Autor 69082 vizualizări


Regină a Scoției încă din leagăn, regină efemeră a Franței, mult timp prizonieră a verișoarei sale Elisabeth a Angliei, fiica lui Jacques al V-lea avea să cunoască unul dintre cele mai romanești destine din istorie.  

August 1548. O foarte tânără regină de numai 6 ani acostează în Marea Britanie, la Roscoff, în mijlocul stindartelor Scoției – țara sa natală – și ale Franței, noul său regat. Această suverană părând din aur și argint nu e decât o copilă; ea salută mulțimea care o aclamă cu siguranța unei persoane făcute pentru aceasta. Frumoasă, fină, maturizată precoce: așa apărea Maria Stuart, marcată de primele semne ale fatalității. Personaj de roman, de teatru și cinema, din care s-au inspirat pe rând Madame de Lafayette, Walter Scott, Friedrich von Schiller, John Ford... Viața sa, totodată dură și rafinată, prețioasă și sângeroasă, ne amintește de o dramă de Shakespeare.

Născută prematur, Maria se lupta deja să trăiască, atunci când scoțienii, învinși de englezi la Solway Moss, se întrebau cât vor mai supraviețui ca națiune. Regele lor, Jacques Stuart al V-lea, era tatăl acestei copile fragile. Marcat de teribila înfrângere , s-a retras în palatul său din Falkland cu certitudinea că acolo va muri. De fapt, Maria nu avea decât 6 zile când i-a murit părintele; asta a făcut din ea cea mai tânără suverană din toate timpurile. Ai săi erau tulburați de viitorul mai mult decât incert și mama reginei a vrut să o încoroneze cât mai repede; un suveran devine mai puțin vulnerabil odată consacrat. La numai 9 luni, pe 9 septembrie 1543, mica Maria Stuart primește o coroană în care putea fi culcată...

Prin urmare, contra Angliei schismatice, Scoția figura, în mijlocul insulelor britanice, ca bastion romano-catolic. Aceasta nu a făcut decât să întărească legăturile deja stabilite cu Franța; Maria de Lorena, mama reginei-copilă, nu aparținea oare prea influentei case de Guise? În acest context de rivalitate franco-engleză ar trebui reconstituiți primii ani de viață a Mariei Stuart. Căpcăunul de Henri al VIII-lea avea în plan să o mărite cu propriul său fiu, Edouard, cu gândul de a anexa fără nicio luptă regatul Chardon. Dar, în 1547, curtea Scoției a refuzat oferta sa și s-a pronunțat în favoarea unei uniuni franceze: mica regină de 5 ani a fost promisă fiului noului rege Henri al II-lea.

Iată de ce Maria debarcă în Franța la vârsta de 6 ani și devine în câteva săptămâni speranța noului său regat. Într-un deceniu, tânăra regină a Scoției va fi vedeta curții lui Henri al II-lea și al Ecaterinei de Medici. Spiritul alert al tinerei va porni din educația care i-a fost oferită. Anume în această perioadă, numele său scoțian Stewart este francizat, pentru a deveni Stuart. În 1558, Maria se căsătorește, în sfârșit, cu delfinul Francois, de care se spune că este sincer îndrăgostită; ea are 16 ani, el numai 14.

După moartea lui Henri al II-lea, în anul următor, Maria devine regină a Franței, rămânând în același timp regină a Scoției. O situație inedită, picantă dacă vreți, care contribuie la intensificarea adulației al cărei obiect este. Ea este, totuși, o personalitate care nu prea ține la propria siguranță cu marile aere pe care și le dă: regina-mamă, Ecaterina, n-a gustat deloc jubilarea cu care nora sa a urcat pe tron... Or, tânărul rege Francois al II-lea se arată destul de bolnav, prea bolnav chiar. Atins de mastoidită, s-a dus în suferințe atroce după un an de domnie. Iat-o deci pe Maria, la câteva zile înainte de a împlini cei 18 ani ai săi, regină regentă a Franței, la drept vorbind, fără o veritabilă poziție; ea nu putea conta pe susținerea Ecaterinei.

Confruntată cu Reforma

Pierzându-și mama înainte de a fi văduvă, Maria pleacă întristată spre Scoția pe 14 august 1561. Întoarcerea a fost cu atât mai dificilă în primul său regat, cu cât a întârziat mai mult în al doilea. Curtea din Edimburg pălește față de cea din Paris. Maria suspină și ridică funtea, dar nu poate ignora dificultățile enorme prin care trece țara sa – începând cu problema religiei înțepată în acele timpuri de Reformă: în absența sa, o mare parte din populația scoțiană a devenit protestantă...

Lăsând efectiv puterea fratelui său, contele Moray, regina Maria I afișează în public un spirit optimist, ca și la curtea Franței. Ea pare să nu observe tensiunile care o înconjoară și se asigură că primii săi ani de domnie vor fi fericiți, amprentați de o anumită toleranță. Marea intrigă vizavi de această tânără văduvă este, desigur, recăsătoria ei care va condiționa viitorul dinastiei. Spre cine își va îndrepta ea obiectivul? Spre unul dintre verișorii ei, cu trei ani mai tânăr decât ea: Maria se aprinde cu o dragoste incandescentă pentru frumosul Henry Stuart, lord de Darnley, cu care se mărită la Holyrood pe 29 iulie 1565. Din păcate pentru ea, impetuosul Henry se dovedește vanitos și brutal. Și infidel până la dezmăț. Li se va naște un fiu care va deveni Jacques al VI-lea al Scoției, înainte de a o succeda la tronul Angliei pe Elizabeta I. Între timp, căsnicia regală devine un adevărat fiasco. De o gelozie sordidă, Henry merge până la a asasina, sub ochii reginei, un secretar italian pe care îl bănuia a fi amantul ei. Nebuniile regelui consort devin, mai ales în ochii clanului Moray, o problemă pentru Coroană...

