Autor 35106 vizualizări


Liderul României a decedat din cauza cancerului hepatic şi pulmonar, pe 19 martie 1965, după o evoluţie galopantă a bolii. Moarte naturală sau crimă politică?

Decesul lui Gheorghiu-Dej, survenit pe 19 martie 1965, a fost cu totul neaşteptat. Problema succesiunii în cercul liderilor români  a fost o chestiune de manevre de culise care-au durat mai puţin de trei săptămâni.
Semnele bolii au apărut la Varşovia, în ianuarie 1965. Reşedinţa în care fusese găzduit l-a nemulţumit pe Gheorghiu-Dej.

„Iată atenţia ce mi-o acordă tovarăşii polonezi!", s-a plâns el şefului său de cabinet atunci. „M-au găzduit într-un club amenajat în grabă drept casă de oaspeţi! Nici căldură suficientă nu are". „Răcit" şi scuturat de frisoane, i-au instalat radiatoare în dormitor, a povestit Paul Sfetcu (13 ani în anticamera lui Dej, Curtea Veche, 2008).

Gripă fără leac

În călătoria cu trenul spre casă, învelit, spre mirarea însoţitorilor, într-o şubă groasă, Dej s-a amuzat şi nu prea de glumele lui Silviu Brucan. „Ştiţi ce urmează după greutăţile de creştere de care ne plângem noi în dezvoltarea economiei socialiste? Vine creşterea greutăţilor!"

Cu spirite ca acestea şi laude meşteşugite, Tache, cum îi spuneau apropiaţii, încerca să-l binedispună pe Dej. Din 1962, după încheierea misiunii la ONU, Silviu Brucan fusese numit directorul Radioteleviziunii. Ziaristului cu veleităţi şi orgolii politice i se părea însă prea puţin. Inclus în comisiile tehnice de redactare a documentelor, Brucan trăgea pe-atunci sforile pentru a i se crea postul de consilier personal al lui Dej.

La Bucureşti, Gheorghiu-Dej a stat câteva zile acasă cu tratament pentru „gripa virotică" de care i se părea lui că suferă. „Am rămas cu o răceală, cu o tuse care nu-mi mai trece", i s-a plâns lui Corneliu Mănescu (Lavinia Betea, „Partea lor de adevăr", 2008). Apoi a revenit la birou.

Dublu cancer galopant

Dej suferise de plămâni din copilărie, iar în 1963 i se extirpaseră nişte polipi din vezica urinară. Cancerul său a fost diagnosticat însă abia pe 2 martie 1965. Cu numai două săptămâni şi trei zile înainte de moarte. Atunci, echipa de specialişti coordonată de ministrul Sănătăţii, Voinea Marinescu, a stabilit că suferă de cancer pulmonar şi hepatic. Cum a fost cu putinţă?

Buletinul medical publicat după decesul său şi semnat de somităţi ale medicinei româneşti, în frunte cu ministrul Sănătăţii Voinea Marinescu, menţionează următoarele: „În a doua jumătate a lunii ianuarie 1965, tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej a prezentat semnele unei afecţiuni pulmonare, cu tuse şi expectoraţii reduse sero-muco-sangvinolente.

Examenul sputei nu a arătat nimic deosebit. La examenul radiologic s-a constatat un proces infiltrativ la nivelul hilului pulmonar drept. Controlul radiologic din prima decadă a lunii februarie a arătat persistenţa imaginii de infiltraţie a hilului pulmonar drept. Examenele radiologice de control efectuate în a doua decadă a lunii februarie au arătat prezenţa unor formaţiuni cu aspect tumoral la nivelul hilului pulmonar drept.

Tot în această perioadă se observă clinic o mărire rapidă a ficatului însoţită de subicter. Examenele clinice şi de laborator au evidenţiat prezenţa de formaţiuni tumorale hepatice.

Consultat de un grup de medici străini

Pe 2 martie 1965, examenele microscopice ale sputei au arătat prezenţa de celule neoplazice. Pe baza datelor clinice şi de laborator s-a stabilit diagnosticul de neoplasm pulmonar şi hepatic.Având în vedere gravitatea bolii diagnosticate, a fost invitat în ţară un grup de specialişti reputaţi din străinătate, hepatologi, pneumologi şi oncologi care au confirmat diagnosticul.

