Autor 1196 vizualizări


„Când un război ia sfârșit, imensul sentiment de ușurare al popoarelor este însoțit de o stranie iluzie. Lumea crede că se va produce o revenire la normal. Or, istoria nu se repetă niciodată și în plus, din cauza extraordinarei bulversări produse, apar inevitabil diverse modificări în economie, viața socială, în psihologia colectivă și mai ales în relațiile internaționale1.”

Politica externă „pornește de la realitatea obiectivă că în lumea contemporană există state cu orânduiri sociale diferite, de la necesitatea dezvoltării relațiilor dintre ele, a schimbului de valori materiale și spirituale, a cooperării în vederea soluționării problemelor internaționale, apărării păcii și securității popoarelor”2, dar întreaga activitate internațională a României se construiește pe principiul respectării dreptului fiecărui popor de a-și hotărî singur soarta, pe neamestecul în treburile interne ale altor popoare.

România urmărea în dezvoltarea relațiilor cu S.U.A. o nouă posibilitate de lărgire a independenței sale în cadrul blocului sovietic, iar Statele Unite vedeau în București un eventual aliat în rezolvarea conflictului din Vietnam.

Pentru a ajunge la subiectul principal, mai întâi vom prezenta pe scurt problema tensionată și comună a statelor U.R.S.S., S.U.A. și România. Războiul din Vietnam, purtat între forțe clasice și de gherilă, Republica Democrată Vietnam, și ajutată de China și Uniunea Sovietică și Republica Vietnamului de Sud, sprijinită de Statele Unite.

În ziua de 6 septembrie 1965, a avut loc o conversație în avion între Nicolae Ceaușescu, I. Gh. Maurer, Gh. Apostol, Alexandru Bârlădeanu și A. N. Șelepin despre conflictul din Vietnam, tendința dezvoltării sociale, armele nucleare și interesele naționale.

Șelepin era de părere că americanii bănuiau că Uniunea Sovietică manifestă o carență, el considerând că aceștia greșeau. De fapt, sovieticii făceau tot posibilul să apere Vietnamul și să nu-i lase pe americani să obțină independența părții din Sud3. Însă, Richard Nixon, ocupând funcția de președinte, a pus în aplicare planul de retragere a trupelor de pe teritoriul Vietnamului, acesta urmărind mai mult forțarea negocierilor. S-au efectuat mai multe negocieri, până la urmă ajungându-se la un rezultat în 1973, și anume „Acordul privind încetarea ostilităților și restabilirea păcii în Vietnam”. Tot în această perioadă, S.U.A. renunță la serviciul militar obligatoriu.

În 1964, S.U.A. a ordonat aplicarea unui embargou comercial împotriva Vietnamului, rămas în vigoare până la 4 februarie 1994. După demisia lui Nixon, cauzată de afacerea Watergate, Gerald Ford a preluat funcția de președinte ale Statelor Unite.

Războiul a timorat populația americană și a creat nemulțumiri în rândul militarilor care au suportat pierderi pe câmpul de luptă, conflictul luând sfârșit în 1975.

Conducătorii români au dus o politică externă care i-a convins pe occidentali că România, o țară independentă, este în măsură să opună rezistență chiar și Uniunii Sovietice. În arhive găsim informații asupra poziției neutre a României față războiul din Vietnam.

În 1968, delegația română condusă de vicepremierul Alexandru Bârlădeanu a inițiat o vizită în S.U.A. de trei săptămâni, unde au fost clarificate câteva probleme tehnice și științifice. Intensificarea relațiilor diplomatice, a schimburilor de păreri, oferă posibilitatea de a se găsi soluții reciproce, acceptabile pentru probleme de interes comun. 

Studiul de caz se referă la vizitele oficiale ale lui Nicolae Ceaușescu în Statele Unite ale Americii, care au avut un rol determinant în activizarea relațiilor româno-americane. 

Începând cu anul 1971, au vizitat România miniștrii comerțului, poștelor, transportului, consilieri ai Casei Albe, senatorii Fred Harris, Abraham Ribicoff, Hugh Scott, primarii orașelor Los Angeles și Cleveland și un grup de guvernatori. S.U.A. a ocupat în 1972 locul 6 în schimburile României cu țările capitaliste și locul 13 în comerțul exterior4.

