Autor 7926 vizualizări


Până în anul 1917, votul era exercitat doar de o categorie redusă a populaţiei. I se spunea votul cenzitar, sistem care recunoştea calitatea de alegător doar cetăţenilor care aveau un anumit venit anual.

În întreaga perioadă modernă a României, mai exact până în anul 1917, votul era exercitat doar de o categorie redusă a populaţiei. Acesta era aşa numitul vot cenzitar, sistem electoral practicat pe scară largă înainte de instituirea votului universal care consta în recunoaşterea calităţii de alegător şi implicit a dreptului de vot cetăţenilor care aveau un anumit venit anual evaluabil în titluri de proprietate imobiliară (terenuri, clădiri) sau stabilit în funcţie de cuantumul impozitelor plătite anual asupra veniturilor încasate.

În România, votul cenzitar a fost reglementat prin Legea electorală din 1864, care împărţea electoratul în două categorii:electoratul rural-cei care plăteau o dare către stat de cel puţin 48 de lei anual şi electoratul urban-cei care plăteau o dare către stat de cel puţin 110 lei anual.

Mai puteau alege, indiferent de impozitul plătit, alegătorii care aveau calitatea de preoţi ai parohiilor, profesorii academiilor şi ai colegiilor, doctorii şi licenţiaţii diferitelor facultăţi, inginerii şi arhitecţii ş.a.

În oraşul Focşani, sub preşedinţia lui N. N. Papadat, soţul romancierei Hortensia Papadat Bengescu, Tribunalul judeţean publica la 1 mai 1916, cu valabilitate până în anul 1917, ultimele liste electorale judeţene ale sufragiului cenzitar de unde putem afla următoarele:colegiile pentru alegerea senatorilor erau cele mai importante secţiuni electorale, iar Senatul era partea Parlamentului cu cea mai mare influenţă legislativă spre deosebire de zilele noastre, când Camera Deputaţilor este for decizional în Parlament.

„La Colegiul nostru judeţean în anii 1916-1917 au votat 476 alegători la Secţiunea I. Dintre alegători, cel mai bogat era Negroponte U. Gheorghe, cu o dare către stat de 10 544 lei anual. Motivat de acest impozit uriaş, acesta şi-a depus de multe ori candidatura pentru Senat, profitând de faptul că pentru acest lucru legea electorală îl scutea de impozit. La Colegiul II de Senat Putna au votat 619 alegători, persoane înstărite, dar nu de nivelul alegătorilor din Colegiul I. Urmau alte 3 colegii pentru Camera Deputaţilor, Consiliul Judeţean Putna şi Consiliul Comunal Focşani pentru care votau o dată cu alegătorii direcţi şi un anume număr de delegaţi care reprezentau pe alegătorii indirecţi”, ne spune istoricul Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea.

Ţuică, vin, dulceaţă, totul trebuia degustat acasă la alegători

În ceea ce priveşte campania electorală în timpul votului cenzitar, omul politic C. Argetoianu o vedea foarte epuizantă, candidaţii fiind nevoiţi să facă numeroase vizite la alegătorii din colegiu, vizite care trebuiau repetate măcar o dată. În casa alegătorilor era potrivit să servească tot ce gazdă punea pe masa, fie ţuică, vin sau dulceaţă şi să cunoască numele fiecărui membru din familia alegătorului.

În perioada zăpezilor, la alegătorii din zona rurală se ajungea foarte greu, dar trebuiau vizitaţi şi convinşi să-şi dea votul pentru că numărul lor era semnificativ. Asta şi din cauză că o parte însemnată din alegători erau proprietari de terenuri şi îşi aveau domiciliul la ţară. Peste toate acestea, numărul foarte mare de alegători din Colegiile de Senat puneau o presiune în plus pe candidaţi.

Citeste mai mult:adev.ro/ne3gqq