Viaţa lui Aristotel Onassis, magnatul secolului XX: apropierea faţă de nazişti şi iubirile miliardarului
Numele lui Aristotel Onassis rămâne pentru totdeauna legat de epopeea succesului de armator. A pornit de jos, a cucerit femei celebre, a introdus perfecţiunea în afaceri, a ajuns în Olimp, dar „gloria zeilor” l-a aruncat în ”Infernul” lui Hades, măcinat de suferinţe.
Aristotel Onassis s-a născut în Smyrna (Izmir, Turcia), în 1906, în familia unui comerciant de tutun. Schimbările politice de la finele Primului Război Mondial au făcut ca grecii din Smyrna, după preluarea oraşului de către turci să emigreze în Grecia, dar şi în alte state, printre care şi România.
Familia lui Onassis a pierdut totul şi s-a văzut nevoită să plece în Grecia. Atunci, Onassis şi-a zis că se poate şi altfel. Purta numele a doi filosofi celebri, Aristotel, întemeietorul gândirii democratice şi Socrate, autorul şi mai celebru al ”ironiei socratice”, menite să renască omul. Ca şi strămoşii lui antici, care migraseră în cadrul marii colonizări greceşti, Onassis a ales să plece departe de casă. Cu mai puţin de 1 000 de dolari în buzunar, cu două scrisori către greci influenţi din America de Sud, în 1923, după stingerea conflictului greco-turc, Onassis a ajuns în Argentina. A fost ajutor într-un restaurant, apoi a devenit telefonist.
Primul milion de dolari
Onassis a avut ocazia să afle informaţii eficiente pentru idei de afaceri, care, în alte condiţii l-ar fi costat bani grei, pe care, oricum nu-i avea. A intuit că afacerile cu tutun pot fi profitabile şi, când a putut să investească, a adus tutun din Grecia, pe care l-a vândut pe piaţa neagră, înfloritoare la acea dată. În 1931, la 25 de ani, Onassis avea în cont primul milion de dolari. Împreună cu cei doi veri ai săi, stabiliţi şi ei în Argentina, s-a decis să se implice, ca orice grec respectabil, în afaceri cu vapoare. Ajuns consul grec în Argentina, Onassis a ştiut să profite de dorinţa oamenilor de a procura şi a vinde valută, pe piaţa neagră, jucând cu banii asociaţilor săi şi câştigând. A intuit nevoia de a se implica în transportul internaţional de mărfuri, imediat după Marea Criză. A simţit că putea ocoli fiscalitatea excesivă aplicată armatorilor, alegând să trimită vasele sale sub pavilion panamez. În 1942, când ajunge în Statele Unite, el intră în raza de acţiune a legendarului John Edgar Hoover, ”părintele FBI”, omul de fier al Americii, adversar declarat al comunismului şi nazismului, care dorea să ştie tot despre toţi. J.E. Hoover a aflat de la informatorii săi că tânărul Onassis, grec de origine, dar cu cetăţenie argentiniană ” ar fi avut idei fasciste şi ar fi criticat efortul de război american”. El a fost sub observaţie, până în 1944, când convins de lipsa de adevăr a informaţiilor, Hoover a decis să ”închidă dosarul Onassis” (vault.fbi.gov).
Aristotel Onassis, suspectat de „prietenie” cu naziştii
Totuşi, s-a speculat în epocă prezenţa unor apropiaţi ai oficialilor nazişti în cercul de parteneri de afaceri ai lui Aristotel Onassis, atât timp cât SUA au intrat în război după 7 decembrie 1941, cu puterile Axei şi în timpul ocupaţiei naziste asupra Greciei, dar acuzaţii concrete nu au existat.
După terminarea războiului, Onassis s-a aflat în cercul de apropiaţi ai politcii Greciei, dar şi în cercul lui Winston Churchill, cel care, nu întâmplător, în octombrie 1944, la Moscova, îi ceda România lui Stalin, deşi comuniştii români erau sub 1000 de oameni (cifra exactă a dat-o Eugen Cristescu – 880, dintre care jumătate, informatorii săi) în schimbul Greciei, unde comunismul era o forţă aproape dominantă (independent-al.ro).
Onassis s-a căsătorit în 1946, cu Athina, fiica unui armator grec, din dorinţa de a avea controlul flotei acestuia. Socrul avea relaţiile, Onassis avea puterea. Socrul lui Onassis avea 12 din cele 100 de ”LIBERALITĂŢI” oferite navigatorilor de către guvernul american (nytimes.com). După ce a fost nevoit să plătească 7 milioane de dolari temutului Fisc American (IRS), în 1954, Onassis şi-a revenit odată cu ”Criza Suezului”. Naţionalizarea Canalului de către Preşedintele Nasser a dus la folosirea vechii rute pe la Capul Bunei Speranţe, pentru petroliere, iar cele ale lui Onassis, exact acest moment îl aşteptau.
Iubirile magnatului grec
Athina şi Aristotel au avut doi copii, Alexander şi Christina, cu destine tragice. Deşi nu divorţase de Athina, Onassis, după ce a frecventat aproape toate vedetele feminine ale epocii (Greta Garbo, Eva Peron, ca să dăm doar două nume), s-a îndrăgostit de Maria Callas, o grecoaică măritată cu un italian bogat, care-i devenise impresar. Povestea lor a fost una desprinsă din romanele de dragoste cele mai bune. Totuşi, cei doi nu s-au căsătorit. Afacerile lui ”Ari” creşteau, vocea Mariei slăbea. În plus, la orizont a apărut Jackie Kennedy, văduva Americii, soţia preşedintelui J.F.Kennedy, împuşcat la Dallas în 1963. Aceasta dorea să scape de blestemul familiei (Robert a fost şi el asasinat, câţiva ani mai târziu), iar grecul miliardar a fost pentru ea partida cea mai bună. Nu au existat sentimente, ci doar bani şi multă încrâncenare. Jackie, franco-americanca rebelă a fost un pariu câştigat de Onassis în faţa eternului său rival Stavros Niarchos, care-i era şi cumnat. Maria şi ”Ari” şi-au continuat relaţia. Se pare că ”Ari” dorea să-i construiască iubitei lui o operă a ei, deşi diva se retrăsese la Paris şi încetase să mai cânte.
Onassis a moştenit ”ironia” lui Socrate şi ”cinismul” lui Diogene. Deşi a afirmat că ”banii fără femei sunt de neconceput”, nu a ezitat să afirme că omleta pe care i-a oferit-o într-o dimineaţă Evita Peron (căreia îi oferise circa 7 milioane de dolari, pentru opere de caritate) ”a fost cea mai scumpă omletă pe care a comandat-o vreodată”. Pe iubita lui Maria, care se retrăsese de pe scenă, din cauza dezamăgirii că fusese abandonată, i-a replicat că ”nu era nimic spectaculos să ai un fluier în gât cu care te-ai născut şi care, în plus nici nu mai funcţiona”.
Citește mai mult pe adevărul.ro
