Autor 10636 vizualizări


Închipuiti-va urmatorul scenariu:Sfârsitul deceniului cinci al secolului trecut. O familie de intelectuali sovietici. Fiica mai mare, eleva în ultima clasa de scoala medie, educata în spiritul moralei proletare si îndoctrinata la sedintele de Komsomol cu conceptia ca familia este celula de baza a societatii, iar adulterul este cea mai mare abatere de la disciplina comunista. La vârsta când în corpul ei adolescentin hormonii începusera deja sa-si faca simtita prezenta, ea afla, în mod cu totul întâmplator, ca Vladimir Ilici, sacrosanctul LENIN, ar fi avut o amanta! Lenin, al carui îndemn "Învatati, învatati, învatati!" trona la intrarea fiecarei scoli de pe a sasea parte a globului pamântesc, sa fi avut o amanta? Ce sacrilegiu! Dar poate acesta a fost primul pas spre adevar al elevei din Moscova. Iar Lenin a fost si el om.

 

Anatoli Latâsev scoate la lumina taine din viata lui Lenin

Scenariul de mai sus este inspirat de cartea Larisei Vasilieva, Kremliovskie jionâ (Nevestele de la Kremlin, ed. Vagrius, Moscova, 1994), iar vestea ce a pus la grea încercare imaginatia adolescentina îsi va gasi argumentarea stiintifica în capitolul "Oh, as vrea sa te sarut de mii de ori !" din lucrarea cunoscutului istoric rus A. Latâsev "Rassekrecennâi Lenin" ("Fata ascunsa a lui Lenin", ed. MART, Moscova, 1996).

În toamna anului 1991, Anatoli Latâsev a cercetat timp de câteva luni, ca membru specialist  în cadrul unei  comisii guvernamentale, Arhivele centrale ale PCUS, printre care si lucrarile si corespondenta lui Lenin. Rodul acestor cercetari s-a concretizat în aparitia a numeroase carti si articole, în care ridica valul secretelor de pe chipul conducatorului revolutiei socialiste, prezentându-i trasaturi de caracter (cruzimea, fanatismul), aspecte din activitatea politica si viata personala, ascunse cu grija timp de sapte decenii generatiilor înselate.

În sprijinul afirmatiei ca prietenia dintre conducatorul revolutiei socialiste si revolutionara de sorginte franceza ar fi depasit  la un moment dat limita relatiilor partinice, tovarasesti, istoricul rus aduce un fragment din scrisoarea Inessei Armand, din Paris, catre Lenin, aflat la Cracovia, din care citam si noi:
"Ne-am despartit, iubitule, ne-am  despartit! Ce dureros. Stiu, simt, ca nu vei mai veni niciodata aici! Abia acum, mergând singura pe  strazile pe unde am hoinarit împreuna, am înteles cu adevarat ce loc imens ai ocupat tu în viata mea înca de pe când erai aici, la Paris, ca aproape întreaga (mea) activitate de aici a fost legata prin mii de fire de gândul la tine. Înca nu eram atât de îndragostita de tine, dar te iubeam si atunci foarte mult. Acum as rezista poate si fara sarutarile tale, m-as multumi doar sa te vad, sa mai stam de vorba. Asta nu ar face nimanui nici un rau. De ce nu am parte macar de atâta? Ma întrebi daca nu sunt suparata pe tine ca ai hotarât sa ne despartim. Nu, pentru ca eu cred ca ai facut asta nu ca sa-ti fie tie bine..."

De fapt, toata corespondenta dintre Lenin si Inessa, pe parcursul unui deceniu, chiar si atunci când  trateaza problemele politice în care erau angrenati amândoi, lasa sa se întrevada apropierea dintre un barbat si o femeie, desi autorii ei fac tot posibilul pentru a o ascunde de ochii celorlalti. Consideram însa ca, pentru tema articolului nostru, scrisoarea citata este suficient de  concludenta.

Cine a fost Inessa Armand

Ramasa orfana de ambii parinti-actorii francezi Nathalie Wilde si Theodore Stephan-Inessa nici nu împlinise 15 ani când a venit în Rusia la o matusa împreuna cu Renee, sora sa. Matusa era guvernanta la familia Armand, mari bogatasi rusi din împrejurimile Moscovei. Acestia erau de origine franceza si, fie nostalgia dupa tara stramosilor, fie educatia aleasa si farmecul deosebit al celor doua tinere parizience, au facut ca, nu peste mult timp, fiii stapânilor, Alexandr si Boris, sa se casatoreasca cu ele.  

