Autor 15214 vizualizări


În curând vom aniversa patru decenii de la o performanță unică: zborul primului român în spațiul cosmic, care a avut loc în mai 1981. Povestea, așa cum a văzut-o cosmonautul român, este cunoscută în cele mai mici detalii. La urma urmei, poate nega cineva că dl. Prunariu este un povestitor excepțional? Numai că, atunci când căutăm date suplimentare în arhive, descoperim surprize. De exemplu, nu se cunoaște faptul că atitudinea lui Nicolae Ceaușecu a fost una rece, de frondă, care i-a contrariat pe sovietici. Oare de ce?

Materialul de față prezintă povestea zborului cosmic al echipajului româno-sovietic Popov-Prunariu, așa cum se desprinde din corespondența aflată în arhiva Ministerului de Externe, unde se găsesc două dosare care adăpostesc telegramele schimbate între echipa ministrului Ștefan Andrei și ambasadorul R.S.R. la Moscova, Traian Dudaș (D.2731/1980 și D.1989/1981). Dosarele fac referire la antrenamentul celor doi români care aspirau să zboare în cosmos – Mitică Dediu și Dumitru-Dorin Prunariu – dar și la toate chestiunile organizatorice, protocolare și propagandistice care țineau de eveniment.


Foto: Dumitru Prunariu, în timpul pregătirii de zbor la bordul avionului MiG-15 UTI

Programul Interkosmos

Să începem prin a menționa că zborul acesta, denumit oficial „Misiunea Soyuz-40”, a fost parte a Programului Interkosmos, inițiat de Uniunea Sovietică în 1965. Din 1978, au fost realizate zboruri cosmice cu echipaje mixte, formate dintr-un cosmonaut sovietic, comandant al misiunii, și un cosmonaut dintr-o țară parteneră, care avea rolul de a efectua cercetări științifice, la bordul unei stații orbitale (din 1982, echipajele au fost formate din doi cosmonauți sovietici și unul străin).


Foto: Dumitru-Dorin Prunariu și Bertalan Farkas, viitorul cosmonaut maghiar, simulând o amerizare a capsulei la revenirea din spațiul cosmic (Marea Neagră, 1979) 

După ce, în perioada 1978-1981, misiunile Interkosmos s-au desfășurat în parteneriat cu nouă state comuniste, în anii 1982-1991 programul a fost deschis și altor țări din Europa de Vest sau din Asia. Astfel, primul german, francez, britanic și japonez au ajuns în atmosfera extraterestră prin participarea la acest program.

România a făcut parte din primul grup: acela al țărilor comuniste aliate, dar a fost ultima dintre participante care a fost planificată să trimită un om în cosmos. În 1978 au zburat reprezentanții Cehoslovaciei, Poloniei și cel al Germaniei de Est. Următoarele șase țări au fost planificate în ordine alfabetică, conform alfabetului chirilic: Bulgaria, Ungaria (Венгрия, Vengria, în rusă), Vietnam, Cuba, Mongolia și România (în alfabetul chirilic, litera V este a treia, imediat după B).

La fel ca în cazul celorlalte state comuniste participante la program, de selectarea candidaților români s-a ocupat Ministerul Apărării Naționale. În 1977, când a început procesul de selecție, Dumitru-Dorin Prunariu se afla la Bacău, pentru stagiul militar cu termen redus. Avea 25 de ani și tocmai devenise inginer de aeronave.

A fost selectat și, în martie 1978, chiar înainte de a pleca în U.R.S.S., pentru continuarea pregătirii, a fost activat cu gradul de locotenent-major. Tot atunci, și cu același grad, a fost activat un al doilea inginer civil, Cristian Guran. Numai că, ajuns la Moscova, Guran a fost eliminat din motive medicale.


Foto: 14 mai 1981. Leonid Popov și Dumitru-Dorin Prunariu, cu câteva momente înainte de urcarea la bordul rachetei cu care urmau să decoleze spre cosmos

În „finală” au rămas Dumitru Prunariu (n.27.09.1952) și Mitică Dediu (12.05.1942 - 08.07.2013). Acesta din urmă era cu zece ani mai în vârstă decât Prunariu și era ofițer de carieră. Absolvise în 1965 Școala Militară de la Brașov, devenind locotenent în arma radiolocație, iar în 1970 a devenit inginer militar, specializarea radioelectronică, după ce a absolvit Academia Tehnică Militară din București. Înainte de desemnarea candidatului român câștigător pentru Misiunea Soyuz-40, Dediu și-a schimbat prenumele, din Mitică, în Dumitru.

