Autor 8247 vizualizări


”Ho, Ho, Ho Chi Minh” era strigătul radicalilor în anii '60-'70, al celor care-l idolizau pe liderul comunist care a condus lupta revoluționară din Vietnam mai întâi împotriva colonialismului francez, apoi împotriva implicării Statelor Unite în Vietnam.

Astăzi, la câteva decenii de la moartea lui Ho Chi Minh, din cauza trecerii timpului, puțini își mai aduc aminte de pasiunea pe care numele său o genera în Occident, mai întâi în timpul luptei pentru independență împotriva Franței, apoi în timpul războiului împotriva statului vietnamnez rival susținut de Statele Unite. Chiar și celor mai aprigi oponenți ai săi le era greu să nu-i acorde un anumit grad de respect pentru perseverența extraordinară cu care și-a urmărit țelul:independența și unitatea Vietnmanului. În rândul studenților atât din Europa, cât și din Statele Unite, în timpul turbulenților ani '60, Ho Chi Minh a devenit un icon cultural, iar faimosul strigăt ”Ho, Ho, Ho Chi Minh” se regăsea în demonstrațiile radicale în aceeași măsură ca ”Internaționala” sau confruntările cu poliția. Fie că era văzut ca un erou, fie că era considerat un dictator, el era cu siguranță o persoană ce nu putea fi ignorată.

Ho Chi Minh nu a fost uitat, bineînțeles, în propria țară, dar în afara Vietnamului reputația sa postumă nu e atât de pregantă ca faima pe care o obținuse în timpul vieții. În parte, acest fapt reflectă schimbarea intereselor către alte probleme și crize. Orientul Mijlociu a înlocuit Asia de Sud-Est ca principal centru al atenției. După sfârșitul războiului din Vietnam, apropierea dintre America și China din timpul lui Nixon a condus la nașterea unui noi alianțe, iar Vietnamul a început să fie privit mai mult ca o anexă a Uniunii Sovietice. Mai mult decât atât, numele lui Ho Chi Minh a dispărut din atenția internațională din motive ce depășesc problema trecerii timpului sau redirecționării interesului către alte chestiuni. Eclipsa partială a reputației sale refelctă modul în care Ho era privit adeseori mai degrabă ca un simbol, nu ca un individ, nu ca un simplu politician revoluționar.

Nu am exagera dacă am spune că în Occident au existat mai mulți Ho: unul francez și unul american. Era un Ho admirat de radicali, un altul condamnat de cei care sprijineau implicarea americană în Vietnam. Același lucru se poate spune și despre alte figuri-cheie din istoria modernă care au fost lăudați sau batjocoriți pentru virtuțile sau eșecurile pe care le simbolizau. În cazul lui Ho Chi Minh, putem identifica încă un alt factor. Înainte de toate, liderul vietnamez a fost un om al acțiunii politice; reputația sa a crescut pe măsură ce el și tovarășii săi au devenit principala forță în lupta împotriva puterii coloniale franceze și, apoi, împotriva americanilor. El nu a fost un teoretician, nu a fost un alt Lenin sau un alt Mao. În ansamblu, lucrările sale nu ajung nici pe departe la nivelul celor semnate de Lenin, nu doar pentru că sunt prea des marcate de repetitivul jargon comunist, dar și pentru că el scria mereu în relație cu chestiunile politice ce-l frământau pe moment. Citite în afara timpului și circumstanțelor de atunci, discursurile și mesajele sale nu mai au aceeași forță de atracție. Și totuși, acesta a fost un om care a influențat evoluția secolului XX. Cum s-a întâmplat acest lucru și care au fost realizările de lungă durate ale lui Ho Chi Minh?

 

„Nguyen care își iubește țara” sau „Ho care luminează”

Mare parte din misterul ce înconjura cândva viața lui Ho Chi Minh s-a risipit. La sfârșitul anilor '40 existau încă îndoieli cu privire la adevărata identitate a celui care a condus Viet Minh-ul împotriva francezilor. Politcienii și nu numai se întrebau dacă Ho Chi Minh era același cu Nguyen Ai Quoc, entuziastul comunist vietnamez care a ajuns cunoscut în perioada imediat următoare Primului Război Mondial. Acum știm că Ho Chi Minhera Nguyen Ai Quoc. Știm și că la naștere a avut un alt nume. Născut Nguyen Sinh Cuong, într-o provincie din centrul Vietnamului, la 19 mai 1890, el și-a schimbat numele de mai multe ori de-a lungul vieții. Cele mai cunoscute două nume ale sale sunt semnificative prin prisma înțelesurilor lor. În calitate de  Nguyen Ai Quoc, el lupta inspirat de profunda afecțiune pe care o simțea față de țara sa;astfel, numele pe care și l-a ales se traduce prin ”Nguyen care își iubește țara” sau ”Nguyen Patriotul”. Când, în timpul celui de-al doilea război mondial, a decis să folosească celălalt nume foarte cunoscut, el sublinia astfel convingerea sa, precum și a celorlalți, că el este cel care trebuie să conducă revoluția împotriva francezilor. Ho Chi Minh indica faptul că el e ”Ho care luminează”.

