Autor 31418 vizualizări


Neamul Bibeștilor, din care se trăgea Gheorghe Vodă-Bibescu (1842 - 1848), era un neam de „boiernași” olteni, de prin Gorj. Cel care avea să ridice repede în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și să aducă mărirea Bibeștilor a fost Dumitrachi Bibescu. Căsătoria lui cu Ecaterina Văcărescu l-a înrudit cu marea boierime a Munteniei și l-a propulsat și în funcții importante: mare logofăt și mare vornic.

Gheorghe Bibescu s-a născut în casa boierului Dumitrachi în anul 1804. Tatăl său l-a trimis la învățătură la Paris (tot așa cum aveau să fie trimiși și frații săi, Barbu și Iancu), unde a obținut doctoratul în drept. Avansează repede în structurile politico-administrative ale Valahiei, generalul Kiseleff numindu- l șeful secretariatului de stat. În 1826, Gheorghe Bibescu se căsătorește cu Zoe Mavrocordat-Basarab, adoptată Brâncoveanu (de către boierul Grigore Brâncoveanu și de soția lui, Safta, a căror nepoată era).

Zoe sau Joițica, cum era numită de cei apropiați, era frumoasă, educată, dar mai ales foarte bogată și având un nume ilustru. Astfel că, prin această căsătorie, Gheorghe Bibescu devine unul dintre cei mai de seamă boieri ai țării, dar și candidat cu foarte multe șanse la domnie.

După ani buni de căsnicie, o boală psihică pune stăpânire pe Zoe Bibescu, iar medicii chemați s-o trateze n-au putut să-i amelioreze situația. Astfel că nefericita soție este ținută sub supraveghere strictă la Palatul Bibescu; nu de alta, dar situația ei l-ar fi putut incomoda pe soț, care devenise candidat la domnie, alături de alți 35 de pretendenți.

Dintre toți, șansele cele mai mari le aveau cei doi frați Bibescu: Gheorghe și Barbu (devenit între timp Știrbei, după ce a fost adoptat de un unchi al mamei sale). Scrutinul desfășurat pe 20 decembrie 1842 la Mitropolie a dat câștig de cauză lui Gheorghe, care devine astfel domnitor al Țării Românești.

Odată rezolvată această problemă, Vodă Bibescu s-a gândit că n-ar fi rău dacă și-ar pune ordine și în viața privată. Adică să scape de o soție cu mințile rătăcite și să aducă în locul ei o femeie mai pe gustul său. Așa că, imediat după învestitură, în luna martie 1843, își trimite jumătatea la tratament la Viena; iar locul ei la Palatul Domnesc este luat de frumoasa Maria Ghica (născută Văcărescu).

Aceasta era rudă cu Vodă și era căsătorită cu Costachi Ghica, cu care avea și patru copii. Încă de când era foarte tânără se visa prințesă, așa că Bibescu era omul care-i putea îndeplini această veche dorință. Maria cere Divanului să-i acorde divorțul de soțul său, pe motiv de neînțelegeri. Și cum Costachi este și el de acord, divorțul se pronunță fără probleme. Mai rămânea de obținut dezlegarea Mitropolitului.

Zoe Brâncoveanu, portret realizat de Theodor Aman, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea

La rândul lui, Bibescu, invocând boala psihică a soției, obține fără prea multă bătaie de cap divorțul civil. Numai că se lovește de refuzul Mitropolitului Neofit, care afirmă că, după canoanele bisericești, boala nu constituie motiv de divorț. Situația se complică și mai mult în momentul în care intervin în dispută consulii Franței și Rusiei, Billecocq și Dașkoff, primul susținând cauza Mitropolitului, iar al doilea cauza lui Vodă.

Cei doi amanți încearcă pe toate căile să obțină divorțul, Maria deplasându-se chiar în Franța pentru a obține sprijinul superiorilor lui Billecocq, care să-l determine pe acesta să-și schimbe atitudinea sau chiar să-l schimbe cu alt consul mai binevoitor. În același timp, Zoe este mutată de Bibescu de la Viena la Paris și internată, în ciuda opoziției familiei, într-un azil.

Demersurile acestea rămân însă fără rezultat. Dorința de a divorța era foarte mare la Bibescu, dar acesta nu uită de fabuloasa zestre a soției (cam un miliard lei aur), pe care încearcă să pună mâna, propunând un proiect de lege care-i dădea voie bărbatului să ipotecheze averea soției. Numai că Adunarea Obștească respinge cu o mare majoritate acest proiect. De aceea, lui Bibescu nu-i rămâne altceva de făcut decât să pună averea Joițicăi sub sechestru judiciar.

Bibescu și amanta sa mai fac o încercare de a obține divorțul: se adresează Patriarhului din Constantinopol, care nici nu vrea să audă de cererea celor doi. Numai că, nu peste mult timp, Patriarhul este schimbat (lucru la care au contribuit pungile cu bani, dăruite de Bibescu membrilor Divanului din Constantinopol), iar înlocuitorul său se arată mult mai înțelegător, aprobând ambele divorțuri.

În sfârșit, Bibescu se poate însura cu femeia pe care o iubește. Nunta are loc la Focșani (la București, Mitropolitul a refuzat să oficieze cununia), pe 20 septembrie 1845, nași fiind Mihail Sturdza, domnul Moldovei, și soția sa Smaranda.

Numai doi ani și ceva s-a putut bucura Maria de privilegiile de Doamnă a Țării Românești. În 1848, Gheorghe Bibescu a abdicat și a părăsit țara, stabilindu-se mai întâi la Viena și apoi la Paris. Aici avea să înceteze din viață Maria, în anul 1859, răpusă fiind de cancer, la numai 43 de ani.

Frumusețea ei subjugase nu numai pe Vodă Bibescu, dar și pe marele pictor Carol Popp de Szathmari, pe prințul Albert, fratele regelui Prusiei, și chiar pe celebrul compozitor Franz Liszt. Gheorghe Bibescu și-a dat obștescul sfârșit tot în capitala Franței, el decedând în urma unui accident de trăsură, în 1872.

În ceea ce o privește pe Zoe, aceasta le-a supraviețuit celor care au căutat atât de mult să scape de ea, încetând din viață în anul 1892 și fiind îngropată la biserica Domnița Bălașa.

Foto sus: Maria Ghica (pictură de Carol Szathmari) și domnitorul Gheorghe Bibescu