Autor 84161 vizualizări


Serialul TV de mare popularitate „Vikings” a adus recent în atenția publicului amator de istorie figura unui rege legendar al Danemarcei, Ragnar Lodbrok, un viking în adevăratul sens al cuvântului. Debutul seriei a treia a serialului face necesară prezentarea vieții și aventurilor lui Ragnar și ale războinicilor săi. Din sursele pe care le avem la dispoziție, ar rezulta că Ragnar a fost un rege într-un teritoriu al Danemarcei, comandând raiduri de jaf în Norvegia, Suedia, Insulele Britanice, Franța, Saxonia, Flandra, estul Mării Baltice. Etimologic, termenul „viking” provine din cuvântul „vik”, care înseamnă golf, Vik fiind și o zonă în sudul Norvegiei, înspre granița cu actuala Suedie. „Viking” însemna inițial „raid de jaf” sau „a participa la un raid de jaf”, iar cel care lua parte la raid se numea, de fapt, Vikingr...

Sursele istorico-mitice

Sursa principală pentru viața și faptele lui Ragnar este cronica danezului Saxo „Grammaticus”/”Învățatul”. Născut pe la 1150, danezul Saxo a fost cronicar, istoric, cleric, secretar al lui Absalon, arhiepiscopul de Lund și principalul consilier al regelui danez Valdemar I. Este considerat autorul primei istorii a Danemarcei. Provenind dintr-o familie nobiliară cu vechi rădăcini, Saxo a beneficiat de o educație aleasă, probabil în afara țării, după cum o demonstrează erudiția sa.

Opera sa principală este Gesta Danorum (Faptele Danezilor). Lucrarea, așa cum mărturisește însuși autorul, a fost scrisă la îndemnul lui Absalon de a așterne pe hârtie o istorie eroică a Danemarcei, după cum aveau alte regate ale vremii;Saxo îi menționează explicit pe cronicarii Beda (Beda cel Sfânt sau Beda Venerabilul), autorul Istoriei Ecleziastice a Poporului Englez, și pe Dudo (Dudon de Saint-Quentin), autorul Istoriei Normanzilor. Alte lucrări similare, care circulau în epocă, trebuie să-i fi fost cunoscute.

Gestaa fost scrisă aproximativ în intervalul 1185 și 1216, este împărțită în 16 cărți și se întinde cronologic din perioada mitică a fraților Dan și Angul [1] până în anul 1187. Saxo începe cu descrierea geografică a Danemarcei, a teritoriilor din jur și a Islandei. Cronicarul scrie, foarte sigur pe sine, că Danemarca a fost locuită din vechime de uriași, care încă locuiesc pe Pământ, dar undeva în nord, și au capacități supraumane, putând dispărea și apărea după cum vor, pe loc. Elementul supranatural, considerat pefect normal de către clericul scriitor, este prezent de-a lungul întregii lucrării.

Metodologic ca un adevărat istoric, își menționează încă de la început sursele:vechi legende orale daneze, scrieri vechi, martori oculari, inscripții runice de pe pietre și stânci, legende islandeze. Compilând informațiile și alegând ce i-a convenit, Saxo a scris o minunată poveste istorică oficială, creând de fapt arhetipul unui mare erou, rege și comandant neînfricat, model demn de urmat de regii și războinicii danezi ai vremii sale.

Cine a fost Ragnar?

Istoria lui Ragnar este prezentată în Cartea a IX-a, în persoana sa amestecându-se mai multe personaje atestate din punct de vedere istoric, printre care regele Horik I (pe care Saxo nu-l amintește deloc) care îl înfrânge pe un anume Harald;Reginfrid, menționat de Analele Francilorși de cronicarul Adam von Bremen ca fiind conducător al unei părți a Danemarcei, și în conflict cu Harald Klak, în anul 820;Reginherus, comandant danez care atacă Parisul la 850;un Reghnall, menționat de cronicile irlandeze;un anumit Ragnar, tată a patru frați danezi, comandanți de raiduri;aceştia atacaseră Britania în anul 865 pentru a răzbuna uciderea tatălui lor de către un rege din insulă, menționați de Cronica Anglo-Saxonă.