Prima vizită oficială a lui Ceaușescu în SUA

Așadar, prima vizită oficială este cea din 1973, menționată ca fiind a treia întâlnire la nivel prezidențial. Conducătorul român, împreună cu soția sa, Elena Ceaușescu, alături de Manea Mănescu5 și George Macovescu6, s-au urcat în avion și au zburat către aeroportul Andrews, la invitația președintelui Richard Nixon. Ajunși pe teritoriul S.U.A., aceștia au fost întâmpinați de persoane oficiale și conduși cu elicopterul la complexul prezidențial Camp David.

Prima zi a vizitei a fost marți, 4 decembrie. Ceremonia oficială s-a desfășurat în parcul Casei Albe, au fost întâmpinați de un număr mare de locuitori, printre care și operatorii principalelor organe de presă.

Cea mai potrivită cale pentru soluționarea problemelor de interes comun sunt convorbirile la nivel înalt. Richard Nixon a început discuția cu Ceaușescu și Elena în biroul său, a amintit de vizitele acestuia în România și a vorbit despre constatarea sa, cum că lumea s-a schimbat.

Nicolae Ceaușescu își exprimă deosebita plăcere de a se afla în Statele Unite, în prezența Patriciei și a lui Richard Nixon, el afirmând că relațiile româno-americane se bazează pe principiul deplinei egalități, iar vizita va pune o bază și mai puternică în colaborarea dintre cele două țări.

Un eveniment special al acestei zile, desfășurat la sediul central al Camerei de comerț a S.U.A., l-a reprezentat semnarea Acordului de Constituire a Consiliului româno-american pentru promovarea relațiilor economice, de Roman Moldovan7 și Arch Booth. Acordul a fost un instrument de lucru pentru camerele de comerț și pentru oamenii de afaceri, facilitând intensificarea relațiilor de cooperare industrială.

După cum se poate observa, se promovau schimburile economice. Consiliul trebuia să ofere soluții pentru buna dezvoltare a relațiilor, luând în considerare mijloacele de eliminare a obstacolelor pentru îndeplinirea obiectivelor.

La semnarea acordului, a luat parte și Frederick Dent, ministrul comerțului al S.U.A. care și-a exprimat dorința pentru multiplicarea contractelor de comerț româno-americane.

Spre finalul evenimentului, intervine Nicolae Ceaușescu cu o scurtă alocuțiune, despre faptul că cele două țări, în urma vizitelor din 1969 și 1970, și-au crescut de patru ori producția economică. Datorită unor astfel de vizite, poziția partidului, dar și a conducătorului în societate se consolidează. Progresele s-au înregistrat foarte repede, chiar și în rândul popoarelor datorită condițiilor favorabile ale noului climat politic internațional8.

Primirea la Casa Albă a lui Nicolae Ceauşescu de către preşedintele SUA, Richard Nixon, în octombrie 1970 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 91/1970) 

Trebuie să înțelegeți că aceste întâlniri și discuții s-au desfășurat într-o atmosferă plăcută, de prietenie, spre deosebire de conversațiile dintre români și ruși, care de multe ori au fost tensionate.

În după-amiaza zilei de marți, președintele Republicii Socialiste România s-a întâlnit în Blair House cu Hendrick Johannes Witteveen, directorul Fondului Monetar Internațional (F.M.I.). În timpul discuției, s-au apreciat colaborările stabile de un an între România și F.M.I..

De asemenea, la Blair House vine și Robert McNamara, președintele Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (B.I.R.D.). Acesta vorbește despre realizarea unor noi proiecte ce vizează finanțarea de obiective economice.

Dineul oferit de Richard și Patricia în onoarea cuplului prezidențial român s-a desfășurat într-o atmosferă plăcută. În sala de recepții a Casei Albe, Ansamblul de Operă din Washington a interpretat mai mulți artiști cunoscuți.

Nixon, prin discursul său, a impresionat mulțimea prezentă la Casa Albă, amintind de prima vizită în România și despre temele care se discutau, în special războiul din Vietnam, despre cum a fost el primul președinte american care a călătorit într-o țară socialistă, iar că de atunci au trecut șase ani, plini de schimbări. Acesta explică și în ce consta politica externă a Statelor Unite:

„Ea constă, firește, în primul rând, în asigurarea păcii în lume, și aceasta înseamnă negocieri cu mari puteri și, dintre ele, cu acelea care dețin capacitatea de a influența pacea. Dar ea înseamnă, totodată și respectarea permanentă a drepturilor acelor națiuni, indiferent dacă ele sunt mari sau mici, puternice sau slabe, care, dacă noi nu am recunoaște dreptul lor la independență, s-ar afla într-o primejdie”9.