Din cauza caracterului agresiv şi de diseminare a neoplaziei, boala a continuat să progreseze determinând o evoluţie gravă şi rapidă cu instalarea unui icter intens şi a unei insuficienţe hepato-tumorale.În ziua de 19 martie, după ora 16.00, starea bolnavului s-a înrăutăţit brusc: cu toate îngrijirile date, bolnavul a intrat în stare de comă şi a încetat din viaţă la ora 17.43".

Opinia publică a fost aşadar informată că, după revenirea de la Varşovia, Dej a fost monitorizat continuu de medici, care nu şi-au dat seama de gravitatea bolii. Nici examenele radiologice şi de laborator n-au relevat cumplita boală.

Şi, dintr-odată,   două organe vitale-plămânii şi ficatul-intră, simultan, în cursa galopantă către inevitabil. Moarte naturală sau cancer provocat prin iradiere de sovieticii care-l urau?-a fost o întrebare al cărei răspuns animă încă dezbaterea istorică.

Căci „speţialnîi cabinet" - laboratorul înfiinţat încă din vremea lui Lenin de serviciile speciale  pentru distrugerea indezirabililor din ţară şi străinătate pe căi care să pară morţi naturale - are o istorie ce-şi vădeşte continuitatea. Elocvent este cazul lui Alexandr Litvinenko, agent FSB care, iradiat cu poloniu, a decedat în 2006, în Marea Britanie.

Controlul situaţiei

Mărturiile apropiaţilor coincid toate în surpriza gravităţii bolii şi evoluţiei sale galopante. Semnul că se întâmplă ceva grav a fost dat familiei de una dintre gărzile de corp. Care-a telefonat Licăi Gheorghiu, fata lui Dej, aflată atunci într-o excursie în Suedia.

După regulament, însoţitorul lui Dej va fi raportat întâi superiorilor din serviciul de pază şi protecţie al demnitarilor. Mai mult decât probabil, însoţitorul va fi dat telefon fiicei lui Dej la comanda superiorilor.

Înainte de a-i fi informat pe ceilalţi membri ai Biroului Politic, ministrul de Interne, Drăghici, îi va fi spus noutatea prietenului său, Nicolae Ceauşescu. După ce echipa de medici francezi şi-a dat verdictul, în Biroul Politic s-a decis ca bolnavul spitalizat acasă să fie vizitat, pentru a nu-l obosi prea mult, doar de doi oameni. Maurer care să-l informeze pe probleme externe şi Ceauşescu pe intern.  De la acest prim eşalon al partidului în jos, boala lui Dej a fost secret absolut.

Dej (centru) şi încă fidelul său ucenic, Ceauşescu (stânga)

Pe 5 martie, cu prilejul alegerilor de deputaţi, s-a făcut ultima înregistrare televizată. Iar peste trei zile, Dej a ieşit ultima dată în public. Primul cetăţean al ţării a votat spre seară, încercându-se astfel mascarea efectelor bolii. În faţa secţiei de votare nr. 19 Griviţa Roşie a fost tras în ritualul unei hore, spre spaima celor care-i cunoşteau starea.

A făcut o fotografie de grup, reprodusă pe prima pagină din „Scînteia" de-a doua zi. În stânga lui Dej, pe primul rând, s-au plasat Gheorghe Maurer, Nicolae Ceauşescu şi Chivu Stoica. Din camera de spital amenajată la reşedinţa personală, Dej n-a mai ieşit decât pentru ultimul drum.

63de ani este vârsta la care a murit Gheorghe Gheorghiu-Dej.

"În ziua de 19 martie, după ora 16.00, starea bolnavului s-a înrăutăţit brusc: cu toate îngrijirile date, bolnavul a intrat în stare de comă şi a încetat din viaţă la ora 17.43."

Voinea Marinescu ministrul Sănătăţii

Vocea şi respiraţia lui Dej, alterate de boală

Aranjamentele succesiunii s-au făcut în doar două săptămâni şi jumătate-intervalul dintre comunicarea diagnosticului lui Dej membrilor Biroului Politic şi deces. Pentru acest mare eveniment din istoria PCR nu avem documente. Nici reglementări în statutul partidului.

Noul conducător n-a fost însă „ales", cum precizau documentele oficiale, de către Biroul Politic sau Comitetul Central al PMR. Consecinţă a unor manevre de culise, desemnarea lui Ceauşescu a fost pur şi simplu anunţată apoi de către Maurer şi aprobată, disciplinat şi unanim, de ceilalţi. 

