Autor 5987 vizualizări


Dwight David „Ike” Eisenhower s-a născut în sudul Statelor Unite, în Texas, la 14 octombrie 1890. Tatăl său, de profesie inginer, avea origini germane. A fost admis la Academia West Point în 1911, absolvită în 1915. Şase ani mai târziu s-a căsătorit cu Mamie Geneva Doud. Fără a avea experienţa Primului Război Mondial, s-a dovedit un excelent ofiţer, fiind promovat în funcţii de stat-major. 

În 1934, generalul Douglas MacArthur, superiorul său direct, preciza în caracterizarea acestuia: „E cel mai bun ofiţer al Armatei. Dacă va exista un alt război, va promova până în funcţia de comandant suprem”.

Iniţial, Eisenhower a rămas cu gradul de maior timp de 15 ani, până în 1936, după care a recuperat rapid, primind nu mai puţin de şase avansări în patru ani (general de brigadă în 1941). Al Doilea Război Mondial va fi o rampă de lansare pentru acest strălucit ofiţer de stat-major. Iniţial a activat în departamentul însărcinat cu planificarea apărării Pacificului, apoi sub comanda Şefului de stat-major al armatei americane, generalul George C. Marshall.

În 1942 a primit comanda supremă în teatrul european de operaţii, apoi aceeaşi funcţie în cadrul Forţei Expediţionare Aliate din Africa de Nord şi ulterior din Sicilia. În ianuarie a devenit Supreme Allied Commander of the Allied Expeditionary Force, comandantul suprem al forţelor aliate însărcinate cu debarcarea în Europa. A fost avansat la gradul de general de armată, echivalentul celui de mareşal în armatele Bătrânului Continent.

În doar doi ani, din 1942 până în 1944, acest obscur ofiţer a ajuns în postura de a fi rugat de regele Angliei, George al VI-lea, să-i ofere un autograf. Deşi mulţi camarazi îi contestau abilităţile de comandant de front, Eisenhower a fost capabil să ia cele mai bune decizii strategice, având dibăcia de a extrage din discuţiile în contradictoriu dintre Aliaţi cele mai bune idei. A fost extrem de popular printre englezi, conform celebrei sintagme „cel mai bun comandant pe care l-au avut britanicii în istorie”.

Întotdeauna calm, cu maniere perfecte, Eisenhower a fost imaginea expresiei „mână de fier în mănuşă de catifea”. Se enerva foarte rar, dar, atunci când se întâmpla, devenea coleric. Gurile rele povestesc că într-o situaţie tensionată l-a admonestat atât de aspru pe generalul Patton încât acesta a izbucnit în lacrimi. Mai degrabă o legendă, dar cu certitudine Eisenhower, dincolo de purtarea sa ireproşabilă, putea fi extrem de dur.

În ciuda faptului că ocupa o funcţie aproape fără precedent în istoria occidentală, Eisenhower a rămas un personaj modest şi cumpătat, fără excentricităţi. Purta medaliile primite foarte rar. Dormea în medie patru ore pe noapte, începea întotdeauna la orele 6 dimineaţa, mânca pe sponci şi fuma, se spune, cam patru pachete de ţigări pe zi. Nu lua niciodată decizii sub imperiul momentului; dimpotrivă, era extrem de calculat. În 1951 a fost numit Şef al Statelor Majore combinate în cadrul NATO. Între 1952 şi 1960 a fost ales, în două rânduri, preşedinte al Statelor Unite. A decedat la 28 martie 1969.

Acest text este un fragment din articolul „6 iunie 1944. Ziua în care a început eliberarea Europei”, publicat în numărul 209 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de difuzare a presei, în perioada 15 iunie – 14 iulie 2019, și în format digital pe paydemic.com. 

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum


""