Ziua se încheie cu discursul lui Nicolae Ceaușescu, care relatează problemele vieții internaționale discutate, inegalitățile între popoare, pacea din Vietnam, Orientul Mijlociu, relațiile stabilite cu Republica Populară Chineză, dorința fiecărui stat de a deveni independent. A menționat și contribuțiile aduse de Statele Unite, și a toastat pentru președintele Nixon, pentru rolul important al acestuia în colaborarea dintre cele două popoare, dar și pentru sănătatea acestuia.

Miercuri 5 decembrie 1973, reprezintă cea de a doua zi a vizitei, care începe prin întâlnirea președintelui român cu cei doi senatori H. M. Jackson și Abraham A. Ribicoff.

De precizat sunt și legăturile cu liderii Congresului S.U.A. La Capitoliu, sediul Senatului și Camerei Reprezentanților, președintele Carl Albert a luat cuvântul. Acesta a subliniat faptul că de la ultima vizită în S.U.A. relațiile au devenit apropiate, și s-au înregistrat îmbunătățiri, iar spre încheiere, și-a dezvăluit încrederea în succesul convorbirilor.

A intervenit și Nicolae Ceaușescu, spunând că tot mai des reprezentanții campaniilor americane vizitează poporul român, și totodată, sunt semnate acorduri guvernamentale10 pentru evitarea dublei impuneri, cooperarea în domeniul aviației civile și pescuitul oceanic, dar scopul principal al românilor era acordarea clauzei națiunii celei mai favorizate.

Presa a avut un rol important pe parcursul acestei vizite. Ziariștii, 200 la număr, au participat la dejunul oferit de clubul național al presei din Washington. După introducerea președintelui clubului național, Ceaușescu renunță la intervenția tipărită și răspunde direct la întrebările care îi sunt oferite.

O întrebare din partea ziariștilor a fost: „Ne-ați putea spune câteva cuvinte despre rolul dumneavoastră în determinarea actualei destinderi dintre Statele Unite și China?”11

Răspunsul a fost scurt și concret, spunând că România a scos în evidență recunoașterea Republicii Populare Chineze, și a apreciat convorbirile cu Mao Zedong și Ciu En-lai, care au dus la o nouă politică care permite dreptul la independență. După toate justificările la întrebări, Nicolae Ceaușescu a avut o intervenție mai lungă, iar ceea ce a declarat o să vedem în cele ce urmează.

A început prin precizarea preocupărilor statului român la acel moment: majorarea producției industriale, extinderea unei noi game de produse precum instalații, aparatură modernă și complexă, despre progresele din agricultură și faptul că România continuă să fie o țară în curs de dezvoltare față de alte state deja industrializate și că se pune accentul pe versatilitatea potențialului uman al țării.

Semnarea Declarației comune cu privire la cooperarea economică, industrială și tehnică s-a desfășurat la Casa Albă, principiile propuse fiind: egalitatea în drepturi, respectarea suveranității, independența națională, neamestecul în treburile interne, intensificarea raporturilor bilaterale și securitatea mondială. Printre acestea se mai numără dreptul fiecărui stat la existență, dezvoltare, cooperare în diverse domenii, dar și îndatorirea de a soluționa diferendele prin mijloace pașnice. Cuvintele cheie ale Declarației erau „expansiunea comerțului” și „cooperare industrială”.

Cei doi președinți decid să acționeze pentru întărirea rolului Organizației Națiunilor Unite. Una dintre măsuri era dezarmarea statelor. „Ei sunt de acord că procesul de edificare a securității europene va duce la relații mai strânse între participanți și va aduce o contribuție pozitivă la pacea în lume. Ei au fost, de asemenea, de acord că dezvoltarea unor relații de bună vecinătate între țările din Balcani va contribui la cooperare, securitate și destindere”12.

