Autor 9537 vizualizări


Iuliu Hossu, fiul lui Ioan Hossu, paroh greco-catolic, și al Victoriei, fostă Măriuțiu, a copilărit în casa părinților din satul natal, Milașul Mare, acum în județul Bistrița-Năsăud, pe atunci în județul Cluj, unde s-a și născut pe 30 ianuarie 1885. În aceeași localitate a început școala primară, după care a învățat la Reghin, la Gimnaziul Luteran, unde funcționau patru clase, cu aproximativ 140 de elevi în total, cei mai mulți, români, restul unguri și sași. 

Dascălii predau numai în limba germană, cu excepția orelor de religie și a cântecului bisericesc, transmise în limba maternă a elevilor. Pentru că aceștia nu se îndepărtau unii de alții, ba chiar locuiau mai mulți în gazdă și plăteau împreună cazarea și mesele, ajungeau să vorbească cursiv germana și maghiara.

În anul școlar 1899-1900, Hossu a intrat în clasa a IV-a, la Gimnaziul superior romano-catolic din Târgu Mureș, printre călugării franciscani, și după asta a trecut la Gimnaziul superior greco-catolic din Blaj. Acolo s-a împrietenit cu Iuliu Hațieganu, viitorul fondator al unei școli de medicină importante la Cluj, și amândoi s-au remarcat la învățătură. Într-a VI-a, de pildă, au avut media generală 1, echivalentul notei 9 astăzi. Iar în 1903 au plecat într-un pelerinaj la Roma, organizat de Vasile Hossu, vărul tatălui lui Iuliu și ulterior Episcop al Lugojului, scrie Adevărul.

Cum a terminat liceul, acesta l-a trimis pe viitorul cardinal la studii la Institutul „De Propaganda Fide“ din Roma – Pontificio Collegio Urbano „De Propaganda Fide“, în italiană – de unde și-a luat diploma de doctor în Filozofie și Teologie. Șase ani a stat pe-acele plaiuri și a reușit să-și perfecționeze nu doar limba națională, ci și franceza și engleza.

Ca mulți dintre cei care au studiat în străinătate în acea perioadă, Hossu s-a înapoiat acasă. Și-a început drumul profesional la Eparhia din Lugoj, și a avansat de la arhivar și bibliotecar, la vice-notar consistorial (n.r. – consistoriul este un organ administrativ și disciplinar din conducerea unor biserici), secretar episcopesc și director de cancelarie. La aniversarea a 130 de ani de la nașterea lui, în martie 2015, Banca Națională a României a pus în circulație monede de argint în valoare de 10 lei. Un tiraj de 250, cu scop numismatic.

Când a izbucnit Primul Război Mondial, în 1914, Hossu era în Paris – plecase să studieze în Germania și în Franța – și abia a reușit să revină în Transilvania. Nu s-a întors bine, că a fost nevoit să ajungă la Viena ca să se pregătească pentru postul de preot militar, iar principala lui atribuție era să le ofere sprijin atât răniților, cât și bolnavilor, cu precădere românilor internați în spitale militare din Boemia, Moravia – ambele în Republica Cehă astăzi – și din Austria. În Viena, de pildă, se găseau cam 300 de spitale. O sumedenie de informații despre activitatea lui de-atunci aflăm atât din presa vremii, cât și din memoriile celor care i-au fost prin preajmă.

Iuliu Hossu a citit Declarația Unirii la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia

În octombrie 1918, episcopul Iuliu Hossu a trimis o directivă către credincioși și clerici, în care le cerea să recunoască doar autoritatea Sfatului Național Român de la Arad, fără să mai țină seama de guvernul de la Budapesta. Asta se întâmpla cu câteva săptămâni înainte să fie declarată Unirea cu Regatul României.

„Eu aș zice: să înțelegem limpede chemarea vremii și să împlinim din răsputeri porunca ei. Atunci suntem la culmea chemării noastre și vom plini toate ce slujba noastră categoric ne impune“, scria Hossu. „Marele Sfat Național a luat în mână organizarea poporului iubit, pentru ca păstrând ordinea și liniștea, cinstea și buna rânduială, neprihănit să-și poată croi soarta și să vadă întrupat visul care a ieșit biruitor din marea suferințelor“.

Iuliu Hossu, Ștefan Cicio Pop și Iuliu Maniu, la ședințe, când se căutau căi pentru realizarea statului național unitar român, s-au opus unor propuneri de chemare a armatei române ca să ocupe Transilvania, după ce s-a prăbușit Austro-Ungaria. N-au vrut ca la conferințele de pace susținători de-ai Regatului Ungariei să afirme că a fost o Unire forțată, că s-a încălcat dreptul la autodeterminare. I-au convins, în cele din urmă, și pe ceilalți participanți la discuții că ar fi mai bine ca totul să se desfășoare prin consultarea populației, sub supravegherea gărzilor naționale, care să asigure și ordinea publică.


Ce s-a întâmplat pe 1 decembrie? Iuliu Hossu a citit Declarația Unirii la Adunarea de la Alba Iulia (foto sus), precedată de o cuvântare plină de entuziasm:

„Fraților, Ceasul împlinirii vremii este acesta, când Dumnezeu Atotputernicul rostește prin poporul Său credincios dreptatea sa însetată de veacuri. Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuiește România Mare, una și nedespărțită, rostind fericiți, toți românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Țara-Mamă, România! (...) A biruit dreptatea“.

În 1930 Eparhia de Gherla devine de Cluj-Gherla, mutându-și centrul în orașul Cluj, Iuliu Hossu devenind Episcop de Cluj-Gherla. Aici îl prinde perioada de ocupație horthystă (1940-1944) și în ceputul regimului comunist.

Deținut politic după instaurarea regimului comunist

La 28 octombrie 1948, Iuliu Hossu a fost arestat, alături de ceilalți episcopi greco-catolici români, și dus la Dragoslavele. Între 1950 și 1954, Iuliu Hossu a fost întemnițat la închisoarea din Sighet (foto jos). Începând din august 1956, a fost izolat în la mănăstirea ortodoxă Căldărușani vreme de aproape 14 ani, scrie e-communio.ro.


În 1969 a fost făcut cardinal in pectore de Papa Paul al VI-lea. La 7 mai 1970 și-a pierdut de mai multe ori cunoștința. Din pricina condițiilor severe de izolare, familia sa nu a fost 

""