Bonnie şi Clyde, ucişi cu 50 de gloanţe jpeg

Bonnie şi Clyde, ucişi cu 50 de gloanţe

Bonnie  a fost prinsă de poliţie la începutul anului 1932, după un jaf ratat, şi a fost condamnată la câteva luni de detenţie. În timp ce ea era la închisoare şi îi scria iubitului, Clyde a fost cooptat pentru un jaf armat asupra unui magazin, în timpul căruia proprietarul a fost ucis. Soţia victimei l-a indicat pe Clyde ca fiind cel care a tras, deşi el îndeplinise doar rolul de şofer în această operaţiune şi rămăsese în maşină.

În august 1932, Clyde şi tovarăşii lui se aflau într-un local din Oklahoma, când au fost abordaţi de şeriful C. Maxwell şi adjunctul său, Eugene C. Moore. Clyde a deschis focul şi l-a omorât pe Moore. În următorii doi ani, a mai ucis opt poliţişti. Dintr-un total de 13 victime, nouă erau poliţişti. Acest lucru avea să-l înscrie pe Clyde în capul listei cu „inamicii publici numărul 1”.

Bonnie i-a stat alături şi pe această listă, deşi împotriva ei nu exista nicio probă că ar fi tras cu arma. Autorităţile din întreaga ţară şi-au unit forţele pentru a-i captura, vii sau morţi. Punctul slab al cuplului Bonnie şi Clyde l-a constituit familia. Niciodată, în de­cursul anilor de hăituire, nu au renunţat să-şi viziteze rudele. Pe acest lucru s-au bazat autorităţile când le-au pregătit capcana. Bonnie se ducea să-şi viziteze mama.

Cu ceva timp în urmă, îi spusese că, dacă avea să fie ucisă, trupul ei să fie adus acasă. Poliţiştii, anunţaţi de un informator, îi aşteptau ascunşi. Cei doi n-au sosit în ziua anunţată, ci două zile mai târziu, pe 23 mai 1934. Poliţiştii au deschis focul asupra maşinii. În total, 187 de gloanţe, dintre care 50 i-au atins pe cei doi. Presa i-a criticat dur pe poliţişti pentru modul în care au acţionat, campania ducând la impunerea procedurii de a trage cu somare şi foc de avertisment.