Autor 12159 vizualizări


Patriarhul Iustin, născut în 1910, în satul Cândesti din fostul judeţ Muscel, ca fiu al unui învăţător care s-a jertfit în Războiul pentru întregirea ţării, a rămas orfan de tată la o vârstă fragedă. Iustin Moisescu a urmat Seminarul, Facultatea de Teologie din Bucureşti, cu rezultate excepţionale, iar la mijlocul anilor 30 a fost trimis de patriarhul Miron să îşi continue studiile în Grecia. În 1937, la vârsta de 27 de ani, Iustin Moisescu obţinea titlul de doctor în teologie al Universităţii din Atena cu o teză, redactată în limba greacă, despre Evagrie din Pont, care avea să rămână până astăzi un punct de referinţă bibliografică. Această lucrare trebuie aşezată în contextul epocii, în care teologia noastră începea să se impună prin contribuţii de valoare, menite să reziste probei timpului, cum sunt cele datorate părintelui Stăniloae (Viaţa şi opera Sf. Grigorie Palama 1938), Liviu Stan (Mirenii în Biserică, teză de doctorat) sau viitorul arhiepiscop Antim Nica, care publica, în 1939, în revista "Biserica Ortodoxă Română" primul studiu românesc despre rugăciunea lui Iisus.


O vocaţie de cercetător şi profesor

După ce şi-a obţinut doctoratul la Atena, Iustin Moisescu a trecut pe la Universitatea de la Strasbourg, apoi a fost profesor în Varşovia. Revenit în ţară a predat la Iaşi, Suceava şi în cele din urmă la Institutul de Teologie din Bucureşti adică la fosta Facultate de Teologie, pe care, în 1948, regimul comunist o desprinsese de Universitate. Ca formaţie, Iustin Moisescu a fost un teolog de studiu concentrat şi un profesor, având ca specialitate Noul Testament. După ce a funcţionat o scurtă perioadă de timp ca profesor la Seminarul Nifon din Bucureşti, a predat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Varşovia (1938-1939).

După război, în 1946, Iustin Moisescu a dat la iveală o altă lucrare importantă, Activitatea Sf. Apostol Pavel la Atena, iar peste un deceniu va publica Ierarhia bisericească în epoca apostolică. De asemenea, va traduce, din limba greacă Simbolica lui Hristos Andrutsos. Acestei bibliografii referenţiale i se vor adăuga numeroase studii şi articole, pentru că Iustin Moisescu a fost un intelectual sclipitor, plin de acribie.

Înlăturat de comunişti din învăţământ
La începutul anilor 50, profesorul teolog Iustin Moisescu a fost înlăturat din învăţământ de autorităţile comuniste. S-ar putea pune întrebarea:Cum s-a întâmplat că, peste câţiva ani, va ajunge mitropolitul Ardealului? Răspunsul credem este următorul:La vremea respectivă, ministrul Cultelor era Petre Constantinescu-Iaşi, care predase şi el la Facultatea de Teologie Iaşi Chişinău. Acest fost coleg şi-a amintit că profesorul Iustin Moisescu, la un moment dat, a avut o poziţie favorabilă unor studenţi cu simpatii politice de stânga cărora li se intentase proces. O făcuse nu pentru că ar fi avut el însuşi vederi de stânga, ci dintr-un sentiment de compasiune şi solidaritate omenească, trăsături de caracter ce îl vor caracteriza şi mai târziu ca mitropolit şi patriarh.

Mitropolit al Ardealului apoi al Moldovei
Aşa se face că în anul 1956, după moartea mitropolitului Nicolae Bălan, profesorul Iustin Moisescu intră în monahism şi este ales mitropolit al Ardealului. Nu va păstori în Sibiu decât zece luni, pentru că, după trecerea la cele veşnice a lui Sebastian Rusan, Iustin Moisescu devine arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei. Va rămâne în această demnitate vlădicească timp de douăzeci de ani. Perioada era una cât se poate de grea pentru Biserică. Regimul comunist se afla în plină ofensivă, iar funestul Decret 410 din 28 octombrie 1959 avea să decimeze mănăstirile:din aproape zece mii de călugări şi călugăriţe, după aplicarea acestui decret cu urmări tragice pentru monahismul nostru, nu mai rămâneau în chinovii decât un număr foarte mic de monahi şi monahii. Îndată ce urgia se atenuează cât de cât, mai ales după amnistia deţinuţilor politici din anul 1964, mitropolitul Iustin începe să restaureze mănăstirile şi să reintegreze o serie de călugări în viaţa monahală. Este vremea în care părintele Cleopa, care trăise ascuns în munţii Moldovei, revenea la mănăstirea Secu şi ulterior la Sihăstria şi acelaşi lucru se întâmpla şi cu alţi duhovnici. Dar este şi vremea în care mitropolitul, provenit dintr-un profesor teolog, îşi dezvăluie marile calităţi de chivernisitor care i-au surprins pe mulţi.

