Autor 105317 vizualizări


Istoria glorioasă a poporului român, așa cum ne-o prezintă manualul de istorie, este doar o ficțiune. Este o selecție atent făcută ca să nu vedem mojiciile și ticăloșiile făcute de mulți dintre aceea care s-au ocupat de destinele politice ale principatelor române.

Pentru a satisface curiozitățile unora și a argumenta împotriva celor care se bat cu pumnul în piept că sunt mândri că sunt români voi spune doar atât:aproape jumătate dintre voievozii moldoveni sau munteni nu au un mormânt. Au murit nu vitejește în luptă, ci înjungiați mișelește de frați, cumnați, nepoți sau oameni de încredere. Voi da un exemplu de la începutul secolului al XVI-lea-în Ţara Românească, în doar 25 de ani, între 1510 şi 1535, au fost ucişi zece domnitori:Mihnea Vodă cel Rău, Vlăduţ, Teodosie, Dragomir Călugărul, Radu Bădica, Radu de la Afumaţi, Vladislav al III-lea şi fiul său Moise Vodă, Vlad Înecatul şi Vlad Vintilă de la Slatina.

Pentru acest material am ales doar 7 nume grele de domnitori ale istoriei noastre, din cele două principate, care au sfârșit rău și nu pentru că au murit pe câmpul de luptă și au fost aduși „pe scut” familiilor lor, ci pentru că au fost înjunghiați, sfârtecați sau executați cu deosebită cruzime de dușmani după ce au fost trădați.

Înjungierea lui Bogdan al II-lea de fratele său

Începem cronologic povestea noastră cu tatăl lui Ștefan cel Mare, Bogdan al II-lea Vodă (1449-1451), cel mai destoinic dintre copii lui Alexandru cel Bun.După ce i-a învins pe poloni, care veneau cu un alt pretendent, în codrii Crasnei din judeţul Vaslui, a fost asasinat la o nuntă chiar de fratele său, Petru Aron, la 16 octombrie 1451. Istoricul A.D. Xenopol prezintă acest episode astfel:“Moşul său (fratele mai mare n.r.), Petru apoi dizgraţiat de Ioan Corvin, vine şi el în Polonia şi ambii se înţeleg a smulge coroana de la Bogdan, şi a împărţi apoi scaunul, în care nu puteau încăpea doi. Expediţia pregătită în comun în Polonia, care acum nu mai jignea interesele ungurilor, având de ţintă răsturnarea unui domn ce nu-i interesa deloc, porneşte asupra Moldovei sub conducerea lui Petru. Acesta bate şi prinde pe Bogdan la Reuseni şi-i taie capul”.Șase ani mai târziu, Ștefan cel Mare (1457-1504) îl va detrona pe Petru Aron, unchiul și ucigașul tatălui său, pe care îl va și ucide câțiva ani mai târziu când acesta va încerca să revină în fruntea unei alte oști străine.

Asasinarea lui Vlad Ţepeş  

Vlad Ţepeş-Dracula a fost domnitor al Ţării Româneşti în trei rânduri:1448, 1456-1462 si 1476. El este probabil cel mai cunoscut voievod român din toată lumea datorită povestirilor cu vampiri din romanul lui Bram Stoker. Turcii îl numeau Ţepeş din cauza pedepsei sale preferate de ucidere, trasul în ţeapă. Totuși, acest supranume nu se justifică, deoarece folosirea ţepei era o practică comună a vremii sale. Exemple celebre de folosire a ţepei găsim la primii regi ai Franţei, la Mahomed al II-lea, Ivan al III-lea cel Groaznic şi la alţi conducători din acele timpuri.

Vlad Ţepeş a murit într-un mod brutal, el fiind asasinat. Există mai multe versiuni despre moartea domnitorului. Potrivit uneia dintre acestea, armatele reunite ale Țării Românești şi Moldovei, conduse de Ţepeş, erau pe punctul de a învinge oştile turceşti, dar Vlad a fost asasinat, la sfârşitul lunii decembrie 1476, de oamenii unuia dintre boierii săi, chiar pe dealul de unde îşi conducea trupele. Corpul său a fost decapitat şi capul trimis sultanului, care l-a aşezat într-o ţeapă, ca dovadă a triumfului asupra lui Vlad Ţepeş.

