Ziua în care Suedia a acceptat primirea a 100.000 de refugiaţi
Au venit cu tot cu cai, vite şi tot feluri de bunuri care au încăput în cufere. Au venit în trenuri arhipline, dar şi cu barca. Şi atunci, ca şi acum, existau temeri mari cu privire la posibilităţile societăţii de a rezista presiunii. Unul dintre episoadele istoriei suedeze ne relatează despre momentul în care ţara a acceptat primirea a 100.000 de refugiaţi, după două ore de deliberări.
La ora nouă jumătate dimineaţa, pe date de şapte septembrie, ambasadorul Finlandei la Stockholm, G.A. Gripenberg, a primit o telegramă de la Helsinki. Ambasadorul avea ca ordin să ia urgent legătura cu autorităţile. De fapt, urgenţa nu descria îndeajuns de bine gravitatea situaţiei. Se întâmpla în 1944, când Finlanda tocmai încheiase pace cu URSS. În tratatul de pace se specifica şi necesitatea dezarmării trupelor germane de pe teritoriul ţării.
‘’Se crease o stare de panică pentru că Germania nu voia să părăsească de bunăvoie Laponia’’, povesteşte fostul diplomat Markuu Reimaa, care recent a publicat lucrarea “Pohjoismaisia yhteksia” – Contacte Nordice. Însemna cu alte cuvinte un nou război pe frontul respectiv. Al treilea din ultimii cinci ani pentru Finlanda. În acest context guvernul finlandez a decis evacuarea a 100.000 de oameni în Suedia. “Trebuie neapărat să obţineţi un răspuns”, scria în telegrama adresată ambasadorului. Câteva ore mai târziu, Gripenberg se afla la sediul Ministerului de Externe din Stockholm. După o scurtă întrevedere cu secretarul de stat Erik Boheman, solicitarea a ajuns la guvern. Domnii au fost nevoiţi să aştepte raspunsul până după prânz, ‘’dar când acesta a sosit, a urmat o rundă de aplauze’’, scria Gripenberg în jurnalul său.
Înainte de adoptarea hotărârii, câţiva refugiaţi deja trecuseră frontiera în nord. La numai câteva zile după aceasta, s-a produs cea mai importantă şi rapidă mişcare de populaţie refugiată din toată istoria Suediei. Ziarul Dagens Nyheter avea la momentul respectiv trimişi speciali în Harapanda, care au descris în culori sumbre sărăcia şi mizeria oamenilor pe care i-au întâmpinat suedezii la graniţă. Unii dintre aceştia, de pildă, se minunau la vederea îmbrăcămintei extrem de proaste a refugiaţilor. Majoritatea copiilor purtau căciuli cu câteva numere mai mari, paltoanele căpătaseră o culoare verziue din cauza vechimii, iar peste pantalonii ponosiţi erau peticele altor pantaloni de lungime medie. Cam asta scria în Dagens Nyheter, pe 17 septembrie 1944.
În acelaşi articol se mai povestea despre un om în vârstă care îşi căra toată avuţia pe umeri:două preşuri vechi, o piele de oaie mâncată de molii şi o oală spartă. În ziua următoare, ziarul raporta că refugiaţii au străbătut un drum de şapte zile până să ajungă în siguranţă, în Suedia. Acelaşi ziar a luat interviuri câtorva dintre aceştia:un copil de unsprezece ani pe nume Mikko Ylintervo, care a traversat râul de la frontieră cu un feribot pentru evacuare la sud de Ővertorneå, în Ruskola, povestea că pornise singur din localitatea de baştină, Rovaniemi, şi singur s-a descurcat cu doi cai şi patru vite. În Tornedalen s-a mobilizat întreaga comunitate, toate satele, pentru a-i primi pe refugiaţi, dintre care mulţi erau prieteni sau rude cu localnicii.
