Cum i-a păcălit Attila pe asasinii bizantini

Autor 22987 vizualizări


În prima jumatate a secolului al V-lea, Imperiul Bizantin s-a confruntat cu una din cele mai mari primejdii din istoria sa:invazia hunilor. Stabiliti în Câmpia Pannonica la sfârsitul secolului al IV-lea, hunii au pus bazele, în jurul anului 400, unei puternice confederatii etnice, supuse hegemoniei lor, care, timp de o jumatate de secol, s-a manifestat ca cea mai redutabila forta militara a continentului, actionând eminamente distructiv. Sub conducerea regelui Attila, hunii vor declansa, în deceniile 4 si 5 ale secolului al V-lea, seria devastatoarelor lor campanii militare împotriva Imperiului Bizantin, pustiind cumplit provinciile bizantine de la sud de Dunare.

Un adversar periculos si inflexibil

Cu atât mai grav se arata pentru Bizant pericolului hun, cu cât, pe plan intern, imperiul era macinat de o puternica criza politica si militara, ce s-a manifestat pe toata durata îndelungatei domnii a împaratului Theodosios II (408-450).

Devastatoarele invazii hune la sud de Dunare din anii 434, 441-442 si 447-448, îndeosebi ultima, în cursul careia hoardele barbare au înaintat pâna în Grecia, la Themopylle, si pâna în Chersonesul Thracic, pe litoralul Propontidei (Marea Marmara), au adus Imperiul Bizantin în pragul colapsului. Tributului platit de imperiu, mereu sporit de pretentiile regelui hun-700 de livre aur în 434 (c.229 kg);2.100 livre în anul 442 (c.686, 7 kg);2.100 livre în anul 448 plus alte 6.000 livre (1.962 kg), tributul restant, şi se adauga riscul unor însemnate pierderi teritoriale, mai ales dupa campania din 447-448, când Attila a pretins sa-i fie cedat sub stapânirea directa un teritoriu cuprins între Dunare, la nord, aliniamentul Novae (Svistov)-Naissus (Niş), la est, si, foarte probabil, de râul Margus (Morava), de la Naissus la confluenta cu Dunarea, din amonte de Viminacium (Kostolac), la sud. În acelasi timp, teritoriul delimitat de aliniamentul Novae-Naissus, în vest, Naissus-Serdica (Sofia), în sud, si, foarte probabil, Serdica-Novae, în est, urma sa devina o zona tampon între imperiu si huni, sau ceea ce istoricul Luigi Marcello numea "o adevarata no man's land".

Organizarea complotului

Incapabile sa stavileasca invaziile hunilor pe cale militara sau prin satisfacerea pretentiilor financiare mereu crescânde ale lui Attila, autoritatile bizantine au pus la cale suprimarea acestuia. Initiatorul actiunii a fost eunucul Chrysaphios, quaestor sacri palatii, principalul colaborator al împaratului Theodosios II.
Reconstituirea cu exactitate a complotului împotriva lui Attila este o problema dificila la actualul nivel al cercetarii. Totusi, informatiile de care dispunem, desi destul de confuze, transmise de istoricul contemporan Priscos din Panion, el însusi martor ocular si pion involuntar în angrenajul atentatului initiat de diplomatia bizantina, ne permit, cel putin, o reconstituire aproximativa a derularii evenimentelor.


Momentul oportun pentru organizarea asasinatului s-a ivit în anul 448, odata cu sosirea la Constantinopol a unei solii hune în frunte cu principele Edekon, ruda cu Attila, si cu Orestes, un aristocrat roman din Pannonia intrat în serviciul regelui hun, venita sa impuna autoritatilor bizantine umilitoarele conditii de pace aratate mai sus. Puternica impresie facuta asupra lui Edekon de fastul si bogatia aristocratiei bizantine din capitala imperiului, îl recomanda pe acesta ca instrumentul, "din interior", de care avea nevoie diplomatia bizantina pentru ducerea la îndeplinire a planului sau. Ca urmare, facându-i cele mai mari promisiuni, Chrysaphios a încercat sa-l atraga pe fruntasul hun în serviciul Bizantului, angrenându-l în complotul pus la cale împotriva lui Attila.