Fire exaltata, educata în spiritul revolutiei franceze, dupa mai multe cautari, Inessa s-a apropiat de miscarea revolutionara din Rusia. Apucase sa-i faca deja patru copii lui Alexandr când si-a dat seama ca este mai apropiata ca sentimente si conceptii de Vladimir, mezinul familiei. Nici o problema! Lasa copiii lui Alexandr-îi mai facuse  un copil si fratelui mai mic-si pleaca cu el la Moscova, dedicându-se activitatii revolutionare.

Au urmat arestarile, anii de exil, evadarea în 1908 si fuga în Finlanda, unde urma sa se întâlneasca cu Vladimir. Soarta face ca cel care renuntase la tot pentru a o urma pe calea pribegiei sa moara în mod absurd. Foarte afectata de pierderea singurului om care îi întelegea optiunea si-i împartasea idealurile, Inessa hotaraste sa se întoarca la Paris:"Vreau sa studiez. Intentionez sa intru în legatura cu  socialistii francezi".
Pornise pe un drum fara întoarcere.

Krupskaia o vedea ca pe o bolsevica înflacarata

Nadejda Krupskaia scrie cum au cunoscut-o pe Inessa:"În 1910 a venit la Paris (de la Bruxelles) Inessa Armand, care a devenit imediat unul dintre cei mai activi membri ai grupei noastre. A intrat în conducerea grupei împreuna cu Semasko si cu Britman si a început sa corespondeze cu  grupe din alte tari. Statea împreuna cu familia, doua fetite si un baietel. Era o bolsevica înflacarata si a atras repede în jurul ei multi socialisti parizieni".

Tot din relatarile tovarasei de viata a Conducatorului, aflam ca Inessa a închiriat o casa, unde locuiau si luau masa cursantii "scolii leniniste". Dupa ce Lenin s-a mutat la Crakovia, Inessa s-a reîntors (la indicatia lui) la Moscova unde a fost imediat arestata. Dupa jumatate de an de detentie, a fost eliberata în urma demersurilor fostului sot, fugind iarasi peste granita. Îi reîntâlneste la Crakovia pe Lenin si pe Krupskaia, ajungând  repede în centrul atentiei.

Stia sa se apropie de sufletul oamenilor, era mereu vesela si optimista si cânta ca nimeni alta la pian. Lenin o ruga sa interpreteze mereu Patetica lui Beethoven si o asculta ca vrajit. Gurile rele spuneau  ca asa l-a cucerit. Ar fi nedrept sa le dam neconditionat crezare, pentru ca din descrierile contemporanilor si din faptul ca toti cei care au cunoscut-o au îndragit-o, reiese ca era o femeie fermecatoare. Iata cum o descrie biograful ei:

"Par lung, aranjat într-o pieptanatura bogata, lasând la vedere urechile mici, fruntea curata, gura bine conturata si ochii verzi, luminosi, tristi, privind fix undeva, departe".
O prezentare seaca, fara pic de imaginatie. Dupa cum remarca si Larisa Vasilieva, în cartea citata:"Fotografiile te deceptioneaza. Cu nasul ca un plisc si cu profilul în vânt, seamana mai curând cu o pasare rapitoare.

În fixitatea imaginii, fata este mai degraba respingatoare decât atragatoare. Dar în miscare, când vorbeste, zâmbeste sau te priveste, fata are ceva irepetabil, de o gingasie imperceptibila, altfel nu s-ar putea justifica parerea tuturor acelora care au vazut-o macar o data pe Inessa. Era de o frumusete rara, "era minunata! Nimeni nu rezista farmecului ei. Nu vraja, naturaletea si felul ei de a comunica ardea totul în jurul ei. Când aparea Inessa, când începea sa vorbeasca, sa zâmbeasca, chiar si atunci când se încrunta, totul înceta sa mai existe".    