Importantă a fost și participarea celor două țări la Acordul General pentru Tarife și Comerț. Firmele, companiile și organizațiile economice sunt cele care se ocupă cel mai mult de creșterea economiei statelor prin proiecte comune, având mai multe domenii de interes: agricultură, turism, siderurgie, industrie alimentară, energetică, electrică si multe altele.

„Nivelul pre-concepțiilor cu privire la istoria economică a României în timpul regimului comunist este redus. Desigur, există un consens asupra faptului că anii imediat postbelici au fost dificili, că sistemul a fost hipercentralizat, că în anii 60-70 a avut loc un proces de creștere economică, și că în anii 80 România a intrat într-o perioadă de criză și de lipsuri economice care au contribuit la prăbușirea regimului în 1989. Dincolo însă de această narațiune de bază, ca și de crâmpeiele de memorie vie la care apelează oamenii care au trăit pe pielea lor comunismul, nivelul de cunoaștere este redus. Ca atare, istoria economică a României din timpul regimului comunist așteaptă încă să fie scrisă.

Astfel, un colectiv de economiști care a cercetat poziția relativă a României în context european la sfârșitul perioadei comuniste, a constatat că la majoritatea indicatorilor economici România se plasa pe unul dintre ultimele locuri din Europa, în urma nu numai a țărilor capitaliste dezvoltate, ci și a majorității statelor socialiste din Europa Central - Răsăriteană și Sud - Estică”13.

Tranzacțiile economice și comerciale se realizează pe baza contractelor între firme având reglementări specifice. Acestea cuprind prevederi referitoare la transferul beneficiului și la repatrierea capitalului. Plățile din cele două țări se vor efectua în dolari sau în altă monedă liber convertibilă, care să poată fi acceptată reciproc.

Echipamentele și bunurile importate pentru o scurtă perioadă de timp într-o țară pe baza contractelor între firme și alte organizații vor fi exceptate de taxele vamale.

Această Declarație mai are câteva prevederi pe care ar trebui să le menționăm: fiecare țară va acorda un tratament nediscriminatoriu, va facilita intrarea și călătoriile reprezentanților oficiali, va ține cont de participarea cetățenilor, vor face schimbul de informații economice, și nu în ultimul rând vor avea în vedere sprijinirea relațiilor economice prin formarea Comisiei economice mixte româno-americane, care va avea întâlniri anuale la București sau Washington.

 Această declarație stabilește o bază între raporturile popoarelor române și americane, reprezintă într-adevăr, un eveniment istoric esențial.

În continuare, la reședința Blair House, Nicolae Ceaușescu îi primește pe: George Shultz, ministrul finanțelor, Frederick Dent, despre care am discutat mai sus, William Casey, subsecretar de stat, dar și pe Edward Kennedy senatorul democrat.

Elena Ceaușescu, director general al Institutului central de cercetări chimice din București, a primit la Washington, diploma pentru contribuția adusă cercetărilor în chimie și devine membru de onoare al Institutului american al chimiștilor.

În cea de a treia zi, joi 6 decembrie, unde se vizitează obiectivele turistice cu o mare însemnătate și centrele economice din S.U.A. Au văzut mai multe orașe, care „i-au impresionat din punct de vedere arhitectural.

Ajunși în orașul Cleveland, află despre el că este principalul centru economic al statului Ohio. Este întâmpinat de primarul acestui oraș, Ralph Perk. Populația română, nu prea numeroasă, dar activă din oraș i-au urat bun venit președintelui Ceaușescu și au intonat în limba română „Mulți ani trăiască!” În oraș sunt construite marele muzeu etnografic românesc și bustul marelui compozitor George Enescu.

Un al spațiu economic important a fost și orașul Hartford. Primarul George Athanson și-a exprimat mulțumirea pentru oprirea soților în orașul lor. Vorbește despre punctele care se aseamănă între București și Hartford, anume dinamismul, dezvoltarea și mișcarea. Aceștia au fost cazați o noapte la Hotelul Sonesta”14.

