Autor 3234 vizualizări


Unul dintre cei mai importanţi generali americani din Al Doilea Război Mondial, persoalitate a cotroverselor, generalul american George S. Patton a fost acuzat în dese rânduri de lipsă de respect faţă de subaltern.El este faimos şi pentru celebrele sale discursuri, precum cel dat înainte de debarcarea din Normandia soldaţilor săi:Bărbaţi, chestia că unele surse se învârt în jurul faptului că America  doreşte să stea departe de război şi nu doreşte să lupte este o mare tâmpenie! În mod tradiţional. Americanii iubesc să lupte. Total adevărat, americanii iubesc încleştarea  luptei. America iubeşte să câştige. America nu va tolera un ratat. Americanii dispreţuiesc un laş;Americanii joacă pentru a câştiga. De aceea, America nu a pierdut şi niciodată nu va pierde un razboi[1]

Născut pe 11 noiembrie 1885, George S. Patton şi-a dorit încă din tinereţe să calce pe urmele descendenţilor săi care luptaseră în Războiul American de  Îndependenţă, în Războiul Civil sau în Războiul Mexican. Patton se distinge în Primul Război Mondial ca tanchist, ajungând la sfârşitul războiului la rangul de căpitan. Rămâne în armată pe parcursul perioadei interbelice, instruind tanchişti. La izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial, Patton deţine deja rangul de colonel.

Operaţiunea Torţa

Prima operaţiune la care participă Patton, în calitate de comandant este invadarea Marocului şi Algeriei de către aliaţi. Operaţiunea este un succes. Despre cucerire Cassablancăi Patton avea să comenteze sec:Cassablanca? O luptă bună! [2]

După lupte grele împotriva armatelor mareşalului Rommel, celebrele Afrika Korps, trupele Axei sunt izgonite din Africa la 13 mai 1943. Campania este un success, peste 200.000 de soldaţi fiind luaţi prizonieri de război. Prestaţia lui Patton este apreciată findu-i dată comanda Armatei a şaptea americană care urma să participe la invadarea Siciliei.

Operaţiunea Husky

Născut pe mare, botezat în sânge..”Asta avea să spună Patton despre cea mai grea şi controversată campanie a sa. Campania siciliană, care a urmat victoriei din Africa de Nord, la un interval decent, a fost superficial organizată şi doar parţial a avut success.[3]Recunoscut pentru determinismul  pe care îl imprima soldaţilor săi, Patton aflat sub presiune exagerează, ceea ce va duce la un incident internaţional. Generalul American plesneşte cu mânuşile un soldat rănit acuzându-l pe acesta de laşitate din cauza faptului că  suferea de stres posttraumatic. Evenimentul s-a petrecut într-un spital de campanie din Sicilia la 3 august 1943. Pe 10 august, incidentul se repetă în acelaşi sipital. Ziarele pornesc o adevărată campanie internaţională de defăimare a generalului.

Comandantul supreme al trupelor aliate în Europa, Dwight D. Eisenhower protestează vehement şi cere imediat explicaţii lui Patton. Conseciţele putea fi drastice pentru general:putea să i se retragă comanda şi risca să fie judecat de Curtea Marţială. Mai mult, pentru Eisenhower era un eşec personal, deoarece aprecindu-i calităţile, îl promovase pe Patton şi garantase pentru el.În cele din urmă, Eisenhower decide să-l păstreze pe Patton. Recordurile lui militare, cântăreau mai mult decât indiscreţiile personale. Totuşi, Patton a trebuit să-şi ceară scuze personal celor admonestaţi şi întregii armatei a şaptea. Gestul generalului a făcut înconjurul lumii, ştirbându-i din popularitate. După finalizarea campaniei din Sicilia, Patton nu deţine nici o comandă timp de unsprezece luni.

Invazia Normandiei

Nehotărât după incidentul din Sicilia, Eisenhower îi acordă pâna la urmă lui Patton comanda armatei a III-a, deşi Banditoaştepta să primească o funcţie mult mai importantă. Strategia generalului în Franţa seamănă mai mult cu blitzkrieg-ul german fiind descris drept singurul general blitz pe care îl avem.”Trupele aliate sunt superioare din toate punctele de vedere celor naziste, iar avansarea se face rapid, germanii retrăgându-se tot mai mult în interiorul reich-ului.

Cucerirea Germaniei

Lăsând distrugerea armatei a VII-a germane lui Bradley şi Montgomery, Patton a pornit în mijlocul lui august către graniţele estice ale Germaniei.[4]Trupele lui Patton reuşesc să parcurgă 500 de mile din Le Mans pâna la Metz în doar două săptămâni. Înaintarea devenind mai grea, terenul dezavantajos, şi vremea mai puţin favorabilă, tacticile aggressive şi îndrăzneţe cresc. La începuul lui 1945 era clar că Germania nu mai poate rezista, fiind atacată simultan din trei părţi.   Decizia comandamentului american de a nu ataca Berlinul îl înfurie pe Patton care într-o scrisoare adresată lui Eisenhower, numeşte această hotărâre drept o ”greşeala istorică”. Conform înţelegerii dintre aliaţi, Rusia urma să ocupe Berlinul.

Sfârşitul

Patton îi duce pe civilii germane să vadă lagărele de concentrare, ca aceştia să nu mai spună că nu au ştiut. Generalul primeşte pentru scrut timp comanda militară a Bavariei. New York Times remarca modul incorect în care a fost tratat Patton spunând totodată că generalul nu se poate nu-mi:‘’Eliberatorul Parisului, Cuceritorul Berlinuluisau Întâmpinătorul Armatei Roşii.’’

Chiar şi după sfârşitul campaniei în Europa, Patton se gândea tot la război, într-un mesaj adresat trupelor el spune:Avem în faţa noastră o campanie  grea, împotriva japonezilor. Acelaşi spirit invicibil arătat în Europa, va traversa Pacificul şi va obţine ziua victoriei în războiul din Pacific.

După primirea triumfală din S. U. A., Patton revine în Germania, primind ordine să se ocupe de procesul de dezanificare în Bavaria.

Pe 8, decembrie, Patton care îşi dorise întodeauna să moară într-o luptă cu tancuri, este paralizat într-un accident de maşină. Moare pe 21 decembrie de la un atac de cord.

Generalul Patton a încercat mereu să îşi conducă trupele în cel mai eficient mod posibil, să evite pe cât se poate pierderile de vieţi omeneşti şi să preserve spiritual de luptă american. Nelipsind controversele legate de personalitatea lui, el rămâne o figură emblematică a Aliaţilor din timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

Patton alături de unul din celebrele sale pistoale



[2]James, Wellard, General George S. Patton, Jr, Editura Dodd, Mead and Company, New York, 1946, p. 69

[3]idem

[4]idem