Autor 7908 vizualizări


La 15 octombrie 1964, Nikita Hruşciov a fost înlăturat de la putere. La Bucureşti, ambasadorul Ivan Jegalin le-a povestit lui Nicolae Ceauşescu şi celorlalţi comunişti români cum se petrecuse mazilirea.

În 1964, la sfârşitul lunii septembrie, românii au „mirosit" primele semne că la Kremlin se petreceau lucruri ciudate. În drum spre China, o delegaţie a Partidului Muncitoresc Român a oprit în URSS. Ion Gheorghe Maurer, Emil Bodnăraş şi Paul Niculescu-Mizil s-au întâlnit cu Nikita Sergheevici Hruşciov, prim-secretarul CC al PCUS.

Melancolie de toamnă

Cu toţii îl ştiau pe liderul sovietic din alte împrejurări. Aşa încât i-a mirat comportamentul lui.  „Hruşciov era într-o stare sufletească plină de melancolie", a relatat Paul Niculescu-Mizil despre acea întâlnire („O istorie trăită", Editura Enciclopedică, 1997). 

„La un moment dat, seara, Hruşciov s-a ridicat, ne-a invitat şi pe noi, a dat o draperie la o parte şi ne-a poftit pe terasă. A exclamat plin de afecţiune: «Aceasta este Moscova! Vedeţi cât este de frumoasă?»".  În timpul acelei discuţii neoficiale a ajuns vorba şi despre conflictul dintre China şi URSS. De obicei, la auzul numelui lui Mao Tze-dun, Hruşciov se enerva instantaneu. Nu şi în seara aceea. Rusul a fost conciliant cu chinezii. Numai
Alexei Kosîghin, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, a rămas intransigent, în vizibilă contradicţie cu şeful său. Atunci, pe 27 septembrie 1964, Hruşciov s-a întâlnit pentru ultima oară cu delegaţi străini. La sfârşitul întrevederii, Maurer şi ceilalţi l-au informat printr-o telegramă pe Gheorghiu-Dej că la vârful puterii sovietice se petreceau lucruri stranii.

Miraţi şi nu prea

Într-adevăr, la 15 octombrie 1964, agenţia  TASS a difuzat ştirea debarcării lui Hruşciov. La dorinţa expresă a lui Nikita Sergheevici, Plenara CC al PCUS îl eliberase din funcţiile pe care le ocupa:prim-secretar al CC al PCUS, membru al Prezidiului CC şi preşedinte al Consiliului de Miniştri. Motivul invocat era „vârsta înaintată şi înrăutăţirea stării sănătăţii" sale. 

La Bucureşti, vestea a surprins, şi nu prea. Deoarece telegrama lui Maurer din 27 septembrie 1964 prevestise evenimentul. Şi totuşi, când Leonid Brejnev l-a sunat personal pe Gheorghiu-Dej, prin „firul roşu" direct, prim-secretarului român i s-a tăiat respiraţia. La telefon a răspuns şeful de cabinet Paul Sfetcu. De la celălalt capăt al firului, în ruseşte, s-a recomandat Leonid Brejnev, preşedintele Sovietului Suprem al URSS. Apelul l-a indispus pe Gheorghiu-Dej, care l-a chemat pe Leonte Răutu să poarte discuţia. Până la urmă, s-a dus la telefon şi a vorbit cu rusul. „L-au înlăturat pe Hruşciov!", a zis stupefiat Dej, după ce a încheiat convorbirea („Paul Sfetcu, 13 ani în anticamera lui Dej", Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000).

„L-am întrebat de ce şi mi-a spus că din motive de sănătate. Să-l creadă mutu'! Deşi am insistat să-mi spună ce i-a determinat la o asemenea măsură, el a ţinut-o pe a lui. Să-mi fi spus deschis şi cinstit că l-au înlăturat pentru incapacitate, incompetenţă, că nu mai face faţă sarcinilor şi funcţiilor cu care este învestit".

Informarea lui Jegalin

A doua zi, pe 16 octombrie 1964, Ivan Kuzmici Jegalin, ambasadorul sovietic acreditat la Bucureşti, a oferit amănunte despre înlăturarea lui Hruşciov. Diplomatul fusese convocat la Moscova şi pus la curent cu schimbarea. Când s-a întors în România, a plecat de la Aeroportul Băneasa direct la sediul Comitetului Central. La şedinţa ad-hoc cu sovieticul au participat Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu, Gheorghe Apostol, Chivu Stoica, Leonte Răutu şi Andrei Păcuraru.

Jegalin primise „însărcinare" să istorisească faptele. Discuţia a devenit interesantă din momentul în care el l-a criticat pe fostul prim-secretar sovietic. „În ultimii doi-trei ani, tovarăşul Hruşciov a început să încalce normele leniniste ale vieţii de partid", a recunoscut Jegalin. El a povestit că Hruşciov jignea „în mod brutal", „taxa şi eticheta" pe tovarăşii de partid. După care a denunţat cultul personalităţii lui Hruşciov: „În fiecare zi, în Izvestia şi în Pravda erau portretele lui, cuvântările lui". După ce invitatul s-a dezlănţuit, au căpătat curaj şi românii. Gheorghiu-Dej a criticat desele reorganizări puse la cale de Hruşciov în economia sovietică. A rostit chiar şi o glumă: „Ce cuvânt începe cu r şi nu se termină niciodată? (reorganizarea)".

Nikita Hruşciov (primul din dreapta) a participat la numeroase şedinţe ale Organizaţiei Naţiunilor Unite  Foto:  sl.wikipedia.org

Jegalin a relatat apoi cum fusese îndepărtat Hruşciov. Mai întâi s-au întrunit „organele superioare" ale PCUS. 23 de membri ai Prezidiului şi ai Comitetului Central şi-au spus părerea despre cel „pus în discuţie". Timp în care prim-secretarul se afla în sudul URSS, în Crimeea. De acolo l-au chemat să i se comunice decizia. „La început, el a obiectat, însă, prins de toate aceste fapte, n-a avut încotro", a povestit Jegalin.