Ruda lui Attila, atrasa în complot

Organizarea atentatului împotriva lui Attila este relativ amanuntit prezentata de Priscos din Panion. Conform relatarii acestuia, "Chrysaphios i-a spus atunci ca si el (Edekon, n.n.) ar putea avea asemenea palate cu acoperisuri de aur si asemenea bogatie, daca i-ar parasi pe sciti (huni, n.n.) si ar veni la romani (bizantini, n.n.). Edekon însa i-a raspuns ca nu se cuvine ca un sclav sa faca acest lucru fara voia stapânului sau". Paradoxal, în loc ca indecizia si retinerile exprimate de Edekon, sa-i nasca suspiciuni, Chrysaphios a continuat demersurile pe lânga fruntasul hun. "Atunci eunucul - relateaza în continuare Priscos - l-a întrebat daca are intrare libera la Attila si daca se bucura de oarecare trecere la sciti. Edekon i-a raspuns ca este ruda cu Attila si ca el împreuna cu alti câtiva fruntasi mai vrednici au în seama paza regelui caci pe rând, în anumite zile, fiecare din ei îl pazesc pe Attila cu armele în mâini.

Eunucul i-a spus ca, daca si-ar da cuvântul de credinta, ar ajunge la o mare fericire, dar ca este nevoie de liniste; iar pe aceasta ar putea s-o aiba daca vine la dânsul la masa fara Orestes si ceilalti tovarasi de solie. Edekon i-a fagaduit ca va face întocmai, iar în timpul mesei a venit la eunuc, si prin mijlocirea talmaciului s-au învoit si s-au legat prin juramânt ca eunucul sa lucreze, nu în paguba, ci spre binele cel mai deplin al lui Edekon, iar acesta sa nu scape nici un cuvânt despre cele puse la cale între dânsii, chiar daca nu-si putea atinge telul propus. Eunucul i-a spus lui Edekon ca daca se duce în Scythia si-l suprima pe Attila, se poate întoarce la romani spre a trai o viata fericita în mijlocul unor mari bogatii. Edekon i-a fagaduit ca se va duce si a adaugat ca pentru treaba aceasta are nevoie de bani, nu multi, ci doar cincizeci de livre de aur, spre a fi împartite oamenilor care-l vor ajuta sa îndeplineasca aceasta sarcina. Eunucul i-a fagaduit sa-i dea banii imediat, iar barbarul i-a raspuns ca trebuie sa fie lasat sa plece pentru a raporta lui Attlia rezultatele misiunii sale, iar împreuna cu dânsul sa fie trimis Vigilas (interpretul bizantin, implicat si el în complot, n.n.) [...]. Prin acesta îl va înstiinta de bani si de modul cum sa fie trimisi".

Odata stabilite detaliile complotului, Chrysaphios "s-a dus sa-l vesteasca pe împarat de aceasta învoiala", care nu numai ca si-a dat acordul, dar, la rândul sau, l-a chemat la sine pe Martialius, magister officiorum, caruia "i-a împartasit întelegerea pusa la cale cu barbarul. Foarte probabil, pentru a nu-i crea suspiciuni lui Attila, cei trei "s-au sfatuit la aceste masuri si s-au hotarât sa-l trimita în solie la Attila nu numai pe Vigilas, ci si pe Maximinus. Pe motiv ca era talmaci, Vigilas urma sa duca la îndeplinire ceea ce socotea Edekon, iar Maximinus, care habar nu avea de ceea ce se punea la cale, trebuia sa înmâneze scrisoarea împaratului". Putem afirma pe baza celor relatate de Priscos, el însusi inclus în solia bizantina, ca Maximinus, recunoscut prin cinstea si caracterul sau integru, ca si ceilalti membri ai ambasadei, care nu erau la curent cu asasinatul hotarât la Constantinopol, erau în realitate doar paravanul în spatele caruia trebuia sa fie duse la îndeplinire planurile asasine ale curtii de la Constantinopol. Totodata, trebuia sa fie si eventualii pioni de sacrificiu ai diplomatiei bizantine, daca evenimentele s-ar fi derulat altfel decât planuisera complotistii.

