De ce a fost exilat poetul Ovidiu în anticul Tomis

Ilva Tireniana-locul unde Publius Ovidius Naso a aflat cumplita veste a surghiunului sau pontic (8 d.Hr.)-este denumirea latina a Elbei Toscane, insula primului exil al abdicatului imparat Napoleon I Bonaparte (1814-1815). Însotitorul lui Ovidiu, Cotta Maximus, fiul oratorului Caius Aurelius Cotta, l-a intrebat daca era adevarata stirea greselii sale, fara sa primeasca o infirmare sau o confirmare de la prietenul napadit de lacrimi (Pontice, III, 2, v.83-87).

 Cea de pe urma noapte...

Presat de ragazul scurt care i se acordase, Ovidiu s-a intors acasa, unde avea sa petreaca Cea de pe urma noapte la Roma, descrisa intr-o celebra elegie (Triste, I, 3). Disperarea i-a trezit gandul sinuciderii, de care l-a dezbarat unul dintre amicii sai credinciosi (Triste, I, 5, v. I-6). Printre manuscrisele pe care le-a pus pe foc cu mana lui s-a numarat si cel al Metamorfozelor, socotind ca poemul era greoi si necioplit (Triste, I, 7, v.11-16). Copiile pastrate din

au supravietuit insa holocaustului propit, chiar daca autorul nu avusese ragazul sa le cizeleze. Epistolele in care poetul si-a infatisat peripetiile calatoriei sale chinuitoare de la Roma pana la Tomis au fost scrise in frigul lui decembrie, in mugetul furtunilor salbatice, spre uimirea Cicladelor si chiar a autorului, al carui talent nu a fost secat nici de zbuciumul marii, nici de cel al sufletului sau, greu lovit de soarta (Triste, I, II.v. 1-10). Mai mult decat apa il speria pamantul, unde il asteptau manuitorii de sabii, sperand sa-i verse sangele. Teribilele furtuni de iarna care s-au dezlantuit in largul marii i-au surprins corabia plecata din portul calabrez Brundisium (Brindisi), hartuind-o timp de cateva zile, fara speranta de salvare. Apa intrata in gura deschisa, sa invoce ajutorul zeilor, ii taia rasuflarea iar carmaciul nu mai stia incotro sa se indrepte. Spre norocul poetului, care se si socotea naufragiat, nava a biruit si al zecelea talaz, cel mai mare si groaznic decat toate (Trieste, I, 2, v.35-36 si 49-50).

Spre tara sarmatilor

Acum Ovidiu cerea un vant prielnic, ca sa ajunga teafar in tara sarmatilor, pe salbaticul tarm al Pontului, desi nu mai mergea ca in anii tineretii sale studioase la scolile Atenei si spre orasele Asiei Mici (Ibidem v.78-83). Trecand pe langa insula Cefalonia, inainte de a patrunde in golful Corintului, el a zarit indepartata Ithaca, patria ratacitorului Odiseu, care avusese norocul s-o revada dupa o absenta de doua decenii. Surghiunitul a debarcat in portul Lechaeum, a strabatut pe uscat istmul Corintului, ingusta punte dintre Grecia si Peloponez, oprindu-se vreme indelungata in Cencreae, portul corintic de pe tarmul Marii Egee. Spre primavara a sosit o corabie cu emblema Minervei si dupa un scurt popas in insula Imbros, a pornit spre Samotrace, debarcandu-si pasagerul la Zerint, apoi s-a indreptat prin Hellespont (Dardanele) spre Tomis cu bagajele sale. A treia corabie l-a dus pe Ovidiu de la Zerint pana la Tempyra, oras pe tarmul Traciei, aproape de varsarea in marea Hebrului (Marita). Sextus Pompeius, guvernatorul Macedoniei, a oferit oropsitului sau prieten banii si excorta, gratie carora acesta a putut strabate in siguranta distanta dintre Tempyra si Tomis.

Vinovat de adulter... moral

Prima carte a Tristelor, alcatuita din cele zece elegii scrise pe drum, a fost trimisa, impreuna cu Cuvantul de insotire, la Roma, ca sa-si ocupe locul in scrinul de acasa, alaturi de suratele ei, cu exceptia a trei dintre ele, apartinand Artei iubirii, care zaceau ascunse in intuneric. Edictul l-a socotit pe autorul lor vinovat de adulter, din punct de vedere moral si nu material, invocand asa-zisa lex Iulia de adulteriis coercendis, facuta chiar de imparatul ingrijorat de decaderea familiei romane, dezmembrata prin glorificarea amorului liber in poeme licentioase. Opinia legiuitorului a fost combatuta astfel de profesorul N. I. Herescu in Istoria literaturii latine, vol.3, Epoca lui August (Fundatia nationala pentru stiinta si arta, Institutul de istorie si teorie literara "G. Calinescu", Bucuresti, 2007, p.218):

"Mai intai, pedeapsa nu se sustine din punct de vedere juridic, fiindca lex Iulia vorbeste de adultere comise sau de complicitati la adultere. Interpretarea dupa care poetul este socotit autor moral pare trasa de par si, in orice caz, iese din litera legii. Dar chiar daca am admite ca temeiul juridic era perfect, si inca ciudatenia pedepsei nu dispare. in adevar, Ars amtoria, opera incriminata, aparuse cu zece ani inainte de momentul pedepsei si e cel putin curios ca August a asteptat zece ani ca sa pedepseasca o crima pentru care avea o speciala aversiune. Apare deci pana la evidenta ca motivul invocat de edictul legarii lui Ovidiu nu era decat un pretext. Altceva forma motivul real, pe care contemporanii lui Ovidiu il cunosteau, pa care il stia poetul insusi, dar asupra caruia noi nu avem decat numai banuieli..."