În 1940, sub numele de Nguyen Ai Quoc, el s-a întors în Vietnam după o absență de aproape 30 de ani. În acest timp, călătorise în toată lumea ca muncitor pe o navă, lucrase la un hotel londonez și fusese unul din membrii fondatori ai Partidului Comunist Francez. Ca agent al Cominternului, a activat în China și Thailanda, dar a păstrat și legăturile cu țara sa. Întoarcerea sa în Vietnam din 1940 a fost urmată de o evoluție interesantă a carierei sale. După zeci de ani în care reușise, cu succes, să evite serviciile de securitate franceze, a fost arestat și aruncat într-o închisoare chinezească după ce a făcut o vizită în China în 1942 cu scopul de a intra în legătură cu Chiang Kai-shek. A răms în închisoare aproape un an și jumătate, timp în care a scris mai multe poezii, considerate de mulți cea mai bună realizare literară a sa.

Eliberarea sa a fost urmată de triumful temporar al așa-zisei revoluții din august 1945, când Vietnamul și-a proclamat independența față de Franța. Ho Chi Minh a devenit liderul de necontestat al Războiului franco-indochinez – cunoscut mai degrabă ca Primul Război Indochinez, și și-a păstrat poziția de conducere și în timpul celui de-al Doilea Război Indochinez în ciuda vârstei înaintate. După moartea sa din septembrie 1969, memoria lui Ho Chi Minh a jucat un rol fundamental în susținerea politicienilor și generalilor vietnamezi care au reușit, într-un final, să încheie al doilea război indochinez cu o victorie, la șase ani după moartea mentorului lor.

Cu o viață atât de lungă și de complexă precum cea a lui Ho Chi Minh, o relatare cronologică detaliată a acțiunilor sale ar necesita un articol de dimensiunile unei enciclopedii. Concentrarea asupra celor mai remarcabile evenimente din viața poate sublinia totuși realizările acestuia și, astfel, poate contribui la o evaluare retrospectivă a carierei sale. Aproape toate relatările despre viața lui Ho Chi Minh se opresc asupra faptului că s-a născut într-o regiune cunoscută ca fiind un leagăn al rebelilor și al rezistenței împotriva puterii coloniale franceze. Mai puțină atenție este acordată deciziei luate de tănârul Ho Chi Minh de a nu se alătura grupurilor de rezistență și de a pleca în străinătate. Importanța călătoriilor sale, care l-au purtat în Africa, în Marea Britanie, Franța și, poate, chiar Statele Unite, e subliniată prin prisma efectelor pe care le-a avut asupra formării sale:Ho Chi Minh a devenit astfel conștient de faptul că represiunea și inegalitatea există și în alte țări, nu doar în a sa. Faptul că a ales, la 21 de ani, să plece arată că la vârsta aceea ajunsese deja la nevoia stringentă de a cunoaște lumea din afara Vietnamului.

 

Revendicările poporului annamit

În 1917, Ho a ajuns la Paris și s-a implicat în politică. Cei șase ani petrecuți la Paris sunt importanți din mai multe motive. Acolo a devenit membru al Partidului Comunist Francez și a aderat la ideile lui Lenin privind chestiunea colonială. În acei ani, el s-a dovedit a fi un luptător energic, interesat de a-și prezenta viziunile politice într-o manieră directă. Totuși, n-a reușit să strângă în jurul său un număr prea mare de suporteri. A făcut însă față numeroaselor obstacole pe care le-a întâlnit. La scurtă vreme după ce a ajuns în capitala franceză, a început Conferința de Pace de la Paris. Ho nu vorbea franceza suficient de bine pentru a putea schița documentul pe care dorea să-l prezinte delegaților de la conferință privind ”Cererile” poporului vietnamez. Cu toate acestea, a beneficiat de ajutorul unui compatriot, iar Revendicările poporului annamit, distribuit delegaților și parlamentarilor francezi, a devenit primul document important asociat cu numele lui Ho Chi Minh.

În timp ce muncea pentru a se întreține, Ho nu a renunțat la studii și a început să scrie. A fondat un ziar, Le Paria, în care a publicat unele dintre cele mai importante secțiuni ale criticii sale față de colonialismul francez, semnate sub pseudonimul Nguyen Ai Quoc.

Istoria nu ne permite să emitem ipoteze cu privire la ce s-ar fi putut întâmpla dacă altcineva s-ar fi aflat în fruntea luptei revoluționare și războaielor împotriva francezilor și americanilor. În măsura în care înfrângerea americanilor în Vietnam este un eveniment major al istoriei contemporane, rolul lui Ho Chi Minh în obținerea acestei victorii – deși nu a trăit să o vadă – îl transformă într-unul din cei mai importanți lideri al secolului XX. Dacă el ar fi fost la fel de important dacă francezii n-ar fi încercat să revină în Vietnam sau dacă Statele Unite nu ar fi intervenit în sprijinul regimului lui Diem e altă problemă, altă întrebare la care nu putem răspunde.

 

 


Milton Osborne, Makers of the Twentieth Century:Ho Chi Minh, în „History Today”, Vol. 30, nr. 11, 1980