Odată instalat în scaunul vlădicesc de la Iaşi, Iustin Moisescu, cunoscător neîntrecut de greacă şi neogreacă, încât îi uimea pe ierarhii eleni cu care vorbea în limba lor, spera că va avea răgazul să dea o versiune proprie Noului Testament. Asprimea vremurilor şi sarcinile eparhiei nu i-au îngăduit să ducă la bun sfârşit acest proiect. În schimb, a reuşit să reînfiinţeze şi să restaureze numeroase mănăstiri şi să pună ordine în eparhia sa. Acest om deprins cu studiul şi cu meditaţia s-a dovedit, spre surprinderea multora, un virtuoz al administraţiei. Încă de la sfârşitul anilor '50 a încredinţat restaurarea catedralei şi a centrului mitropolitan marelui arhitect G.M. Cantacuzino, os de familie domnească, indezirabil regimului şi fost deţinut la Canal.
Deşi Iustin Moisescu a intrat târziu în monahism, n-a avut experienţa stăreţiei, atât de necesară unui ierarh şi nu avea nici comportamentul unui călugăr, cu toate acestea el a fost nespus de iubit de călugării şi stareţii din Moldova care şi astăzi îşi amintesc cu dragoste de chiriarhul lor şi-l numesc cu afecţiune "Iustin".Ei nu uită ce a făcut mitropolitul Iustin pentru mănăstiri şi pentru monahism, după cum nu uită felul demn chiar impozant, în care trata cu stăpânirea comunistă. A numit stareţi destoinici cărora le-a transmis ceva din eleganţa lui înnăscută. În aceiaşi ani, acest mare mitropolit ne reprezenta cu strălucire Biserica la reuniunile pentru pregătirea Marelui Sinod Ortodox care se desfăşurau la Rhodos sau la Chambesy, în Elveţia. Putem afirma, fără teama de a greşi, că Iustin Moisescu a fost primul nostru mare diplomat bisericesc. Ca mitropolit şi, mai târziu, ca patriarh, prestanţa, conversaţia lui (căci ştia să poarte o discuţie cu un om simplu, dar şi cu un şef de stat sau cu un cap încoronat) raporturile sale cu misiunile diplomatice din Bucureşti, sunt o dovadă în acest sens. Un episod, din multe altele, vine să sublinieze calităţile sale diplomatice, arta sa de a obţine de la interlocutor ceea ce dorea. Astfel, când în iulie 1975, Jacques Chirac, fostul preşedinte al Franţei, în cadrul unei vizite oficiale în România, a sosit la Iaşi, înaltul oficial francez a luat parte la o Liturghie şi, apoi, a dejunat cu mitropolitul Iustin. Convorbirea care a avut loc cu acest prilej s-a desfăşurat în limba franceză, mitropolitul Iustin vorbind o franceză fluentă şi elegantă. Premier al Franţei, pe atunci, Chirac a plecat de la Iaşi cu o listă ce cuprindea numele unor tineri teologi români:erau viitori bursieri în Franţa, cărora ulterior le-au fost trimise invitaţiile şi bursele promise. De altfel, prestanţa ierarhului Iustin Moisescu se impunea şi unor oameni politici comunişti, precum Corneliu Mănescu, fost ministru de Externe, sau Gogu Rădulescu, vicepreşedinte al Consiliului de Stat.

