Ziua de 15 martie, sărbătoare națională maghiară sau precursor al declanșării atrocitaților româno-maghiare?

Anul revoluționar 1848 a ridicat la luptă toate popoarele Europei, inclusiv pe maghiari și pe români. Revoluția Maghiară din 1848 a fost un eveniment determinant al istoriei Ungariei din epoca modernă, considerată ca unul din fundamentele identității naționale a poporului ungar. Astfel, data de 15 martie este una din cele trei sărbători naționale ale Ungariei.

Revoluția a început pe 15 martie 1848, cu evenimente sângeroase în Pesta și Buda (demonstrații în masă care l-au forțat pe guvernatorul imperial să accepte toate cele cele 12 puncte ale actului revoluției – printre care se cere desfiinţarea iobăgiei şi egalitatea în drepturi pentru toţi cetăţenii, fără deosebire de naţionalitate şi religie), urmate de diverse răscoale în țară, care au permis reformiștilor maghiari să formeze noul guvern condus de primul ministru Lajos Batthyány. Acesta a adoptat o serie de reforme, cunoscute sub numele de Legile din Aprilie, care au creat un sistem politic democratic în Ungaria. Acesta este probabil și motivul pentru care mulţi din liderii şi participanţii săi, incluzându-i pe Lajos Kossuth, István Széchenyi, Sándor Petőfi, József Bem, fac parte din cele mai respectate personalităţi din Istoria Ungariei. 

Nu este cazul să continuăm cu etapele Revoluției Maghiare, ci ne interesează mai ales relațiile cu populația românească din Ardeal. La începutul Revoluției toate minoritățile au considerat că revoluția va aduce drepturi egale pentru toată lumea, doar că noul guvern ungar, oricât de liberal și democrat era în măsurile luate, nu a considerat de luat în seamă dorințele minorităților. Ba chiar mai mult, a considerat că regiunile care au orice altă opinie față cea revoluționară de la Budapesta ar trebui pacificată cu arma. Astfel în iunie 1848 începe asediul Timișoarei.

Ce au făcut românii din Transilvania? Românii s-au opus revoluţiei maghiare deoarece guvernul revoluţionar a decis unirea Transilvaniei cu Ungaria şi mai ales, pentru că nu a adoptat o politică democratică faţă de celelalte etnii care trăiau în regiune. Lipsa unui program coerent de recunoaştere a minorităţilor naţionale în noua Ungarie a determinat reacţia românilor. Văzând ce se petrece în Timișoara și mai ales după ce Dieta de la Budapesta a respins cererile formulate la Blaj în 13-15 mai 1848, românii din Transilvania, conduși de Avram Iancu, au decis schimbarea conducerii maghiare din zonele controlate de români – în special munții Apuseni. Românii s-au organizat după principiile autoguvernării si şi-au înarmat propria armată. Privind în general, fără a înțelege particularitățile acestor locuri, românii au făcut contrarevoluţie, deoarece au fost instrumentul vechii guvernări absolutiste austriece împotriva revoluţiei maghiare democratice. Totuși trebuie avute în vedere două lucruri importante: antipatia dintre români și unguri în Transilvania din cauza lipsei drepturilor vreme de sute de ani era o realitate, precum tot o realitate era și abilitatea austriecilor de a manevra această îndoială în favoarea lor. Austriecii, aflați la ananghie, le-au promis românilor ceea ce le refuzau ungurii: recunoaşterea naţiunii române ca naţiune politică. Ba mai mult, au cochetat cu ideea transformării Imperiului Habsburgic într-o confederaţie după modelul american sau elveţian, în care Transilvania, administrată de români, urma să formeze nucleul unui regat dacic sub coroana austriacă. Din acest motiv românii au rezistat împotriva armatei revoluţionare maghiare în Munţii Apuseni sub conducerea lui Avram Iancu.