Unele povestiri ruseşti, dar şi un cronicar austriac arată că lupta ar fi avut loc la Bălteni, lângă Bucureşti. Ucigaşul ar fi fost un turc, infiltrat din timp ca slugă la domn, care l-a atacat înjunghiat din spate şi a fugit în tabăra otomană.

Raguzanul Bocignoli, în a sa „Povestire despre Dracula Voievod”, arată că Ţepeş era deja victorios, privind de pe un loc mai înalt din teren cum ostaşii săi îi taie pe turci. Aflat la o anumită distanţă de suita sa, a fost lovit din spate, fiind confundat cu un turc.  Nu se ştie cu exactitate unde este înmormântat. 
Radu de la Afumați, ucis de boieri chiar în biserică

Radu de la Afumați, alături de Neagoe Basarab, a fost unul dintre domnitorii de seamă din sângerosul secol al XVI-lea. El a domnit între între 1522 si 1529. Timp de câțiva ani ani, Radu de la Afumati a reușit, de fiecare data, să-și doboare rivalii, astfel că, în aceasta perioadă, stăpânirea asupra Țării Românești i-a aparținut. Lucrurile erau cu atât mai complicate cu cât banii și influența diverselor puteri se manifestau puternic în rândul clasei politice din micul principat:pe de o parte Imperiul Otoman ajunsese în culmea gloriei și a puterii sale, pe de altă parte regatul maghiar și cel polon erau actori principali în zonă. Domnul nu avea cum să rămână prea mult pe tron, dar sfârșitul lui întrece orice fel de limită. Istoricul Constantin C. Giurescu prezintă acest episod groaznic astfel: "Recunoscut de turci si sprijinit de Craiovesti, Radu ar fi putut domni vreme indelungata daca nu cadea victima unui complot ticalos. Spre sfarsitul anului 1528, o suma de boieri […] nemultumiti probabil de influenta puternicei familii de peste Olt, se ridica impotriva domnului. Acesta, surprins, neavand la indemana oastea spre a li se opune, e nevoit sa fuga. […] pe drum, insa, boierii il ajung la Ramnicu Valcea si, nerespectand nici lacasul dumnezeiesc in care Radu se refugiase, il ucid in bisericuta de pe dealul Cetatuii, sub ochii ingroziti ai preotului [….] S-a intamplat aceasta mizerabila crima - unica prin imprejurarile ei in istoria noastra - in ziua de 2 ianuarie 1529; ea pune in lumina cea mai urata boierimea munteana din acea vreme."Se pare că o parte dintre ucigași erau chiar cei care i-au jurat credință și ar fi trebuit să îl apere pe domn.

