Compozitorul rus Serghei Rahmaninov, descendent al lui Ștefan cel Mare

Câtă lume știe oare că există o inedită legătură între Serghei Rahmaninov și țara noastră? Născut într-o veche familie artistocratică din Imperiul Rus, Rahmaninov este înrudit cu nimeni altul decât cu... Ștefan cel Mare! Arborele genealogic al familiei Rahmaninov a putut fi reconstituit până undeva la anul 1400, când Elena, fiica lui Ștefăniță al Moldovei (al cărui bunic era Ștefan cel Mare), s-a căsătorit cu Ivan cel Tânăr, al cărui tată avea titlul de „Mare Prinț al Moscovei”. Particula „Rachmanin” din numele familiei însemna „leneș” în rusa veche.

Dar Serghei Rahmaninov numai un leneș nu a fost! Înzestrat cu un talent incredibil, de compozitor, dar și de pianist, avea o memorie senzațională, absolut fotografică. Se spune că putea să asculte o singură dată o lucrare și să o interpreteze impecabil a doua zi sau... peste zece ani! Lucru extrem de prețios, mai ales când, la 45 de ani, silit să-și părăsească pentru totdeauna țara natală și să-și câștige traiul mai ales ca interpret, a trebuit să învețe repertoriul pianistic, dincolo de compozițiile proprii.

Rahmaninov avea niște degete anormal de lungi, născute parcă special pentru a aluneca pe clapele pianului. Și capacitatea de a-și desface degetele pe claviatură a făcut ca mulți dintre cei care i-au cântat creațiile să se plângă de dificultăți tehnice greu de rezolvat. A fost suspectat inclusiv că ar fi suferit de un sindrom care îl făcea să aibă degete atât de lungi și de elastice.

Începuturile: fragilizat de problemele familiei, 16 ore de studiu pe zi cu Nikolai Zverev

Considerat ultimul mare romantic din istoria muzicii, pășind pe urmele lăsate cu puțin timp înaintea sa în același spațiu rus de Ceaikovski, Rahmaninov s-a născut pe 1 aprilie 1873, la una dintre cele două moșii de atunci ale familiei, lângă Novgorod. Cariera militară definise drumul multor înaintași, la fel ca și înclinațiile către muzică (tatăl și bunicul erau amândoi pianiști amatori).

Serghei a fost al patrulea dintre cei șase copii ai familiei. A început să studieze pianul la 4 ani, sub îndrumarea mamei sale, care și-a dat rapid seama de talentul copilului. Învățăcelul reușea să reproducă fără greșeli, din memorie, pasaje muzicale întregi. Pasul următor a fost acela de a o angaja pe Anna Ornatskaya, care absolvise recent Conservatorul de la Sankt Petersburg și care s-a mutat la moșia familiei pentru a-i preda muzică micului Serghei.

Din păcate, caracterul tumultuos al tatălui, înclinat spre aventuri amoroase, risipă financiară şi jocuri de noroc, a făcut ca averea considerabilă a familiei să se restrângă semnificativ, de la cinci moșii la necesitatea de a se muta într-un mic apartament din Sankt Petersburg. Anna Ornatskaya a aranjat ca talentatul ei elev să studieze la Conservatorul din oraș. Serghei avea pe atunci 10 ani.

Serghei Rahmaninov în 1883, la vârsta de 10 ani

Câteva evenimente neplăcute au zguduit însă sufletul micului artist: tatăl a părăsit familia și două dintre surorile lui Serghei au trecut la cele veşnice. Într-o familie în pericol de destrămare, bunica a preluat un timp educația și creșterea copilului. Pe acest fond fragil, Rahmaninov a stârnit furia profesorului său, nimeni altul decât celebrul Rimski-Korsakov, care acuza lenevia băiatului la studiu – aşa că familia a decis mutarea lui la Conservatorul de la Moscova.

Aici, un profesor mai strict de pian a fost recomandat pentru ca Serghei să se rededice cu seriozitate muzicii. Cu Nikolai Zverev, ritmul de lucru era draconic: Serghei și colegul său de studii, cu doar un an mai mare, Aleksandr Skriabin (devenit și el un apreciat pianist și compozitor), trebuiau să se trezească la 6 dimineața și să exerseze și 16 ore pe zi! Au urmat ani de pregătire sub îndrumarea mai multor muzicieni apreciați, printre care și vărul mamei sale, Aleksandr Siloti, pianist, dirijor și compozitor, care studiase cu Liszt.

„A fi pe același afiș cu Ceaikovski era cea mai mare onoare la care putea visa un compozitor”

În jurul vârstei de 18 ani, Rahmaninov compune Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră, dedicat lui Siloti. Tot în această perioadă, la doar 19 ani, creează o serie de cinci piese pentru pian, intitulate Bucăți fantezie, dedicate profesorului său de armonie de la Conservator, Anton Arensky.

Una dintre aceste piese – mai exact, Preludiul în do diez minor – a devenit celebră imediat după prima interpretare. În toată cariera sa ce abia începea, Rahmaninov a fost forțat să interpreteze ca bis, în aproape toate concertele sale în următorii... 50 de ani, acest preludiu. Era atât de des cerut de către public încât propriul său creator ajunsese să spună că mai bine nu l-ar fi compus niciodată!

În timpul ultimului an de Conservator, în 1892, Rahmaninov a dat primul său concert independent, unde a interpretat Trio-ul său elegiac, moment urmat de succesul obținut cu opera într-un act, Aleko, inspirată de poemul „Țiganii” de Pușkin. Compusă în doar 17 zile, opera a fost atât de apreciată încât a fost imediat preluată de legendarul Teatru Balșoi. Ceaikovski a asistat la premieră și a lăudat lucrarea.

Tânăr compozitor, căutând recunoaşterea: Serghei Rahmaninov, la 24 de ani

Rahmaninov povestea: „M-a ascultat pe mine, un începător, ca și când aș fi fost egal cu el. [...] Timid și modest, ca și când s-ar fi temut ca nu cumva să-l refuz, m-a întrebat dacă aș fi de acord ca lucrarea mea să fie prezentată împreună cu una dintre operele lui. A fi pe același afiș cu Ceaikovski era cea mai mare onoare la care putea visa un compozitor”.

Rahmaninov a primit o medalie de aur din partea Conservatorului și fostul său profesor de pian, Nikolai Zverev, i-a dăruit propriul ceas de aur ca recunoaștere a talentului său. Tânărul a continuat să compună, printre creațiile sale numărându-se și Piatra, poem simfonic dedicat lui Rimski-Korsakov. Ceaikovski i-a promis că îi va dirija lucrarea, doar că prematura și brusca sa moarte a împiedicat îndeplinirea proiectului.