În ultima zi a vizitei, vineri 7 decembrie 1973, președintele României a vizitat uzina de mașini Pratt Whitney care aparțineau grupului Colt Industries, gazdele oferă explicații despre istoria uzinei, caracteristicile de funcționare, etapele de asamblare. După vizitarea uzinelor, Nicolae Ceaușescu și Elena merg la New York, la un mare centru industrial, unde se găsește sediul firmei Manufacturer Hanover Trust. Aici, Gabriel Hauge, președintele consiliului de administrație al firmei, a susținut în cuvântarea sa:

„Manufacturer Hanover lucrează îndeaproape cu corespondentul nostru din România, Banca de comerț exterior, de la înființarea acesteia, în 1968. Noi sperăm, în continuare, într-o creștere substanțială a volumului comerțului între țările noastre, mai ales în cazul când Congresul va acorda României un tratament tarifar egal cu alte țări, nediscriminatoriu. În contextul acestei creșteri a relațiilor noastre, am plăcerea să anunț astăzi că, în urma unor discuții cuprinzătoare, noi am căzut de acord, în principiu, să înființăm la București o filială a băncii noastre”15.

Această întâlnire este cea care încheie vizita în S.U.A. Nicolae Ceaușescu mulțumește pentru ospitalitatea cu care a fost primit și recapitulează rezultatele. Spune că România este interesată să colaboreze și cu alte campanii din Statele Unite, încât să existe câștiguri pentru ambele țări, să realizeze produse de calitate, care să ajungă să fie competitive pe piața internațională.

După cele spuse mai sus, președintele român a vorbit cu secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Kurt Waldheim un diplomat și politician austriac, care mai târziu în 1986 devine președintele Austriei, cu David Rockefeller, om de afaceri american care era adeptul globalismului și era președintele Băncii Chase Manhattan.

Și Elena Ceaușescu a mers la sediul Academiei de Științe din New York, unde a avut loc o întâlnire. Președintele Academiei i-a mulțumit Elenei pentru că a acceptat calitatea de membru al instituției științifice. Se aleg metodele de lucru, îndatoririle membrilor și viitoarele sesiuni științifice.

La plecarea președintelui Republicii Socialiste România, Nicolae Ceaușescu și a Elenei din Statele Unite ale Americii, au primit urări călduroase de la un reprezentant al primarului din New York și un reprezentant al guvernului. Aceștia au decolat de pe aeroportul John F. Kennedy.

La nivel guvernamental, a existat o înțelegere între academiile celor două țări, și s-au deschis biblioteci la New York și București, s-au făcut schimburi de cadre universitare și cercetători științifici.

S.U.A. au promovat operele scriitorilor români precum: Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Zaharia Stancu.

Nicolae Ceaușescu a scris o telegramă pentru Nixon de la bordul avionului prin care își exprimă mulțumirea pentru ospitalitatea de care a dat dovadă și speră ca toate acordurile semnate să fie în folosul celor două popoare.

La întoarcerea în România, la aeroportul Otopeni s-au strâns conducătorii de partid împreună cu soțiile acestora pentru a-i întâmpina pe tovarășul Nicolae și Elena.

Această vizită a fost înscrisă în contextul politicii externe a României. Toate întâlnirile care au avut loc s-au dovedit a fi utile pe planul îmbunătățirii relațiilor româno-americane, chiar dacă mai găsim și idei contradictorii, ceea ce este și normal pentru că fiecare conducător are o concepție ideologică diferită, acestea nu trebuie să împiedice dialogul, dimpotrivă trebuie să-l facă mai constructiv.

Comitetul Executiv al C.C. al P.C.R. și a Consiliului de Miniștri al Republicii Socialiste România a scris hotărârea cu privire la vizita tovarășului Nicolae Ceaușescu în Statele Unite ale Americii pe data de 13 decembrie 1973.

În această hotărâre, au fost luate la cunoștință rezultatele multiple, se prezintă aprecierile activităților lui Ceaușescu pentru atingerea intereselor fundamentale ale poporului român și ale socialismului, prin stabilirea legăturilor de prietenie între cele două țări.

În încheiere, vizita pe care președintele Nicolae Ceaușescu a întreprins-o în Statele Unite ale Americii, împreună cu soția sa, Elena, a fost un eveniment remarcabil, care s-a consemnat ca o nouă reacție a politicii externe constructive a Republicii Socialiste România dar care s-a înscris și ca o acțiune internațională reușită, rezultatele demonstrând încă o dată cât de utile sunt dialogurile la nivel înalt. Atenția s-a îndreptat în mod special către Declarația comună, dar fiecare etapă a vizitei a fost promovată de presă și televiziune prin interviuri și imagini, redând extrase și relatări ale cuvântărilor rostite de cei doi președinți. 

