Autor 4377 vizualizări


Unii nu-l agreează din cale-afară tocmai pentru că prea i-au ieşit toate din plin. Recunoscut, adulat, lăudat, atingând bătrâneţile în tihna conacului de la Mirceşti înconjurat de prieteni, ce poţi să-ţi doreşti mai mult? Veselul Alecsandri, cum spune Eminescu.

Imaginea poetului din manual acoperă, însă, o altă imagine ce s-a estompat în timp. Celebritatea autorului nu a mai lăsat prea mult loc omului politic cu o carieră prodigioasă în slujba proiectului cu care generaţia sa plecase la drum încă înainte de 1848. Înalt funcţionar de stat, revoluţionar, deputat, ministru, diplomat, Alecsandri este peste tot într-o jumătate de veac care schimbă geografia politică la Gurile Dunării.

Tabloul familiei, pictat în 1837, este grăitor şi explică istoria mai bine decât o mie de cuvinte. Tatăl, în straie orientale, ţinându-şi rangul, fratele în costum de viitor ofiţer, mama şi sora în rochii după moda de la Paris. Femeile şi generaţia tânără, chemate să schimbe la faţă lumea ce începea să se deştepte între periferiile unor imperii.

Sigur, emanciparea putea aduce roade, dar putea să te transforme şi în pradă apetisantă. Ceea ce fac paşoptiştii, dincolo de întemeierea proiectului politic, este extraordinar în câştigarea minţilor şi sufletelor oamenilor în sprijinirea acestui proiect. Un succes de comunicare în masă cum rar se întâmplă, chiar şi în vremurile noastre, dominat copleşitor de social media. „Hora Unirii” a lui Alecsandri, ce exemplu! Oare ce s-ar fi întâmplat dacă acest cântecel nu ar fi existat?

Poate părea puţin faţă de uriaşul efort politic şi diplomatic la nivelul marilor cancelarii europene pentru recunoşterea voinţei de unire a românilor, faţă de acţiunea de mare inteligenţă prin care au fost anulate rezultatele alegerilor falsificate de Vogoride, dar ar mai fi avut succes unioniştii dacă n-ar fi avut oamenii de partea lor?

Din tihna conacului de la Mirceşti, celebru şi recompensat cu onoruri, Alecsandri avea la ce se uita înapoi. La prietenii din tinereţe, la revoluţionari şi capete încoronate, la toţi cei care, alături de el, reuşiseră să ducă la bun sfârşit ceea ce îşi propuseseră ca generaţie politică. Şi nu putea să nu fie vesel pentru asta.

Acest articol a fost publicat în numărul 234 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 iulie - 14 august 2021, și în format digital pe paydemic.com.


 Cumpără Acum


 Cumpără Acum