Scrisoarea catre August

Cartea a doua din Triste, scrisa dupa sosirea la Tomis, cuprinde o singura scrisoare, adresata lui August, caruia nu-i cere sa-i acorde intoarcerea acasa decat dupa ce va fi satisfacut de indelungata lui pedeapsa meritata. Barem sa-l mute din Pontul dusmanos intr-un loc mai omenos, pe masura faptelor sale nu atat de grave. Culpele care i-au adus osanda sunt:carmen (poezia erotica) si error (ratacirea). Si-o asuma doar pe cea dintai, ca sa poata apara. A cantat iubirea, ca atatia alti poeti. De cea de a doua nu va vorbi deloc, spre a nu starni durerea Cezarului. Cartile sale au fost scoase din Bibliotecile publice ale Romei, iar Arta iubirii chiar si din cele particulare. Draconicele masuri de cenzura nu i-au afectat popularitatea, nici posteritatea, Tristele si Ponticele trimise din Tomis, alaturi de alte lucrari fiind citite de fostii sai concetateni si urmasii lor. Supusii n-au incuviintat despoticul gest al morocanosului crai septuagenar, sustinut de ultima lui sotie, Livia si de fiul ei Tiberiu, caruia i-a revenit tronul dupa inlaturarea rivalilor sai. Sperantele revederii Romei s-au naruit treptat si poetul, care isi renegase opera usoara, compusa din cele cinci parti cu subiecte erotice:Amores, Heroides, Ars amatoria si Medicamina facili si-a dus cu el in mormant secretul ratacirii sale. Pentru localnicii care nu cunosteau latina a scris in limba geta un poem asupra mortii lui August si altul asupra familiei imperiale. Scriitorul eclesiastic Eusebiu, episcop de Cezareea (secolul III-IV d. Hr.), constata ca oamenii straini au fost mai binevoitori cu poetul decat compatriotii sai.

Intaiul mare romantic european

Cand vorbeste in final despre Ovidiu si noi, N.I.Herescu mentioneaza mai intai caracterul documentar al Triestelor si Ponticelor, care descriu clima, tinuturile si obiceiurile tomitanilor, aducand o seama de informatii privitoare la stramosii nostri din acele parti si timpuri indepartate. Apoi aminteste interesul sentimental, caci cenusa lui odihneste in pamantul romanesc (vol. cit. p.249). Ambele aspecte au fost infatisate pe larg de N. Lascu in amplele sale contributii despre Pamantul si vechii locuitori ai tarii noastre in opera lui Ovidiu si Ovidiu in Romania, din florilegiul omagial:Publius Ovidius Naso XLIII i.e.n.-MCMLVII, Biblioteca antica, Studii II, Editura Academiei, 1957, p.119-191 si 323-580. Volumul debuteaza cu comunicarea lui G. Calinescu:Ovidiu poetul (p.7-35), pe care am audiat-o in incinta vechiului Parlament din Dealul Mitropoliei, ca proaspat absolvent al Facultatii de filologie clasica din Bucuresti (1951-1955). Mi s-au intiparit in memorie urmatoarele fraze din finalul ei:"De fapt, Ovidiu in Tristia este intaiul mare romantic european. Getii de altadata, romanii de azi, intrati in orbita culturii romane, sunt mandri de a evoca pe marele poet, nascut acum 2000 de ani la Sulmona si mort in tara lor. Azi Ovidiu este al Italiei, precum este al lumii intregi..." Acest lucru s-a datorat sosirii lui in primavara anului 9 e.n. la Tomis, unde avea sa fie inmormantat in anul 17 sau 18. Acum realizez ca, de fapt, academicianul-poet a asociat vizionar Bimileniul nasterii sulmonezului cu Bimileniul tomitanizarii si a integrarii lui definitive in glia si cultura Daciei rediviva:Romania de azi...

Adeptul ovidianismului

In deceniile care au trecut de atunci, am ramas fidel ovidianismului. Ca membru al redactiei "Biblioteca pentru toti", am trimis la tipar in 1966:Publius Ovidius Naso, Epistole din exil, Traducere de Eusebiu Camilar, Prefata, note si indice de Toma Vasilescu, aparuta la Editura pentru Literatura dupa prematura disparitie a scriitorului (27. VIII. 1965). Aceeasi longeviva colectie, continuata de Editura Minerva, l-a scos de sub zodia culegerilor antologice pe Ovidiu, consacrand un numar special (910 din 1977) poemelor erotice vinovate de exilul autorului lor:Heroide &Amoruri &Arta iubirii &Remediile iubirii &Cosmetice, Traducere si note de Maria-Valeria Petrescu, Prefata si tabel cronologic de Grigore Tanasescu. Am fost de fata la lansarea volumului Arta iubirii, care merita sa fie retiparit la apropiata comemorare a surghiunirii la Tomis, acum 2000 de ani, a lui Ovidiu. Am participat in 1972 si 1980 la ambele Congrese ale Asociatiei internationale Ovidianum la Constanta. La cel de-al doilea, am prezentat comunicarea "Legenda margeanului la Ovidiu si Pseudo-Orfeu" (in limba germana). Influentat de greci, Ovidiu a influentat pe anonimul care a scris poemul didactic Lithica (Pietrelor rare). Am parafrazat la inceput pasaje din primele doua carti ale Tristelor, in traducerea lui Teodor Naum Scrisori din exil, cu comentariile lui N. Lascu, am prefatat-o mai intai la Editura Mondero (2000), apoi la Editura Gramar (2006). Am in manuscris aparatul critic al unei traduceri integrale a Metamorfozelor, realizata de defuncta Maria-Valeria Petrescu si sper intruna sa gasesc un sponsor pentru tiparirea ei.