Primele sincope ale actiunii bizantine

De la Constantinopol, membrii celor doua solii s-au îndreptat spre Serdica. Aici a avut loc un incident, banal la prima vedere, ce ar fi trebuit însa sa atraga atentia complotistilor, ai carui protagonisti au fost Vigilas si Orestes. "Aici-relateaza Priscos-am poposit si am gasit nimerit sa-l poftim la masa pe Edekon împreuna cu barbarii care îl însoteau [...]. În timpul ospatului, barbarii au închinat si au adus laude în cinstea lui Attila, iar ai nostri în cinstea împaratului. Vigilas a spus ca nu este drept sa fie slaviti în aceeasi masura un zeu si un om, si l-a numit pe Attila om, pe Theodosios zeu. Hunii s-au tulburat numaidecât si nu le-a trebuit mult sa se aprinda la mânie, iar noi am cautat sa schimbam vorba si i-am potolit cu cuvinte magulitoare". Pe fondul incidentului de la Serdica aveau sa iasa la lumina si primele fisuri ale planului ce viza asasinarea lui Attila, pus la cale de autoritatile bizantine împreuna cu Edekon. Conform relatarilor lui Priscos din Panion, Orestes i-a reprosat lui Maximinus "ca omul întelept si cinstit nu face greseli cum s-a întâmplat cu slujitorii împaratului, care l-au trecut cu vederea pe el si l-au poftit la masa pe Edekon, apoi l-au cinstit cu daruri. Ei n-au priceput tâlcul cuvintelor sale, deoarece nu stiau ce se întâmplase, si l-au întrebat cum si în ce împrejurare a fost trecut cu vederea, iar Edekon a fost la loc de cinste, dar Orestes n-a raspuns nici un cuvânt si s-a îndepartat".

Au fost reprosurile lui Orestes exclusiv rezultatul incidentului de la Serdica? Cu certitudine, nu! Prin reprosurile si, mai ales, prin aluziile facute, precum si prin atitudinea sa, colaboratorul lui Attila lasa sa se înteleaga ca era la curent cu tot ce se discutase si se hotarâse "în secret" la Constantinopol. Acest lucru ar fi trebuit sa constituie un semnal de alarma, pentru toti membrii soliei bizantine, cu deosebire, pentru cei implicati în complot. Acest lucru nu s-a întâmplat însa, dupa cum nici faptul ca, informat de Vigilas cu privire la reactia lui Orestes, Edekon nu a luat nici o masura împotriva partenerului sau, nu a stârnit suspiciunea bizantinilor.

De la Serdica, solii bizantini si huni s-au îndreptat spre Naissus, iar de aici spre Dunare, pe care au trecut-o undeva în zona Banatului actual, continuându-si drumul spre Câmpia Pannonica, unde se afla lagarul lui Attila, instalat, fie undeva pe Dunare, fie pe Tisa. Odata patrunsi în teritoriile controlate de huni, solii bizantini au fost parasiti de Edekon, sub pretextul informarii lui Attila despre sosirea lor.

Esuarea complotului

Spre surprinderea lor, odata ajunsi în lagarul lui Attila, solii bizantini au fost întâmpinati de câtiva fruntasi huni, între care si Edekon si Orestes, care, relateaza Priscos, "ne-au dezvaluit toate amanuntele pentru care veniseram în solie, poruncindu-ne sa ne îndepartam fara întârziere". Abia acum, intrigat de comportamentul hunilor, Vigilas le-a împartasit celorlalti membri ai soliei adevaratul scop al prezentei lor la curtea lui Attila, fara a le oferi însa alte detalii, aratându-si, totodata, deplina încredere în Edekon, pe care îl considera binevoitor, fiind convins ca cu sprijinul acestuia "va reusi sa-si duca la îndeplinire planurile împotriva lui Attila".

Ceea ce nu întelegea însa Vigilas, dar intuia foarte bine Priscos, era faptul ca interpretul bizantin "fusese tradat" de pretinsul sau complice, "caci Edekon, fie din viclenie, fie pentru faptul ca a vrut sa se fereasca de Orestes, de teama sa nu ajunga pâna la urechile lui Attila vorbele rostite de noi dupa prânzul de la Serdica si sa-i arunce vina ca a stat de vorba cu împaratul si cu eunucul fara sa fie si el de fata, i-a descoperit lui Attila cursa pregatita si câti bani au fost trimisi".