Om sobru şi frământat, străin de satisfacţiile formale pe care le aduce uneori pompa chiriarhală, Iustin Moisescu era un om drept şi, totodată, unul care înţelegea neajunsurile şi poticnirile naturii umane. Simţul dreptăţii îl determina să promoveze ca stareţi sau ca parohi la bisericile mai importante numai elemente cu vocaţie şi bine pregătite. Iar înţelegerea neputinţelor îl făcea să fie blând şi iertător. Când a părăsit Iaşiul, în cuvântul de rămas bun Iustin Moisescu şi-a mărturisit una din satisfacţiile legate de cele două decenii în care condusese Mitropolia Moldovei:în tot acest timp nu caterisise nici un preot!

Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
Iustin Moisescu a devenit patriarh al Bisericii Ortodoxe Române în vremuri grele, când stăpânirea, mai ales în deceniul al nouălea al secolului trecut, îşi reluase atitudinea ateistă şi de prigonire a Bisericii. Să ne amintim că îndată după cutremurul din martie 1977 fusese demolată biserica Enei din Bucureşti, fapt consternant şi rău prevestitor.
Patriarhul Iustin a îmbunătăţit învăţământul teologic, susţinând oameni de valoare, a înfiinţat strălucita serie editorială "Părinţi şi Scriitori Bisericeşti", a numit o serie de stareţi tineri şi destoinici la mănăstirile din eparhia sa, care au reuşit cu multă abilitate să realizeze mai mult pe ascuns lucrări de restaurare şi consolidare.

Regimul, însă, era pornit asupra Bisericii. Se zvonea despre o posibilă mutare a reşedinţei Patriarhiei fie la Radu-Vodă, fie la Popeşti-Leordeni, în afara Bucureştiului. Erau"translatate"unele lăcaşuri de cult şi începea să se simtă ameninţarea buldozerelor. Chiar şi în aceste împrejurări, patriarhul Iustin Moisescu, a reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să împiedice un mare sacrilegiu:demolarea bisericii Sf. Gheorghe, concepută de Constantin Brâncoveanu ca necropolă pentru sine şi familia sa. Patriarhul Iustin i-a spus limpede lui Ceauşescu, în decursul unei audienţe, că necropola brâncovenească şi biserica în care a fost prohodit I.L. Caragiale nu pot fi şterse de pe faţa pământului.

Un patriarh ecumenic în plin regim comunist
În afară de toate acestea, patriarhul Iustin şi-a înscris numele printre marii ecumenişti contemporani, făcând cunoscută în întreaga lume Biserica românească, cu istoria ei, cu problemele ei actuale;a fost delegat de Sfântul Sinod să reprezinte Biserica românească la zeci de congrese şi întruniri intercreştine. Ca mitropolit, a fost membru în Comitetul Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi în prezidiul Conferinţei Bisericilor Europene;a condus delegaţiile Bisericii noastre la Adunările generale ale acestor două mari organizaţii inter-creştine, la Conferinţele panortodoxe de la Rhodos şi Chambesy;a condus sau a făcut parte din multe delegaţii ale Bisericii noastre care au vizitat alte Biserici. În chip deosebit trebuie subliniată acţiunea de restaurare a zeci de monumente istorice şi de artă pe întreg cuprinsul Arhiepiscopiei, ca şi construcţia unor clădiri moderne la centrul mitropolitan Iaşi. A îndrumat tipărirea mai multor lucrări privind arta bisericească, precum şi a revistei "Mitropolia Moldovei şi Sucevei".

Iată cum caracteriza perioada de păstorire a patriarhului Iustin Moisescu în comparaţie cu predecesorul său, patriarhul Justinian Marina, un renumit teolog al timpului, Pr. Prof. Dr. Bria Ion:"Perioada patriarhului Justinian avusese coerenţa ei de nezdruncinat, şi aceasta din cauză că el însuşi ţinuse mâna fermă pe mecanismul complex al unei administraţii patriarhale de mari proporţii. Patriarhul Iustin a optat pentru instaurarea unei ordini morale în viaţa preotului, pentru o spiritualitate sacerdotală şi parohială disciplinată. Desigur, pentru acei preoţi care socoteau existenţa consistoriilor ca ceva normal, metoda pastorală a patriarhului Iustin devenea prea urgentă. Sacerdoţiu şi etica merg împreună, sunt valori reciproce. Patriarhul Iustin a refuzat să creadă că ar putea să existe slujitori nedemni care uzurpă preoţia. De aceea, a spus odată, că instanţele de judecată pentru preoţi constituie o contradicţie, chiar o injurie pentru numele unei Biserici Ortodoxe".

""