Desemnarea cosmonautului român

În perioada martie 1978 – aprilie 1981, cei doi români și-au efectuat pregătirea lângă Moscova, în Orașul Stelar, care era o localitate închisă (de fapt, o bază militară), dedicată activităților asociate cu zborul cosmic. Inițial, Ambasada României a transmis la București că ei au o pregătire fizică și științifică bună: „Ambii candidați au calități corespunzătoare pentru efectuarea cu succes a zborului și a tuturor experimentelor științifice”. Ulterior, în decembrie 1980, Ambasada a transmis: „Atât din punctul de vedere al pregătirii teoretice, cât și practice, locotenentul-major Dumitru Prunariu este mai bun. El a manifestat de la început mai multă insistență, a învățat mai repede limba rusă, ceea ce i-a facilitat pregătirea, a solicitat și a primit ore suplimentare de antrenamente practice, astfel că la colocviile pe care le-a susținut a obținut rezultate foarte bune. Celălalt candidat român, maiorul Dediu, înțelege și el răspunderea care îi revine, se pregătește sârguincios, însă rezolvă problemele cu o oarecare întârziere. A acumulat mai greu cunoștințele de limbă rusă și de aceea probabil că, la două colocvii susținute în 1979, nu a putut obține calificativele de trecere. I s-au acordat orele suplimentare necesare, după care i s-a permis să treacă la etapele superioare de pregătire. Conducerea grupului de cosmonauți dorește ca cei doi candidați să fie bine pregătiți înainte de lansare, astfel ca fiecare dintre ei să poată îndeplini în bune condiții misiunea ce i se va încredința. Ei însă recomandă ca, dintre cei doi candidați, numărul unu să fie locotenentul-major D. Prunariu. (...) Rolul hotărâtor în stabilirea numărului unu dintre candidați îl are partea română”.

Desigur, decizia îi aparținea lui Nicolae Ceaușescu, care putea, sau nu, să țină cont de recomandări. Liderul politic român a tergiversat luarea unei hotărâri, ceea ce a făcut, ca în ianuarie, sovieticii revină cu rugămintea să li se transmită pe cine desemnează partea română pentru misiune. Din nou, dinspre București, liniște...


Foto: Baikonur, 14 mai 1981. Lansarea Misiunii Soyuz-40

Abia la 28 aprilie 1981, cu două săptămâni înainte de zbor, apare pentru prima dată numele cosmonautului: Dumitru Prunariu. El este menționat în propunerea românească de mesaj comun de felicitare pe care Nicolae Ceaușescu și Leonid Brejnev îl adresau cosmonauților, după decolare. Cert este faptul că Dediu și Prunariu nu au știut până la 12 mai cine era desemnat să zboare. Cu atât mai trist a fost pentru Dediu, el aflând chiar de ziua lui de naștere că va rămâne la sol...

Tergiversări și contradicții aparent banale

Am fi tentați să credem că ezitarea lui Nicolae Ceușescu, în ceea ce privea desemnarea cosmonautului, a fost o scăpare sau un gest premeditat minor, fără cine știe ce semnificație politică. În realitate, impresia care se degajă studiind documentele din arhiva M.A.E. este aceea că autoritățile române au manifestat frecvent o indiferență calculată față de programul spațial sovietic, ca și când ar fi dorit insistent să transmită un mesaj politic: suntem parte la Program, vă mulțumim, dar nu ne interesează prea tare, deci, păstrați distanța!


Foto: La bordul stației orbitale Salyut-6, cu aparatul foto în mâini

Așadar, să trecem în revistă aspectele care ne duc spre ipoteza că, la București, colaborarea cu sovieticii a fost marcată de frondă. Iată o primă întâmplare: la 5 iulie 1980, Ambasada R.S.R la Moscova a informat: „cosmonauții români Dediu Mitică și Prunariu Dumitru, aflați la Centrul de pregătire a zborurilor spațiale, ne-au informat că, până în prezent, nu a fost reglementată problema achitării de către partea română a sumelor reprezentând costul transportului cosmonauților cu mașina – cca 670 ruble. Din relatările cosmonauților noștri, rezultă că țara noastră este singura care nu a achitat sumele respective, fapt care pune într-o lumină nefavorabilă pe tovarășii noștri și le creează greutăți în rezolvarea unor deplasări necesare de la Centrul de zbor, la Moscova. Menționăm că, potrivit normelor Centrului, în scopul asigurării securității cosmonauților, nu li se recomandă să folosească mijloacele de transport în comun. Vă adresăm rugămintea de a dispune să se urgenteze reglementarea acestei probleme, de natură să creeze neplăceri și o atmosferă nefavorabilă cosmonauților noștri”. Desigur, citind această telegramă, putem considera că poate fi o simplă scăpare de natură administrativă. Vreun funcționar superficial a uitat să completeze o hârtie și banii nu au mai ajuns... Parcă, totuși, la acest nivel, nu sunt permise astfel de greșeli!