Cum să ne mire, în aceste condiții, atentatul care l-a costat viața în februarie 1567, în timp ce se trata de variolă la Kirk o’Field, acasă la un prieten? Foarte repede, rumoarea publică o acuză pe regină de a fi ordonat această nefericită lovitură, făcând din ea complicele unui oarecare Bothwell! Nu e greu de imaginat amploarea scandalului. Zdruncinată din temelii, Scoția se divide în două tabere, mai mult sau mai puțin, nobilimea protestantă contra poporului catolic, și duce la un conflict fatal pentru noul soț al Mariei: exilat în Danemarca, își sfârșește zilele într-un donjon.

Cât o privește pe regină, capturată la ordinul propriei sale nobilimi, întemnițată în castelul de Lochleven, ea suferă un avort spontan, în urma căruia își pierde gemenii. Iar pe 24 iulie al acelui an, îngrozitor pentru ea, este constrânsă de către Moray de a abdica în favoarea fiului lui, încă în scutece. Cea pe care partizanii săi continuă să o numească „Roza Scoției” nu mai este asta oficial... În anul următor, ea reușește să evadeze, ridică o mică armată și fuge să se refugieze în Anglia, la regina Elizabeta I, aruncându-se astfel în gura lupului. Într-o primă fază, Elizabeta se arată protectoare cu verișoara sa – Maria este fiica mătușii sale Marguerite Tudor - dar destul de repede, sub pretextul implicării fugarei în omorul celui de-al doilea ei soț, ea o închide într-o reședință supravegheată.

Adevărul e că în ochii „Reginei Fecioare” Maria Stuart este o rivală. Iar motivele politice o vor menține timp de 18 ani după gratii! Walsingham, ofițer de poliție, este fără îndoială cel mai meschin dintre consilierii Elizabetei. În anii următori, el pledează efectiv în favoarea suprimării captivei. În această perspectivă el îi întinde o cursă. După cum se știe, Maria suferă de singurătate; nu visează decât la un contact cu lumea exterioară – de ce să nu atingă această coardă din ea? În ianuarie 1586, ca printr-o subită slăbire a supravegherii, fosta suverană primește un pachet de scrisori, în mod discret, se înțelege: misivele au fost ascunse în tubul gol al unui butoi de bere.

O cursă spectaculoasă

Maria, ușor de păcălit, află în acest fel că are sprijin în persoana așa numitului Gilbert Gifford – în realitate agent dublu. Acest Gifford, printre fervenții catolici ai Rozei Scoțiene, a câștigat încrederea tânărului aventurier Anthony Babington și l-a convins să lucreze, în secret, la eliberarea Mariei. Ceea ce se țese este ca și cum un complot pentru a-i răscula pe catolici , cu sprijinul francezilor, și să o omoare pe regina Elizabeta. Cum a putut acest șarmant Babington, un spirit liber, să sară cu ambele picioare într-o asemenea capcană? Trebuie să înțelegem că el are o predilecție pentru Maria.

Regina comunică cu acești noi complici ai săi prin intermediul unui cod secret. Acesta însă nu rezistă eforturilor încrâncenate ale unui decriptor numit Thomas Phelippes. Așa că, degrabă, serviciile Coroanei citesc ca în carte deschisă corespondența sedițioasă a imprudentei. Pe 17 iulie 1586, Maria acceptă în mod expres complotul: nu avea de unde să știe că, făcând aceasta, își semna sentința. Maestru al codurilor, Phelippes îi cere, ca venind din partea lui Babington, numele celor șase gentilomi care urmează să-i îndeplinească scopul.

Acum totul este gata pentru o cursă spectaculoasă... nu e nevoie de mult timp pentru ca Babington, primul cercetat, să fie capturat, împreună cu cei șase, și să plătească cu viața, în urma unor înfiorătoare torturi aplicate într-o piață publică – o fidelitate prea zeloasă. Acuzațiile împotriva Mariei Stuart erau, prin urmare, suficiente, dar Wasingham intenționează să atragă toate șansele de partea lui, organizând o falsă evadare pentru ca să-i dovedească rea-credința. La castelul Fotheringhay, în Nord-Estul Angliei, s-a petrecut marele proces al conjuratei care, calmă și sigură, neagă totul. De unde să știe suverana căzută că i-a fost descifrat codul și acuzatorii săi au la mână mărturii copleșitoare? Declarația ei prin care nu-i cere grațiere verișoarei sale Elizabeta cuprinde accente emoționante:

„Doamnă, îi aduc mulțumiri lui Dumnezeu că vrea să pună capăt [...] acestui pelerinaj plictisitor care este viața mea. Nu cer ca ea să-mi fie prelungită [...]. Implor un singur lucru, Maiestatea Voastră, să pot păstra beneficiile care urmează [...]”

Maria cere să fie înmormântată în Franța, să fie executată public pentru ca nimeni să pună la îndoială credința sa și, în sfârșit, ca supușii săi să nu fie abandonați. Cerințele i-au fost doar parțial respectate – ar trebui să specific oare faptul că, în epocă, termenul „plictisitor” însemna „dureros” și nu „monoton”? Pe 8 februarie 1587, în fața a mai bine de 300 de persoane înghesuite în sala mare a castelului Fotheringhay, Maria Stuart, fosta regină a Scoției, fostă regină-regentă a Franței, a fost decapitată. Din nefericire, călăului i-au trebuit trei încercări.

„Lăudat să fie Dumnezeu, a spus ea în timp ce i-a fost rostită sentința, îmi faceți un mare serviciu retrăgându-mă din lumea aceasta!”

Sursa: Historia nr. 842/februarie 2017