Autor 7985 vizualizări


O forță a naturii dezlănțuite, un Prometeu, cum l-a numit Bizet. În istoria muzicii, Ludwig van Beethoven vine ca un val imens, care izbește cu putere și schimbă cu hotărâre tot ceea ce s-a creat până atunci. Muzica sa se naşte dintr-un ego extrem de puternic, de om care se lua la trântă cu Dumnezeu Însuși. „Cu cine ar trebui să-mi fie teamă să îmi măsor puterile?” era întrebarea sa definitorie.

2020 este, în întreaga lume, Anul Internațional Beethoven, care marchează 250 de ani de la nașterea compozitorului. Orchestrele și Corurile Radio România îl vor aniversa printr-o suită de concerte de gală, ce trec în revistă cele mai importante creații ale sale.

„Un colos dincolo de înțelegerea majorității muritorilor”, așa cum îl numea celebrul violonist Yehudi Menuhin, Beethoven era un egocentrist, cu o încredere în sine ce mergea spre orgoliu exacerbat. Nu era deloc interesat de părerile celorlalți și de faptul că muzica sa intriga adesea și spărgea reperele cunoscute până atunci.  


A compus sute de lucrări în peste patruzeci de ani de creație (9 simfonii, 5 concerte de pian, unul de vioară, 32 de sonate de pian, 16 cvartete de coarde, opera Fidelio ș.a.). Deși adesea situația sa financiară nu era strălucită, refuza comenzi dacă simțea că îi îngrădesc în orice fel libertatea de creație. Era un adept convins al democrației și călca peste orice canoane sociale sau artistice cu oarecare voluptate.

O caracterizare sugestivă este cea realizată de criticul american Harold Schonberg: „Fără să fi fost niciodată o frumusețe, în tinerețe i se spunea Spaniolul din cauza tenului său măsliniu. Era mic de statură (...), îndesat și lat în umeri, cu un cap masiv, o imensă claie de păr, (...) nasul mic și rotund și obiceiul de a scuipa oriunde i se năzărea. Era atât de neîndemânatic, încât reușea să strice sau să spargă aproape orice obiect pe care punea mâna. Era posomorât și suspicios (...), convins să toată lumea vrea să-l înșele, nu avea pic de tact în relațiile cu semenii săi. Era burlac și trăia într-o dezordine inimaginabilă”.

Mozart: „Fiți cu ochii pe acest tânăr. Va face vâlvă în lume” 

Născut la Bonn, Germania, în 15/16 decembrie 1770, într-o familie modestă de origine olandeză (numele însemnând „grădină de sfeclă”), Beethoven a avut o copilărie sumbră, cu un tată alcoolic și violent, care cânta în corul Curții din Bonn și unele surse atestă că interpreta și la vioară. Beethoven-tatăl îşi pusese în minte să-și transforme copilul într-un al doilea Mozart și îl forța să exerseze la pian sau vioară până la epuizare. Micul Beethoven era un taciturn, un singuratic – și probabil în copilăria sa chinuită se regăsesc rădăcinile caracterului său incomod și ale revoltei împotriva oricărei autorități.


Insistențele tatălui aveau însă un sâmbure de adevăr: copilul era foarte talentat, cânta la vioară, pian, orgă și corn și, la 11 ani, i s-a publicat prima creație (Variațiuni pe un marș de Dressler). În această perioadă, într-o scurtă călătorie la Viena, Beethoven îl cunoaște pe Mozart, care se pare că a intuit corect talentul său, spunând: „Fiți cu ochii pe acest tânăr. Va face vâlvă în lume”.

Dar mama sa, singura ființă de care se simțea apropiat, moare când Beethoven avea doar 17 ani, așa încât Ludwig revine acasă. Tatăl își pierde slujba din cauza alcoolismului și Beethoven se vede nevoit, extrem de tânăr, să poarte povara asigurării traiului familiei: cântă la violă într-o orchestră ca să câștige bani pentru întreținerea celor doi frați mai mici.

Mai târziu, la 21 de ani, după moartea tatălui, se mută la Viena, care va deveni căminul său până la finalul vieții. Aici studiază un timp cu Haydn, considerat cel mai mare compozitor al vremii, și apoi cu Salieri. Beethoven își construiește rapid faima la Viena, ca pianist și compozitor, dar pe la 25 de ani apar deja primele simptome ale surzeniei, pe care încearcă mult timp să o țină secretă. Și cu cât afecțiunea avansa, cu atât devenea mai nesuferit și mai iritabil... Disperarea surzeniei îl aruncă într-o furie de creație. În mod paradoxal, aproape toate partiturile sale sunt compuse după ce începe instalarea afecțiunii, doar pe baza auzului intern excepțional. 

„Cât de mult mă nedreptățiți” 

Către 1818, Beethoven a surzit complet și, la fel cum urechea sa nu mai dorea să audă, sufletul său devenise tot mai retras față de oameni și societate. Numărul compozițiilor începe şi el să scadă.

Se spune că la moartea compozitorului – la 57 de ani, după o pneumonie agravată – în Viena era o furtună puternică. Până și plecarea sa a fost învăluită în forță și... furie. O legendă spune că un tunet puternic auzit în cerul vienez l-a făcut pe cel în agonie să ridice un pumn furios către cer. Titanul era deranjat de Dumnezeu... Școlile au fost închise, întreaga Vienă l-a jelit pe Beethoven în 1827 și l-a condus spre locul de veci. În așa zisul Testament Heiligenstadt (după numele localității de lângă Viena unde l-a scris), descoperit după moartea sa, le scria fraților despre disperarea și cumplita dramă interioară provocată de surzenia sa: „Am fost pe punctul de a mă sinucide, singurul lucru care m-a ținut a fost arta mea”.  

În fața oricăror reproșuri privitoare la caracterul său iritabil și egocentrist, drama unui muzician care aproape toată viața nu și-a auzit muzica decât în sufletul său reprezintă o imensă justificare: „O, voi care credeți sau spuneți că sunt răutăcios, încăpățânat și mizantrop, cât de mult mă nedreptățiți. Nu cunoașteți motivul secret care mă face să par astfel... Ah, cum aș putea să recunosc o infirmitate exact în acel simț care la mine trebuie să fie mai desăvârșit decât la alții, un simț cu care am fost înzestrat în cel mai înalt grad, spre deosebire de majoritatea oamenilor din profesia mea... ”.

Anul Beethoven la Sala Radio 
După deschiderea oficială a Anului Beethoven printr-un concert de gală prezentat pe 15 ianuarie, Orchestrele și Corurile Radio propun publicului încă trei concerte extraordinare dedicate marelui creator.  
Miercuri, 26 februarie, Cristian Mandeal se va afla la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio, care va interpreta Simfonia nr. 2. Vineri, 6 martie, Simfonia nr. 4 va fi cântată de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta tânărului dirijor francez Julien Leroy, recent aplaudat la Théâtre du Châtelet, la pupitrul cunoscutului ansamblu Orchestre de Chambre de Paris.
Vineri, 13 martie, dirijorul austriac Patrick Hahn și Orchestra Națională Radio interpretează Uvertura Egmont, Simfonia nr. 6 – Pastorala și Triplul concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră, cu participarea extraordinară a soliștilor Alexandru Tomescu – vioară, Răzvan Suma – violoncel și Sînziana Mircea – pian.


Acest articol a fost publicat în revista Historia, nr. 217, disponibilă la toate punctele de distribuţie a presei în perioada 15 februarie - 14 martie 2020, dar şi în format digital pe paydemic.com.

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum