Autor 44753 vizualizări


Pe 25 octombrie 2017, cu ocazia Zilei Armatei, a fost pus în circuitul destinat vizitatorilor Muzeului Național al Aviației Române un exponat unic: prototipul elicopterului de atac I.A.R.-317 Airfox, realizat în prima jumătate a anilor ’80 de specialiștii Întreprinderii de Construcții Aeronautice (I.C.A.) Ghimbav-Brașov.

Participant la acest eveniment, inginerul Traian Tomescu, unul dintre cei care au lucrat la prototip, a afirmat că elicopterul s-a născut din „ambiția profesională a unora dintre inginerii și tehnicienii de la I.C.A. Brașov și dorința României de a realiza un elicopter exclusiv pentru utilizare militară. A fost realizat prin modificarea elicopterului I.A.R.- 316 Aloutte III, care se fabrica sub licență Aerospatiale-Franța. Realizarea prototipului a demarat sub directa coordonare a directorului tehnic Ion Georgescu, proiectarea fiind coordonată de inginerii Gheorghe Mitrea, șeful atelierului de proiectare, și inginerul Ion Dobre, responsabil de proiect, iar montajul general și încercările la sol și în zbor au fost asigurate de secția de montaj condusă de inginerul Tomescu Traian și secția de Instalații Electrice, radio și aparate de bord condusă de inginerul Neculai Banea. (...) Primul zbor a avut loc la 30 august 1983, pilot fiind Miron Rândetean”.

Din scurta istorie a acestui prototip merită amintite două episoade. Primul a avut loc în mai 1985, când aparatul a fost expus în cadrul expoziției internaționale de la Le Bourget-Paris, Franța (unde a fost dus în zbor de Cezar Rusu). Aparatul a stârnit senzație, mai ales că a făcut și o demonstrație aeriană. Capabil să ia la bord două mitraliere, blocuri pentru proiectile reactive nedirijate și rachete antitanc Maliutka, a fost perceput ca un veritabil distrugător de blindate.  

Celălalt episod este legat de zilele – încă neclare – ale lui decembrie 1989. Atunci, elicopterul I.A.R.-317 Airfox a realizat un zbor deasupra Brașovului și a unor localități din apropiere. Era vopsit în culori de camuflaj și purta cocarde tricolore, dar militarii români, nefamiliarizați cu forma lui, au deschis focul. Aparatul s-a întors la I.C.A. Ghimbav și a aterizat în siguranță; fiind verificat după zbor, s-au constat urmele a șapte gloanțe de calibru mic.

Elicopterele de atac 

Povestea elicopterelor de atac a început în Africa. La sfârșitul anilor ’50, în timpul războiului din Algeria, francezii au adaptat – pe elicopterele de transport și informații – armament pentru pentru atac la sol. În anii ’60, americanii au dezvoltat această tactică luptând împotriva gherilelor vietnameze și, în 1967, au introdus primul elicopter special proiectat pentru atacul țintelor terestre: Bell AH-1 Cobra. În scurt timp, sovieticii au realizat și ei un astfel de aparat: Mil Mi-24 (primul zbor a avut loc în 1969).

În România, interesul pentru folosirea elicopterelor pentru atac la sol datează – cel mai târziu – din 1972. În acel an, ministrul forțelor armate, generalul Ion Ioniță, întors de la aplicația Tratatului de la Varșovia „Scut-72” (la care România nu a participat cu trupe), l-a informat pe Nicolae Ceaușescu de faptul că printre elementele de noutate pe care le-a sesizat era și folosirea pe scară largă a elicopterelor ca mijloace de foc mobile.


Pasul următor a fost testarea aparatelor ușoare I.A.R.-316 (care se fabricau la Ghimbav din 1971) pentru atac la sol de către piloții Regimentului 94 de la Alexeni. Testele s-au încheiat cu succes în mai 1974 cu o demonstrație la care au asistat Nicolae Ceaușeșcu și generalii Emil Bodnăraș, Ion Ioniță și Ion Coman.

Tot din 1974 a început – la I.C.A. Ghimbav-Brașov – fabricarea elicopterului mijlociu de transport I.A.R.-330 Puma. Astfel, beneficiind de două tipuri de aparate cu rotor fabricate în țară, Armata Română și-a sporit constant efectivele, ajungând, în anii ’80, să aibă în compunere șase regimente de elicoptere. În acest context, în care exista un interes cert pentru acest tip de aparate, a apărut la Brașov prototipul I.A.R.-317 Airfox. Rămâne însă un mister de ce conducerea R.S.R. nu a considerat că proiectul merita dezvoltat (sau înlocuit cu un proiect 100% românesc) pentru a înzestra măcar o escadrilă de elicoptere special proiectate pentru lupta antitanc, în condițiile în care toate celelalte state membre ale Tratatului de la Varșovia aveau astfel de unități.

Muzeul Național al Aviației Române

Un Muzeul al Aviației în România a început să prindă contur abia după 1989. La 2 martie 1990, Guvernul României a aprobat înfiinţarea instituţiei, iar muzeul s-a deschis trei ani mai târziu, în cinci corturi de campanie pe aerodromul militar de la Otopeni. În anul 1995, Comandamentul Aviaţiei Militare a repartizat muzeului un spaţiu în faţa Aeroportului Internaţional Băneasa. Aici a funcţionat până în anul 1998.  

Ulterior, Statul Major al Forţelor Aeriene a repartizat un nou spaţiu de expunere lângă Aeroportul Internaţional Otopeni – inaugurarea a avut loc în ziua de 2 martie 2000. Din anul 2006, Muzeul Naţional al Aviaţiei Române este amplasat în zona de nord a Bucureştiului, în hangarele care în prima jumătate a secolului al XX-lea se aflau pe latura de sud a aerodromului militar Pipera. Acest aerodrom s-a înfiinţat în 1915 pentru perfecţionarea piloţilor absolvenţi ai Şcolii Militare de Pilotaj de la Cotroceni. Spaţiul expoziţional al Muzeului Naţional al Aviaţiei Române cuprinde două clădiri tip hangar şi o expoziţie în aer liber.

Program de vizitare:

Marţi-duminică, 9:00-17:00

Taxă intrare:10 lei


""