La momentul actual, septembrie 2015, aproximativ 3000 de refugiaţi sosesc în fiecare zi în Suedia. În septembrie 1944 cam tot atâţi oameni fugeau din ţara vecină şi treceau graniţa în acelaşi ritm. “în dimineaţa zilei de joi a sosit un tren care avea la bord 1700 de pasageri, iar după-amiază a mai ajuns încă unul, cu 1000 de pasageri”, relata tot Dagens Nyheter pe 22 septembrie.
Refugiaţii au fost cazaţi în şcoli, capele sau în tabere improvizate. În Haparanda s-a folosit drept loc de tranziţie un cort de circ. După aceea, mii de oameni au fost transportaţi cu trenul până în Västerbotten sau Västernorrland. În timpul războiului, pe lângă numărul impresionant de finlandezi, au mai poposit pe teritoriul suedez şi norvegieni, baltici, danezi. Dintre danezi, cei mai mulţi aparţineau comunităţii evreieşti care a fost evacuată în decurs de câteva zile dramatice din toamna lui 1943. Publicul suedez exprima cu precădere o atitudine de solidaritate, mai ales că se afla la mijloc şi tradiţia nordică de într-ajutorare a vecinilor.
Asta nu înseamnă însă că nu a existat nicio atmosferă conflictuală. În mass-media, dar şi în dezbateri, refugiaţii erau adesea reprezentaţi drept persoane de calitate îndoielnică, imorali, alcoolici sau afemeiaţi. Istoricul Mikael Byström, care a cercetat problema receptării în discursuri a refugiaţilor de razboi, consideră că dincolo de importantele deosebiri faţă de situaţia curentă, se pot totusi remarca nişte asemănări.
“Stereotipurile refugiatului care nu vrea să lucreze, ci vrea să profite de sistemul suedez de asistenţă socială, precum şi cel al refugiatului care va avea un impact negativ asupra reglementării condiţiilor de muncă sunt două fire narative care merg în paralel în timpul celui de-al doilea război mondial”, spune acesta.
Şi atunci, ca şi acum, se manifestă îngrijorarea că societatea nu va face faţă presiunii externe. “Statul, autorităţile şi populaţia au învăţat să se adapteze acestor creşteri demografice. Au fost flexibile şi întotdeauna s-au găsit soluţii la probleme. Cred că într-o oarecare măsură atunci s-au pus bazele modului de dezvoltare a statului-asistenţial care s-a impus după război”, adaugă istoricul. Pe 1 octombrie 1944, trupele finlandeze s-au folosit de ceaţa autumnală pentru a organiza un atac surpriză asupra oraşului de frontieră Tornio. S-au purtat lupte grele care au durat câteva zile. Următoarele săptămâni au fost dramatice:trupele germane care s-au retras în nord, spre Tornedalen, au aruncat în aer podurile şi au distrus complet satele. Din partea suedeză a râului se vedeau cu ochiul liber incendiile care se desfăşurau la câteva sute de metri.
Urmele de distrugere se mai pot observa şi astăzi. În Tornedalen încă mai există sate cu ferme ridicate în secolul al XIX-lea, dar nu în partea finlandeză a regiunii, unde nu mai stau în picioare decât puţine. În total a sosit în perioada septembrie-octombrie 1944 un număr de 56.000 de refugiaţi. Se lua în considerare faptul că finlandezii se vor întoarce în locurile de baştină după terminarea războiului. Mulţi au făcut acest lucru, dar la fel de mulţi au ales să îşi refacă vieţile într-o ţară care nu fusese răvăşită de război. Într-o perspectivă mai largă, războiul a schimbat atitudinea Suediei faţă de lumea exterioară. S-a pornit de la politicile foarte restrictive din anii ’30 şi practic s-a ajuns în deceniile postbelice la libera imigraţie.
‘’Refugiaţii ar fi trebuit să se întoarcă, dar mulţi nu au făcut-o, ceea ce nu a avut neapărat un impact negativ asupra Suediei, ba dimpotrivă, dacă ţinem cont de carenţele de pe piaţa muncii. În timpul războiului, societatea a învăţat să “utilizeze” refugiaţii, un proces înlocuit mai târziu de fenomenul migraţiei economice’’, precizează Mikael Byström.
sursa:Dagens Nyheter (