Toate sursele istorice confirma ca cei doi s-au cunoscut la Paris în 1909, dar  revolutionarul rus a început sa-i acorde mai multa atentie tovarasei de idei de-abia începând cu anul urmator. Se întâlneau adesea la Café de l'avenue d'Orleans, unde stateau de vorba ore în sir, Lenin "sorbind-o din ochii sai oblici pe frantuzoaica firava", dupa cum va afirma socialistului francez Charles Rappaport. Ca o dovada în plus a acestui interes, desi a obtinut doar doua invitatii la Congresul Internationalei a II-a, din august 1910 de la Kopenhaga, Lenin i-a cedat una Inessei.

Krupskaia, Inessa, Lenin - triunghiul sentimental

La Cracovia, Inessa s-a apropiat mai mult de Nadejda Krupskaia si de mama acesteia, care o îndragise înca înainte de a o cunoaste personal, din spusele Nadiei. Inessa le vizita adesea.  Cei mai multi istorici rusi, care au abordat în lucrarile lor triunghiul sentimental, sunt de acord ca ambele femei îl iubeau pe Lenin  cu aceeasi dragoste fanatica, cu care sacrificasera totul de dragul revolutiei. Cele doua femei si-au luat  în primire fiecare rolul care i se potrivea mai bine: Nadia, cel de Sotie, iar Inessa, de Iubita a Revolutiei.

Iubita lucra împreuna cu Sotia pentru Revolutie, cutreiera Europa în calitate de agent de legatura al bolsevicilor, scria articole pentru publicatiile bolsevice, muncea pentru organizarea conferintelor si congreselor, traducea articole cu continut revolutionar, din principalele limbi europene pe care le stapânea la perfectie. Ar fi fost greu sa ne-o închipuim pe temperamentala, energica si impulsiva Inessa facând munca pe care o facea rabdatoarea Nadia, alaturi de Lenin. Inessa era constienta ca un menaj cu Lenin ar fi fost imposibil si s-a multumit cu rolul de amanta.

Din grupul de revolutionari ce se întorcea dupa evenimentele din februarie,    în Rusia, în vagonul sigilat, facea parte si Inessa. Petrogradul revolutionar le-a facut o primire triumfala. Multimile de oameni de pe strazi îl aclama pe Lenin, ce urcat pe o autoblindata lanseaza lozinca "Traiasca revolutia socialista mondiala". Jos, în spatele lui, se vede figura masiva a Nadiei, iar alaturi, gratioasa, subtirica ca o trestie, Inessa, simbolul perenitatii revolutiei franceze.

Biroul Politic l-a oprit pe Lenin sa renunte la Krupskaia

Dupa revolutie, triunghiul în care nu era înca limpede care era componenta dominanta - cea revolutionara sau cea sentimentala - a ramas o vreme la Petrograd. Dupa unele pareri, Lenin ar fi vrut sa renunte la Krupskaia si sa-si legalizeze relatia cu Inessa, dar Biroul politic s-ar fi opus categoric. Mai mult chiar, dupa afirmatia Alexandrei Kollontay, Nadia, aflând despre aceasta, s-ar fi oferit  sa plece de la Lenin, pentru a-i lasa locul rivalei mai fericite. Iar Lenin ar fi insistat ca ea sa ramâna. Dupa alte pareri, dimpotriva, ea ar fi cerut ca Inessa sa fie detasata, pentru cauza revolutiei, în provincie. În scurt timp însa, Inessa a plecat la Moscova, unde va locui cu copiii. Acolo va continua sa îndeplineasca diferite însarcinari din dispozitia lui Lenin. O data cu mutarea centrului de greutate al puterii sovietice la Moscova, Lenin a avut grija ca Inessa sa nu fie marginalizata. De fapt, daca tinem cont de temperamentul si capacitatea ei de a se implica în miezul problemelor,   acest lucru nici nu ar fi fost posibil.