Faptul ca pentru solia bizantina lucrurile mergeau cum nu se poate mai prost, ba chiar luau o întorsatura periculoasa, avea sa reiasa din modul în care s-a derulat prima audienta pe care regele hun acceptase, dupa multe insistente, sa le-o acorde solilor imperiului. Priscos relateaza ca "Maximinus a înaintat si l-a salutat pe barbar, apoi i-a dat scrisoarea împaratului si i-a spus ca împaratul se închina de sanatate pentru el si pentru ai sai. Attila repede a raspuns ca doreste romanilor ceea ce-i doresc si ei lui. Apoi, repede si-a îndreptat vorba catre Vigilas si l-a numit bestie nerusinata, pentru ca a îndraznit sa se înfatiseze înaintea sa, desi stie bine ce gândesc despre pace, atât el, cât si Anatolius;deci ar fi facut mai bine sa nu vina în solie la dânsul înainte de a fi fost înmânati barbarilor toti fugarii".

La raspunsul lui Vigilas ca toti transfugii au fost trimisi înapoi, "Attila s-a înfuriat si mai grozav si a început sa-l ocarasca în fel si chip si sa strige la el ca ar trebui sa-l lege de stâlp si sa-l lase sa fie sfârtecat de pasarile rapitoare, însa se gândeste ca prin aceasta pedepsire a nerusinarii si îndraznelii în cuvinte ar calca în picioare legile soliei".

Attila s-a jucat cu complotistii

Problema care se pune acum este urmatoarea: De ce Attila, informat de Edekon asupra complotului urzit la Constantinopol, nu i-a arestat imediat pe solii bizantini? Raspunsul la aceasta întrebare este unul singur si el a fost foarte bine intuit de M. Brion care considera ca, odata ce cunostea detaliile complotului, "Attila se juca cu ei ca un adevarat asiatic". Supunându-i unei presiuni psihologice neîntrerupte, regele hun încerca sa-i determine sa se demaste singuri. Deciziile lui ulterioare privitoare la solia bizantina aveau sa fie îndreptate, de altfel, tocmai în directia atingerii acestui scop. Astfel, el a dispus ca Vigilas, însotit de fruntasul hun Hesla, sa plece la Constantinopol spre a-i aduce restul transfugilor, spulberându-i, în acest fel, temerile interpretului bizantin.

În realitate, regele hun îi întindea, cu abilitate, o capcana lui Vigilas, convins fiind ca acesta va aduce de la Bizant si restul banilor ceruti de Edekon pentru plata celor presupusi a fi implicati în complot împotriva sa, ceea ce ar fi însemnat o noua dovada a duplicitatii Constantinopolului. Priscos, care ulterior avea sa afle detalii despre complot, referindu-se la aceasta decizie a lui Attila, afirma categoric ca "pe Vigilas l-a trimis la romani împreuna cu Hesla, sub pretext sa ceara pe fugari, dar în realitate pentru a aduce aurul lui Edekon".

În ciuda semnalelor evidente ca Attila era la curent cu complotul urzit împotriva sa de autoritatile bizantine, naivul Vigilas, singurul membru al soliei imperiale care era la curent cu detaliile acestuia, a cazut în capcana întinsa de regele hun, convins fiind ca acesta nu cunostea nimic din hotarârile luate la Bizant, deoarece "Edekon îsi da toata osteneala sa pastreze taina, atât din pricina juramântului sau, cât si pentru a nu scapa vreun amanunt în legatura cu aceasta fapta, deoarece el luase parte la întelegerea secreta si descoperirea vinovatiei sale i-ar fi adus pedeapsa cu moartea". La rândul sau, Edekon, continuând cu abilitate sa joace rolul conspiratorului în slujba Bizantului, avea sa contribuie decisiv la deconspirarea politicii bizantine. De altfel, spre a fi cât mai convingator si a-i îndeparta lui Vigilas banuielile, el i-a cerut interpretului sa-i aduca de la Constantinopol "aurul necesar sa fie împartit celor care urmau sa savârseasca aceasta treaba".

