşi dezvoltã gândirea pe baza forţelor de producţie şi relaţiilor economice. Existã desigur şi o suprastructurã ideologicã ce cuprinde ideile, statul, familia, morala, religia, dar legile istoriei nu sunt aici, ci în baza economicã, o bazã în care funcţioneazã dialectica relaţiilor prin conflictul dintre clasele sociale. Se întrevede aici şi marea înrâurire a darwinismului:omul este un animal, luptã pentru supravieţuire, supravieţuieşte cel mai adaptabil, progresul se realizeazã doar pe calea conflictului.

Teoria lui Marx nu rãmâne doar în stadiul de teorie, pentru cã Marx aspirã sã schimbe lumea. El observã cã omul s-a îndepãrtat de sine, s-a alienat, dar motiveazã devalorizarea sa doar prin prisma economicã:omul este separate de produsul muncii sale, care devine marfã în capitalism şi îl face pe om dependent de sistem. Munca salariatã este şi ea doar un mijloc de supravieţuire, forţa de muncã fiind comercializatã şi omul ajungând el însuşi marfã. Banii, “târfa universalã”, îl înstrãineazã şi pe om de om, ei sunt adevãratul spirit universal. “Puterea divinã a banilor rezidã în esenţa lor, ca esenţã genericã înstrãinatã, care alieneazã şi se alieneazã, a omului”. Dar proletariatul poate schimba aceastã condiţie odatã ce devine constient de ea. Capitalismul însemna pentru Marx sãrãcirea şi asuprirea muncitorilor, care de fapt îi îmbogãţesc pe cei bogaţi prin munca lor. Dar odatã cu instaurarea “orânduirii socialiste” situaţia se va schimba pentru cã mijloacele de producţie vor deveni proprietate comunã. Egalitarismul s-a realizat însã în sãrãcie…pentru cã imperiul necesitãţii nu a dispãrut nicidecum, iar ştim cât de umanã a devenit societatea în comunism…Lenin considera doctrina ca fiind succesoarea legitimã a concepţiilor celor mai importante ale omenirii veacului al XIX-lea:filosofia germanã, economia politicã englezã şi socialismul francez, care se încheagã împreunã în materialismul dialectic/istoric.

Marx a vrut sã-l elibereze pe om de condiţia sa, dorind fericirea pentru cei mulţi, asemenea unui Prometeu. Viziunea sa revoluţionarã a dorit nu sã schimbe o stare socialã sau un regim, ci politica însãşi, sã schimbe temeliile lumii din care trebuie sã disparã religia, statul, clasele, omul depinzând doar de el însuşi şi de legile sociale pe care le va conştientiza. Paradoxal, partidele şi statele socialiste care se revendicã de la doctrina marxistã au produs un stat omnipotent care a urmãrit totala absorbţie a societãţii civile. Dupã cum îl descrie şi Orwell, este sistemul capabil sã transforme oamenii în roboţi lipsiţi de doza minimalã de conştiinţã. Este Marx autorul moral al experimentului înfiorãtor numit comunism? În aceeaşi mãsurã în care Nietzsche este vinovat de genocidul nazist. Dintr-un punct de vedere am putea spune cã ideile sale pericuoloase i-au fãcut pe mulţi sã creadã cã fenomenele sociale sunt perfect determinabile prin prisma profeţiilor istorice. Prin faptul cã i-a negat omului orice altã dimensiune în afara celei economice. Prin faptul cã introduce concepţia darwinistã în prim-plan, susţinând conflictul ca singura cale de dezvoltare. Prin faptul cã absolutizeazã planul cezarului şi nu atribuie omului niciun fel de aspiraţii morale sau spirituale. Prin faptul cã sistemul sãu a fost izvor de argumentare şi credinţã oarbã pentru dictatori. Cu toate acestea, Marx a rãmas un om al ideii. A cãutat un adevãr în onestitate intelectualã, dupã cum opineazã Karl Popper, iar ca savant a fost un economist remarcabil. În universitãţile occidentale este vãzut ca unul dintre marii cugetãtori ai lumii, textele sale fiind recunoscute ca parte din moştenirea noastrã culturalã. Poate chiar şi-a dorit fericirea semenilor, doar cã utopia sa, numita de Popper romantism, nu a reuşit decât sã transforme raiul visat într-un iad materializat. Dar materializat nu de Marx.

Bibliografie:

Mircea Florian, “Îndrumare în filosofie”, Ed. Ştiinţificã, Bucureşti, 1992;

Grigore Spermezan, “Introducere în gândirea unor mari filosofi”, Ed. Didacticã şi Pedagogicã, Bucureşti, 2006.