La începutul anului 1919, Armand a plecat la Paris, în cadrul unei delegatii a Crucii Rosii, pentru a trata eliberarea prizonierilor rusi (între Franta si noua putere sovietica nu existau înca relatii diplomatice). A fost o calatorie cu surprize, delegatia a fost chiar arestata pentru scurt timp, dar Inessa s-a descurcat cu bine si misiunea a fost îndeplinita. Interesant este însa urmatorul fapt: Inessa trimite fiicei sale mai mari, aflata la Moscova, un plic în care mai erau înca trei scrisori - doua pentru cei doi fii, iar a treia pentru Lenin. Scrisoarea ar fi urmat sa-i fie înmânata destinatarului (prin intermediul surorii acestuia), numai în cazul în care s-ar fi întâmplat ceva cu ea. În caz contrar, trebuia sa-i fie restituita expeditoarei.
Devenind stapân la Kremlin, Lenin s-a preocupat personal pentru a i se repartiza iubitei o locuinta pe masura. Din marturiile contemporanilor, se pare ca Sotia s-a resemnat si a continuat sa fie în relatii amiabile cu Amanta. În competitia  dintre sotie si amanta, amanta este prin definitie cea câstigatoare. În cazul de fata, Inessa era de doua ori învingatoare: ea avea cinci copii, care o iubeau foarte mult, chiar daca le-a daruit foarte putin din viata ei scurta si zbuciumata.  

Ca Sotia s-a împacat cu soarta, rezulta si din modul în care au lucrat împreuna ("ca în vremurile bune!") si cu succes, la pregatirea Conferintei internationale a femeilor, din 1920.

Timpul le rezolva însa pe toate. Viata agitata, perioadele de detentie, peregrinarile prin Europa au slabit-o pe firava revolutionara, amenintând sa stinga "Focul arzând al Revolutiei", cum o numise un bolsevic entuziast. În legatura cu aceasta, Krupskaia consemneaza: "Inessa abia se mai tine pe picioare. Chiar si energia ei s-a dovedit insuficienta pentru volumul imens de munca pe care l-a depus". Imediat dupa conferinta, prietenii - si Lenin în primul rând - insista ca ea sa se duca sa se trateze. La sugestia lui Lenin se duce în Caucaz, unde la 23 septembrie 1920 moare de holera.

Urna Inessei a fost depusa în zidul Kremlinului

Ni se pare deosebit de edificatoare pentru relatiile dintre cei trei o relatare a unui martor ocular la durerea barbatului coplesit de pierderea femeii iubite:
"Era o noapte de toamna umeda si întunecoasa. Se lumina de ziua când în apropierea oficiului postal ne-a iesit în cale un cortegiu funerar. Caii negri, costelivi, înhamati ca înaintasi, trageau din greu dricul negru, pe care trona o lada de zinc, mare si lunga, si de aceea înspaimântatoare.  Priveam de pe marginea drumului (...) În urma dricului mergea Lenin, având-o alaturi pe Nadejda Krupskaia. Aceasta îl sprijinea de brat. Umerii lui cazuti si capul aplecat  exprimau o mare durere. Ne-am dat seama ca în aceasta lada se afla corpul Inessei".

Inessa a fost înmormântata în Piata Rosie. Printre coroanele de flori de pe mormânt era si una, mai modesta, cu urmatorul text: "Tovarasei Inessa din partea lui V. I. Lenin".
Si o alta relatare, despre comportarea lui Lenin în timpul înmormântarii: "Nu numai chipul, dar întreaga lui înfatisare exprimau atâta durere, încât nimeni nu s-ar fi încumetat sa-i faca macar vreun semn cu capul.  Era evident ca voia sa fie singur cu durerea sa. Parea si mai scund decât în realitate, fata îi era acoperita de  sapca, ochii îi disparusera sub lacrimile stapânite cu greutate. Nu opunea nici o rezistenta atunci când miscarea multimii împingea grupul nostru, de parca i-ar fi fost recunoscator ca îi oferea ocazia de a se apropia si mai mult de sicriu".

Urna cu cenusa frantuzoaicei, al carei suflet a ars cu atâta intensitate pe altarul rus al dragostei pentru un om si al credintei într-o idee, a fost depusa în zidul Kremlinului. Protocolul de stat nu prevedea acest lucru, dar macar atât a putut face pentru fiinta iubita conducatorul celei mai sângeroase revolutii.
Alexandra Kollontay considera ca moartea Inessei Armand a grabit si sfârsitul lui Lenin: iubind-o, el nu i-a mai putut supravietui. Lasând la o parte sentimentalismul acestei afirmatii, putem accepta ideea ca moartea Iubitei  a fost poate picatura din preaplinul paharului framântarilor prin care a trecut conducatorul revolutiei. De fapt, el îsi îndeplinise misiunea.