Conform lui Saxo, Ragnar a fost fiul lui Ring (Sigurd Hring, în Saga), regele Jutlandei, fiind la rându-i proclamat rege încă din copilărie de către adunarea războinicilor. Trimis în Norvegia pentru a fi protejat de luptele dintre familii, a revenit destul de repede în Jutlanda, după moartea tatălui său, pentru a prelua tronul. În Sagaeste descris în termeni laudativi:bărbat solid, frumos la înfățișare și foarte inteligent, generos cu oamenii săi și aspru cu dușmanii. Încă de tânăr, și-a adunat nave și armată, devenind un războinic foarte cunoscut, cu care puțini se puteau măsura, având pe steagul de luptă o cioară sau un corb.

Ragnar este menționat şi în legende nordice:Saga lui Ragnarși Saga Fiilor lui Ragnar(ambele islandeze, în proză), Krakumalși o odă mortuară atribuită lui Ragnar însuși (ambele în versuri). Oda mortuară, scrisă, de fapt, de un anonim în secolul XII, prezintă toate raidurile lui Ragnar în estul Europei, la gurile Dunării(!), o înfrângere pe Vistula, campanii în Suedia, Anglia, Europa de Vest, Irlanda, Norvegia, în total 51 de bătălii, număr pe care îl amintește expres. Ultimul vers al odei este „Mor râzând”.

Cât este adevăr și cât este ficțiune în toate aceste surse, nu vom ști probabil niciodată.

Primele campanii

Saxo scrie că prima acțiune a tânărului rege a fost o campanie în Norvegia, pentru a răzbuna asasinarea bunicului său. Cu această ocazie, o cunoaște pe Ladgerda, „o luptătoare pricepută care, cu toate că era fecioară, avea curajul unui bărbat, și lupta în față, printre cei mai viteji, cu părul despletit peste umeri”, toți marii războinici fiind uimiți de faptele ei de arme. În lumea scandinavă, destul de violentă, femeile războinice nu erau o raritate. Numite skjaldmær„fecioare cu scut”, acestea luau parte la lupte și raiduri, o cronică menționând o trupă de 300 de astfel de luptătoare la o singură bătălie.

Ragnar l-a învins și omorât pe asasinul bunicului său, lăudând-o pe Ladgerda pentru vitejie. Mai departe, el află că tânăra este și de viță nobilă, aşa că trimite imediat pețitori tatălui ei. Ladgerda nu vrea să audă de vreo înțelegere matrimonială, dar îi dă de înțeles că acceptă, pentru a nu crea vreo criză politică între Ragnar și tatăl ei. Saxo povestește vesel cum Ladgerda a pus de pază la ușa ei un câine și un urs, dar Ragnar a ucis ursul cu lancea și a rupt gâtul câinelui cu mâinile goale. Din căsătoria cu Ladgerda, Ragnar a avut trei copii, două fete ale căror nume nu sunt cunoscute, și un fiu, Friedleif. Vreme de trei ani, a rămas cu Ladgerda în Norvegia;trei ani lipsiți de evenimente militare. Campania ulterioară în Danemarca, cu 30 de nave, pentru a-și salva regatul de atacuri ale neamurilor daneze vecine, a dus aproape imediat la divorțul de Ladgerda, în care Ragnar nu mai avea încredere.

S-a orientat la scurtă vreme spre Thora Borgarhjort, „Căprioara Orașului”, fiica lui Herodd/Herrand, regele Suediei. Saxo descrie din nou evenimentele cu supremă naturalețe, de parcă ar fi fost perfect normal să se deruleze astfel:regele Herodd adusese într-o zi de la vânătoare doi șerpi, pe care fiica lui i-a crescut în preajma reședinței regale ani întregi, până când „viperele” au crescut enorm de mult, ajungând să mănânce zilnic câte un bou și otrăvind întregul regat cu respirația lor. Neputând scăpa de ele, Herodd a anunțat că acela care le va ucide o va primi pe Thora de nevastă. Mulți războinici au încercat și au eșuat. Pentru Ragnar, oportunitatea a picat la țanc. Avea din nou ocazia să se remarce ca un mare războinic învingător. Și-a făcut o mantie de lână și niște nădragi din blănuri mițoase pentru a se apăra de mușcăturile șerpilor. Ajuns în Suedia, s-a aruncat îmbrăcat în apa înghețată, pentru ca mantia și nădragii să înghețe și să devină tari ca o armură metalică. Cu spada la șold și lancea legată de mână, Ragnar a respins colții șerpilor cu scutul, hainele înghețate nelăsând veninul scuipat să îi atingă pielea, apoi a străpuns inimile șerpilor cu lancea. La vederea eroului, Herodd l-a botezat imediat Lodbrog, ceea ce înseamnă „nădragi mițoși”, râzând copios pe seama hainelor din blană și păr.