Foto: 18 mai 1981. La bordul stației orbitale Salyut-6

Cazul de mai sus nu a fost singular. Un alt exemplu este cel al experimentelor științifice pe care cosmonautul român urma să le facă în spațiu, după cuplarea navetei Soyuz 7K-T la stația orbitală Salyut-6. Programul științific viza domeniile medical, biologic și fizico-tehnologic și era stabilit de specialiști români, apoi transmis la Moscova în timp util, astfel încât ambii candidați să se familiarizeze cu el. La 24 aprilie 1981 a avut loc conferința de presă care anunța plecarea candidaților români la cosmodromul Baikonur din Kazahstan, în vederea iminentei decolări (anunțată pentru 12 mai, ulterior mutată pe 14 mai). Ambasada României a transmis că, la această conferință, Alexei Leonov, directorul adjunct al Centrului de Antrenament al Cosmonauților (și primul om care a ieșit în spațiul cosmic din navetă, la 18 martie 1965) a afirmat că partea română a trimis târziu materialele pentru experimente, astfel că Dediu și Prunariu nu au avut timp să aprofundeze ce aveau de făcut, urmând să mai lucreze la Baikonur. Era o afirmație prea puțin protocolară, care nu-și avea rostul și care trăda nervozitate. Să fie oare vorba de o altă greșeală administrativă a românilor? Sau ar fi cazul să începem să ne gândim la mesaje politice?

Să mai luăm un caz. Poate cel mai banal... În luna martie 1981 s-a aflat că exista un obicei pus în practică de fiecare dată cânt avea loc un zbor cu echipaj mixt.

Ziarul guvernamental Izvestia, împreună cu un ziar important din țara parteneră, edita un număr festiv, dedicat zborului, care cuprindea materiale despre cosmonauți și familiile lor, despre oamenii de știință care au propus experimentele, eventual o scrisoare de la părinții cosmonauților... Puteau fi și materiale despre unele realizări ale științei și tehnicii din țara parteneră. Ziarul apărea la Moscova, în tiraj limitat (500-2.000 de exemplare), și era distribuit în cerc restrâns. Câteva numere urmau să fie luate în cosmos, iar cosmonauții și-ar fi pus autograful pe ele, acolo, sus.


Foto: Împreună cu Viktor Savinîh, la bordul stației Salyut-6. Cosmonautul sovietic...

Sovieticii au transmis rugămintea, prin Ambasada Română, ca toate materialele să fie realizate până pe 25 aprilie. Un jurnalist sovietic urma să sosească în România în jur de 10 aprilie, pentru a colabora cu redacția românească și pentru a pleca cu articolele și fotografiile la Moscova, unde se edita ziarul. La începutul lunii aprilie, sovieticii nu știau dacă vreo gazetă românească a fost desemnată să colaboreze cu Izvestia. Pe 7 aprilie, ei au rugat, din nou, să li se dea un răspuns. A doua zi, ambasadorul român a fost instruit să le transmită că „după realizarea unui program adecvat, se vor transmite invitațiile [pentru jurnaliștii sovietici]”. După care, tăcere...


Foto: Prima pagină a ediției comune festive dedicate Misiunii Soyuz-40 de redacțiile Izvestia și România Liberă 

La 14 aprilie, sovieticii au revenit cu rugămintea de a primi un răspuns legat de apariția ediției comune. Acordul părții române a sosit abia în jurul datei de 25 aprilie (când reprezentantul Izvestiei ar fi trebuit să se întoarcă de la București la Moscova), informând că pe 26 aprilie va sosi în capitala Uniunii Sovietice un redactor al ziarului România Liberă pentru a aduce materialele solicitate.

Rezerve la cel mai înalt nivel

Desigur, aspectele prezentate mai sus pot fi considerate lipsite de importanță, iar semnalele transmise prin intermediul lor – de neglijență sau dezinteres – au avut efecte minore. Lucrurile se schimbă însă atunci când constatăm că și la un nivel superior, în zona de decizie a șefului statului român, au existat semne de întrebare pentru partea sovietică.

