Autor 8987 vizualizări


Şeful spionajului românesc în perioada 1972-1978, Ion Mihai Pacepa, a fost omul bun la toate din anturajul cuplului Ceauşescu. În 1978, i-a trădat pe cei pe care înainte îi adulase. A dezertat. Presa occidentală îl prezenta drept „cel mai mare peşte“. Avea dreptate:există câteva lucruri putrede în biografia lui Pacepa.

28 iulie 1978, Köln, Republica Federală Germană (RFG). Şeful rezidenţei de spionaj a Departamentului de Informaţii Externe (DIE) din RFG, Ştefan Constantin, se desparte la ora 20.40 de spionul „Vintilă“, colegul său, în faţa hotelului Blofer din Köln. O oră mai târziu, „Vintilă“ ajunge la Dom Hotel, de unde e preluat de agenţii Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA). Americanii  îl scot de urgenţă din RFG şi îl trimit cu un avion militar la Washington.

Spionul „Vintilă“ e nimeni altul decât Ion Mihai Pacepa, prim-adjunct al şefului Departamentului de Informaţii Externe şi secretar-general în Ministerul de Interne, sfătuitor de taină al lui Nicolae Ceauşescu. Era în Germania pentru a discuta cu cancelarul Willy Brandt despre perfectarea unui acord între România şi firma nemţească Fokker pentru licenţa de fabricaţie a unor avioane-curier. Lesne de înţeles, la 28 iulie 1978, România a renunţat la această firmă. A achiziţionat licenţa de fabricaţie a unui avion mediu curier de la firma britanică BAC.

Spionul din lumina reflectoarelor

Oricum, în decurs de o oră, Ion Mihai Pacepa reuşeşte să păcălească una dintre cele mai puternice instituţii-monolit din România:Securitatea. Până la predarea sa efectivă, niciun gest de-al bărbatului nu fusese îndeajuns de remarcabil pentru a semnala un astfel de scenariu. Deodată, imposibilul capătă formă. Şocul e resimţit extrem de puternic, iar consecinţele – devastatoare.  

Efectele dezertării lui Pacepa vor fi vizibile mulţi ani, şi nu doar în politica din ce în ce mai absurdă, mai nervoasă şi mai opacă a cuplului Ceauşescu. Defectarea unuia dintra stâlpii de încredere din comunismul românesc, oricum exasperant de închistat, generează schimbări majore în activitatea şi în mentalitatea securiştilor vechi şi noi. Oamenii n-au înţeles niciodată pe deplin logica fugarului. Cel mai frecvent întâlnit tip de argument rămâne în logica nerespectării jurământului sacru – la asta apelează  orice persoană ce poartă epoleţi. Contextul implică, însă, mai multe nuanţe. Dar poate că e normal ca bătrânul spion să fie încă relevant pentru opinia publică.

Continuarea pe adevarul.ro