Gheorghe Mărdărescu, un general de elită

Autor 8349 vizualizări


Generalul Gheorghe Mărdărescu, născut la Iaşi, la 4 august 1866, şi-a dedicat 40 din cei 72 de ani de viaţă slujirii armatei, misiune de care s-a achitat mai mult decât onorabil. A urcat pe cele mai înalte trepte ale ierarhiei militare, până la gradul de general de corp de armată şi ministru de Război. Pe timpul marilor încleştări din toamna anului 1916, şi în special în marile bătălii de la Oituz şi Mărăşti din vara anului 1917, a fost unul dintre colaboratorii apropiaţi ai generalului Alexandru Averescu, comandantul Armatei 2 române.

A urmat şcoala de ofiţeri de infanterie şi cavalerie din Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1888 printre primii în promoţie, apoi Şcoala Superioară de Război între anii 1892-1894 şi cursurile de comandament de la Spandau. Cu o aleasă cultură militară şi de specialitate, a dovedit calităţi deopotrivă în calitate de instructor şi stat-majorist. Avansat la gradul de sublocotenent în vara anului 1888, după două decenii reuşea să atingă gradul de general de brigadă, în 1916, şi pe cel de general de divizie în 1918. După efectuarea unui stagiu la unitate corespunzător gradelor avute, a deţinut timp de cinci ani (1901-1906) funcţia de Director de studii la Şcoala Superioară de Război, fiind creierul acestei instituţii militare de învăţământ şi cel care a întocmit planurile tematice pentru pregătirea câtorva promoţii de ofiţeri care au frecventat cursurile acesteia. După o scurtă perioadă în care a îndeplinit, succesiv, funcţiile de comandant al Şcolii de tragere a infanteriei şi de Şef de Stat Major al Corpurilor 1 şi 2 armată, generalul Gheorghe Mărdărescu a fost readus la Şcoala Superioară de Război în funcţia de comandant timp de doi ani de zile, 1915-1916. 

Colaborator apropiat al generalului Alexandru Averescu 

După intrarea României în război, la 15 august 1916, generalul Gheorghe Mărdărescu a fost numit la comanda Brigăzii 18 infanterie, iar la sfârşitul lunii august 1916 a fost promovat iniţial în funcţia de Şef de Stat Major al Armatei a 3-a române şi apoi al Armatei a 2-a române. În aceste funcţii, a organizat şi condus lupta marilor unităţi subordonate pe fronturile de la Dunăre, în august 1916, şi din Carpaţii Meridionali, în lunile septembrie-decembrie 1916. De numele lui şi al comandantului Armatei 2 române – generalul Alexandru Averescu – sunt strâns legate succesele obţinute de trupele române din zilele de 30 septembrie-15 noiembrie 1916, când, cu mari sacrificii, au fost împiedicate forţele inamicului să pătrundă în dispozitivul de apărare al Armatei 2 române.


În iarna şi primăvara anului 1917, dând dovadă de energie şi putere de muncă deosebite, a fost alături de generalul Alexandru Averescu, fiind unul dintre actorii importanţi ai activităţilor de reorganizare şi pregătire a Armatei 2 române şi de elaborare al planului de operaţii, a ofensivei desfăşurate cu un deplin succes la Mărăşti. Pe timpul acestei mari bătălii din vara anului 1917 a coordonat şi impulsionat eforturile unităţilor aflate în ofensivă, astfel încât, în numai câteva zile, conform prevederilor sale, trupele române au înaintat pe valea Putnei, aproximativ 20-25 km pe un front larg de 35 kilometri, eliberând 30 de localităţi. A fost implicat în egală măsură în respingerea contraofensivei executate de inamic în Defileul Oituz între 26 iulie-9 august 1917, la pregătirea şi conducerea ofensivei desfăşurate de trupele române în sectorul înălţimii Cireşoaia din zilele de 28-30 august 1917. Acţiunile concepute şi conduse cu multă competenţă de generalul Gheorghe Mărdărescu s-au caracterizat prin dinamism şi o bună cooperare între arme. În faza finală a războiului a organizat şi condus activităţile pentru eliberarea întregului teritoriu naţional de sub ocupaţia Puterilor Centrale.

Comandant al trupelor române din Transilvania 

După terminarea Primului Război Mondial a îndeplinit funcţia de inspector tehnic al infanteriei şi ulterior de comandant al trupelor române din Transilvania. Numit în data de 11 aprilie 1919 în această calitate, Gheorghe Mărdărescu s-a prezentat la post în seara zilei de 12 aprilie, a doua zi ordonând declanşarea acţiunilor ofensive la 15 aprilie, atitudinea sa energică şi hotărâtă înlesnind reuşita operaţiunilor.

A participat la instalarea tuturor unităţilor dislocate în garnizoanele din Transilvania, contribuind la instalarea tuturor unităţilor dislocate în garnizoanele din Transilvania, la trecerea acestora pe picior de pace, reluarea procesului de instrucţie şi de pregătire a tinerilor încorporaţi.


Între anii 1922-1926 a îndeplinit funcţia de ministru de Război în cabinetul Ion I.C. Brătianu, aducându-şi contribuţia, prin cunoştinţele şi experienţa sa, la reorganizarea Armatei române pe baza învăţămintelor reieşite din desfăşurarea războiului, la dezvoltarea cooperării dintre statul român şi statele vecine. A militat pentru o colaborare regională pe plan militar şi pentru realizarea unor alianţe cu Iugoslavia, Cehoslovacia şi Polonia, politică continuată şi dezvoltată ulterior de Nicolae Titulescu.

În anul 1927 a fost avansat la gradul de general de corp de armată. S-a preocupat de dezvoltarea publicisticii de specialitate, fiind multă vreme directorul revistei „România militară”, iar dintre lucrările elaborate şi publicate încă de când avea gradul de căpitan se numără Lecţiuni de tactică (1899); ulterior, a scris o lucrare dedicată infanteriei şi intitulată Regina bătăliilor, apărută în 1921. Tot în 1921 a publicat probabil cea mai importantă lucrare a sa, Campania pentru dezrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei 1918-1920, reeditată, inspirat, de Editura Militară în anul 2009.

După o îndelungată carieră, generalul de corp de armată Gheorghe Mărdărescu s-a stins la 72 de ani, la 5 septembrie 1938.


""