Autor 77449 vizualizări


La 40 de ani, avea o sănătate de fier. Nu fuma, nu bea cafea, mânca sănătos, dormea la prânz şi dădea semne de îngrăşare. Activist de rang superior din tinereţe, Nicolae Ceauşescu ştia prea bine că sănătatea „tovarăşilor din conducere" este socotită „afacere de stat". Şi că examenele medicale periodice nu erau un moft, ci o obligaţie.

Din 1952, demnitarii comunişti erau obligaţi să-şi facă analizele de două ori pe an, la Spitalul Elias. Referatul medical, semnat de medicul curant şi contrasemnat de ministrul Sănătăţii, se ataşa dosarului de cadre. Problemele mai mari sau mai mici erau investigate de medici desemnaţi să se ocupe de activiştii superiori. Ca şi ceilalţi colegi din conducere, Ceauşescu şi familia lui se tratau în reţeaua sanitară cu circuit închis, alocată nomenclaturii.

Demnitarii comunişti, roşi de boli

Pizmuiţi de oamenii obişnuiţi pentru traiul regesc, în realitate, demnitarii comunişti trăiau prost. Surprinzătoarea concluzie aparţine unui medic sovietic, adus la Bucureşti în martie 1955, pentru a-i investiga pe înalţii activişti. Observaţiile oaspetelui din  URSS au fost consemnate într-un referat al Secţiei Gospodăriei de Partid, de care depindea sectorul îndrituit să vegheze la sănătatea „tovarăşilor". Cu toţii sufereau de maladii cauzate de surmenajul intens şi de „nerespectarea unui minim de condiţii igienico-dietetice". „Tovarăşii" dormeau puţin şi prost, a observat specialistul sovietic.  Diagnosticul oficial - „semne de surmenaj, manifestate prin dureri de cap, insomnie şi oboseală".

În afara faptului că nu dormeau, coechipierii lui Ceauşescu din Biroul Politic nici nu se hrăneau sănătos, a mai constatat medicul venit din Uniunea Sovietică. „Tovarăşii nu se alimentează la ore regulate, iar timpul consacrat meselor este absolut insuficient. Aceste două cauze constituie elemente de îmbolnăvire a organelor digestive şi de agravare a tulburărilor existente:colită, boală ulceroasă, boli de ficat".

Toate problemele, a concluzionat specialistul din URSS, aveau drept cauză modul de viaţă defectuos. Şi a recomandat somn, ore fixe de masă, program de exerciţii fizice, odihnă săptămânală, în aer liber, de sâmbătă la prânz până luni dimineaţa şi efectuarea concediilor de odihnă.

Ceauşescu, sănătos tun

Pe când la colegii lui din conducere anii în plus şi modul de viaţă ajunseseră să se simtă, lui Ceauşescu i-au ieşit bine analizele. I-a fost depistată doar o rinofaringită cu amigdalită cronică. Din relatările cunoscuţilor, Ceauşescu pare să fi trăit ca la carte. Cu bună ştiinţă sau din instinct, se pare că respecta deja toate recomandările medicului sovietic.

Avea un  regim alimentar echilibrat, bazat mai ales pe legume şi lactate. Mânca la ore fixe. Nu fuma, nu bea cafea, Pepsi ori alte băuturi acidulate. Ciocolata nu-i plăcea, nici măcar în tinereţe, când încă nu suferea de diabet. În plus, mai avea un obicei insolit: dormea la prânz.

Mic dejun sănătos

Familia lui Nicolae Ceauşescu nu se aproviziona din comerţul socialist. Hrana zilnică, bunăoară, era comandată în fiecare zi de la Sectorul protocol, creat special pentru a-i deservi pe demnitari.  

La Ceauşescu acasă, aproape trei decenii, din 1960 până în decembrie 1989, Suzana Andreiaş comanda mâncarea la „Sector". Aceasta şi-a amintit în ce-a constat primul mic dejun pe care l-a servit soţilor Ceauşescu: două felii de şuncă de Praga, două de parizer, 200 de grame de brânză telemea şi jumătate de litru de lapte dulce. Şuncă, salam, brânză, caşcaval, câte un ou - aceste produse erau comandate de regulă pentru prima masă a zilei. Ceauşescu n-avea obiceiul cafelei de dimineaţă, şi-a amintit menajera. Bea, în schimb, ceai cu lapte.  

Legumele erau la loc de cinste în alimentaţia zilnică a soţilor Ceauşescu, a mai povestit Suzana Andreiaş. „Ceauşescu nu era pretenţios la mâncare. Dacă ştiai să i-o faci gustoasă şi cu buruieni multe, era minunat", a detaliat aceasta.  