Nici şase luni nu au trecut, şi Nicolae Ceauşescu, urmând exemplul lui Brejnev, a dovedit abilităţi politice de invidiat. La moartea lui Gheorghiu-Dej, deşi „sorţii" nu-i erau favorabili, s-a instalat în fruntea partidului. Chiar dacă Hruşciov a dispărut de pe scena politică, disputele cu sovieticii s-au înteţit. Iar în prim-planul lor s-a aflat „Tovarăşul". 

"Să spună deschis şi cinstit că (n.r. - pe Hruşciov) l-au înlăturat pentru incapacitate, incompetenţă, că nu mai face faţă sarcinilor şi funcţiilor cu care este învestit.''
Gheorghe Gheorghiu-Dej prim-secretar al CC al PMR

O debarcare ca la carte

În ajunul îndepărtării sale de la putere, Hruşciov era izolat. Îi supărase pe toţi cei din jurul său, cu stilul arogant de lucru şi comportamentul intolerant. Nimeni n-a fost străin de complot. Conform unor mărturii ulterioare (Serghei Hruşciov, fiul lui Nikita Hruşciov,   şi Piotr Şelest), iţele complotului s-au urzit încă din primăvara anului 1964. Rolul primordial l-au avut Mihail Suslov, Alexandr Şelepin, Genadii Voronov, Nikolai Podgornîi, Leonid Brejnev şi Nikolai Ignatov, grei ai Partidului Comunist din Uniunea Sovietică. În ce măsură a participat fiecare şi când s-a alăturat conspiraţiei rămâne totuşi un mister până şi pentru istorici care au cercetat „afacerea".

Cert este că Brejnev a întrunit unanimitatea ca succesor. Şelepin era prea tânăr după standardele sovieticilor (46 de ani), iar Suslov a preferat linia a doua.  Un rol important l-au jucat desigur serviciile secrete şi armata, primele instituţii de a căror neutralitate era nevoie să se asigure conspiratorii. Vladimir Semiceastnîi, şeful KGB, a rămas pasiv. La 12 octombrie 1964, Hruşciov a fost chemat din staţiunea Piţunda (Georgia), pentru dezbateri legate de situaţia agriculturii. În Comitetul Central, a fost acuzat de eşecuri economice repetate. Plenara PCUS din 15 octombrie 1964 a aprobat decizia foştilor colaboratori ai lui Hruşciov.

După care s-au împărţit sarcinile şi funcţiile. Leonid Brejnev a devenit prim-secretar al PCUS, Alexei Kosîghin - preşedinte al Consiliului de Miniştri, iar Atanase Mikoian - şef al statului. Se instaurase în sfârşit „conducerea colectivă", clama presa sovietică! Piotr Efimovici Şelest, prim-secretar al RSS Ucrainene, a fost printre puţinii participanţi la şedinţa în care Hruşciov a fost criticat. Discuţiile nu s-au stenografiat. Potrivit însemnărilor lui Şelest (G. V.

Ivanova, „Pensionarii puterii", Polirom, 1998), Nikita Hruşciov, fostul lider al partidului ar fi zis: „Mă voi retrage şi n-o să opun rezistenţă. Vă cer iertare încă o dată: dacă am jignit pe cineva, dacă am fost grosolan;  se întâmplă fel de fel de lucruri". Când i s-a refuzat categoric să ţină un discurs la „Plenara din octombrie", l-au podidit lacrimile. „Ei bine, sunt gata să fac ce-mi veţi cere. Mi-am dat seama şi singur că trebuie să mă retrag, pentru că sunt multe probleme de rezolvat, iar la anii mei e greu să le duci pe toate la capăt", şi-a încheiat spovedania cel învins. 

După ce s-a încheiat Plenara, Mikoian l-a vizitat acasă pe Hruşciov. Potrivit lui Muritdin Akramovici Muhitdinov, membru al CC, Mikoian i-a comunicat laconic că urma să primească o pensie, o reşedinţă pe Colinele lui Lenin, zona rezidenţială a Moscovei, şi o casă la ţară. Aşa a devenit Hruşciov un „pensionar al puterii"... Fostul lider al URSS a murit în 1971.

Şarpele crescut la sân

În locul lui Nikita Hruşciov, în funcţia de prim-secretar al CC al PCUS a fost ales Leonid Brejnev - foto (1906-1982). În fruntea partidului, el a rezistat până la moarte. Ca longevitate, a fost al doilea după Iosef Stalin.

Stătuse mult timp în umbra lui Hruşciov. În tinereţe, a fost unul dintre protejaţii săi. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Brejnev a fost comisar politic. După război, a deţinut diverse funcţii în provincie: prim-secretar al regiunii Dnepropetrovsk (Ucraina) şi prim-secretar al Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti.

Din 1952, a devenit membru plin al Comitetului Central şi membru supleant al Prezidiului. A cunoscut ascensiunea după ce Hruşciov a ajuns în fruntea PCUS. Propulsat de „omul" lui, Brejnev a fost primit în Biroul Politic, mai întâi ca supleant (1956) şi apoi ca membru plin (1957). Şi-a arătat gratitudinea, când „grupul antipartinic" al vechilor stalinişti, condus de Malenkov şi Molotov, a fost exclus din partid. Au urmat alte funcţii importante pe „linie de partid":secretar al CC (1959) şi preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem (1960). În ajunul debarcării lui Hruşciov, Brejnev era al doilea om din stat.