Mihai Viteazul, hăcuit cu halebardele

Mihai Viteazul este un simbol al istoriei noastre naționale:primul domnitor care a unit cele trei principate românești sub un singur sceptru. Nu vom continua cu motivele și metodele pentru și prin care a făcut acest lucru, ci ne vom referi doar la tristul episod al asasinarii sale. Mihai a reușit să revină în Transilvania cu ajutorul unui general italian, care era comandantul armatelor germane ale imparatului Rudolf al II-lea de Habsburg:Giorgio Basta. Cei doi aveau o relație controversată, iar când Basta și-a dat seama că Mihai ar putea reveni în fruntea principatelor și ar putea deveni un concurent direct pentru favorurile imperiale a decis să-l asasineze."La Turda, Mihai hotărî să-și despartă armata de aceea a lui Basta; voia sa plece mai degrabă la Făgăraș, spre a-și vedea soția si copiii. Aceasta despărțire însemna însă pentru domnul nostru libertatea de inițiativă. Basta, careștia că imperialilor le convenea mai mult o stăpânire directă asupra Ardealului, iar nu prin intermediul unei personalități atât de puternice, cum era aceea a lui Mihai, se hotărî să împiedice - prin orice mijloace - o asemenea libertate. În zorii zilei când voievodul trebuia să plece spre Fagaras, la 9/19 august 1601, el trimise un detașament de trei sute de germanișivaloni, aceștia din urma comandați de ofțterii Jacques Beauri și Mortague. Aveau ordin să-l aresteze pe Mihai, iar dacă se opune, să-l ucida. Așa se și întâmpla. Intrând în cortul domnului, Beauri ii spuse: "ești prins". Mihai rosti un singur cuvânt: ba, și dădu să pună mâna pe sabie. În aceeași clipă însă, un valon îl împusca, un al doilea îi străpunse pieptul, alții îl loviră cu halebardele", povestește istoricul Constantin C. Giurescu.Capul lui Mihai Viteazu a fost luat de unul dintre căpitanii domnitorului şi înmormântat la Mănăstirea Dealu de lângă Târgovişte. Pe lespedea de piatră de la mormânt există următoarea inscripţie:«Aici zace cinstitul şi răposatul capu al creştinului Mihail, Marele Voievod, ce a fost domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi Moldovei». 
Cumplitul sfârșit al lui Ion Vodă

Ioan Vodă Viteazul, numit și Armeanul (mama sa fusese armeancă) sau, mai târziu, Ioan Voda cel Cumplit, este un personaj complicat al istoriografiei noastre. A obținut tronul în 1572, cu banii obținuți din negoțul cu pietre scumpe. Totuși din 1574 a refuzat mărirea tributului către turci și a început luptele cu turcii. După câteva victorii împotriva turcilor, sultanul Selim a trimis o armată cu mult mai puternică decât corpurile de oaste trimise până atunci. Boierii au început să-l trădeze pe domn, minținudu-l și fugind cu soldații lor la dușman. Astfel domnitorul a ajuns după o luptă grea la Oblucita, "lângă iezerul Cahulului", să fie încercuit pe un deal lângă Roșcani. Din cauza lipsei de apă, domnitorul s-a predat în schimbul eliberării luptătorilor săi. Ahmed Pasa, comadantul oștii otomane, a promis că nu vor păți nimic, dar, odată ajunși în tabăra otomană, Ion Vodă a fost înjunghiat, apoi i s-a tăiat capul, iar trupul său legat de două camile, a fost rupt în bucăți. De asemenea toți ostașii care rămăseseră alături de el au fost măcelariți.