„Îi plăcea ciorba de lobodă, făcută cu zarzavat, acrită cu borş, îi plăcea ciorba de salată, ciorba de ştevie, mâncarea de spanac, spanac piure cu ouă ochiuri, urzici... mânca mai mereu din astea. Vă spun sincer, am rămas uimită prima dată când l-am văzut cu câtă poftă a mâncat ciorba de salată". Se pare că şi obiceiul din satul tradiţional, de a consuma carne doar duminica, s-a păstrat în vila de protocol din Primăverii. „Doar sâmbăta şi duminica mai mâncau carne, în res­tul săptămânii, mai rar", a povestit menajera.  

Somnul la prânz era sfânt 

La Ceauşescu, somnul de prânz era sfânt. Acest obicei avea să-l păstreze până la capătul vieţii, şi-a amintit Ştefan Andrei, fost ministru de Externe („I se spunea Machiavelli. Ştefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea", Editura Adevărul, 2011). „Chiar peste hotare, prefera să nu mănânce, dar să doarmă. După-amiaza, când se trezea, nu se activa imediat sută la sută. Dacă te chema la prima oră după somn, era dificil, mofturos". „Tovarăşul Ceauşescu dormea o oră şi jumătate, două, când venea acasă, în fiecare zi", a detaliat şi menajera acest obicei mai puţin obişnuit. Dacă venea la două acasă, dormea până pe la cinci".  

"Chiar peste hotare, prefera să nu mănânce, dar să doarmă. După-amiaza, când se trezea, nu se activa imediat sută la sută. Dacă te chema la prima oră după somn, era dificil, mofturos. '' Ştefan Andrei fost ministru de Externe 

Ceauşescu a avut mai multe case de vacanţă 

Membrii Biroului Politic şi ai Secretariatului CC al PMR aveau dreptul la mai multe reşedinţe. În afară de locuinţa din Bucureşti, la dispoziţia lor se mai aflau şi vile de protocol. Acestea erau situate lângă Bucureşti, la Snagov, şi erau folosite la sfârşit de săptămână. Pentru înalţii activişti mai existau case de vacanţă la munte şi la mare. 

Încă din anii '50, staţiunea montană preferată de nomenclatură era Predealul. Multe dintre vilele de aici, intrate în administrarea Gospodăriei de Partid, fuseseră confiscate de la demnitarii fostului regim „burghezo-moşieresc". În timp, s-au construit case de vacanţă şi în alte locuri din ţară.  

Vile de protocol în regim de hotel 

În vremea lui Gheorghe Gheor­ghiu-Dej, demnitarii comunişti mergeau la mare în staţiunile Eforie Nord şi Eforie Sud. Până în 1962, ultima s-a numit Vasile Roaită. După ridicarea sa la rang de membru al Biroului Politic, Nicolae Ceauşescu a avut dreptul la casă de vacanţă. Până la moartea lui Gheorghiu-Dej, a avut două: la Snagov şi la Predeal. Iniţial, în staţiunea de pe Valea Prahovei i s-a repartizat spre folosinţă o vilă mai mică. 

La etaj erau patru dormitoare şi o cameră de zi. La parter se aflau bucătăria, spălătoria şi mai multe încăperi pentru personalul de serviciu. La Predeal era vecin cu Alexandru Moghioroş. În 1961, lui Ceauşescu i s-a dat vila folosită până atunci de Gheorghe Apostol. Aceste case purtau prea puţin amprenta personală a ocupantului. Tot ce se găsea în ele, de la veselă la mobilă, erau cumpărate de partid şi figurau pe inventar. 

Conform regulamentelor interne ale Gospodăriei de Partid, cheltuielile de întreţinere a caselor de vacanţă erau suportate din bugetul PMR. La Predeal, Ceauşescu putea merge oricând în timpul anului, nu doar în concediu. Şi nu doar el, ci şi membrii familiei. Hrana comandată la „Sector" în afara zilelor de concediu, precum şi consumaţia rudelor, erau plătite de Ceauşescu din salariu. Uneori, la Predeal erau trimişi copiii, împreună cu mama Elenei Ceauşescu. Mam'mare, după cum era ea cunoscută în cercul de apropiaţi.  

Spitalele nomenclaturii 

Înalţii demnitari comunişti şi familiile acestora nu se tratau în reţeaua medicală obişnuită, gestionată de Ministerul Sănătăţii. Unităţile medicale unde mergeau „tovarăşii" depindeau de Sectorul Sanitar din cadrul Secţiei Gospodăriei de Partid a CC al PMR. Partidul era direct deservit de Spitalul nr. 12 (Elias), Policlinica nr. 10 (de pe actuala stradă Washington), Policlinica nr. 11 (de pe Calea Dorobanţilor, peste drum de ASE), Sanatoriul TBC Predeal, Policlinica sezonieră Eforie, depozitul special de medicamente, cabinetele medicale de pe lângă comitetele regionale de partid. În 1952 a fost inaugurat Sanatoriul nr. 12 A, de la Otopeni, cu 100 de paturi. „Unitatea profilactico-curativă" era descrisă în documente ca fiind „dotată cu posibilităţi de exerciţii care să combată afecţiunile digestive şi sedentarismul".