De exemplu, Nicolae Ceaușescu a apreciat că nu se impunea, pentru echipajul mixt sovieto-român, acordarea celei mai importante distincții a Republicii Socialiste România, anume titlul de Erou al R.S.R. După cum se știe, acest titlu a fost introdus în 1971 și a fost acordat de liderul politic român numai câtorva persoane din țară sau din străinătate.

Sovieticii au replicat că Leonid Brejnev îl va decora personal pe cosmonautul român cu cele mai înalte distincții: titlul de erou al U.R.S.S., Ordinul Lenin și Steaua de Aur. Așa se întâmplase până atunci și cu ceilalți cosmonauți din programul Interkosmos. Mai mult, două participante la Program, Ungaria și Cuba, neavând în sistemul național de decorații Titlul de Erou al țării lor, l-au instituit special pentru a-i decora pe cosmonauți, la paritate cu U.R.S.S.

În cele din urmă, Ceaușescu a acceptat paritatea în domeniul decorațiilor, nu însă fără replică. Astfel, când ambasadorului român din capitala sovietică i s-a sugerat ca la București să fie decorați și cei doi cosmonauți care se aflau pe stația orbitală Salyut-6, la momentul cuplării navetei Misiunii Soyuz-40, Vladimir Kovalionok și Viktor Savinîh, oficialitățile române nu au dat niciun răspuns. După ce cosmonauții au revenit la sol (la câteva zile după echipajul Popov-Prunariu), românii au fost întrebați din nou dacă îi vor decora pe Kovalionok și Savinîh, pentru a se stabili un program comun cu Popov și Prunariu. Nu li s-a răspuns...


Foto: Kazahstan, 22 mai 1981. Echipajul Popov-Prunariu și echipa de căutare-salvare, după aterizarea capsulei 

Sovieticii au fost nemulțumiți și de modul în care presa din R.S.R. a reflectat zborul echipajului Popov-Prunariu. Deși această misiune cosmică a primit multă atenție în presa scrisă, la radio și la televiziunea din România, la Moscova s-a considerat că prezentarea evenimentului a fost sub așteptări. Astfel, la 16 mai 1981, în cea de-a treia zi a misiunii, ministrul sovietic al apărării, mareșalul Dimitri Ustinov, la o întâlnire cu o delegație românească, a afirmat că presa din România „reflectă slab activitatea echipajului cosmic româno-sovietic” și a insistat să i se acorde mai mult spațiu. Atitudinea ministrului sovietic poate trăda dezamăgirea unor speranțe înșelate. Poate că Moscova a sperat ca Misiunea Soyuz-40 să redeschidă calea către o îmbunătățire a relațiilor dintre U.R.S.S. și R.S.R.

Ceaușescu nu era însă omul pe care o astfel de realizare – istorică, e adevărat! – să-l impresioneze și a răspuns cu răceală. În acest sens vorbește și cea mai ciudată acțiune a Ministerului Afacerilor Externe de la București. Probabil din inițiativa șefului statului – pentru că nu pare un gest caracteristic ministrului Ștefan Andrei – s-a transmis ambasadorilor români din toată lumea o circulară prin care erau instruiți să nu deschidă, din proprie inițiativă, discuții legate de zborul echipajului sovieto-român. Cel mult, dacă erau întrebați, să confirme că acesta era în desfășurare (circulara s-a transmis după decolare, posibil ca răspuns la nemulțumirea manifestată de Moscova în legătură cu slaba reflectare de presa română a evenimentului).

Câteva zile mai târziu, reprezentantul permanent al României la O.N.U., ambasadorul Teodor Marinescu a transmis următoarea telegramă: „New York, 20.05.1981. Tovarășului Constantin Oancea, adjunct al ministrului. În legătură cu lansarea în cosmos a echipajului româno-sovietic, Misiunea permanentă a U.R.S.S. la Națiunile Unite a editat și difuzat două press-releas-uri. În primul se anunță lansarea în cosmos a echipajului, iar în cel de-al doilea este publicată telegrama de felicitare adresată cosmonauților de tovarășii Nicolae Ceaușescu și Leonid Brejnev cu ocazia începerii cu succes a activității în cosmos. Conform indicațiilor M.A.E., Misiunea noastră nu a organizat acțiuni în legătură cu zborul și nu s-a angajat în acțiuni comune”.