În reconstrucţia algortimului înscăunării lui Ceauşescu, am optat pentru informaţiile provenite din surse directe şi coroborarea acestora cu motivaţiile protagoniştilor derivate din proiectele politice în curs. Mărturiile lor atestă dorinţa unui succesor pe linia Declaraţiei din 1964, în elaborarea căreia se implicaseră toţi. Ideea continuităţii politicii lui Gheorghiu-Dej de către Ceauşescu a fost comentată, de altfel, prompt de presa străină.

„Ceauşescu s-a arătat un susţinător entuziast al politicii economice naţionaliste a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, care a încurcat bine de tot planurile Moscovei în legătură cu CAER şi l-a sprijinit la fel de entuziast pe predecesorul său în intenţia lui de a obţine un maxim de independenţă românească din conflictul dintre Moscova şi Beijing", consemna, spre exemplu, un ziar olandez. 

Secret de stat

În pofida unor „dezvăluiri" din surse intermediare, boala lui Dej a fost ţinută secret şi pentru eşalonul doi al partidului. Paul Niculescu-Mizil, în acel moment şeful secţiei Agitaţie şi Propagandă a CC al PMR, a aflat, după propria mărturie, că Dej e bolnav abia în 5 martie („O istorie trăită", Editura enciclopedică, 1997). Răspunzător de înregistrarea cuvântării liderului cu prilejul alegerilor pentru MAN, Niculescu-Mizil a fost rugat s-o repete.

Vocea şi respiraţia lui Dej erau alterate de boală. Din două înregistrări cu defecte s-a colat una bună.  Abia în 18 martie, în prima pagină a „Scînteii", a fost publicat un buletin medical. Gheorghiu-Dej, s-a anunţat cu o zi înainte de moarte, suferă de-o afecţiune pulmonară, agravată prin apariţia de complicaţii hepatice cu icter şi insuficienţă hepatică. Se aplică tratament corespunzător, liniştea comunicatul.

Cu numai două zile înainte de deces, fusese informat activul de partid de boala lui Dej în plenara CC al PCR din 17 martie 1965. Comitetul Central i s-a adresat cu urări de însănătoşire printr-o scrisoare. Dată publicităţii cu o zi înaintea morţii, a însemnat o pregătire a populaţiei pentru schimbare.

„Scînteia“ i-a urat sănătate chiar în ziua morţii

Din cronica lui Paul Niculescu-Mizil, atunci protejatul lui Ceauşescu, reiese că evenimentele s-au ţinut lanţ, fără pauze de reflecţii. Cu o zi înaintea morţii lui Dej a fost convocat, în prima sesiune, plenul MAN. Proaspăt mandataţii deputaţi au luat act de scrisoarea bolnavului Gheorghiu-Dej care le mulţumea pentru alegerea, în absenţă, în funcţia de preşedinte al Consiliului de Stat. I-au adresat, la rându-le, urări de grabnică însănătoşire, ca şi CC al PMR. „Scrisorile" le-a publicat „Scînteia" în chiar ziua morţii lui Dej.

Propunerea deputatului ceauşescu

În 18 ianuarie 1965, MAN  validase în funcţia supremă de preşedinte al Consiliului de Stat  pe Gheorghe Gheorghiu-Dej. Ion Gheorghe Maurer a fost reconfirmat preşedinte al Consiliului de Miniştri, iar Ştefan Voitec, preşedintele MAN. Propunerea pentru Gheorghiu-Dej venise din partea deputatului Ceauşescu.

Ginerele lui Dej, Gheorghe Rădoi, a fost avansat din funcţia de ministru al Construcţiilor de Maşini în cea de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. Peste câteva luni va fi însă retrogradat ca director al Întreprinderii „Autobuzul" Bucureşti.

Odată creată această stabilitate, în paginile „Scînteii" s-a publicat primul comunicat asupra sănătăţii conducătorului partidului. Astfel, pe 19 martie 1965, chiar ziua morţii lui Dej, „Scînteia" transmitea telegramele cu urări de grabnică însănătoşire semnate de colective de oameni ai muncii şi diverse personalităţi. Din exterior, a fost publicată una singură-telegrama lui Mao Tze-dun, marele prieten chinez.