Bizantinii - si umiliti si cu banii luati

Dupa plecarea lui Vigilas la Constantinopol, restul solilor bizantini, a caror revenire în imperiu a fost amânata cu abilitate de Attila, au fost tinuti sub o stricta supraveghere pâna când acesta s-a convins ca, exceptându-l pe Vigilas, acestia nu erau, în nici un fel, implicati în complotul urzit împotriva lui. În aceste conditii, regele hun le-a permis solilor bizantini sa se întoarca în imperiu, însotiti si de o noua solie a sa.
Pe drumul de întoarcere, acestia l-au întâlnit pe Vigilas, care revenea la curtea lui Attila, convins ca va reusi sa-si duca la îndeplinire misiunea. În ceea ce-l priveste pe Attila, care cunostea toate detaliile complotului, nu mai era nevoie sa se prefaca.

Ca urmare, "la întoarcerea lui Vigilas si sosirea sa în locurile în care se afla Attila, i-au iesit în întâmpinare barbari anume pregatiti pentru aceasta, l-au înconjurat si i-au luat banii adusi pentru Edekon". Dus în fata regelui si acuzat direct de acesta de tentativa de complot împotriva sa, Vigilas a încercat sa nege, pâna în momentul în care Attila l-a amenintat ca-i va ucide fiul, care-l însotise în calatoria la huni, "daca tatal sau nu va spune numaidecât pentru cine si din ce pricina a adus atâtia bani". Ca urmare, relateaza Priscos din Panion, "când si-a vazut copilul osândit la moarte, Vigilas a izbucnit în hohote de plâns si a început sa strige ca el este acela care ar trebui sa sufere pedeapsa taierii cu sabia, iar nu un tânar care nu a facut nici un rau nimanui. Apoi n-a stat mult pe gânduri si a destainuit tot ce pusese la cale cu Edekon, cu eunucul si cu împaratul".

Regele a dispus încarcerarea lui Vigilas tatal si i-a impus fiului sau sa se reîntoarca la Constantinopol pentru a aduce alte 50 de livre aur pentru rascumpararea lor. Totodata, pentru a le demonstra autoritatilor bizantine ca planul lor de asasinare a sa a esuat, dar si pentru a le umili, Attila i-a trimis la Constantinopol si pe Orestes si Hesla, poruncindu-i primului "sa poarte la gât punga în care Vigilas (tatal) bagase aurul de dat lui Edekon, sa mearga înaintea împaratului si, dupa ce-i va arata punga, sa întrebe pe eunuc daca o cunoaste", iar lui Hesla sa-i comunice verbal lui Theodosios II ca el, regele, "nu va înceta de a-l învinovati panâ ce nu-i va trimite pe eunuc sa-l pedepseasca", cererea a ramas însa fara rezultat. În ceea ce-i priveste pe cei doi Vigilas, Attila a dispus eliberarea lor, dupa ce a primit banii de rascumparare, considerându-i doar simple instrumente ale curtii bizantine.

Atitudinea lui Attila fata de Imperiu se schimba

Se pare însa ca tentativa de suprimare a sa, pusa la cale de curtea bizantina, chiar esuata, nu a ramas fara urmari. Complotul i-a indus o puternica impresie regelui hun, materializata, atât în reducerea semnificativa a pretentiilor lui fata de imperiu, cât si în adoptarea unei atitudini mult mai maleabile în raporturile cu Constantinopolul.

Prin tratatul încheiat în anul 449, regele hun, consemneaza Priscos, "a facut juramânt ca va pastra pacea în aceleasi conditii ca si pâna atunci, ca se va retrage de pe teritoriul roman care se margineste cu Istrul si nu va mai pricinui nici o suparare împaratului în privinta fugarilor, daca si romanii vor înceta de a mai primi alti fugari sositi de la dânsul". Din punct de vedere teritorial, se revenea la situatia existenta la începutul domniei lui Attila, iar tributul platit de Imperiul Bizantin hunilor ramânea cel fixat în anul 442.

""