Autor 4933 vizualizări


Nimic mai plăcut într-o zi de iarnă decât o cană de vin fiert cu scorţişoară, din care să sorbi cu nesaţ, pe îndelete. Ca să nu mai vorbim despre paharul de vin care merge de minune după o masă îndestulată.

Istoria acestei licori, pe cât de fascinantă, pe atât de nobilă, este una foarte veche. Cât de veche putem doar presupune. În cartea sa, Vinul în Antichitate. Cercetări asupra originii viticulturii, apărută la Princeton University Press, autorul, Patrick McGovern, susţine că vinul obţinut din struguri este originar de undeva din Georgia de astăzi, de unde s-ar fi răspândit spre sud.

Cea mai veche cramă a fost localizată într-o peşteră din Armenia, datând din anul 4100 î.Hr. Aceasta ar fi conţinut o presă de struguri, vase pentru fermentat şi pentru băut. De altfel, mai spune autorul, tehnologia era atât de bine dezvoltată în anii 4000 î. Hr., încât ne putem gândi fără teama de a greşi că această îndeletnicire de obţinere a vinului este cu mult mai îndepărtată în timp. Sunt indicii că sumerienii şi egiptenii ar fi cultivat struguri pentru vin, la fel ca şi chinezii.

„Ni-i vinul şi prieten, şi aur, şi noroc”

Legendele despre originea vinului sunt nenumărate. Cercetătorii Bibliei susţin că Noe şi fiii săi ar fi obţinut vin din parcelele cultivate la poalele muntelui Ararat. Cu vin se îmbată Noe (primul beţiv biblic şi, probabil, din istorie) în Facerea, 9:20-25, după ce se retrag apele, ancorează Arca şi plantează mai mulţi butaşi de viţă-de-vie. Pentru creştini, vinul roşu reprezintă sângele Domnului care s-a vărsat pentru mântuirea neamurilor, băutura fiind nelipsită de la ceremonialele religioase, în timpul Sfintei Liturghii, alături de azimă, transsubstanţiindu-se în carnea şi sângele Mântuitorului.

Persanii au o legendă potrivit căreia la un moment dat, un rege a alungat o cadână din haremului lui pentru că, din disperare, femeia ar fi încercat să se sinucidă. Ea a mers în pivniţa regelui şi a găsit acolo un vas cu resturi de struguri „stricaţi”, de fapt fermentaţi, nişte boască, după cum i-ar spune viticultorii de astăzi. Femeia a descoperit, după ce a consumat din ei, că efectul este plăcut şi a remarcat că spiritul său a luat avânt. Ea a dat fuga şi i-a spus regelui despre descoperirea sa, iar acesta s-a îndrăgostit într-atât de această licoare încât nu numai că a primit-o pe femeie îndărăt în harem, dar a şi decis ca toţi strugurii să fie destinaţi obţinerii nemaipomenitei băuturi. Pentru cei mai mulţi istorici ai vinului aceasta este însă doar o simplă legendă. Există totuşi dovezi că vinul era cunoscut de regii persani. Şi nu numai de ei. „Ni-i vinul şi prieten, şi aur, şi noroc”, scria poetul şi matematicianul persan Omar Khayyam (1048-1131), care i-a dedicat nenumărate catrene.

Vinul avea un rol important şi în Egiptul Antic, vase pline cu această băutură fiind reprezentate în picturile de pe pereţii mormintelor. Se pare că vinul făcea parte din „proviziile” care însoţeau persoana decedată pe lumea cealaltă. Resturi ale acestei băuturi au fost găsite în amforele din mormântul lui Tutankhamon. Centrul pentru obţinerea vinului se afla în Delta Nilului, iar obiceiul cultivării strugurilor se pare că a fost importat din Levant, în anii 3000 î.Hr.

Vinul era binecunoscut de-a lungul coastelor mediteraneene, iar tradiţia a dăinuit. Astăzi, de acolo ne vin cele mai bune licori obţinute din struguri. Noroc!

""