Un călător străin prin Transilvania acelor momente cumplite, Eugen Pujade, consul al Franţei la Bucureşti, între 1849 şi 1854, povestește cum a receptat comandantul trupelor ruse, cele venite să îi ajute pe austrieci să facă față insurecției maghiare. Vorbind despre Transilvania şi despre campania pe care o făcuse aici, generalul rus  Luders spunea: „o ură profundă domneşte între austrieci şi unguri, iar aceştia (maghiarii n.r.) din urmă sunt detestaţi deopotrivă de toate rasele care trăiesc pe teritoriul Ungariei, saxoni, sârbi, croaţi, români. Aceştia (românii n.r.) mai cu seamă sunt în stare de paria şi formează în Transilvania populaţia cea mai nenorocită.”  Ba mai mult chiar, trupele generalului rus capturează niște curieri care duceau scrisori către Avram Iancu de la Lajos Kossuth (n.r. lider revoluţionar maghiar, guvernator de facto al Ungariei în timpul Revoluţiei din 1848 - 1849) în care spunea că liderul maghiar regreta că nu au recunoscut drepturile românilor.

Dacă lucrurile au fost confuze în primăvara și vara lui 1848 cu privire la relațiile dintre revoluționarii maghiari și români, când cererile românilor sunt recunoscute de coroana austriacă, aceștia se aliază cu Austria. Acest fapt face să se instaureze haosul în Transilvania cu tot felul de abuzuri atât din martea maghiarilor, cât și a românilor cu mii de morți nevinovați de ambele părți. Anul 1849 este unul de tristă amintire pentru toată zonă și ar putea semăna cu evenimentele din Bosnia după 1990.  

Un exemplu ar fi un raport realizat în noiembrie 1849, după înfrângerea revoluţiei maghiare cu ajutorul ruşilor, de către episcopul catolic de Alba Iulia care îl informa pe superiorul său, arhiepiscopul de Esztergom, despre evenimentele din Transilvania şi starea Bisericii Române Unite (Arhiva primaţială din Esztergom, Ungaria, Scit. Cat. D. Erdély). Episcopul a fost echidistant. A arătat starea jalnică a Bisericii româneşti, unii preoţi au fost spânzuraţi de unguri, alţii s-au refugiat. Atât ungurii, cât şi românii au jefuit veniturile Episcopiei de Alba Iulia. Povesteşte apoi ce au făcut românii. De exemplu în Zlatna a fost prăpăd. Românii au ars casa parohială şi gimnaziul, au ucis mulţi unguri, pe alţii i-au jefuit. Din 1.170 de unguri au mai rămas doar 500! Chiar dacă Iancu a cerut în repetate rânduri moţilor săi să nu ucidă civili în timpul luptelor și a solicitat comandanţilor din subordine să-i îndemne pe civili să se refugieze în biserici pentru a fi protejaţi pe durata desfăşurării unor operaţii militare în satele lor, au fost si abuzuri. De asemenea trupele maghiare au tras în repetate rânduri în biserici cu tunul, producând inclusiv victime nevinovate.

Până în prezent nu au fost analizate toate documentele acestui episod trist din istoria Transilvaniei. Au murit inutil oameni de ambele părți, chiar dacă spiritul multiculturalității s-a exprimat chiar și în acele momente cumplite și poate din el am avea mai mult de învățat. De exemplu iubita lui Avram Iancu era unguroaică și de mai multe ori l-a salvat pe acesta, dându-i de veste despre diverse mișcări de trupe.

Fără Avram Iancu Revoluția din 1848 din Transilvania nu există pentru români, cu toate acestea el este văzut, de maghiari, ca unul din artizanii eșecului Revolutiei ungare. Cred că momentul revoluționar 1848 ar trebui văzut în complexitatea lui și anume o răbufnire a tuturor popoarelor asupra tiraniei și absolutismului. Canalizarea într-o direcție sau în alta nu face decât să deschidă niște răni groaznice și să aprindă niște spirite care nu au legătură cu valorile pentru care s-a murit atunci, ci doar cu lucrurile regretabile.

Revenind azi, la acest proiect legislativ, care este sensul lui? Ziua de 15 Martie are o semnificatie pentru maghiari, foarte bine! Ei privesc la ce este bun din acest eveniment! Pentru români 15 Martie aduce în discuție un eveniment dur, care ne pune în opoziție. Oare nu ne dorim să promovăm acum, în România secoului XXI, multiculturialitatea? Sau interesul ar fi să obținem o enclavizare a comunității maghiare din România, făcând apel la un moment dureros? Haideți să lăsăm în urmă lucrurile care ne separă și să apelăm, exclusiv, la acele aspecte care ne unesc și ne aduc la aceeași masă, pe noi românii, maghiarii, germanii, italienii, grecii și pe toți ceilalți.