Cuceririle amoroase, pe măsura campaniilor militare

Thora i-a născut pe Radbard, Dunwat, Siward, Bjorn, Agnar și Iwar. În Saga lui Ragnar, această căsătorie apare drept prima a lui Ragnar, din ea rezultând doi fii, Erik și Agnar, Thora murind câțiva ani mai târziu. Tot în Saga lui Ragnar, fiii din căsătoria cu Aslaug, a doua soție a lui Ragnar, sunt, în ordinea nașterii:Iwar Fără-Oase, Bjorn, Hvitserk, Rognvald. Iwar, cu toate că avea o boală care îl împiedica să umble, s-a dovedit a fi cel mai înțelept dintre frați și cu o forță supraumană în brațe. Aslaug, cunoscută și sub numele de Kraka/Cioara, fiica unor eroi mitici, crescută însă de doi oameni săraci, nu este menționată deloc de Saxo, dar Sagao prezintă drept o mare războinică, participând alături de fiii lui Ragnar la o invazie a Suediei, unde comandă trupe în luptă.

Războinica Ladgerda,  una dintre soțiile lui Ragnar,  comandând trupe în luptă (litografie din 1913)

Războinica Ladgerda, una dintre soțiile lui Ragnar, comandând trupe în luptă (litografie din 1913)

Cu o a treia soție, Swanloga, Ragnar i-a avut pe Ragnald, Hwitserk (”Cămașă Albă”) și Erik. Saga lui Ragnarscrie că relațiile între Ragnar și fiii săi au fost tensionate, aceștia urmărind să uzurpe stăpânirea sa în diverse teritorii ale regatului, iar Saxo scrie că Ragnar și-a pus fiii regi în multe dintre teritoriile cucerite. Sursele menționează că unii fii au fost înfrânți chiar de Ragnar, după ce au uzurpat teritorii ale regatului său, iar alți fii au murit alături de el în luptă în diverse raiduri, mai ales în Britania.

În fine, Saxo menționează, într-o pauză între două lupte, o nouă cucerire amoroasă a vikingului, cu iz anecdotic:Ragnar s-a îmbrăcat în haine de femeie pentru a ajunge în pat lângă fata unui nobil. Din această relație se va naște fiul Ubbe.

Cu Odin alături

Ocupat cu noua soție, Ragnar se pare că și-a scăpat din vedere foștii inamici, astfel că s-a pomenit că tronul i-a fost uzurpat de un anume Harald. A cerut ajutor din Norvegia, de unde Ladgerda a venit cu 120 de nave, cu soțul și fiul său.

La rândul său, Ragnar a adunat ce trupe a reușit, amestecând laolaltă tineri, bătrâni, puternici și slabi, unii fără experiență militară. Cu armatele reunite, Ragnar și Ladgerda au repurtat o victorie clară împotriva celor din Scania, Ragnar dând exemplul personal în prima linie. Victoria zdrobitoare a venit după o stratagemă a Ladgerdei, care a atacat inamicul pe flanc și i-a căzut apoi în spate, cauzând panică în rândurile acestuia și forțându-l să părăsească câmpul de bătălie. După întoarcerea din campanie, Ladgerda și-a omorât soțul și a rămas să domnească singură în teritoriul său din Norvegia.

Rănit în luptă, Siward, fiul lui Ragnar, sângera abundent, medicii neputând să-i oprească hemoragia. Saxo prezintă din nou foarte natural o întâmplare încărcată de o bună doză de simbolism precreștin:de rănit s-a apropiat o matahală de om, care l-a vindecat pe loc, doar punând mâna pe el, cerându-i doar drept răsplată ca, de atunci încolo, să îi dedice lui toate sufletele celor pe care îi va ucide în luptă. Misteriosul străin era cu siguranță Odin, zeul suprem al mitologiei nordice. Era un ritual comun printre vikingi ca, înainte de luptă, să îi promită lui Odin sufletele celor pe care îi vor ucide.