Foto sus: Din balconul Casei Albe, Nicolae Ceaușescu și Richard Nixon salută asistența din marele parc al reședinței guvernamentale, în octombrie 1970 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 3/1970)

Note: 

1. DUROSELLE, Jean-Baptiste, Istoria Relațiilor Internaționale: 1948 până în zilele noastre, vol. II, București, Editura Științele Sociale și Politice, 2006. 
2. HAMELET, Michel-P., Nicolae Ceaușescu: Biografie și texte selectate, [Trad. din lb. franceză], București, Editura Politică, 1971, p.202. (Din ,,Expunerea cu privire la politica externă a partidului și guvernului, 24-26 iulie 1967”). 
3. MIOARA, Anton; CHIPER, Ioan, Instaurarea regimului Ceaușescu, Continuitate și ruptură în Relațiile Româno Sovietice, Editura: I.N.S.T. și I.R.S.I., București, 2003, pp.202-203. 
4. Arhivele Naționale ale României.  
5. MARIUS, Liviu Bejenaru, coordonator: Florica Dobre, Membrii C.C. al P.C.R. 1945-1989: Dicționar, București, Editura Enciclopedică, 2004, pp. 388-389. A fost un politician comunist român. A deținut mai multe funcții: președinte al Consiliului Economic (9 dec. 1967-13 mart. 1969), vicepreședinte al Consiliului de Stat al R.S.R. (13 mart. 1969-13 oct. 1972 și 13 nov. 1982-22 dec. 1989), vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și președintele Comitetului de Stat al Planificării, președinte al Consiliului de Miniștri, prim-ministru al Guvernului (18 mart. 1975-30 mart. 1979).   
6. Ibidem, pp. 370-371. A fost membru al C.C. al P.C.R. ( 12 aug. 1969-22 nov. 1984), ministrul Afacerilor Externe (23 oct. 1972-29 mart. 1978), membru al Consiliului Apărării al R.S.R., vicepreședinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste, președinte al Uniunii Scriitorilor, membru al Consiliului de conducere al Uniunii Scriitorilor. 
7. Ibidem, pp. 405-406. Secretar general la Ministerul Industriei și Comerțului (1945–1946) și la Ministerul Comerțului și Alimentației (1947–1948); consilier de planificare (1949), vicepreședinte (1955) și președinte (21 aug.– 22 dec. 1965) al Comitetului de Stat al Planificării; profesor la Institutul de Științe Economice din București (1959–1964); membru al Consiliului de Stat al R.P.R/R.S.R (21 mart. 1961–18 mart. 1965 și 13 mart. 1969–17 mart. 1975); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și președinte al Consiliului Național al Cercetării Științifice (22 dec. 1965–9 dec. 1967); președinte al Comitetului de Stat pentru Prețuri (9 dec. 1967–13 mart. 1969); vicepreședinte al Consiliului Economic (din mart. 1969); președintele Camerei de Comerț și Industrie a R.S.R. (febr. 1972–sept. 1976); președinte a Comisiei Naționale de Demografie, cu rang de ministru (3 mai 1971–27 febr. 1974). 
8. CÂRJE, Ion, CĂPLESCU, Romulus, ALEXANDROAIE, Constantin, Vizita oficială a tovarășului Nicolae Ceaușescu în S.U.A., Editura politică, București,1974, pp. 53-54. 
9. Ibidem, p.65. 
10. Ibidem, p.71.  
11. Ibidem, p.82. 
12. CÂRJE, Ion, CĂPLESCU, Romulus, ALEXANDROAIE,Constantin, Vizita oficială a tovarășului Nicolae Ceaușescu în S.U.A., Editura politică, București, 1974, p.142. 
13. MURGESCU, Bogdan, România și Europa: Acumularea decalajelor economice ( 1500-2010), Iași, Editura Polirom, 2010, p.328.  
14. CÂRJE, Ion, CĂPLESCU, Romulus, ALEXANDROAIE,Constantin, Vizita oficială a tovarășului Nicolae Ceaușescu în S.U.A., Editura politică, București, 1974, pp. 107-108. 
15. Ibidem, pp.126-127.
""