Execuția lui Constantin Brâncoveanu și a fiilor săi

Constantin Brâncoveanu (1654-1714) este unul dintre cei mai importanți voievozi ai veacului său. Rolul său în cultura și în arhitectura autohtonă este unul definitoriu pentru ceea ce numim azi stil românesc. Deși a fost un domn pacifist într-un secol destul de războinic, Constantin Brâncoveanu avea să sfârșească tragic în 1714, trădat de oameni apropiați lui, în frunte cu unchiul său stolnicul Constantin Cantacuzino. Aceștia au reușit prin uneltiri să îi determine pe otomani să îl areșteze pe Brâncoveanu împreună cu toată familia sa. Ei au fost duși la Istanbul și închiși în temuta închisoare a celor șapte turnuri, Edicule. Capetele de acuzare împotriva lui Brâncoveanu, în număr de nouă. În primul rând, era acuzat de corespondența secretă cu Austria, Moscova, Polonia și Veneția și de faptul că transmitea acestora știri despre turci. Era de asemenea învinuit pentru diploma austriacă prin care era declarat principe al Sf. Imperiu Roman (2), pentru sărăcirea țării în dauna îmbogățirii sale (3), pentru că locuia la Târgoviște 6 până la 7 luni pe an, aducând astfel pagube Bucureștilor (4) și pentru că cumpărase multe moșii, pregătind pe una construirea unui mare palat (5). Era de asemenea acuzat pentru sumele depuse la Viena și Veneția (6), că fuga lui Toma Cantacuzino din 1711 ar fi fost cu acordul său (7), că își cumpărase din Viena instrumente muzicale pe care nici sultanul nu le poseda (8) și că a bătut în Transilvania monede de aur (9). Torturat înfiorător în fața soției și a copiilor pentru a-și declara averile, domnul rezistă cu demnitate, având chiar un moment de cumplită revoltă împotriva sultanului și a marelui-vizir. Refuzul de a da 20.000 de pungi de aur pentru a-și salva viața, precum și setea de sânge a sadicului Gin Ali, marele vizir, pecetluiră soarta lui Brâncoveanu. În zorii duminicii de Adormirea Maicii Domnului (15 august) a anului 1714, chiar în ziua în care ar fi împlinit 60 de ani, voievodul împreună cu cei patru fii (Constantin, Radu, Ștefan și Matei) și ginerele său Ienăchiță Văcărescu fură duși în piața Seraiului unde, în prezența sultanului Ahmed al III-lea, a marelui vizir și a ambasadorilor marilor puteri, li se tăiară capetele. Nu înainte însă ca domnitorul să dea o ultimă dovadă de credință creștină și de tărie de caracter, refuzând oferta sultanului de a cruța viața celui mai mic dintre copiii săi, în schimbul trecerii acestuia la mahomedanism. Capetele retezate ale Brâncovenilor fură purtate în vârfurile sulițelor pe ulițele Istanbului, spre groaznica luare aminte a celor ce vor mai încerca să se hainească față de împărăția turcească. Trupurile descăpățânate vor fi aruncate, mai pe seară, în apele Bosforului, așa cum era obiceiul. După măcelul din ziua de 15 august a anului 1714, Maria, cu ajutorul unor barcagii, a pescuit trupul decapitat al voievodului din apele Bosforului, unde acesta fusese aruncat. Timp de șase ani rămășițele domnești au fost ascunse într-o mânăstire aflată pe insula Chalki, din mijlocul Mării Marmara. De-abia în 1720, văduva domnitorului a adus osemintele în țara, îngropându-le în ctitoria lui Brâncoveanu din București:sfântul Gheorghe Nou.

Grigore Ghica III, omorât pentru că s-a împotrivit cerării Bucovinei

Ultimul dintre domnitorii pe care îi vom prezenta aici este un nume ignorat de istoriografie pentru că este inclus în categoria străinilor, a domnilor fanarioți:Grigore Alexandru Ghica al III-lea (domnitor al Moldovei de două ori:18 martie 1764-23 ianuarie 1767 şi septembrie 1774-1 octombrie 1777 şi al Munteniei:17 octombrie 1768-5 noiembrie 1769). Motivul uciderii sale este faptul că s-a împotrivit anexării Bucovinei la Imperiul Habsburgic, în 1774. Austriecii au cerut turcilor să-l înlăture. Aceştia au trimis un capugiu (agent executor) la curtea lui Grigore care l-a ucis la 1 septembrie 1777, spre indignarea opiniei publice europene. Domnitorul a fost ademenit de trimisul sultanului prin intermediu unor boieri într-o capcană. Acesta a fost înconjurat de 40 de bostangii înarmaţi cu iatagane. Domnitorul s-a luptat cu ei, dar nefiind înarmat a fost învins și înjunghiat de mai multe ori. Apoi a fost decapitat, iar căpățâna i-a fost trimisă la Istanbul.

Politica în țările române nu a fost așa cum suntem învățați curajoasă, victorioasă și plină de mândrie, ci mizerabilă, urâcioasă și plină de interese meschine. Mulți domnitori, care nu sunt în această listă, și-au meritat soarta în primul rând pentru că și ei au fost produsul clasei politice de atunci. Și ei au masacrat, ucis mișelește, au torturat și exilat oameni care le-au greșit sau nu. Lăsând deoparte istoria, poate politicienii de azi ar trebui să se bucure că nu trăiesc în urmă cu 200 – 300 de ani în urmă. Cine știe prin ce țepe le-ar fi stat căpățânele!

""