Autor 28039 vizualizări


Imediat după capitularea Germaniei naziste, în perioada 16 iulie – 2 august 1945, la Potsdam s-a reunit alianţa „Celor Trei Mari”: Stalin, Churchill şi Truman (înlocuit ulterior de către Clement Attlee). Lucrurile trebuiau clarificate – Japonia încă se afla pe ordinea de zi, dar mai ales trebuia eliminată tensiunea care începea să se instaleze în rândul învingătorilor. Una dintre principalele probleme dintre americani şi ruşi a reprezentat-o bomba atomică. Ziua crucială de pe agenda conferinţei se pare că a fost 24 iulie, când preşedintele Harry S. Truman a hotărât că liderul rus trebuia să fie înştiinţat de rezultatele pe care americanii tocmai le obţinuseră în privinţa construirii unei bombe atomice.

Statele Unite ale Americii au testat cu succes prima bombă atomică din lume în apropierea regiunii Alamogordo, din New Mexico, pe 16 iulie 1945 – Operaţiunea Trinity. Vestea a fost primită de către preşedintele Truman chiar în timpul conferinţei de la Potsdam. O zi mai târziu, acesta l-a informat pe Winston Churchill, premierul Marii Britanii, cei doi ajungând la concluzia că şi Stalin va trebui să ştie noile veşti. Truman se pare însă că a mai tras de timp, în speranţa că îl va putea convinge pe rus să intre în războiul Pacificului de partea Aliaţilor fără alte condiţii. Pe 24 iulie, după ce Stalin a anunţat în plen că va intra în războiul împotriva Japoniei de partea americanilor, Truman l-a informat de existenţa bombei atomice, numai aşa, într-o doară, fără să pară că acordă prea multă importanţă subiectului. Cu toate acestea, Truman spera ca acestă informaţie să pună presiune pe Stalin, atât de mult încât să accepte cererile americanilor post-război în privinţa Europei. Şi cu toate că Stalin nu a avut nicio reacţie notabilă, el a trimis imediat o telegramă la Kremlin prin care cerea mai multe informaţii despre cecetările americanilor.


în jurnalul său, în ziua de 25 iulie, Truman nota că arma va fii folosită împotriva ţintelor militare japoneze înainte de 10 august, menţionând că doreşte ca femeile şi copiii să nu fie afectaţi. De asemenea, tot el preciza că este de bun augur faptul că nici oamenii lui Hitler, nici cei ai lui Stalin nu au afla de existenţa bombei. În cele din urmă se pare că americanii nici nu au mai avut nevoie de ajutorul ruşilor în Pacific. Pe 6 august 1945, chiar cu o săptămână înainte ca sovieticii să se alăture operaţiunilor militare, Truman a ordonat detonarea primei bombe la Hiroshima. Două zile mai târziu, el a autorizat detonarea celei de-a doua bombe, în Nagasaki.


În desfăşurarea Războiului Rece, se pare că modul în care „Cei Trei Mari” au receptat vestea americanilor din 24 iulie a fost una, am putea spune, decisivă. Mai mulţi oficiali americani, britanici şi ruşi au descris ziua cu pricina în cărţi sau în propriile jurnale.

Preşedintele SUA, Harry S. Truman:
„Pe 24 iulie, am menționat ocazional lui Stalin că avem o nouă armă distructivă de o forţă neobișnuită. Premierul rus nu a arătat niciun interes deosebit. Tot ce a spus a fost că a este bucuros să audă și speră că vom folosi bine împotriva japonezilor”.
Premierul Marii Britanii, Winston Churchill:
„Am fost probabil la cinci metri distanță și am privit cu cea mai mare atenție discuțiile importante. Știam ce va face președintele. Ceea ce era vital a fost a măsura efectul său asupra lui Stalin. Pot să văd totul ca și cum ar fi fost ieri. Părea să fie încântat. O bombă nouă! De putere extraordinară! Probabil decisiv în întregul războiul japonez! Aceasta a fost impresia mea în acest moment și eram sigur că el habar n-avea ce importanţă are vestea pe care tocmai o primise. Dacă avea cea mai mică idee despre revoluția în afacerile mondiale care era în curs, reacțiile lui ar fi fost evidente. Nimic nu ar fi fost mai ușor decât să spună: "Vă mulțumesc foarte mult pentru că mi-ați spus despre noua dvs. bombă. Desigur, nu am cunoștințe tehnice. Pot să-mi trimit expertul în aceste științe nucleare mâine dimineață să se întâlnească cu expertul tău? ". Dar chipul lui a rămas inexpresiv, iar vorbirea dintre cei doi s-a terminat imediat. În timp ce ne așteptam mașinile, m-am trezit lângă Truman. "Cum a mers?", am întrebat. "El nu a pus nicio întrebare", a răspuns. Eram sigur că, la acea dată, Stalin nu avea cunoștințe speciale despre vastul proces de cercetare asupra căruia Statele Unite și Marea Britanie fuseseră angajate atât de mult.”


""