Străinul i-a pus în ochi un praf misterios, care i-a pătat lui Siward ochii, astfel încât părea ca are șerpi în pupile, primind astfel porecla de Ormr i Augga, Ochi-de-Șarpe sau Șarpe-în-Ochi. Saga lui Ragnarscrie însă că Siward/Sigurd s-a născut cu acești ochi pătați, ca urmare a unei profeții făcute de mama sa.

O viață de raiduri permanente

Saxo și mai ales Oda Mortuarăprezintă într-un ritm alert și aproape interminabil raidurile și campaniile lui Ragnar, campanii victorioase, cu excepția ultimei aventuri în Britania. Aflăm astfel despre numeroasele raiduri în Insulele Britanice, unde îl ucide pe regele Hame, tatăl lui Aella, și pe alți conducători locali din Scoția și insule, dând aceste teritorii fiilor săi.

Alte raiduri au loc pe Sena, împotriva lui Carol cel Mare;în actuala Finlandă și zona Țărilor Baltice, unde reprimă revolte ale liderilor locali;în Northumbria, unde îl reinstalează pe fiul său, Iwar, alungat de Ella/Aella[2], care căuta răzbunare;o campanie în Irlanda, unde cucerește Dublin, jefuit de multe comori;raiduri de jaf de mare amploare în Marea Mediterană, până la Constantinopol. Saxo îmbină luptele cu evenimente supranaturale, Ragnar trebuind să facă față nu numai armelor reale, dar și vrăjilor făcute de inamicii săi. Victoriile clare au fost însoțite de o avere sporită și de o faimă mai mare decât a tuturor celorlalți comandanți militari ai vremii.

Ragnar e nevoit să revină periodic în Danemarca și Suedia, pentru a-și apăra tronul de același Harald sau de alți pretendenți, pe care îi spulberă de fiecare dată în bătălii de anvergură sau dueluri personale. În ultima tentativă, Harald i-a cerut ajutor regelui Ludovic[3], care l-a obligat să se creștineze în schimbul ajutorului militar. Harald a construit o biserică în Schleswig, a distrus temple și altare, a scos în afara legii păgânismul, i-a alungat pe preoții păgâni, dovedindu-se foarte zelos și atașat religiei creștine. Ragnar l-a pus însă repede pe fugă pe vechiul său inamic și a restaurat păgânismul.

Sfârșitul lui Ragnar

Solii regelui Aella transmit fiilor lui Ragnar vestea morții acestuia,  observând cu atenție reacțiile lor: Iwar rămâne calm,  Siward își împlântă lancea în picior,  iar Biorn,  care joacă zaruri,  le strânge în mână până îi dă sângele

Solii regelui Aella transmit fiilor lui Ragnar vestea morții acestuia, observând cu atenție reacțiile lor:Iwar rămâne calm, Siward își împlântă lancea în picior, iar Biorn, care joacă zaruri, le strânge în mână până îi dă sângele

Profitând de absența lui Ragnar, Aella a debarcat în Irlanda, omorându-i sau pedepsindu-i pe cei loiali regelui danez;Ragnar a reacționat prompt și a făcut o nouă campanie în Northumbria, fiind însă capturat și aruncat în temniță, Saxo considerând acest deznodământ drept pedeapsă divină pentru faptele sale anti-creștine.

Saga lui Ragnarscrie că a fost capturat de Aella chiar la primul raid în Anglia, după ce și-a pierdut în luptă toți războinicii, Ragnar neputând fi rănit fiindcă purta o cămașă magică, cusută de Aslaug. Aella nu știa însă dacă cel capturat este chiar Ragnar, de vreme ce acesta tăcea mâlc. Aruncat într-o groapă cu șerpi, Ragnar nu a fost atins de aceștia, astfel că oamenii lui Aella l-au dezbrăcat complet. Mușcat și muribund, Ragnar a dezvăluit cine este și a amenințat cu răzbunarea fiilor lui.

Opinia lui Saxo despre Ragnar se schimbă brusc aici;cronicarul descrie cu vizibilă mulțumire creștină cum șerpii îi mănâncă organele păgânului Ragnar, care, în timpul supliciului, își rememorează viața și faptele de arme cu voce tare. Aella și-a amintit că Ragnar are câțiva fii în viață și a vrut să-l scoată dintre șerpi, pentru a nu-și atrage mânia lor;prea târziu însă.

