Autor 4603 vizualizări


Istoria anglo-saxonă este plină de eroi uitați, iar unul dintre este Æthelflæd, fiica lui Alfred cel Mare (871-899), și soția lui Ethelred, care i-a succedat acestuia la tronul regatului Merciei.

A fost printre puținele femei anglo-saxone care a domnit singură, având un rol-cheie în formarea statului englez. Într-o perioadă tulbure și turbulentă din istoria Angliei, când danezii au debarcat pe coastele estice și au început să cucerească teritorii,iar în vest regatul galez își continua expansiunea, regatul Merciei era singurul care mai putea menține echilibrul și pacea în nou-formatul stat anglo-saxon.

Căpetenia mercienilor, Ethelred i-a jurat credință regelui Alfred de Wessex, iar acesta în semn de prețuire i-a încredințat-o de soție pe fiica sa Æthelflæd. Prin această alianță regatul Merciei a devenit și mai puternic, printre cuceririle sale numărându-se și cetatea Londrei.

Încă de la început, Æthelflæd s-a aflat alături de soțul ei în fruntea regatului, putând afirma fără nici o îndoială, că cei doi au domnit împreună, ea fiindu-i egală, și nicidecum supusă.

Ruinele bisericii Sfântul Oswald din Gloucester, ridicată de Æthelflæd și de soțul ei

În timpul domniei lor așezările din regatul Merciei au fost întărite, devenind fortificații, pentru a rezista asalturilor migratorilor, stabilindu-și capitala la Gloucester.

Cum a reușit, însă, o femeie să dețină un rol atât de important într-o epocă feudală, puternic militarizată, dominată de bărbați? A demonstrat că are atât talente militare, cât și diplomatice, s-a dovedit a fi o excelentă sfătuitoare pentru Ethelred, iar după moartea lui, în 911, a ajuns să domnească singură.

Femeie inteligentă, lucidă, perspicace și tenace, cu veleități de lider, Æthelflæd (care în traducere înseamnă „frumusețe nobilă”) a înțeles rapid cât de important este să ai aliați puternici, a câștigat încrederea aristocrației și s-a bazat și pe sprijinul fratelui ei, regele Edward, care domnea în Essex și Ținuturile de Mijloc.

Cronicile anglo-saxone menționează că a construit nu mai puțin de nouă forturi de apărare („burhs”), printre care se numără Bridgnorth (912), Sttaford și Tamworth (913), pentru a proteja Mercia de atacurile daneze și galeze. Acest tip de construcții aveau dublu rol: de apărare și de observație, prezenta inamicului putând fi imediat reperată și contracarată.


În anul 916, Æthelflæd a lansat o ofensivă, aparent ca răspuns la uciderea unui episcop englez, trimițând armele să distrugă cetățile Brecenamere și Powys, capturând și câteva căpetenii galeze. Iar în 918, armatele daneze din Leicester și York i s-au predat, dorind să facă pace cu regatul Merciei.

Două evenimente remarcabile, două realizări extraordinare pentru o femeie. Dacă n-ar fi survenit moartea ei timpurie în același an, cel mai probabil ascensiunea lui Æthelflæd ar fi continuat,iar unificarea Angliei din 927 nu ar fi avut loc sub domnia lui Ethelstan, fiul lui Edward, ci sub domnia noii regine, Æthelflæd.

La tronul Merciei i-a urmat fiica ei, Ælfwynn, fiind primul exemplu de succesiune pe linie maternă (femeiască) din Europa, caz cu totul neobișnuit și singurul din istoria britanică până în secolul XVI, când lui Lady Jane Green i-au urmat la tron, mai întâi Mary I, iar mai apoi Elisabeta I.