Autor 24365 vizualizări


Campania otomană a început oficial în 26 aprilie 1462, iar în 15 mai otomanii se apropiau de Dunăre. Flota lor avea rolul de a controla Dunărea, dar o parte a ei a luat-o spre cetatea Chilia (apărată de valahi și de unguri), punct strategic pe fluviu în apropierea Deltei Dunării și râvnită și de moldoveni. Ajutoarele ungare din Transilvania se mișcau încet sau nu se mișcau deloc, astfel încât Vlad a trebuit să se bazeze doar pe trupele lui, care aveau însă moralul ridicat după victoriile din iarnă. După ce și-a trimis familia și mulți civili la adăpost în munți și păduri, a așteptat la Dunăre, vizavi de Nicopole, unde voia să oprească trecerea otomanilor. Aceștia au făcut cele dintâi mișcări în primele zile ale lui iunie.   

Atacul de noapte  

Câteva mii de ieniceri și alte corpuri de infanterie au trecut râul într-o noapte, cu câteva piese de artilerie, pierzând 300 de oameni la un atac al valahilor, respins doar cu ajutorul bombardelor și al șanțurilor săpate în grabă. Timp de șapte zile, otomanii nu au întâlnit nici țipenie de om, niciun animal, nu au găsit nimic de mâncat sau de băut. În plus, valahii au avut mare succes cu rapidele lor atacuri prin surprindere. Căldura era insuportabilă și situația armatei otomane devenea sumbră. Totuși, aceasta și-a continuat marșul, astfel încât Vlad s-a hotărât să-i dea lovitura decisivă. Celebrul atac de noapte avea să urmeze.

Atacul de noapte, imortalizat de Theodor Aman prin pictura „Bătălia cu facle”

Și-a îmbrăcat mulți soldați în echipament otoman, au urcat pe cai și au atacat tabăra otomană, vrând să-l omoare chiar pe sultan. Ar dura prea mult să analizăm aici toate sursele care descriu atacul de noapte, dar se pare că otomanii știau că urmează să fie atacați și erau pregătiți. În orice caz, atacul a fost rapid şi silențios și a produs multă panică în tabără, cu cornurile sunând, spadele și săbiile încleștându-se, oamenii răcnind, răniții urlând, corturile arzând ca torțele.

Valahii au țintit cortul sultanului, dar au ajuns la cortul Marelui Vizir. Se pare că, în îmbulzeală, călăreții valahi au rămas blocați în șirurile de cămile și alte animale de povară legate una de alta și au pierdut timp prețios, riscând să fie prinși și căsăpiți. Otomanii au început să se organizeze. Este posibil ca sultanul să nu-și fi folosit cortul propriu, ca măsură de precauție. Valahii au trebuit să se retragă, dar este posibil ca otomanii să fi continuat să se măcelărească între ei, știind că inamicii erau îmbrăcați ca ei – nu trebuie uitat că în armata sultanului erau soldați de diferite nații, care strigau în limbi diferite. Unele surse menționează că unii comandanți valahi nu au executat ordinele primite și nu au atacat unde trebuia, de aici o parte a eșecului atacului de noapte.

Vlad III Țepeș în timpul celebrului atac de noapte, îmbrăcat în echipament complet de spahiu otoman, în mână cu un kilij. Armata sa capturase foarte multe echipamente și arme otomane în iarna 1461-1462, folosite în luptele ulterioare contra turcilor. | ILUSTRAȚIE DE CĂTĂLIN DRĂGHICI

Pădurea de oameni traşi în ţeapă  

Altă cauză a eșecului atacului a fost probabil faptul că o parte a armatei lui Vlad – câteva mii de oameni – păzea granița cu... Moldova, din moment ce voievodul Ștefan era acolo cu armata lui, urmărind evenimentele din Valahia și dorind să ia Chilia pentru sine. Moldovenii asediau de fapt cetatea cu ajutorul otomanilor, iar sultanul s-a îndreptat într-acolo, după ce a rămas uluit în fața Târgoviștei de celebra pădure de oameni trași în țeapă, dintre care majoritatea erau otomani.

Trupele trimise de Vlad să urmărească cu atenție armata otomană au atacat cel puțin o dată, dar au fost respinse de otomani, care le-au cauzat pierderi serioase. Vlad plecase și el spre Chilia, unde flota otomană nu a putut face nimic, suferind daune importante, iar Ștefan fiind rănit în picior de o schijă, rană care nu i se va vindeca niciodată, până la moartea sa din 1504!


Gravură dintr-o cronică germană de sec. XV 

Sultanul l-a lăsat în țară pe voievodul Radu cu trupe otomane drept sprijin și a trecut Dunărea înapoi în imperiu, după aproape o lună de când călcase în Valahia. Cu țara suferind de distrugerile războiului și noul voievod sprijinit de trupe otomane, o bună parte a boierilor a început să încline spre Radu. Domnia lui ar fi însemnat pace cu otomanii și cu moldovenii. Din iulie până în octombrie, cele două părți s-au luptat pentru tron, dar armata lui Vlad devenea din ce în ce mai mică și mai vlăguită, în timp ce Radu prelua inițiativa. Vlad încă aștepta sosirea ajutorului ungar, dar armata regală își începuse încetul marș spre sud abia în august.

Doi membri ai gărzii domnești. După armurile milaneze, scumpe și relativ rare în afara spațiului italian, este clar că e vorba de oameni echipați fie de către domn, fie de către boieri/fii de boieri care-și permiteau așa ceva. Coifurile sunt de tip barbutta. Numărul unor astfel de războinici greu echipați era probabil redus – în jur de 50 în jurul voievodului. | ILUSTRAȚIE DE CĂTĂLIN DRĂGHICI

Rămas doar cu o mână de oameni, Vlad s-a refugiat la Poenari, puternica fortăreață din vârf de stâncă, unde dușmanul nu putea ajunge. Există câteva legende în legătură cu motivul pentru care a fugit de acolo, dar două motive trebuie să fi fost decisive: otomanii au reușit să-și urce artileria pe un alt vârf, de unde puteau lovi fortăreața; probabil, o iscoadă a reușit să ajungă în fortificație și să anunțe că nu venea niciun ajutor. În orice caz, Vlad a fugit de la Poenari și s-a îndreptat spre trupele sale aflate lângă granița cu Transilvania, reuşind să o treacă la începutul lui noiembrie. A doua sa domnie luase oficial sfârșit. Urmau vremuri grele pentru el.

 În dosarul lunii mai al revistei Historia, mai puteți citi și despre:

•Campaniile militare ale lui Vlad Țepeș 
•Cum arăta oastea domnitorului vlah. Cine erau cei care luptau pentru Vlad III și cum erau echipați 
•Cele trei domnii ale lui Vlad Țepeș (1448, 1456-1462 și 1476) 
•Raidurile în Transilvania: Sate masacrate, oameni „tăiaţi ca verzele”, prizonieri decapitaţi sau traşi în ţeapă 


Acest text este un fragment din articolul „Campaniile militare ale lui Vlad Țepeș” apărut în numărul 220 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei în perioada 27 mai-26 iunie 2020, dar și în format digital pe paydemic.com 

 Cumpără Acum