Saxo povestește pe scurt legenda întemeierii orașului York de către danezi, atunci când aceștia au invadat insula britanică în 865, pentru a răzbuna uciderea tatălui lor. Frații Iwar, Siward și Biorn, având 400 de nave și mulți războinici, l-au învins pe Aella, l-au capturat și i-au tăiat pe spatevulturul, Aella murind în chinuri. Vulturul „tăiat” pe spate se obținea prin tăierea coastelor, de lângă coloană, și îndoirea lor în exterior, astfel încât să semene cu niște aripi deschise. Pe rană și pe plămâni se presăra sare...

Biorn și Siward s-au întors apoi în regatele lor. După un scurt război civil, Siward i-a urmat lui Ragnar la tron.

Adevăr istoric și cinematografie

Serialul „Vikings” preia o bună parte din informațiile lui Saxo și ale legendelor vikinge, scenariul adăugând o serie de elemente care nu se regăsesc în scrieri, printre care, normal, o mare parte dintre personaje. De asemenea, folosindu-se de „licența poetică” de rigoare, scenariștii au adaptat cu bună știință anumite informații, cum ar fi cronologia:acțiunea serialului începe în 793, cu celebrul atac asupra mănăstirii de la Lindisfarne, și ar trebui să meargă până prin anul 860, când se crede că Ragnar a fost executat.

Un alt exemplu este personajul Rollo – denumirea latină a numelui nordic Hrolfr, echivalentul lui Rudolf sau Rolf:în serial fratele lui Ragnar, el e în realitate un comandant viking fără vreun grad de rudenie cu acesta, dar parțial contemporan, creștinat și stabilit în Normandia, strămoș direct al celebrului William Cuceritorul.

Aspectele de viață civilă (habitat, obiceiuri), militară (armament, tactici), religioasă (credințe, ritualuri funerare, templul din Uppsala) a vikingilor și a locuitorilor din Anglia sunt bine redate, dovedind o bună cercetare în domeniu din partea realizatorilor. Coloana sonoră este, de asemenea, excelent aleasă.

Totuşi, marele minus al serialului este îmbrăcămintea vikingilor. Dacă în ce privește femeile costumele sunt, în mare, corecte din punct de vedere istoric, îmbrăcămintea bărbaților este un dezastru, mai ales că informații și reconstituiri grafice se găsesc din abundență în literatura de specialitate și de popularizare. Probabil pentru a fi mai trendy, realizatorii au optat pentru pantaloni de piele și „cămăși” din același material (sau, cel puțin, așa pare) și bocanci moderni. De asemenea, coifurile cavaleriei „engleze” sunt coifuri de tip burgonet de secol XVI!

Chiar dacă serialul nu este un documentar, vikingii trebuie să poarte totuşi haine de ...vikingi, adică pantaloni largi, colorați, strânși la gleznă, încălțăminte joasă din piele, tunici lungi până la genunchi, colorate, cu mâneci lungi, legate la brâu cu o centură din piele de care era agățată spada, toporul, alte obiecte. Unii vikingi, mai avuți, purtau în luptă cămăși de zale. Mulți războinici purtau scuturi mari rotunde și coifuri simple, metalice, cu o apărătoare nazală, multe dintre acestea fără apărători laterale pentru față. Amănunt esenţial:coifurile nu aveau coarne! „Coarnele” vikinge apar doar în legătură cu zeități din panteonul nordic și au intrat în „folclorul” istoric ca urmare a istoriei romantice de secol XIX și a benzilor desenate.

Lăsând totuși la o parte aceste inadvertențe, serialul promite o a treia serie antrenantă, axată probabil pe raidurile lui Ragnar asupra Parisului și altor zone. Să sperăm că așteptarea atât de lungă va fi răsplătită din plin.

Bibliografie
Saxo Grammaticus, Gesta Danorum
Saga lui Ragnar
Saga Fiilor lui Ragnar
Krakumal
Oda Morții lui Ragnar Lodbrok


[1] În viziunea lui Saxo și a legendelor daneze, Dan estestrămoșul danezilor și contemporan cu primul împărat roman, Augustus. Angul este strămoșul mitic al englezilor, având în vedere că tribul germanic al anglilor, alături de iuți și saxoni, migrează din Danemarca în Britania în sec. V, după retragerea romană.

[2] Rege obscur al Northumbriei, între cca. 862-866.

[3] Poate fi vorba de Ludovic cel Pios, fiu al lui Carol cel Mare, sau de Ludovic „Germanul”, fiul lui Ludovic cel Pios.